Decizia civilă nr. 838/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...) R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 838/2011
Ședința publică de la 25 F. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR S. AL H. JUDECĂTOR D. P. GREFIER A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. A. F. împotriva sentinței civile nr. 3009 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al
T.ui C., în contradictoriu cu intimata-pârâtă I. P. J. C. -S. P. C. R. P. DE C. SI I. A., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat P. I. I. în reprezentarea intereselor recurentului, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că nu s-a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar aferente recursului declarat.
Reprezentanta recurentului depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, motiv pentru care se constată că recursul este legal timbrat.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. Reprezentanta recurentei arată că numele recurentului este S. A. S. și nu S. A. F. și solicită corectarea acestei erori. La solicitarea instanței de a depune la dosar dovada depunerii cererii de înmatriculare la instituția pârâtă, reprezentanta recurentului depune confirmarea de primire a recomandatei prin care s-a transmis către I. prefectului jud. C. cererea de înmatriculare, din care rezultă că aceasta a fost primită la data de (...). Curtea, după deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond. Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii cererii introductive formulate de reclamant, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial și taxă judiciară de timbru. Curtea reține cauza în pronunțare. CURTEA Prin Sentința civilă nr. 3009 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins cererea formulată de reclamantul S. A. F. în contradictoriu cu pârâta I. P. jud. C. - S. public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamantul a achiziționat autoturismul marca ALFA ROMEO 156 număr de identificare Z. conform actelor de la f.12-24. T. a apreciat că refuzul pârâtei de a înmatricula acest autoturism în absența taxei de poluare nu poate fi asimilat unui refuz nejustificat. Astfel, OUG nr. 5. stabilea in forma initiala cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Analizând compatibilitatea acestei taxe in forma initiala a OUG 5. cu dreptul comunitar, tribunalul a apreciat că în speță aceasta nu încălca dispozițiile art. 25,28,30,90 din Tratatul de instituire a C. E.(actualmente art.30,34,36,110 din TFUE) . Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produselor altor țări membre ale C. unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Or, taxa de poluare instituită de dispozițiile OUG nr. 5. nu poate fi asimilată impozitelor interne, această taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, înțeleg să le utilizeze pe teritoriul R., contribuind, astfel, la poluarea mediului. Această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand, importate din Uniunea E.peană, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei. Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile OUG nr. 5. ca fiind unul de poluare rezultă din dispozițiile art. 1 alin. 2, care enumeră categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ. Prin urmare, chiar dacă legiuitorul nu a găsit o formulă foarte potrivită prin condiționarea înmatriculării autoturismului de plata acestei taxe, acest aspect nu este de natură să o transforme într-o taxă de primă înmatriculare cum era cea prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1 Cod fiscal și apreciată ca nelegală de către instanțe. Nu în ultimul rând, tribunalul a apreciat că nu trebuie omis nici faptul că instituirea acestei taxe a fost rezultatul negocierilor dintre România și Comisia E.peană, astfel încât nu se poate aprecia că ar contraveni legislației comunitare. În ceea ce privește dispozițiile art. 25, 28 din Tratatul de instituire a C. E., tribunalul a constatat că acestea nu sunt aplicabile în speță, în condițiile în care au în vedere taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent (art. 25), respectiv restricțiile cantitative la import precum și orice alte măsuri cu efect echivalent. Or, o taxă de poluare nu poate fi asimilată nici cu una vamală și nici cu o restricție cantitativă la import. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S. A. S.solicitând, in baza disp. art. 304 pct. 7 si 9 si art. 304 indice 1 Cod Procedura Civila, a admite prezentul recurs si, pe cale de consecinta, a modifica sentinta atacata in sensul admiterii cererii sale de chemare in judecata, cu obligarea intimatei I. P. jud.C.-S. P. C. R. P. de C. și Î. a A. la plata cheltuielilor de judecata in fond si in recurs. În motivare s-a arătat că: Reclamantul recurent a solicitat prin cererea de chemare in judecata obligarea paratei I. P. jud.C.-S. P. C. R. P. de C. și Î. a A. sa îi înmatriculeze autoturismul marca ALFA ROMEO 156 fără plata taxei de poluare, considerand aceasta taxa discriminatorie in raport cu dispozitiile art. 90 din Tratatul de I. a C. E. Instanta de fond a respins actiunea pe considerentul că taxa de poluare prevăzută de norma internă nu apare ca fiind neconformă cu art.110 al TFUE ( fostul articol 90 din TCE ) . Reclamantul recurent intelege sa critice aceste asertiuni ale instantei de fond pentru urmatoarele considerente: Autoturismul in cauza este din categoria M (1) are capacitate cilindrica de 1910 cmc si norma de poluare E. 4. A fost fabricat În UE si inmatriculat pentru prima data in Spania la data de (...). Reclamantul recurent a achizitionat autoturismul la data de 25 martie 2009 din Spania si s-a prezentat la autoritatiile romane competente in vederea inmatricularii autoturismului pentru prima data in Romania, dar cererea sa a fost condiționată de achitarea prealabilă și obligatorie a taxei de poluare reglementata de O. 5. ( modificată ulterior prin OUG nr. 2. și respectiv OUG nr. 2., OUG nr.(...) ).). Problema de drept care se pune in cauza si pe care reclamantul recurent a solicitat instantei de fond sa o clarifice pentru justa solutionare a cauzei este daca legislatia interna potrivit careia ar datora aceasta taxa de poluare este compatibila cu reglementariile legislatiei internationale si comunitare. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate, Curtea îl apreciază nefondat din următoarele considerente: Instanta de recurs, urmărind modificările succesive ale O. 5., constată faptul că solicitarea de înmatriculare a autoturismului si refuzul autoritatii administrative de a înmatricula acel autoturism în absenta dovezii de achitare a taxei de poluare a avut loc după data modificării O. nr. 5. prin O. nr. 2. si O. 7.. Astfel, O. 2. a fost publicat in Monitorul Oficial in data de (...), iar OUG 7. in Monitorul Oficial din (...). In consecinta, compatibilitatea O. 5. cu prevederile comunitare incidente trebuie analizata prin raportare la modificările aduse formei initiale a ordonantei. În cauza dedusă judecății, instanța de fond a făcut aplicabilitatea principiului tempus regit actum, constatând forma normei legale de la data la care s-a solicitat pârâtului înmatricularea fără plata taxei, identică cu forma actului normativ de la data la care s-a refuzat de către pârât înmatricularea fără plata taxei de poluare asigură același tratament între autovehiculele importate din statele membre al UE, înmatriculate deja acolo și reînmatriculate mai apoi în România și autovehiculele produse și comercializate în România, înmatriculate de asemenea pentru prima dată în țara noastră. Curtea constată în același timp, că începând cu data de 1 ianuarie 2010 scutirea acordată prin OUG nr. 1. nu se mai acordă, deoarece acest din urmă act normativ vizează doar punerea în aplicare a scutirii deja acordate, nu și producția internă. Așa cum a stabilit și instanța de fond, taxa de poluare a încetat să mai fie contrară prevederilor comunitare, respectiv, art. 25 și 28 din Tratatul de instituire a C. E., actualmente art. 30 și 34 din același tratat. În urma modificărilor succesive, așa cum s-a arătat anterior, la data formulării cererii de înmatriculare, era aplicabilă forma inițială a OUG nr. 5., ce nu prevedea discriminarea între autoturismele importate și cele dinproducție internă și care nu justifica introducerea taxei de măsuri protecționiste pentru producția internă de autovehicule. Referitor la cuantumul taxei, Curtea reține că Tratatul de instituire a CE nu limitează dreptul statelor membre de a stabili nivelul taxelor, în speță, a taxei de poluare, în condițiile în care în mod concret taxa este stabilită pe baza acelorași criterii aplicabile tuturor autovehiculelor. În același timp, prin intermediul cuantumului actual al taxei nu se încearcă influențarea directă sau indirectă a opțiunii cumpărătorilor spre produsele interne similare, în defavoarea celor importate. Față de cele menționate anterior, se va respinge recursul declarat de reclamant și se va menține în întregime sentința atacată. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul S. A. F. împotriva sentinței civile nr. 3009 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). { F. | Președinte, D. M. Judecător, S. Al H. Judecător, D. P. Grefier, A. B. } Red.D.M./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: A. M. B.
← Decizia civilă nr. 5949/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Sentința civilă nr. 292/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|