Decizia civilă nr. 802/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 802/2011
Ședința din data de 23 F. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR M. B. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P. C. N., împotriva sentinței civile nr. 2906 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., în contradictoriu cu reclamanta SC Z. S. și pârâtele M. F. P. și D. F. P. C. N., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimatul-reclamant prin avocat T. H. J., în baza împuternicirii avocațiale nr. 55 din (...), aflat la fila 8 din dosar, lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din L. nr.5. și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului. Reprezentantul intimatei-reclamante solicită instanței respingerea recursului declarat și menținerea sentinței civile nr. 2. pronunțată de Tribunalul Cluj ca legală și temeinică, menținerea dispozițiilor instanței de fond prin care s-a obligat pârâta la plata sumei reprezentând taxă de primă înmatriculare și plata dobânzii legale, precum și acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de judecată în fond, respectiv 39 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar și cheltuielile de judecată în recurs, așa cum rezultă din factura și chitanța nr. 112 din (...), pe care le depune la dosar. Referitor la solicitarea recurentei de respingere a demersului ca tardiv formulat, reprezentantul intimatei-reclamante arată că în speță nu este vorba despre un act administrativ, și nici nu sunt aplicabile prevederile legii contenciosului administrativ și nici dispozițiile OG 5.; dacă s-ar aplica dispozițiile ordonanței menționate ar însemna o aplicare retroactivă a legii civile. De asemenea precizează că taxa încasată de AFP contravine dispozițiilor dreptului comunitar și ale T.ului Constitutiv al Uniunii E.. La interpelarea instanței referitoare la chemarea în judecată a M.ui F. P., reprezentantul intimatei-reclamante învederează că nu înțelege să formuleze vreo pretenție împotriva acestei instituții, ci înțelege să se judece numai cu A. F. P. C.- N. După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 2. din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., s-a admis acțiunea precizată de reclamanta S. Z. S. C.-N., împotriva pârâtei A. F. P. A M. C.-N. și, în consecință, a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 5.728 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare, cu dobânda legală de la data de (...) până la data restituirii integrale. În final, a fost obligată pârâta A. C.-N. să plătească reclamantei suma de 39,30 lei cheltuieli de judecată. Prealabil analizei fondului pricinii, instanța a pus în discuția reprezentantei reclamantei cadrul procesual, raportat la obiectul juridic dedus judecății, aceasta învederând că raportat la obiectul juridic dedus judecății înțelege a se judeca doar cu pârâta A. F. P. a M. C.-N. În aceste circumstanțe, instanța de fond a analizat cererea promovată de reclamantă doar în contradictoriu cu această pârâtă. Trecând la analiza excepțiile invocate de pârâta A. C.-N. prin întâmpinare, s- au reținut următoarele: Excepția tardivității, invocată de pârâtă prin întâmpinare, a fost respinsă deoarece, așa cum atestă actul de la fila 27 (dosar fond), răspunsul pârâtei la cererea înregistrată de reclamantă este datat cu 7 mai 2010 și acțiunea fiind înregistrată la 28 aprilie 2010 este respectat termenul prev. de art.11 alin.1 lit.a prevăzut de L. nr. 5.. Excepția inadmisibilității acțiunii invocată de aceeași pârâtă a fost, de asemenea, respinsă deoarece reclamanta prin acțiunea promovată a solicitat restituirea sumei menționată pe care a achitat-o conform înscrisului de la fila 4 la data de (...), astfel încât, conform principiului neretroactivității legii nu sunt incidente prev. art.11 din OUG nr.5. și ale Normelor Metodologice de aplicare a acestora. Pe fondul cauzei, din actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că pârâta A. F. P. a mun. C.-N. este cea care a încasat suma reprezentând taxa specială de înmatriculare, așa cum atestă actul de la f.4 (dosar fond) împrejurare necontestată de reprezentanta acesteia, aspect care îi conferă calitate procesuală pasivă în cererea de obligare a sa la restituirea acesteia. Instanța a constatat că reclamanta a achitat la data de (...) suma de 5.728 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare, ori la acea dată nu erau în vigoare prevederile OUG nr. 5., prevederi care potrivit principiului neretroactivității legii nu puteau fi aplicate. Considerând nelegală perceperea acestei diferențe de taxe s-a adresat pârâtei, cu solicitarea de a-i fi restituită însă aceasta a refuzat, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune. Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar. Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din T.ul Comunității E., aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a C. E., care a decis ca fiind esențial în stabilireacaracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta. T. a observat însă că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în R., fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în R., după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantei, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii E. și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în R., astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din T.ul Comunității E.. Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamantă este una interzisă de dispozițiile art. 90 din T.ul C. E. și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care R. a aderat la U. E. reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei de a dispune restituirea acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din L. nr. 5., a admis cererea formulată și precizată și a dispus în consecință. În conformitate cu dispozițiile art.3 alin.3 din OG 9., pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente sumei de 5.728 lei, începând cu data de (...) până la achitarea integrală a sumei, dispoziții incidente speței. În baza art.274 C.pr.civ., tribunalul a obligat pârâtă să plătească reclamantei suma de 39,30 lei cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar . Împotriva acestei hotărâri pârâta A. F. P. A M. C.-N. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepției tardivității și a inadmisibilității acțiunii cu consecința respingerii acțiunii reclamantei, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041 C.pr.civ. O primă critică formulată de pârâtă se referă la faptul că instanța de fond ar fi trebuit să respingă ca tardivă acțiunea reclamantei, deoarece taxa de primă înmatriculare a fost achitată de către reclamantă la data de (...), în timp ce acțiunea a fost înregistrată la Tribunalul Cluj la data de (...) cu depășirea termenului de un an prev. art. 11 alin. 2 din L. nr. 5.. De asemenea și din perspectiva dispozițiile O.U.G. nr. 5. acțiunea reclamantei este tardivă, deoarece nu a fost depusă la Tribunalul Cluj în termenul de un an de la data intrării în vigoare a ordonanței, respectiv (...). În al doilea rând, pârâta arată că respingerea excepției inadmisibilității acțiunii s-a datorat încălcării de către prima instanță a prev. art. 11 din O.U.G. nr. 5., a prev. art. 7 din L. nr. 5. și a prev. art. 204 și 218 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 republicată și modificată. Din această perspectivă, se arată că reclamanta nu a depus la organul fiscal cerere de restituire a taxei speciale de primă înmatriculare, care să fi fost înregistrată anterior datei de (...), când a depusă acțiunea la Tribunalul Cluj, deci nu a parcurs procedura prealabilă prev. de art. 7 din L. nr. 5.. În acest context, pârâta a arătat că dispozițiile art. 11 din O.U.G. nr. 5. prevăd restituirea diferenței dintre suma achitata de contribuabil in perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule si cuantumul rezultat din aplicarea ordonantei, iar procedura de restituire este prev. Cap. VI din H.G. nr. 686/2008 și este una administrativă necontencioasă și se soluționează în termenul prev. de art. 70 din O.G. nr. 92/2003, respectiv în 45 de zile de la înregistrarea cererii și doar în cazul în care organul fiscal nu ar respecta prev. art. 11 din O.U.G. nr. 5., reclamanta s-ar putea adresa instanței de contencios administrativ competente. Față de aceste argumente, raportat și la prevederile legale menționate, pârâta a apreciat că solutia instanței de fond de respingere a exceptiei inadmisibilității este nelegală. În al treilea rând, pârâtă apreciază că acțiunea reclamantei trebuia respinsă ca neîntemeiată, întrucât aceasta nu a depus la dosar nici un document din care să rezulte că autoturismul pentru care a achitat taxa specială de primă înmatriculare ar fi fost înmatriculat anterior în vreun stat membru U.E., situație în care prev. art. 90 din T.ul C.E. nu sunt aplicabile în speță. În ceea ce privește obligarea organului fiscal la plata dobânzii legale, pârâta a arătat că și aceasta este greșită și lipsită de temei legal, deoarece nu a săvârșit nici o faptă ilicită, plata taxei speciale a fost efectuată voluntar de către reclamantă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Pe de altă parte, pârâta a susținut că în privința datei de la care ar putea fi, eventual, obligată la plata dobânzilor aceasta este data introducerii cererii de chemare în judecată. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată următoarele: Reclamanta a achitat, la data de (...), suma de 5.728 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare, conform chitanței de la fila 4 din dosar, la T. M. C.-N. C. susținerilor din recurs, din cuprinsul probațiunii administrate la fond, rezultă că acesta a fost anterior înmatriculat în Germania ( f. 6,7). Considerând nelegală perceperea acestei diferențe de taxe, s-a adresat pârâtei, cu solicitarea de a-i fi restituită, însă aceasta a refuzat. Petenta a investit tribunalul cu prezenta cerere, prin care a solicitat restituirea taxei, prima instanță admițând acțiunea. Prin recursul declarat, pârâta AFP C. N. a reiterat excepțiile tardivității și inadmisibilității acțiunii, respinse de către tribunal și solicitând respingerea cererii pentru aceste considerente. Astfel, în susținerea excepției tardivității, au fost invocate prev. art. 11 alin. 2 din L. nr. 5., deoarece acțiunea a fost depusa cu depășirea termenului de un an de zile care a început să curgă la data la care a fost efectuata plata taxei speciale de prima înmatriculare. Curtea constată că aceste alegații nu pot fi reținute, întrucât obiectul prezentului proces nu îl constituie anularea actului în baza căruia s-a perceput taxa de primă înmatriculare, ci restituirea acesteia. Mai mult, considerentele pentru care momentul de început al termenului de 1 an nu poate fi apreciat ca fiind data plății taxei sunt legate de viciile textului art. 214/1-214/3 Cod fiscal, care, în opinia instanței, nu îndeplineau cerințele de accesibilitate și previzibilitate impuse de jurisprudența C. Astfel, în conținutul acestora, nu se face nicio referire la natura juridică a înscrisului care atestă perceperea sumei, nefiind indicată nici calea de atac ce poate fi urmată, pentru a atenționa contribuabilii asupra efectelor produse de pasivitatea de care se prevalează, la acest moment, pârâta. Așa fiind, datorită carențelor legislative, orice raportare a pârâtei la data achitării taxei este neavenită, cu atât mai mult cu cât ceea ce este în discuție în prezentul proces este refuzul nejustificat de restituire a unei taxe considerată neconformă cu dreptul comunitar. Aceste considerente sunt incidente parțial și în cazul excepției inadmisibilitatii acțiunii, care a fost in mod corect respinsă de către prima instanță, pentru următoarele considerente: . În cauză, ne aflăm în prezența unui refuz nejustificat al autorității, în cazul căruia nu trebuie urmată procedura plângerii prealabile și care poate fi cenzurat de către instanță. Mai mult, nu trebuie ignorată împrejurarea că simplul fapt al instituirii posibilității de a se proceda la restituirea diferenței dintre taxa de primă înmatriculare și cea de poluare nu transformă natura juridică a sumei achitate inițial de către reclamant, care rămâne cea a taxei de primă înmatriculare, supusă restituirii integrale. Din această perspectivă, nu are absolut nicio relevanță nici data intrării în vigoare a OUG nr. 5.. Căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta recurentă pe care reclamanta le-ar fi putut urma, cu referire specială la prev. art. 11 din OUG nr. 5., și care, dacă nu sunt utilizate, paralizează demersul judiciar de față, nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii. Aceasta întrucât, așa cum se va arăta în cele ce urmează, restituirea parțială a sumei prelevate cu încălcarea dreptului comunitar nu este compatibilă cu exigențele impuse în practica Curții E. de J. În cauză reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii). Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acesteia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata, iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie. Art. 8 al. 1 din L. nr. 5., permite reclamantei să se adreseze instanței de judecată, iar împrejurarea că cererea de restituire a fost depusă la organul fiscal a doua zi după promovarea prezentului demers, nu este de natură să atragă inadmisibilitatea cererii, din moment ce, la primul termen de judecată, intimata se afla deja în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale. Reclamantul a atacat acest refuz, considerat ca fiind nejustificat, or, potrivit art. 2 al. 2 din L. nr. 5., refuzul nejustificat este asimilat actului administrativ. Pe de altă parte, Curtea apreciază că această apărare, a fost făcută prin deturnarea, ignorarea de la scopul pentru care dreptul a fost recunoscut și garantat. Curtea nu neagă existența dreptului exercitat de autoritate și anume, a dreptului de a invoca inadmisibilitatea, dar nu poate ignora efectele admiterii unei astfel de apărări și care ar face de prisos cercetarea fondului raportului juridic litigios. Atitudinea pe care autoritatea a avut-o în cursul soluționării procesului constituie un argument puternic, care pledează în speță pentru inutilitatea formulării unei cereri de restituire, atât timp cât timp politica organelor fiscale de a răspunde nefavorabil, este una constantă. Chiar și la momentul procesual al soluționării recursului recurenta neagă existența unor incompatibilități ale art. 214 ind. 1-214 ind. 3 cu normele dreptului comunitar, în toate formele sale. De aceea, Curtea a manifestat flexibilitate în aprecierea exigențelor formale ale judecății și s-a delimitat de apărările autorității pe care le-a considerat abuzive. Și asta deoarece ele sau îndepărtat de la scopul în care procedura grațioasă a fost recunoscută, urmărind să obstrucționeze în mod nelegitim abordarea fondului raportului juridic litigios. Pentru a ajunge la această concluzie, a avut în vedere și faptul că neformularea unei cereri de restituire nu a afectat celeritatea procesului, iar înregistrarea ei nu ar fi condus la descongestionarea instanței . Litigiul dintre stat și particular oricum ar fi avut loc atât timp cât și în prezent autoritatea susține că această taxă are caracter legal, fiind refuzată la restituire. De aceea, autoritatea publică emitentă nu poate să invoce că ar fi fost vătămată prin aceea că nu i s-a dat șansa de a-și repara eventuala greșeală într-un mod mai rapid . Curtea a pus în balanță interesele procesuale ale părților și posibilitățile lor efective de a le valorifica și a decis să acționeze în sensul prevenirii oricăror forme de dezechilibru procesual, eliminând obstacolele care puteau vicia substanța principiului egalității. Pe fondul cauzei, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică, tribunalul reținând în mod corect aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90, actualul art. 110 din TFUE. Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 110 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie, în sensul art. 90 parag. 1, în numerotarea anterioară, din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. Cum R. este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007, sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt, bunăoară, autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru. Î.-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate, recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului, în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T., ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T.ului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră, instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Cu referire la incidența în speță a prevederilor art. 11 din OUG nr. 5. antamate de recurentă, Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atareipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă, reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială . Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă respingerea acțiunii reclamantei, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 5.. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar. Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, sub acest aspect. În ceea ce privește dobânda acordată de către instanța de fond, această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar. Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de R. ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare, numai pe temeiul prev. de OG nr. 9.. Pentru a dispune astfel, s-a reținut și că, potrivit dispozițiilor art. 1088 C.civ., la obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, iar aceasta se datorează din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept. În situația concretă dedusă judecății dobânda curge de drept, astfel că pârâta datorează dobânzi calculate potrivit art. 3 alin. 3 din OG nr.9. de la data efectuării plății și până la achitarea efectivă, cunoscut fiind că potrivit art.2 din actul normativ amintit anterior, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără sa se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală. Așa fiind, sentința fondului, urmare a respingerii recursului declarat de pârâtă, în baza prev. art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și art. 20 din L. nr. 5., va fi menținută în întregime. În baza prev. art. 274 alin. 1 și 3 C.pr.civ., va fi obligată recurenta să plătească intimatei S. Z. S. C.-N. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs, onorariu avocațial (f. 13), considerându-se că acest cuantum este proporțional cu valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, cu complexitatea cauzei și cu munca prestată de către avocat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L E G I I D E C I D E : Respinge recursul declarat de pârâta A. F. P. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 2906 din 17 septembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime. Obligă recurenta să plătească intimatei S. Z. S. C.-N. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 23 februarie 2010. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, M. H. M. B. F. T. D. C. Red.M.B. dact.L.L.C./2 ex./(...) Jud.fond:G.G..
| ← Decizia civilă nr. 2888/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3201/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
