Decizia civilă nr. 840/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...) R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 840/2011

Ședința publică de la 25 F. 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR S. AL H. JUDECĂTOR D. P. GREFIER A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul M. C.-N. PRIN P. împotriva sentinței civile nr. 2875 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al

Tribunalului C., privind și pe intimatul-reclamant U. B. - B. C.-N., având ca obiect obligația de a face recalculare taxă de concesiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat L.

N.-M. în reprezentarea intereselor intimatei-reclamante, lipsă fiind recurentul.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este legal timbrat, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2

C.pr.civ. La data de 14 februarie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4

C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.

Reprezentantul intimatei depune la dosar diferența de timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și dovada cheltuielilor de judecată.

La solicitarea Curții de a preciza dacă la acest moment s-a pierdut efectiv posesia asupra imobilului în litigiu, reprezentantul intimatei arată că U.B.B. nu mai deține posesia asupra imobilului de la data emiterii dispoziției de restituire, 7 mai 2009. Arată că după 30 de zile de la emiterea deciziei, noii proprietari au luat legătura cu U.B.B. C., însă redevența solicitată fiind prea mare, s-a renunțat la concesiune.

La solicitarea Curții de a prezenta dovezi în acest sens, reprezentantul intimatei arată că nu intimatul trebuie să producă dovezi în acest sens, ci Primăria trebuie să-și dovedească calitatea de concedent. Ori, cum primăria nu mai are calitatea de concedent, nu mai poate încasa taxa de concesiune, după 30 de zile de la data restituirii imobilului.

Solicită respingerea recursului declarat, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial, conform documentelor justificative depuse la dosar.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A P rin Sentința civilă nr. 2875 din (...) a Tribunalului C. s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta U. „.-B. C.-N., în contradictoriu cu pârâtul M. C.-N. reprezentat prin P. și, în consecință:

A fost obligat pârâtul să recalculeze taxa de concesiune pentru terenul cu nr. cadastral 10471, începând cu (...), diminuând-o cu suma aferentă suprafeței de 2509 m.p., teren ce a fost restituit în natură proprietarului prin D. nr. 2642 din (...), emisă în baza Legii nr. 10/2001.

Totodată a fost obligat pârâtul la 1.194,30 lei, cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a constatat că a avut loc în urma restituirii în natură către fostul proprietar a suprafeței de teren concesionată reclamantei în baza contractului de concesiune nr. 30337 din (...), astfel încât se impune recalcularea taxei de concesiune în raport de suprafața de teren păstrată în continuare în concesiune.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul M. C.-N. prin P. solicitând modificarea hotărârii atacate, cu consecința respingerii acțiunii introductive.

În motivarea recursului pârâtul arată, în esență, că subrogarea operează doar de la data înscrierii în CF a dreptului de proprietate dobândit de către fostul proprietar.

Reclamanta U. „.-B. din C.-N., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului - fila 7.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea le apreciază nefondate, din următoarele considerente:

Instanța de fond a procedat corect la stabilirea datei de la care poate fi obligat pârâtul la recalcularea taxei de concesionare. Nu prezintă relevanță data intabulării dreptului de proprietate în CF ci data de la care s-a pierdut, de către reclamantă, folosința efectivă a unei anumite părți din terenul concesionat.

Obligația de plată a taxei de concesiune este generată de faptul punerii la dispoziție a suprafeței concesionate, potrivit art. 7 din contract

(„se calculează corespunzător cu durata de ocupare a terenului de concesionar";).

Întrucât reclamanta nu și-a putut exercita dreptul de a ocupa suprafața de teren în discuție, iar pârâta nu a putut pune la dispoziția reclamantei și acea suprafață de teren, de la data la care reclamanta a pierdut efectiv dreptul de a utiliza acea suprafață trebuie recalculată taxa de concesiune.

Curtea are în vedere, pe lângă incidența dispozițiilor art. 14 din

Legea nr. 10/2001, și înțelegerea contractuală a părților (art. 969 C.civil), care au determinat modul de plată al taxei de concesiune.

Trebuie acordată preeminență situației de fapt, respectiv, pierderea dreptului de utilizare de la o anumită dată și nu situației de drept, respectiv, înscrierea dreptului de proprietate în CF .

Reclamanta a fost afectată imediat de predarea către terț a unei porțiuni din trenul concesionat, efectele negative fiind produse imediat, și nu doar de la data intabulării.

În consecință, față de cele menționate anterior se va respinge recursul.

În temeiul art. 274 al. 1 c.pr.civ. obligă recurentul să plătească intimatei U. „.-B. C.-N. suma de 1240 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M. C.-N. prin P. împotriva sentinței civile nr. 2875 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.

Obligă recurentul să plătească intimatei U. „.-B. C.-N. suma de 1240 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

{ F. |

Președinte,

D. M.

Judecător,

S. Al H.

Judecător,

D. P.

Grefier, A. B.

}

Red.D.M./dact.L.C.C.

2 ex./(...)

Jud.fond: A.-M. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 840/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal