Decizia civilă nr. 84/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE C.
A. ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 84/2011
Ședința publică de la 13 I. 2011
PREȘEDINTE Ana M. T.
Judecător R.-R. D.
Judecător L. U.
Grefier M. T.
S-au luat în examinare recursul formulat de pârâta A. F. P. A M. T. PRIN D. G. A F. P. C. și de către chemata în garanție A. F. PENTRU M., împotriva sentinței civile nr. 1512 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., în contradictoriu cu reclamantul M. G., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursurile sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 1512 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., a fost admisă cererea în contencios administrativ formulată de reclamantul M. G. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. C. T., precum și cererea de chemare în garanție a A. F. PENTRU M. și în consecință: A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 6312 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare cu dobânda legală în materie civilă începând cu data de (...) și până la data restituirii efective. A fost obligată chemata în garanție A. F. pentru mediu să restituie pârâtei A. F. P. a mun. C. T. suma de 6.312 lei, reprezentând taxă de prima înmatriculare cu dobânda legală în materie civilă începând cu data de (...) și până la data restituirii efective. A fost obligată pârâta la plata sumei de 39 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 02 martie 2009 reclamantul a achitat suma 6,312,00 lei, cu titlu de taxa poluare pentru autoturismul marca VOLKSWAGEN tip 1H/SEAL(...)F VARIANT, serie șasiu/nr. de identificare W., număr de omologare A. conform chitantei seria T S5 nr 2325258, de la 8 din dosar, la T. M. C. T. C. nelegală perceperea acestei taxe s-a adresat pârâtei AFP C. T. cu solicitarea de a-i fi restituită. Reclamantul a solicitat restituirea taxei de inmatriculare insa parata prin raspunsul comunicat reclamantului la data de (...) sub nr. 8609 s-a aratat ca se mentine obligativitatea platii taxei de poluare pentru autovehicule, astfel ca taxa achitata nu poate face obiectul restituirii (fila 21. Referitor la exceptia tardivității, retinand ca in cauza de fata se reclama refuzul nejustificat al paratei de restituire integrala a sumei achitate cu titlu de taxa de prima inmatriculare, tribunalul va constata ca doar de la data comunicarii refuzului de restituire a taxei de prima inamtriculare ( (...)) termenul de 1 an prevazut de art 11 alin 2 din L. nr 554/2004 incepe sa curga. Raportat la acest moment actiunea apare ca fiind promovata inauntrul termenului legal , astfel ca exceptia tardivitatii urmeaza a fi respinsa. Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar. Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității E., aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a C. E., care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta. Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin L. nr. 3. sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 3. prin OUG nr. 1., a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în R. a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în R., fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în R., după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii E. și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în R., astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității E.. De asemenea, nu pot fi reținute nici susținerile pârâtei privind aplicarea dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 5., pe de o parte dat fiind faptul că acest act normativ a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 și pe de altă parte, având în vedere incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu dreptul comunitar, nu se poate face o eventuală compensare între taxa de poluare și taxa prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1 Cod fiscal. Mai mult decât atât, acest act normativ nu poate fi aplicat decât situațiilor născute după intrarea sa în vigoare, în caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității legii. Constatând că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamant face parte din categoria taxelor interzise de dispozițiile art. 90 din Tratatul C. E. și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care R. a aderat la U. E., reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul apreciază ca fiind nejustificat refuzul pârâtei A. F. P. a M. C.-N. de a dispune restituirea acesteia. Astfel fiind, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din L. nr. 554/2004, tribunalul va admite cererea reclamantului și va obliga pârâta la restituirea integrala a sumei achitate cu titlu de taxa de primă înmatriculare, in cuantum de 6.312 lei. Conform prevederilor art 21 alin 4 din Codul de procedura fiscala in masura in care plata sumelor reprezentand impozite, taxe, contributii si alte venituri ale bugetului general consolidat a fost efectuata fara temei legal, cel care a facut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. A., principiul raspunderii patrimoniale presupune reparatia in natura si integrala a prejudiciului, iar o justa reparatie a prejudiciului suferit de contribuabil ca urmare a incasarii si folosirii de catre parata a unei sume, fara temei legal, presupune restituirea nu numai a acestei sume ci si a dobanzii legale calculate pentru perioada cuprinsa intre data creditarii bugetului de stat si data restituirii integrale catre contribuabil. Împotriva acestei hotărâri au declarat pârâtele A. F. P. A M. C. T. și A. F. PENTRU M. (AFM) solicitând admiterea acestui modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului. În recursul pârâtei A. F. P. A M. C. T., întemeiat pe dispozițiile art. 304 șiart. 3041 C.pr.civ., s-a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii, în principal, ca inadmisibilă și în subsidiar, ca netemeinică. O primă critică formulată de pârâtă se referă la faptul că instanța de fond în mod nelegal a respins excepția inadmisibilității pe care a invocat-o deoarece, nu se poate solicita restituirea sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare fără desființarea în prealabil a deciziei prin care este stabilită, având în vedere faptul că aceasta constituie titlu de creanță. Astfel, decizia de calcul a taxei de poluare nr. 3754/(...) emisă de A. C. T. trebuia atacată în procedura reglementată de T. IX din O.G. nr. 92/2003, respectiv în termen de 30 de zile de la emiterea ei. A. timp cât aceasta nu a fost desființată prin exercitarea căii speciuale de atac a contestației administrative prev. de art. 205 și urm. din O.G. nr. 92/2003, reclamantul nu se putea adresa instanței cu o cerere de restituire a taxei pe poluare nici nu se poate vorbi despre vreun refuz nejustificat al instituției pârâte de restituire a taxei pe poluare, acțiunea reclamantei fiind inadmisibilă. Pe fondul cauzei, pârâta a susținut că instanța a dat o interpretare greșită actelor normative incidente în speță, neputându-se reține încălcarea normelor comunitare. Referitor la O. nr. 5., pârâta a relevat că scopul acesteia este de a asigura protecția mediului, iar la emiterea acesteia s-a ținut cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a C. Pe de altă parte, pârâta a precizat că prin O. nr. 2. care modifică prev. O. nr. 5. se realizează modificarea cuantumului taxei pe poluare, iar instanța de fond a reținut în mod eronat o distincție în funcție de proveniența autovehiculelor, în fapt, legea nefăcând o atare distincție și instituind obligațiade plată a taxei de poluare pentru autovehicule la prima înmatriculare în R., nefiind în nici o contradicție sau incompatibilitate cu dispozițiile comunitare. Pârâta a criticat soluția instanței de fond și în privința faptului că admițând acțiunea, instanța a obligat atâta A. C. T. cât și A.F.M. la restituirea taxei pe poluare, deși, prin cererea de chemare în garanție a arătat că banii au fost virați acesteia din urmă, astfel că A.F.M. trebuia obligată la restituire, cu atât mai mult cu cât a fost admisă cererea de chemare în garanție, iar art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 5. statuează faptul că această taxă constituie venit la bugetului F. pentru M. și se gestionează de către aceasta. În acest context, obligarea sa la restituirea sumelor ar presupune efectuarea plății din conturi cu altă destinație, ceea ce ar încălca prev. art. 14 din L. nr. 500/2002 unde sunt stabilite reguli ce guvernează angajarea cheltuielilor bugetare. În recursul declarat de chemata în garanție A. F. PENTRU M. (AFM) se solicită admiterea acestuia și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului. O primă critică formulată de pârâtă se referă la faptul că acțiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă, deoarece reclamantul trebuia să atace un act administrativ și să îndeplinească procedura prealabilă a recursului grațios conform dispozițiilor legale, în termen de 30 de zile, așa cum prev. art. 7 alin. 1 din L. nr. 554/2004, deoarece titlul de creanță reprezentat de decizia de calcul a taxei pe poluare atrage decăderea persoanei din dreptul de a contestat ulterior taxa. Practic, a apreciat pârâta, reclamantului nu invoc și nu solicită anularea deciziei de soluționare a contestației administrative, acțiunea sa având ca obiect constatarea faptului că pretinderea plății este nelegală și solicită dispunerea restituirii sumei plătite cu acest titlu. Pe de altă parte, legea procesual fiscală prevede în mod clar o normă derogatorie care presupune, în primul rând, atacarea titlului de creanță pe cale administrativă și apoi pe cale judecătorească. Pe fondul cauzei, pârâta a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii și fără temei legal, deoarece taxa de poluare reglementată de OUG nr. 5. nu poate fi caracterizată ca fiind contrară art. 90 paragraf 1 din Tratatul CE.. Or, o taxă de poluare nu poate fi asimilată nici cu una vamală și nici cu o restricție cantitativă la import. C. E. a acceptat principiile ultimei formule de calcul a taxei, în care emisiile CO2 sunt luate în considerare la taxarea mașinilor Euro 4 și Euro 3, iar pentru autovehicule noi, cu o durată lungă de folosire, sunt calculați coeficienți mai mari decât pentru mașinile vechi, criteriul principal de calcul fiind însă emisiile poluante. Rezultă dintr-o jurisprudență constantă că articolul 90 primul paragraf din Tratat este încălcat atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import. Drept urmare, recurenta a apreciat că instanța fondului a dat o interpretare ce excede atât interpretărilor oficiale și jurisprudențiale ale CE/CEJ, dar și textului propriu-zis al Tratatului CE. O altă critică formulată de pârâtă privește soluția primei instanțe cu privire la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată, considerând că în mod nelegal s-a dispus obligarea sa la plata către reclamant a acestora, deoarece nefiind titulara vreunei obligații în raport de contribuabil, suma aferentă taxei pe poluare fiind virată în contul său de către organul fiscal care calculează și încasează taxa în temeiul legii, nu poate fi obligată la plata vreunei dobânzi și a cheltuielilor de judecată. Intimatul M. G. prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond, deoarece aceasta a făcut o corectă aplicarea a dispozițiile art. 90 din Tratatul C. și a celor instituite de O. nr. 5.. Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate și a acteloratașate la dosar, Curtea de apel constată următoarele: Analiza recursului intentat de pârâtă și chematul în garanție implică în mod necesar analiza excepției de inadmisibilitate a acțiunii promovate de reclamant. Curtea constată că de fapt instanța de fond nici nu a purces la analiza excepției de inadmisibilitate invocată de pârâtă și chemata în garanție ci s-a mărginit doar să analizeze excepția de tardivitate și apoi a trecut la soluționarea în fond a cauzei dedusă judecății. În această ambianță, Curtea reține că aplicarea directă a dreptului Uniunii E. nu înseamnă neapărat ocolirea unor dispoziții de ordin procedural câtă vreme acestea sunt compatibile cu toate procedurile europene în materie (cu sistemul european al drepturilor omului și cu sistemul european guvernat de dreptul UE) așa cum se va arăta pe larg în continuare. Din această perspectivă, Curtea reține că instanța de fond în mod greșit nu a antamat excepția inadmisibilității, invocată de pârâtă și chematul în garanție prin întâmpinările depuse la dosar, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Astfel, recurenta pârâtă a învederat că reclamantul nu a înțeles să exercite calea procedurală prevăzută de legea procesual fiscală pentru a-și putea realiza eficace dreptul alegat. Altfel spus, acesta nu a urmat procedura administrativ prealabilă a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare reglementate la art. 205 și urm. C. Curtea reține că legea aplicabilă raportului juridic legat de înmatricularea autovehiculului este aceea sub imperiul căreia s-a cerut efectuarea operațiunii de înmatriculare și nu aceea sub care a fost efectuată achiziția intracomunitară, mai ales că în sistemul normativ român avem de a face cu o succesiune intertemporală de legi materiale și procesuale. Așa fiind, în cauză se poate reține că analiza compatibilității normei legale interne care stabilește obligația de a plăti taxa specială de primă înmatriculare cu normele comunitare primare trebuie făcută prin prisma mediului normativ de la epoca efectuării operațiunii de primă înmatriculare când particularului i se impune obligația de a plăti o astfel de taxă în cuantumul și cu procedura prevăzută de legea care guvernează tempus regit actum raportul fiscal. Din această perspectivă, Curtea reține că autovehiculul din litigiu a fost achiziționat de către reclamant în anul 2009 din Germania (f. 10 dos. fond). Operațiunile de înmatriculare au fost efectuate sub imperiul OUG nr. 5., mai precis prin plata sumei totale de 6.312 lei cu titlu de taxă de poluare, iar cuantumul și obligația plății acestei taxe a fost stabilită prin fișele de calcul a taxei pentru autovehiculul achiziționat și care sunt oglindite în decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr. 3754 din 27 februarie 2009 comunicată reclamantului (f. 7 dos. fond). Așa cum rezultă din economia dispozițiilor art. 5 și art. 7 din OUG nr. 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor OG nr. 92/2003 privind C odul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. De altfel, în cuprinsul deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule comunicată reclamantului s-a prevăzut in terminis că acest act reprezintă un titlu de creanță și constituie înștiințare de plată conform legii. De asemenea, s-a mai prevăzut expres că deciziile pot fi contestate în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii, potrivit dispozițiilor art. 207 alin. 1 din Codul de procedură fiscală. Curtea observă că reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de legea procesual fiscală pentru a contesta în substanță legalitatea stabilirii taxelor de poluare, ci a formulat (notificarea) cererea înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. 2790/(...) (f. 5 dos. fond) prin care a solicitat restituirea taxelor achitate, ulterior prin răspunsul cu același nr. pârâta i-a refuzat restituirea taxelor motivat de faptul că taxa a fost plătită în baza O. nr. 5. cu modificările și completările ulterioare (f. 6 dos. fond). Curtea constată că reclamantul a disimulat demersul său de a pune în discuție legalitatea stabilirii și încasării taxelor de poluare prin prisma apelării la procedura administrativă de drept comun, ignorând faptul că pentru a se statua asupra acestui conflict există norme procesuale speciale clare, accesibile, previzibile și predictibile, compatibile cu exigențele de calitate a unei legi așa cum rezultă din jurisprudența instanței europene de contencios al drepturilor omului (în special cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, cauza R. împotriva României). Curtea observă că reclamantul a plătit voluntar taxa de poluare (f. 8 dos. fond) supunându-se astfel normei interne aplicate de organul fiscal prin intermediul deciziilor administrative de stabilire și calculare a taxei. Desigur, plata acestor taxe și maniera în care au fost stabilite nu înlătură dreptul contribuabilului de a contesta taxele și implicit de a se solicita verificarea în substanță a legalității impunerii. În această ambianță factuală și procesuală, atât în faza administrativă de soluționare, cât și ulterior în faza de control judecătoresc, și apoi judiciar, se poate pune în discuție nu numai modalitatea factuală și legală de stabilire a taxei ci și compatibilitatea normei interne reținute de organul fiscal cu norma comunitară europeană pertinentă. Prin urmare, calea aleasă de reclamant, a contestării legalității impunerii, ignoră procedura deschisă de lege pentru contestarea actului de impunere și astfel, dacă s-ar valida, s-ar deturna normele procesual fiscale care guvernează soluționarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Natura juridică de act administrativ fiscal, în sensul prevăzut la art. 41 din Codul de procedură fiscală, a deciziei de calcul a taxei de poluare este surprinsă de însuși legiuitorul delegat (Guvernul) în conținutul art. 7 din OUG nr. 5. și a fost determinată de inițierea și desfășurarea procedurii de infringement demarată de C. E. în cursul căreia una dintre criticile adresate statului a fost aceea că taxa nu este stabilită pe baza unui act administrativ de impunere care mai apoi să poată fi contestat în concret și efectiv de către contribuabil. Așa fiind, stabilirea că plata taxei de poluare s-a realizat cu aplicarea eronată a dispozițiilor legale nu se poate realiza prin apelarea la procedura de drept comun în materia contenciosului administrativ, formularea unei simple cereri de restituire și dacă răspunsul este negativ prin atacarea refuzului plecând de la premisa că este nejustificat (art. 2 alin. 2 din L. nr. 554/2004) ci așa cum s-a relevat mai sus prin contestarea actului de impunere pe caleacontestației administrative de competența organului de soluționare a contestațiilor după distincțiile prevăzute la art. 209 C. și apoi în funcție de decizia acestui organ persoana nemulțumită ori ce se pretinde vătămată poate să supună contenciosului administrativ fiscal respectivul act conform art. 218 alin. 2 C. În fine, Curtea are în vedere că în practica judiciară a secției de profil a Î. s-a reținut în mod constant și unitar că procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, reglementate de art. 205-218 C. este o procedura administrativa prealabilă, iar nu o jurisdicție specială în sensul art. 21 alin. 4 din Constituție și art. 6 alin. 1 din L. nr. 554/2004. (A se vedea spre pildă, soluția de principiu adoptată de P. judecătorilor Secției de C. A. și fiscal a Î. la 12 februarie 2007 precum și decizia nr. 106 din 17 ianuarie 2006 a Î., precum și Decizia nr. 409/2004 a Curții Constituționale). Tot astfel, Î. Curte a decis că în măsura în care se contestă un act administrativ fiscal, devin incidente dispozițiile menționate anterior din Codul de procedură fiscală, fiind astfel obligatorie de urmat procedura contestației pe cale administrativă reglementată de T. IX din OG nr. 92/2003, republicată, întrucât poate fi contestată pe calea acțiunii în contencios administrativ și fiscal numai decizia emisă de organul competent în soluționarea contestației împotriva actului administrativ fiscal (A se vedea în acest sens, decizia nr. 1363 din 6 martie 2007 și decizia nr. 1653 din 20 martie 2007). Având în vedere că acest motiv de recurs este decisiv în economia rezolvării recursurilor ambelor recurente, Curtea este dispensată să mai cerceteze și celelalte motive invocate pe calea recursului, analiza acestora devenind inutilă. Așadar, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, vor fi admise recursurile declarate de pârâtele A. F. P. C. T. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. A. F. PENTRU M. și va fi modificată sentința atacată, în sensul că va fi respinsă cererea de chemare în garanție iar cererea principală ca inadmisibilă. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta A. F. P. C. T. și chemata în garanție A. F. pentru M. împotriva sentinței civile nr. 1512 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., pe care o modifică în totalitate, în sensul că: Respinge cererea principală ca inadmisibilă. Respinge cererea de chemare în garanție. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 13 ianuarie 2011. PREȘEDINTE, ANA M. T. JUDECĂTOR, R.-R. D. JUDECĂTOR, L. U. GREFIER, M. T. } Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./(...). Jud.fond.F.S.B.
| ← Decizia civilă nr. 4856/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 720/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
