Decizia civilă nr. 84/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR 84/2011

Ședința 22 N. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE A.-I. A.

Judecător D. P.

Judecător C. I. Grefier M. N. Țâr

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții G. V., G. M. împotriva sentinței civile nr. 3061 din data de 6 mai 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T. S. în contradictoriu cu intimații P. M. Z., M. I. V., M. V. având ca și obiect suspendare executare act administrativ.

La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă av. Stegăroiu C. cu împuternicire avocațială aflată la fila 41 din dosar, în reprezentarea intereselor recurenților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 5 lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea intimaților, M. I. și M. V. - întâmpinare, iar la data de (...) se înregistrează din partea intimatului, P. M. Z.-întâmpinare.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.21 din Constituție, art.8 și 10 alin.2 din Legea nr.554/2004 și art.3 pct.3 din C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

La solicitarea instanței, reprezentantul recurenților arată că i-au fost comunicate întâmpinările depuse de către intimați.

De asemenea, depune, în copie documentație care a stat la baza emiterii actului contestat, jurisprudență a Înaltei Curți de C. și Justiție, hotărârea C. de A. C. nr.66/2010 și a C. de M.

Relevă totodată, că nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Reprezentantul recurenților solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii de suspendare, pentru motivele expuse pe larg în scris. În susținere se arată că nu există edificată în întregul său construcția, nu a fost înscrisă în CF, astfel actul administrativ nu și-a epuizat efectele juridice, recurenții fiind în măsură să solicite suspendare, încă suspendarea. Mai mult de atât autorizația de construire a cărei suspendare se solicită are ca obiect autorizarea unor lucrări a căror edificare s-a constatat a se efectua cu nerespectarea dispozițiilor legale, iarconstrucțiile realizate fără autorizație de construcție sunt considerate nefinalizate.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A,

Prin sentința civilă nr. 3061 din data de 6 mai 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T. S. s-a respins excepția autorității de lucru judecat ridicată de pârâții M. I. V. și M. V.

S-a respins excepția inadmisibilității cererii de suspendare ridicată de

P. M. Z.

S-a respins ca nefondată cererea reclamanților G. V. și G. M. în contradictoriu cu pârâții M. I. V. și M. V. pentru suspendarea autorizației de construcție AC 280/(...).

S-a respins cererea pârâților de acordare a cheltuielilor de judecată.

În considerentele acestei sentințe, tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul T. S. reclamanții G. V. și G. M. au solicitat în contradictoriu cu pârâții P. M. Z., M. I. V. Și M. V. suspendarea autorizației de construire nr.280/(...) emisă de pârâtul de rândul 1 și oprirea lucrările de construcție până la soluționarea irevocabilă a cauzei prin care s-a solicitat anularea acestui act administrativ,cu cheltuieli de judecată .

Pârâții M. I. V. și M. V. sunt proprietari ai unui imobil situat în vecinătatea proprietăților lor. Aceștia au realizat o construcție ale cărei lucrări au fost sistate în vara anului 2008.

Au solicitat anularea autorizației de construcție a celor doi pârâți iar prin D. 1622/(...) cererea lor a fost admisă.

Prin HCL 117/2010 Consiliul local Z. a aprobat actualizarea Planului Urbanistic ,,General"; a emis în favoarea pârâților autorizația AC 280/2010 având ca obiectiv ,, T. lucrărilor la investiția locuinței colective D+P+E+M.

Reclamanții au considerat că emiterea unei noi autorizații pentru același proiect nu este altceva decât o nesocotire a unei hotărâri judecătorești irevocabile, actele noi fiind lovite de nulitate absolută.

Cererea de suspendare este menită de a preveni o pagubă iminentă - cazul fiind unul bine justificat. Atâta vreme cât a fost reținută cu forța autorității de lucru judecat că suspendarea a fost solicitată într-un caz bine justificat este evident că emiterea celei de a doua autorizații, nu face altceva decât să autorizeze continuarea acestor lucrări realizate în baza unei autorizații anulate.

Prin întâmpinare P. M. Z. a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de suspendare a autorizației nr.280/2010 arătând că pe rolul acestui tribunal se mai află o cerere de suspendare a aceleiași autorizații de construcție ,formulată de aceiași reclamanți și pentru aceleași motive situație în care devin incidente dispozițiile art. 14 alin.6 din legea 554/2004 care prevăd că ";nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare pentru aceleași motive„.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de suspendare a autorizației nr.280/2010 deoarece nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.14 alin.2 din L.554/2004,nefiind arătată în concret paguba iminentă a cărei prevenire se dorește prin suspendarea autorizației de construcție .

Faptul că s-a promovat o acțiune în anulare a autorizației nu reprezintă în sine o justificare a suspendării executării actului, singurul păgubit prin anularea actului fiind beneficiarul autorizației nu reclamanții.

Prezenta cerere de suspendare a autorizației de construire este lipsită de interes sub aspectul finalității acțiunii deoarece s-a solicitat suspendarea unui act administrativ care și-a produs deja efectele, iar suspendarea nu își mai are rostul deoarece construcția este finalizată (f.37-38).

La rândul lor pârâții de rândul II -M. I. V. și M. V. prin întâmpinarea depusă în ședința publică din 29 aprilie 2011 au solicitat respingerea acțiunii reclamanților de suspendare a actului administrativ datorită autorității luicrului judecat, invocând că această pricină a mai fost judecată în dosar (...) a aceluiași Tribunal prin respingerea cererii reclamanților ca nefondată .

Analizând cu prioritate excepțiile invocate de pârâți în conformitate cu dispozițiile art. 137 c.p.civ instanța le-a respins ca nefondate pentru următoarele considerente :

Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de suspendare ridicată de P. M. Z. întemeiată pe dispozițiile 14 alin.6 din legea 554/2004 care prevăd că nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare pentru aceleași motive:

Instanța a reținut că este real că reclamanții au formulat cereri similare pentru suspendarea autorizației de construire nr.280/(...) atât în prezenta cauză cât și în dosarul (...) dar așa cum rezultă din copia acțiunii depusă la fila 40 din dosarul acestei cauze, prima cerere de suspendare s-a întemeiat pe dispozițiile art.14 din legea 554/2004, iar cererea din prezentul dosar a fost întemeiată pe dispozițiile art. 15 din legea 554/2004 și a fost înregistrată,după declanșarea fazei judiciare a controlului de legalitate a actului administrativ,și anterior soluționării primei cereri de suspendare.

Legiuitorul stipulează în prevederile art. 14 alin 6 din Legea 554/2004 că nu pot fi întemeiate cereri de suspendare succesive întemeiate pe aceleași motive, ,dispozițiile având ca scop sancționarea exercitării abuzive a drepturilor procedurale ale reclamantului, dar nu prevede însă că sancțiunea în aceste cazuri este inadmisibilitatea.

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat:

Conform art. 1201 C. civ., este autoritatea de lucru judecat când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.

Exceptia lucrului judecat este o exceptie procesuala,întrucât priveste dreptul la actiune, fiind o exceptie peremtorie deoarece prin lucru judecat, dreptul la actiune este definitiv stins.Pentru a atinge finalitatea procesuala de a apara incontestabilitatea si obligativitatea jurisdictiei definitive, autoritatea de lucru judecat intervine ori de cate ori se tinde a se deduce judecatii aceeasi pretentie,și intre aceleasi parti.

În speță există identitate de părți și de obiect dar nu există identitate de cauză întrucât in sensul art.1201 C.civ, prin acest element se intelege fundamentul pretentiei afirmate,ori temeiurile juridice ale celor două acțiuni sunt diferite.

Totodată instața a reținut că sentința civilă nr. 2. aprilie 2011-prin care s-a soluționat cererea de suspendare a actului administrativ întemeiată de altfel pe dispoziții normative distincte de cele invocate în prezenta cauză- nu este definitivă-fiind recurată- beneficiind astfel doar de o putere relativă de lucru judecat,și astfel nicidecum în cauză nu se poate vorbi de autoritate de lucru judecat

Asupra cauzei de față instanța a reținut următoarele:

Potrivit art.14 alin.1 din L.554/2004 ,, În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiileart. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond";.

Așadar pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ este necesar ca instanța să constate îndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de cerințele art. 14 , suspendarea fiind o măsură excepțională.

Îndeplinirea condiției cazului bine justificat și a iminenței unei pagube presupun o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept. A. trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube. Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru ca în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispune numai măsuri provizorii , nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Ori în prezenta cauză, motivele invocate de reclamanți nu au caracterul unor indicii aparente, care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ.

În privința pagubei iminente nu au fost administrate nici un fel de probe de natură să convingă instanța de iminența unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării executării actului administrativ.

În consecință nefiind îndeplinite prevederile art.14 din L.554/2004 instanța a respins ca nefondată cererea reclamanților G. V. și G. M. în contradictoriu cu pârâții P. M. Z., M. I. V. și M. V. privind suspendarea actului administrativ

Cererea pârâților G. V. și G. M. privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial în sumă de 1500 lei a fost respinsă, întrucât nu s-a depus la dosarul cauzei chitanța doveditoare a acestei cheltuieli efectuate de pârâți.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs G. M. și G. V., solicitând modificarea sentinței ca netemeinică și nelegală și, pe cale de consecință, admiterea cererii de suspendare a actului administrativ astfel cum a fost formulată dispunând suspendarea Autorizației de C.(AC) nr. 280/(...) emisă de către P. M. Z. în beneficiul pârâților intimați M. I. V. și M. V. și oprirea lucrărilor până la soluționarea irevocabilă a cauzei prin care s-a solicitat anularea actului administrativ reprezentat de AC nr. 280/(...) și obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată aferente judecății în fond si a judecății în recurs.

În motivarea recursului se arată că instanța de fond a respins ca nefondată cererea de suspendare a actului administrativ reprezentat de AC nr. 280/(...) emisă de către P. M. Z.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că recurenții reclamanți nu au probat existența unei pagube iminente pentru preîntâmpinarea căreia este necesară măsura suspendării cum de altfel nu s-ar fi făcut dovada unor indicii aparente privind nelegalitatea actului administrativ atacat în sensul cazului bine justificat definit de art 2 al. 1 lit s din legea nr. 554/2004. Instanța de fond a reținut faptul că motivele invocate de recurenți nu au răsturnat prezumția de nelegalitate a actului administrativ, reținând totodată caracterul de excepție al suspendării executării actului administrativ.

În considerarea acestor statuări, instanța de fond concluzionează că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art 15 raportat la art. 14 alin. 1 din legea nr. 554/2006 raportat la prevederile art 2 al. 1 lit s și t din legea

554/2004 referitoare la existența cazului bine justificat și prevenirea pagubei iminente.

Hotărârea instanței de fond este vădit nelegală fiind dată cu ignorarea vădită a situației juridice a construcțiilor pentru care s-a emis actul administrativ în privința căruia se solicită suspendarea, a argumentelor concrete prezentate de către recurenții reclamanți ca temei pentru cererea formulată, argumente ce nu sunt analizate în niciun moment de către instanța de fond, și, totodată este întemeiată pe probe în privința cărora planează serioase dubii cu privire la autenticitate și veridictate.

Cererea formulată de către recurentii reclamanti este pe deplin întemeiată și îndeplinește în totalitate conditiile de admisibilitate prevăzute de art 15 raportat la prevederile ari. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2006 cu referire la existenta cazului bine justificat și prevenirea pagubei iminente.

Analiza temeiniciei cererii reclamanților impune a lua în considerare situația juridică a construcțiilor pentru care s-a eliberat AC a cărei suspendare se solicită și, totodată, conținutul hotărârilor judecătorești existente cu privire la situația acestor construcții ce au fost pronunțate între aceleași părți litigante.

AC nr. 280/(...) în privința căreia se solicită suspendarea se referă la construcțiile edificate de către intimații pârâți în temeiul AC nr. 657/(...) beneficiar M. I. V. și M. V., AC ce a fost eliberată în temeiul HCL nr. 233/(...) CLC Z. nr. 233/(...) privind aprobarea PUZ-locuințe colective D+P+E+M str C. C. nr. 129 C, beneficiar fiind M. I. V. și M. V.

Prin decizia civilă nr. 1622/(...) a C. de A. C. s-a dispus anularea AC

657/(...) beneficiar M. I. V. și M. V. iar prin dec. C. nr. 1236/(...) a C. de A.

C. s-a dispus anularea HCL nr. 233/(...) CLC Z. nr. 233/(...) privind aprobarea PUl-locuințe colective D+P+E+M str Corenliu C. nr. 129 C, beneficiar M. I. V. și M. V.

Cele două hotărâri judecătorești au fost pronunțate ca urmare a cererilor de chemare în judecată formulate de către recurenții-reclamanți, fiind irevocabile și intrate în puterea lucrului judecat.

În același sens, în cadrul dos. nr. (...) al T. S., recurentii reclamanti au solicitat suspendarea AC nr. 657/(...), cerere respinsă în primă instanță de către Tribunalul Sălaj și ulterior admisă de către Curtea de A. C. ca urmare a admiterii recursului declarat în cauză de către recurentii reclamanti.

Prin horărârile judecătorești sus menționate se stabilește caracterul nelegal al actelor administrative reprezentate de HCL 233/(...) și AC initială nr. 657/(...) emisă în baza HCL, împrejurarea că există o atingere semnificativă a drepturilor și intereselor legitime ale recurentilor reclamanți precum și împrejurarea că edificatele construite în temeiul AC 657/(...) beneficiar M. I. V. și M. V. au fost realizate cu nerespectarea prevederilor legale și a documentațiilor de urbanism.

Așadar, AC a cărei suspendare se solicită are ca obiect autorizarea unor lucrări a căror edificare s-a constatat ca fiind efectuată cu nerespectarea prevederilor legale iar această situație juridică a clădirilor și edificarea acestora cu nerespectarea dispozițiilor legale a produs o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale recurenților reclamanți.

Contrar celor reținute de către instanța de fond, sunt pe deplin intrunite condițiile privind existența cazului bine justificat cu privire la AC nr. 280/(...).

Prin AC nr. 280/(...) sunt autorizate Terminare lucrări la investiția locuințe colective D+P+E+M autorizate anterior și împrejmuire pe terenul situat în Z., str C. C., nr. 129 C.

Din chiar denumirea indicată de către autoritatea publică emitentă devine evident că prin AC în cauză s-a autorizat terminarea lucrărilor de construire la construcțiile deja edificate ce ar fi fost autorizate anterior.

Lucrările autorizate anterior la care se face referire în cuprinsul AC sunt constatate ca fiind realizate cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie prin decizia civilă nr. 1622/(...) a C. de A. C., astfel încât aceste construcții sunt în afara legalității.

Pe cale de consecință nu se poate proceda la autorizarea unor lucrări de construire ce urmează a fi realizate la construcții care sunt lipsite de legalitate. Cu alte cuvinte nu se poate autoriza terminarea unor lucrări de construire atâta vreme cât chiar lucrările de construire inițiale sunt lipsite de legalitate ca urmare a anulării AC prin care s-a autorizat efectuarea acestora. Acest aspect nu a fost însă analizat de către instanța de fond, mai mult de atât, în cuprinsul raționamentului care a stat la baza soluționării cauzei instanța de fond are în vedere că "AC 28012010 avea ca obiect terminarea lucrării la o investiție autorizată anterior și efectuarea împrejmuirii". Astfel, raționamentul instanței de fond este unul profund viciat, aceasta neanalizând susținerile reclamanților, mai mult de atât, pornind de la o situație de fapt eronată.

În considerarea relației juridice și funcționale dintre lucrările autorizate inițial prin AC 657/(...) și actul administrativ AC 657/(...), pe de-o parte, și lucrările autorizate prin AC nr. 280/(...) și actul administrativ AC nr. 280/(...), odată constatată nelegalitatea AC 657/(...) și a lucrărilor de construire efectuate în temeiul acesteia, este lovită de nulitate absolută orice altă AC care are ca obiect efectuarea în continuare de lucrări de construire la construcțiile inițiale și care se întemeiază pe AC inițială anulată, fără ca în prealabil, construcțiile să fi intrat în legalitate.

Instanța de fond a ignorat în totalitate împrejurarea evidentă referitoare la desocotirea unor hotărâri judecătorești irevocabile prin emiterea AC nr. 280/(...) pentru unul și același proiect de construcție, față de succesiune temporală a actelor administrative precum și obiectul AC a cărei suspendare se solicită raportat la AC inițială anulată prin dec. C. 1. a C. de A. C.

Tot astfel, instanța de fond nu analizează în niciun moment argumentul recurenților-reclamanți referitor la nerespectarea flagrantă de către AC nr. 280/(...) a prevederilor imperative ale art 2 și art 7 din Legea.

50/1991, actul administrativ a cărui suspedare se solicită fiind emis cu neverificarea îndeplinirii cerințelor pentru emiterea unei AC, în lipsa unei documentații complete și conforme Legii 50/1991 și anexelor la aceasta care să stea la baza emiterii autorizației de construire.

Recurenții reclamanți au făcut dovada incontestabilă a prejudiciului iminent a drepturilor și intereselor legitime ale acestora în considerarea cărora este necesar a se dispune măsura suspendării actului administrativ.

Prin decizia civilă nr. 1. a C. de A. C. s-a statuat în mod irevocabil cu putere de lucru judecat că lucrările efectuate de către beneficiarii AC nr.

657/(...) sunt prejudiciabile pentru drepturile si intereselor recurentilor reclamanti iar pentru prevenirea pagubelor produse acestora este necesară a se dispune suspendarea efectelor produse de AC initială. Toate considerentele reținute în acest sens prin decizia civilă nr. 1. a C. de A. C. sunt aplicabile mutatis mutandis și în ceea ce privește AC nr. 2801(...)întrucât, acest act administrativ are același obiect, referindu-se la terminarea lucrărilor de construire autorizate anterior și are aceeași beneficiari.

Paguba iminentă este cu atât mai evidentă si justifică adoptarea măsurii de suspendare a efectelor noii AC cu cât acest nou act administrativ permite efectuarea de lucrări de construire după anularea primei autorizatii, după dovedirea ca nelegală a acesteia si la momentul la care recurentii reclamanti au solicitat în instantă desfiintarea constructiilor nelegale edificate în baza AC initiale ce a fost anulată.

Examinând recursul, instanța constată următoarele:

Recurenții au solicitat instanței suspendarea autorizației de construire nr. 280/(...) emisă pe numele pârâților M. I. și M. V.

Autorizația s-a emis în urma cererii nr. 28887/(...) depusă de pârâți în vederea terminării lucrărilor la 3 obiective, locuințe colective, D+ P+E+M în Z., str. C. C. nr. 129/C.

Din procesul verbal de recepție nr. 1/(...) rezultă că lucrările efectuate în baza autorizației nr. 280/2010 au fost terminate, ele corespund din punct de vedere cantitativ și calitativ, recomandându-se recepția fiscală a lucrărilor.

Potrivit art. 37 alin. 2 din Legea nr. 50/1991 „lucrările de construcții autorizate se consideră finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizație și dacă s-a efectuat recepția finală la terminarea lucrărilor";.

Raportat la faptul că lucrările efectuate în baza autorizației a cărei suspendare se solicită au fost finalizate, autorizația și-a produs efectele, astfel că se solicită suspendarea unui act care și-a produs efectele, odată cu producerea acestora actul nemaifiind susceptibil de suspendare, astfel că recursul este nefondat, urmând ca în baza art. 312 (1) Cod proc.civ. să fie respins.

Mai mult, din actele de la dosar recurenții nu au dovedit îndeplinirea condițiilor prev. de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, condiții necesare pentru admiterea unei cereri de suspendare a executării actului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII :

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de reclamanții G. V., G. M. împotriva sentinței civile nr.3061 din 6 mai 2011, pronunțată în dosarul nr.(...) al T. S. pe care o menține în întregime.

D. este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 22 noiembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A.-I. A. C. I. D. P. M. N. ȚÂR R ed. D.P. dact. GG

2 ex/(...)

Jud.primă instanță: M. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 84/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal