Decizia civilă nr. 6110/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 6110/2011
Ședința 20 D. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. M.
JUDECĂTOR M. D. JUDECĂTOR F. T. GREFIER V. D.
S-au luat în examinare recursurile declarate de D. G. A F. P. A J. S. ÎN
NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. ȘIMLEU S. și de A. F. PENTRU M. - M. M., împotriva sentinței civile nr. 1723/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui
S., în contradictoriu cu reclamanta S. R. A. S. Ș. S., având ca obiect - anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile promovate sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de (...) recurenta D. G. a F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Ș. S. a depus la dosarul cauzei „Precizări"; la recursul propriu (f. 18).
Curtea, procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din L. nr. 5. este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 1723/(...), pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), s-a admis excepția inadmisibilității cererii de anulare a adresei nr. 12222/2010 invocată de A. F. P. Ș. S. și în consecință s-a respins cererea formulată de reclamanta S. R. A. S. de anulare a acesteia. S-a respins excepția inadmisibilității cererii de restituire, invocată de A. F. P. Ș. S. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S. R. A. S. Ș. S., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. Ș. S. și în consecință: A fost obligată pârâta la restituirea sumei de 4233 lei în favoarea reclamantei încasată cu titlu de taxă de poluare cu dobânda legală de la data de 13 mai 2010, până la plata efectivă. A fost admisă cererea de chemare în garanție și a fost obligată chemata în garanție A. F. Pentru M. să restituie pârâtei suma de 4233 lei. Asupra cauzei pe fond, tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări în România a autovehiculului sus individualizat reclamanta a solicitat pârâtei, A. F. P. Ș. S. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, reclamanta achitând taxa stabilită. Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5., T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar. În privința cererii de chemare în garanție: Raportat la prevederile H. nr. 6. privind normele metodologice de aplicare a O. nr. 5., taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 C.pr.civ., din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. a F. P. S., în nume propriu și în numele A. F. P. Ș. S., prin care solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit dispozițiile art.1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății. S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului. Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prevăzută de dispozițiile C. de procedură fiscală. Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă. De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal. Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile C. de pr. fiscală, cât și pe cele ale Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabiletermenele prevăzute de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la C. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs și chemata în garanție A. F. pentru M., solicitând modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei. 1. Critică hotărârea instanței de fond sub aspectul determinării corecte a dispozițiilor din Tratatul Comunității Europene în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea prevederilor OUG nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu normele comunitare. In privința analizei taxei prin prisma art. 110, teza 1, TFUE, atunci când si o astfel de exigență a fost supusă analizei, opinează că, instanța de fond nu s-a referit la practica CEJ relevanta cu privire la înțelesul si întinderea art. 110, teza 1, TFUE în materia taxării interne, în genere, și a autovehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea română, ci la cea comunitară. S. că taxa pe poluare pentru autovehicule este conformă cu articolul 110 TFUE și nu reprezintă o măsură discriminatorie. Obiectivul articolului 110 TFUE, așa cum a reținut avocatul general, este să interzică impozitarea internă care discriminează, direct sau indirect, produsele importate în favoarea produselor naționale. 2. Critică, de asemenea, soluția primei instanțe cu privire la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată. Consideră că instituția chemată în garanție nu poate fi obligată la plata acestora în primul rând pentru că nu a stabilit suma de plată reprezentând taxa pe poluare, respectiv nu a emis actul administrativ Decizia de calcul și, în al doilea rând, pentru că virarea sumelor în bugetul F. pentru mediu se face în temeiul OUG nr. 5., neputând fi reținută vreo culpă. În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ., OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 1., precum și pe prevederile L. nr. 5. a contenciosului administrativ. Uletrior recuranta D. G. a F. P. si-a precizat recursul formulat și a arătat că reclamanta nu mai are capacitate de exercițiu, și deci, implicit nici capacitate procesuală de exercițiu, fiind dizolvată și mai apoi radiată din evidența registului comerțului. (f.18) Analizând recursurile formulate, din perspectiva motivului de recurs menționat anterior, și în coniderarea dispozițiilor art. 3041 c.pr.civ., Curtea reține următoarele: Prin sentința civilă nr. 1. pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. s-a dispus radierea reclamantei din evidențele registrului comerțului. R.ierea persoanei juridice semnifică momentul final al existenței acesteia, aceasta încetând să mai existe ca și subiect de drept, încetând să mai aibă capacitatea de exercițiu sau pe cea de folosință. Solicitarea de restituire a taxei pe poluare reprezintă manifestarea unui drept, recunoscut de către procedura civilă oricărui subiect de drept, pe toată perioada în care cerințele legale de recunoaștere a celor două tipuri de capacități (de exercițiu și de folosință) sunt prezente. Capacitatea de exercițiu reprezintă o cerință fundamentală de exercitare a unui drept procesual, cel de formulare a cererii de chemara în judecată. Încetarea existenței valabile a persoanei juridice determină și încetarea capacității procesuale a acesteia. În consecință, față de cele expuse anterior, în temeiul art. 3041 c.pr.civ. se vor admite recursurile declarate de către D. G. A F. P. A J. S. în numele A. F. P. ȘIMLEU S. și de A. F. PENTRU M. B., împotriva sentinței civile nr. 1723 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., ce va fi modificată în sensul că se va dispune anularea cererii formulată de reclamanta S. R. A. S., ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosință. Recursul D. G. a F. P. va fi repins ca inadmisibil, această recurentă neavând calitatea de parte la fond. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. L. D E C I D E Admite recursurile declarate de către D. G. A F. P. A J. S. în numele A. F. P. ȘIMLEU S. și de A. F. PENTRU M. B., împotriva sentinței civile nr. 1723 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o modifică în sensul că anulează cererea formulată de reclamanta S. R. A. S., ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosință. Respinge ca inadmisibil recursul declarat de D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu. Pronunțată în ședința publică din 20 decembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI D. M. M. D. F. T. Red.DM/dact.MS 3 ex./(...) Jud.fond: A.R.P. GREFIER V. D.
← Decizia civilă nr. 641/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 896/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|