Decizia civilă nr. 986/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR. 986/2011
Ședința ta de 07 martie 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : M. I. I. JUDECĂTOR : A. C.
JUDECĂTOR : M. S.
GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. ÎN NUME P. ȘI PENTRU A. F. P. A M. Z. împotriva sentinței civile nr. 3525 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., în contradictoriu cu intimatul Ș. I., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după care Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 3 pct. 3 C.pr.civ coroborat cu art.8 și art.10 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 3525 din data de (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă și s-a admisă acțiunea reclamantului Ș. I., împotriva pârâtei D. G. A F. P. A J. S. - A. F. P. A M. Z. și s-a dispus anularea adresei nr. 22.071 din (...) emisă de pârâtă care a fost obligată să restituie reclamantului suma de 5.464,07 lei, reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data plății, (...) și până la achitarea integrală. În considerentele hotărârii s-a reținut că prin chitanța T. nr. 5471735/(...) reclamantul a achitat la T. mun. Z. suma de 5.464,07 lei, cu titlu de taxă specială de autoturisme (f.19,dosar fond). Prin cererea înregistrată sub nr. 20.380, reclamantul a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe, ca fiind contrară reglementărilor, iar că prin adresa cu nr. 22.016/(...) emisă de A. Z. s-a respins cererea de restituire a taxei pe motiv că aceasta au fost încasate în temeiul art. 2141 - 2143 din Codul fiscal. Având în vedere aceste aspecte, instanța de fond a apreciat decizia ca fiind nelegală. Astfel, potrivit art. 2141 - 2143 din Codul fiscal și pct. 311 - 312 din Normele Metodologice de aplicare a C. fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru persoane și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori alte state. Conform art. 90 par. 1 din tratatul Constitutiv al U. E. nici un statmembru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect,produselor naționale similare. Conform hotărârii CJE în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar, a învederat tribunalul, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici. Prin introducerea art. 2141 - 214 3 din Codul fiscal s-au încălcat prevederile art. 90 din T.C.E., în sensul că a introdus un regim discriminatoriu între autoturismele introduse în România și cele existente în România. Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a C. fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. Instanța de fond a constatat că într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din două argumente: 1. Constituția R.: de la 1 ianuarie 2007, România este un stat membru al U. E.. Potrivit art.148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectareaprevederilor actului de aderare (alin. 2), iar Parlamentul, Președintele R., G. șiautoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 ( alin.4). De altfel, prin L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E., statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare al C., dinainte de aderare. 2. Jurisprudența Curții de J. E. Prin D. în cazul Costa / Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de T. - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a C. însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin L. nr. 3. privind Codul fiscal. De asemenea în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri, constituționale. Chiar dacă hotărârile Curții nu au caracter normativ ele sunt obligatorii și produc efecte erga omnes. Și este ușor de observat că toate hotărârile Curții susțin ideea că regulile de drept comunitar se aplică de plin drept, cu efecteidentice, pe toată suprafața C. E., fără ca statele membre să-i poată opune obstacole. Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate în T.ul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre U.E., în competiția cu produsele similare autohtone. Î.ucât tribunalul a constatat că suma plătită de reclamant cu titlu de taxă poluare nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită, iar faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Cum organul fiscal a refuzat în mod expres restituirea taxei încasate, D. emițând o decizie în acest sens, tribunalul a dispus anularea aceasteia. Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâta a fost obligată să achite dobânda legală calculată conform art. 3 alin. (3) din O. nr. 9/2000, de la data încasării sumei până la data restituirii integrale și efective. Cu privire la solicitarea pârâtei D. G. a F. P. S. ca, în subsidiar, să se deducă din suma achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, suma reprezentând taxa de poluare, reglementată de O. nr. 5., tribunalul a făcut următoarele precizări: Potrivit art. 11 din acest act normativ, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabili în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, ca taxă de primă înmatriculare și cuantumul rezultat prin aplicarea prevederilor privind taxa de poluare se restituie în baza procedurii stabilite în normele metodologice. Aceste norme au fost aprobate prin H. nr. 6.. T. a reținut că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare, anterior datei de 1 ianuarie 2008. Așa fiind, instanța de fond a apreciat că Statul Român nu are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care să o compenseze cu o altă taxă, ce urmează a fi percepută în baza unui alt act juridic, adoptat ulterior, căci dacă această compensare ar avea loc s-ar încălca principiul neretroactivității legii civile. Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâții au fost obligați să achite folosul nerealizat potrivit art. 1084 rap.la art. 1082 Cod civil, respectiv dobânda legală calculată conform art. 3 alin. 3 din O. nr. 9/2000, de la data încasării sumei și până la data restituirii integrale și efective. În recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulate de reclamant, în principal, ca inadmisibilă, iar pe fond ca nefondată. În dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispozițiile art. 304 pct. 6,7,8 și 9 și în considerarea dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond a dispus restituirea unei sume achitate în prealabil în temeiul legii, iar instanța de contencios administrativ nu poate pronunța o astfel de soluție. Din această perspectivă, pârâta a învederat că în considerarea disp. art. 129 C.pr.civ. coroborat cu cele ale art. 84 C.pr.civ., instanța era obligată însă să dea acțiunii calificarea juridică exactă, în funcție de scopul urmărit, ea nefiind ținută de denumirea pe care partea a dat-o cererii. Astfel, pronunțându-se în limitele acestei învestiri, asupra acțiunii, instanta de fond trebuia să examineze admisibilitatea acesteia din perspectiva îndeplinirii conditiilor specifice de exercitare rezultate din dispoziiile art. 1 coroborat cu art. 8 din L. nr. 554/2004. Î.e conditiile de exercitare a actiunii directe în contencios administrativ se numără si acelea ca actul atacat sa fie un act administrativ, tipic sau asimilat, astfel cum este el definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) si art. 2 alin. (2) al Legii nr. 554/2004 si, respectiv, ca acest act să vatăme un drept subiectiv sau un interes legitim privat ori public. Rezulta din aceste prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 18 din L. nr. 554/2004 care reglementează solutiile pe care le poate da instanta, ca judecătorul de contencios administrativ este obligat sa stabilească dacă actiunea priveste un act administrativ, tipic sau asimilat în sensul respectivei legi. Fără a analiza actul administrativ prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații fiscale, pârâta a opinat că instanța nu putea trece direct la a dispune restituirea sumei astfel achitată. În concluzie, din coroborarea dispozițiilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că pentru sesizarea instanței de contencios administrativ, este necesar ca situație premisa, fie existența unui act administrativ susceptibil prin efectele sale să vatăme un drept ori un interes legitim, fie existența unui refuz de soluționare a unei cereri sau nesoluționarea acesteia în termenul legal, ceea ce nu s-a constatat în cauză. Pe fondul cauzei, pârâta a susținut că instanța de fond, departe de a da eficiență art. 2141-3 din L. nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în prezent abrogate de O. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor special pentru autoturisme, această soluție fiind nelegală, deoarece Codul fiscal prevedea în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de primă înmatriculare. Raportat la dispozițiile legale în vigoare în momentul formulării acțiunii, rezultă în mod indubitabil că suma solicitată nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului. Pe de altă parte, pârâta a învederat faptul că prin O. nr. 5. a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule începând cu data de (...), iar prin H. nr. 6. s-au emise normele metodologice de aplicare a ordonanței, astfel că soluția legală pe care trebuia să o pronunțe prima instanță trebuia să fie în raport de noile dispoziții legale din O. nr. 5. prin care legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada (...) - (...) și nu restituirea integrală a taxei, aceste dispoziții fiind de imediată aplicare și neîncălcând principiul neretroactivității legii civile în timp, așa cum greșit a reținut instanța de fond. În caz contrar, s-ar ajunge la situația ca legiuitorul nu poate institui niciodată un venit fiscal cu titlu de taxă pe poluare, ceea ce este inadmisibil. Referitor la admiterea de către instanta a capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale aferente, pârâta apreciază că aceasta s-a făcut fără nici o justificare legală și fără a se avea în vedere dispozițiile C.pr.fiscală coroborate cu dispozițiile Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O. nr. 9., republicată, dupăcaz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la C. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor. În acest context, pârâta a susținut că în ipoteza în care instanța de recurs va considera că reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale, acesta este îndreptățit doar de la data înregistrării cererii. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a acteloratașate la dosar, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente: 1. În opinia Curții, susținerea recurentei potrivit căreia demersul reclamantului excede controlului de legalitate din partea instanței de contencios administrativ pe motiv că aceasta nu a contestat decizia de calcul a taxei de primă înmatriculare nu poate fi primită deoarece art. 8 alin. 1 teza finală din L. nr. 554/2004 prevede că se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana care se consideră vătămată într-un drept al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. Art. 8 al. 1 din L. nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale. Atât timp cât reclamantul este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev. de art. 1 al. 1 din L. 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente. În plus, reclamantul din prezenta cauză a supus cenzurii instanței de contencios administrativ și legalitatea deciziei de restituire nr. 22017 din 8 aprilie 2010 emisă de AFP Z., decizie asimilată prin dispozițiile art. 88 alin. 1 lit. a din Codul de procedură fiscală aprobat prin OG nr. 9. deciziilor de impunere, fiind calificată de către legiuitor drept act administrativ fiscal. 2. În ce privește admiterea cererii reclamantului de restituire a sumei de 5.464,07 lei, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală pentru următoarele considerente: Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și trebuia respinsă ca atare, invocând, în principal, normele de drept intern aplicabile speței. În cauza de față, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din T.ul de instituire a C. E.). Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Cum România este stat membru al U. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T. în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporata într-un autovehicul național similar (A se vedea D. Curtii de J. a C. E. în C. C-3. N. T., par. 20). Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh, unde Curtea de Justiție a arătat că o astfel de taxă este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru, iar valoarea taxei este determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valorii reziduale a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile normele T. de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Recurenta susține că acțiunea reclamantului nu poate fi admisă pe considerentul că prin efectul adoptării OUG nr. 5. care stabilește cadrul juridic cu privire la instituirea taxei de poluare, pe care reclamantul o datorează în continuare. Curtea reține că începând cu data de 1 ianuarie 2007, prin dispozițiile art. 2141-2143 din Codul fiscal s-a instituit regimul unei noi taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule datorată pentru prima înmatriculate a unui autovehicul sau autoturism în România, indiferent dacă acesta era nou sau folosit. Aplicarea aceste dispoziții legale în dreptul intern a determinat încălcarea dispozițiilor art. 90 parag. 1 din T.ul de instituire a C. E. constatată de jurisdicțiile interne. Această incompatibilitate a fost reținută și de C. E. care a declanșat procedura prevăzută de art. 226 din T. (procedura de infrigement). Pentru a pune de acord legislația internă cu normele T. și a înceta procedura de constatare a încălcării T. demarată de C. E., G. a adoptat OUG nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în vigoare de la 1 iulie 2008. Pentru a verifica dacă sunt incidente în speță prevederile art. 11 din OUG nr. 5. se impune a se stabili care sunt efectele juridice ale acestei ordonanțe de urgență asupra situațiilor juridice născute anterior datei de 1 iulie 2008. Conform dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 5. taxa rezultată ca diferențăîntre suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6.. Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia atunci când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar, acesta este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea normelor comunitare. Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Ca atare, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială. Curtea mai reține că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară și are alt mod de calcul precum și altă destinație. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Împrejurarea că la nivelul U. E. s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor O. nr. 5. nu este contrară T. nu are nicio influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile T.. Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse. 3. În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzilor legale solicitate până la data plății și incidența la speță a dispozițiilor C.pr.fisc. precum și a procedurii de restituire prevăzute de acest act normativ, Curtea reține următoarele: Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație încare acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate. Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului. Pe de altă parte, dacă am accepta teza recurentei, s-ar eluda însăși principiile statornicite în practica Curții de J. care au fost mai sus redate, respectiv obligația impusă statelor membre de a asigura rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Așa fiind, în temeiul art. 20 alin. 3 și art. 28 alin. 1 din L. nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 C.pr.civ., recursul declarat de pârâtă se va respinge ca nefondat și se vor menține în întregime dispozițiile sentinței. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. S. împotriva sentinței civile nr. 3525 din 19 august 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 7 martie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, M. I. I. A. C. M. S. L. F. GREFIER, Red.M.I.I. Dact.H.C./3 ex./(...). Jud.fond:C. N.C..
| ← Decizia civilă nr. 10/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1389/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
