Decizia civilă nr. 5956/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

DECIZIE CIVILĂ NR. 5956

Ședința ta de 15 decembrie 2011

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : D. M.

JUDECĂTOR : A. C. JUDECĂTOR : M. S. GREFIER : M. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul A. F. împotriva sentinței civile nr. 76 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. S., A. F. P. Z. și A. F. PENTRU M. B., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat de reclamant este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 21,5 lei timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.76 din 13 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr.(...), a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantului A. F. privind obligarea Administrației F. P. Z. - D. G. a F. P. S. la restituirea taxei de poluare cu dobânda legală și a fost respinsă cererea de chemare în garanție a A. F. pentru M. B..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. Z. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule .reclamantul achitând taxa stabilită.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, nu încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A. F., prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., reclamantul a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 5. și a respins în mod nelegal acțiunea reclamantului

S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr.

5., care sunt aplicabile în cauză și că taxa în discuție, achitată în condițiile codului fiscal, încalcă dispozițiile dreptului comunitar

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art.205 și urm. din OG

93/2003, Curtea a reținut următoarele:

În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - C. competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, emis Decizia nr.24 în dosarul nr. 9/2011 iar prin această hotărâre a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, C. de conducere al C. de A. I. și C. de conducere al C. de A. C. și a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de U. a G. nr.5. raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod

Decizia pronunțată fiind obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată.

Referitor la fond:

În prezent, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din

18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul C. de referă la varianta inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în prezentul litigiu.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din

TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecțieimediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.

Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d)

C.pr.fisc).

Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a C. de Justiție (cauza Simmenthal).

Referitor la cererea de acordare a dobânzilor:

Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.

Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.

Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poateacorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.

Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.

Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.

În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 c.pr.civ. rap. la dispozițiile. art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul declarat de reclamantul A. F. împotriva sentinței civile nr.76 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S. pe care o va modifica în parte în sensul că va admite în parte cererea de chemare în judecată, va fi obligată pârâta A. F. P. Z. să restituie reclamantului suma de 5876 lei reprezentând taxă de poluare achitată de către reclamant cu chitanța seria TS6 nr.1784177 din data de (...), cu dobânda legală în materie civilă, începând cu data plății taxei și până la restituire integrală.

Vor fi respinse restul capetelor de cerere, va fi admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. B. și va fi obligată chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 5876 lei reprezentând taxă de poluare achitată de către reclamant, vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.

Referitor la cererea de chemare în garanție, respinsă de către instanța de fond, Curtea reține următoarele:

C. de chemare în garanție a AFM B., formulată de către pârâtă este întemeiată. Astfel, taxa de poluare a fost plătită de către reclamant în contul deschis pentru taxe de poluare pentru autovehicule, taxe care se constituie un venit la bugetul F. pentru M. în vederea programelor pentru protecția mediului.

Se reține aplicabilitatea art. 1 al.1 din OUG nr.5., unde se prevede:

"Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M..";

Art. 60 al. 1 c.pr.civ. prevede :";Partea poate sa cheme in garantie o alta persoana impotriva careia ar putea sa se indrepte, in cazul cand ar cadea in pretentiuni cu o cerere in garantie sau in despagubiri.";

În consecință, în temeiul art. 1 și 3 din OUG nr. 5. se va admite cererea de chemare în garanție, iar A. F. PENTRU M. va fi obligată să restituie pârâtei A. Z. suma de 5876 lei reprezentând taxă de poluare achitată de către reclamant.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul A. F. împotriva sentinței civile nr.76 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S. pe care o modifica în parte în sensul că admite în parte cererea de chemare în judecată.

Obligă pârâta A. F. P. Z. să restituie reclamantului suma de 5876 lei reprezentând taxă de poluare achitată de către reclamant cu chitanța seria

TS6 nr.1784177 din data de (...), cu dobânda legală în materie civilă, începând cu data plății taxei și până la restituire integrală.

Respinge restul capetelor de cerere.

Admite cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU

M. B. formulată de A. F. P. Z.

Obligă chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 5876 lei reprezentând taxă de poluare achitată de către reclamant.

Menține restul dispozițiilor sentinței. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

D. M. A. C. M. S.

GREFIER M. N.

Red.D.M./S.M.D.

2 ex./(...) Jud.fond.P. R.a

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 5956/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal