Decizia civilă nr. 85/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 85/2011
Ședința publică de la 18 N. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE G.-A. N.
Judecător S. Al H.
Judecător M.-I. I.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de către contestatorul N. L. S. împotriva deciziei civile nr. 1. pronunțată de Curtea de A. C., în contradictoriu cu intimat D. G. A F. P. A J. S. ÎN NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. SIMLEUL S., intimat A. F. P. A O. ȘIMLEU S. PRIN D. G. A F. P. A J. S., intimat A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că prezenta contestație în anulare este legal timbrată, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 129 C.pr.civ. raportat la art. 21 din L. nr. 5., va dispune recalificarea prezentei căi de atac extraordinare de retractare din contestație în anulare în revizuire, ținând cont de considerentele pentru care s-a solicitat retractarea deciziei civile nr. 1. pronunțată de Curtea de A. C.
După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr.3521 din 19 august 2010 pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S. s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă și s-a admis acțiunea reclamantului N. L. S., împotriva A. F. P. ȘIMLEU S. și a DIRECȚIEI GENERALE A F. P. A J. S..
S-a dispus anularea adresei nr. 4723/(...) a pârâtei aceasta fiind obligată să restituie reclamantului suma de 2101 lei reprezentând taxă poluare, cu dobânda legală aferentă de la data plății (...) până la achitarea integrală , Totodată s-a respins cererea de chemare în garanție împotriva A. F. pentru M..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că OUG 50//2008 nu este conformă cu art.90 din TCE, actual art.110 T., ceea ce imprimă un caracter nedatorat taxei percepute în temeiul acesteia Î n privința cererii de chemare în garanție, tribunalul a respins-o ca inadmisibilă.
Aceasta deoarece prin intermediul unei asemenea cereri nu se poate obține introducerea în cauză a unui alt pârât ci, potrivit art. 57 Cod procedură civilă, trebuie să fie vorba de un terț care ar putea să formuleze aceleași pretenții ca și reclamant.
În speță, chemata în garanție nu ar avea o asemenea posibilitate, adică nu ar putea cere obligarea pârâtelor la restituirea unei taxe de poluare achitată de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D. G. a F. P. S. în nume
propriu și pentru A. F. P. S. S. solicitând admiterea acestuia, admiterea cererii de chemare în garanție a AFM, respingerea acțiunii formulată de reclamantul N. L. S. ca inadmisibilă și respingerea capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale.1.Prin motivele de recurs s-a arătat că, decizia de calcul a taxei pe poluare trebuia atacată cu contestație administrativă și doar decizia pronunțată pentru soluționarea contestației administrative putea fi atacată cu acțiunea în contencios fiscal conform art.218 C.. S-a susținut că reclamantul nu a urmat această procedură și drept urmare acțiunea este inadmisibilă. Practic, instanța de fond a dispus restituirea unei sume achitate în prealabil în temeiul legii, iar instanța de contencios administrativ nu poate pronunța o astfel de soluție, aceasta fiind chemată să cenzureze doar legalitatea actelor administrative emise de autoritățile publice.
R. a relevat că potrivit art.1 din L. nr.5. „persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori, într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată";. Reclamantul este obligat să determine, prin cererea de chemare în judecată, obiectul, în virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, instanța fiind obligată să respecte aceste limite ale investirii sale.
Pârâta a învederar faptul că, între condițiile de exercitare a acțiunii directe în contencios administrativ, se numără și acelea ca actul atacat să fie un act administrativ, tipic sau asimilat, astfel cum este el definit prin art.2 alin.(1) lit.c) și art.2 alin.(2) al Legii 5. și, respectiv, că acest act să vatăme un drept subiect sau un interes legitim privat ori public. Potrivit art.2 alin.1 lit.c teza I din L. 5., actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
R. a arătat că fără o analiză a actului administrativ prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații fiscale, instanța nu putea trece direct la a dispune restituirea sumei astfel achitată.
2.Totodată recurenta a susținut că, OUG 5. stabilește, potrivit dispozițiilor art.1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venituri la B. F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art.4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand, importate din UE ci, tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei. Această realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național, împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent, propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, art.90 din Tratatul de instituire a C. E. prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton.
În speță s-a relevat că dispozițiile OUG 5. cu privire la taxe pe poluare nu sunt în contradicție cu dispozițiile art.25,28,90 paragraf 1 din Tratatul privind instituirea C. E.. Art.25 din Tratatul constitutiv al UE interzice între statele membre taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent, inclusiv cu privire la taxele vamale cu caracter fiscal. Art.28 din Tratatul constitutiv al UE interzise între statele membre restricțiile cantitative la import, precum și măsuri cu efect echivalent.
C. art.90 paragraf 1 din Tratatul constitutiv al UE nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare.
Pârâta-recurentă a susținut că atât timp cât OUG 5. nu cuprinde dispoziții privitoare la diferențierea taxei pe criterii ce ar putea fi apreciate drept măsuri cu efect echivalent, nu se poate reține încălcarea art.28 din Tratat reținând că legislația națională se aplică deopotrivă bunurilor din producția internă și cea externă
Așa cum rezultă din cuprinsul OUG 5., varianta în vigoare la momentul solicitării înmatriculării autoturismului, actul normativ român, respectă exigențele de compatibilitate cu art.90 paragraf 1 din Tratatul CE. Față de aceste împrejurări, rezultă că taxa de poluare reglementată de OUG 5., varianta în vigoare la momentul înmatriculării autoturismului de către reclamanta, nu poate fi caracterizată ca fiind contrară art.90 paragraful 1 din Tratatul CE și se poate concluziona că OUG 5. respectă exigentele de compatibilitate cu art.90 paragraful
1 din Tratatul C. E..
3.De asemenea, a mai învederat instanței de recurs că, Tribunalul Sălaj în mod nelegal a respins cererea de chemare în garanție
4.Ea a criticat sentința recurată și sub aspectul modului în care a fost soluționat capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale aferente sumei achitate de reclamant, având în vedere că dispozițiile C.ui de procedură fiscală coroborate cu dispozițiile Ordinului nr.1899/2004 reglementează strict procedura de restituire și de rambursare a creanțelor bugetare încasate dar nedatorate bugetului.
Intimatul , prin întâmpinarea formulată s-a opus admiterii recursului.
Prin Decizia nr. 1. s-a admis recursul declarat de pârâta D. G. a F. P. S. în nume propriu și pentru A. F. P. S. S., împotriva sentinței civile nr. 3521 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., care a fost modificată în sensul respingerii acțiunii reclamantului .Pentru a dispune în acest sens Curtea a reținut următoarele:
Rezultă dintr-o jurisprudență constantă că art. 90 primul paragraf CE este încălcat atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import (a se vedea în special Hotărârea Comisia/Grecia, punctul 20, Hotărârea din
22 februarie 2001, Gomes Valente, C-393/98, Rec., p.I-1327, punctul 21, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002.Pentru aplicarea art. 90 CE este necesar să se ia în considerare nu numai valoarea impozitului intern care se aplică direct sau indirect produselor naționale și produselor importate, ci și baza de impozitare și modalitățile de percepere a impozitului în cauză. Reclamantul ar fi trebuie să producă probe din care să rezulte fără dubiu că taxele pe care le aplică S. Român sunt superioare celor din statul din care reclamantul și-a achiziționat autoturismul. Așa-zisele discriminări întemeiate pe alte motive nu pot avea legătură cu art. 90 din Tratatul CE. discriminarea există doar în măsura în care se protejează produsele interne în detrimentul celor provenind din celelalte state membre UE, prin stabilirea de taxe mai mari, aspect nedovedit în cauză .
Prin cererea înregistrată la 5 mai în dosar nr. (...) reclamantul a solicitat C. de apel C. retractarea acestei hotărâri .
Revizuientul a indicat ca temei juridic dispozițiile art. 21 alin. 2 din L. nr. 5. susținând că în soluționarea recursului s-a încălcat principiul priorității dreptului comunitar reglementat de art. 148 alin. 2 coroborat cu art. 20 alin. 2 din Constituția R..
Intimata D. G. a F. P. S. prin întâmpinarea formulate s-a opus admiterii cererii.
Analizând cererea de revizuire formulată, Curtea prin raportare la dispozițiile art. 322 alin. 1 C.proc.civ. și art. 21 alin. 2 din L. nr. 5. o apreciază ca fiind întemeiată pentru cele ce se vor arăta în continuare în continuare:
Analizând cererea de revizuire formulată, Curtea prin raportare la dispozițiile art. 322 alin. 1 C.proc.civ. și art. 21 alin. 2 din L. nr. 5. o apreciază ca fiind întemeiată pentru cele ce se vor arăta în continuare încontinuare:
Din perspectiva termenului în care se poate formula cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 al. 2 din L. nr. 5., având în vedere cele statuate prin D. C. C. nr. 1609/(...), publicată în Monitorul Oficial , partea I, nr.70/2011, Curtea constată că termenul de revizuire în cauză este de o lună ( prin raportare la termenul general de revizuire prev. de art. 324 pct. 1 teza finală C.pr.civ ) termen care în speță a fost respectat.
Curtea reține că acest termen este aplicabil în virtutea normei de trimitere de la art. 28 din L. nr. 5..
Curtea reține, în acord cu practica constantă a ÎCCJ (dec. 2441/(...)-
Jurisprudența Secției de contencios administrativ a ICCJ pe anul 2009, Ed. H., pag. 23) că prezintă relevanță invocarea normelor dreptului comunitar de către cel interesat, atât în fața instanței de fond cât și în recurs, și ignorarea acestora de către instanțele investite cu soluționarea cauzei.
În speța, atât la fond cât și în recurs s-a invocat, de către revizuient, incompatibilitatea OUG 5. cu art. 110 din T., aspect necercetat de către instanța de recurs, astfel încât excepția invocată va fi respinsă.
Referitor la cererea de revizuire se reține:
Potrivit art. 21 alin. 2 din L. nr. 5., astfel cum a fost modificată prin nr. 2., constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția R., republicată.
Noul motiv de revizuire introdus prin nr. 2. a fost conceput ca un remediu intern în cazul hotărârilor pronunțate prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, în scopul îndeplinirii obligației generale ce revine statelor membre ale U. E., în temeiul art. 10 din Tratat.
În cauza dedusă judecății, instanța de recurs, cu prilejul soluționării recursului, a constatat că taxa de poluare, în raport de data achitării, nu încalcă dispozițiile dreptului comunitar. (art. 110 din T.).
Așa cum subliniază revizuientul, la data de 7 aprilie 2011 Curtea de Justiție a U. E. cu ocazia soluționării unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Tribunalul Sibiu a stabilit că deși statele membre păstrează în materie fiscală competențe extinse care le permit să adopte o varietate de măsuri acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută de art. 110 T., iar articolul
1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest statmembru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională";.
Curtea a concluzionat că OUG nr. 5., în prima variantă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Prin urmare susținerea revizuientului potrivit căreia decizia nr. 1. a C. de A. C. ar fi dată prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar este reală, astfel că se impune admiterea cererii de revizuire cu consecința modificării acesteia și rejudecării recursului.
Procedând la rejudecarea recursului formulat, raportat la probele administrateîn cauză, Curtea reține următoarele:
Cu privire la consecințele necontestării de către reclamant a deciziei de calcul a taxei de poluare în termenul prevăzut de lege Curtea observă următoarele:
Reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare stabilită de organele fiscale printr-o decizie de calcul. C. cererii adresate de reclamant organelor fiscale, acesta a solicitat restituirea taxei de poluare fără a solicita în mod expres anularea acestei decizii. Curtea constată că dispozițiile O. nr. 5. reglementează procedura de stabilire și de contestare a taxei de poluare făcând trimitere la dispozițiile OG 9.. C. art.7 din O. nr. 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili se realizează de către autoritatea fiscală competentă potrivit prevederilor O. nr. 9..
Curtea reține că A. F. P. a emis, în regim de putere publică, un act administrativ care reflectă manifestarea sa de voință act în baza căruia taxa de poluare a fost încasată de la reclamant. U. prelevării taxei, administrația a refuzat restituirea acestei sume.
Curtea nu poate nesocoti legătura strânsă care există între emiterea acestui act administrativ și cererea de restituire formulată de reclamant.
Problema care se ridică în speță este aceea de a determina dacă o restituire a taxei era posibilă în condițiile în care decizia de calcul a taxei de poluare nu a fost contestată în termenul prevăzut de art. 205 din OG 9.
R. a relevat că una din condițiile preliminare ale reparării pagubei pretinse de reclamant, și anume, restituirea sumelor încasate de organele fiscale cu titlu de taxă de poluare, este aceea a anulării actului de impunere. R. a susținut că cererea reclamantului este inadmisibilă deoarece acesta nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 205-207 din O.G. nr. 9..
Curtea admite că în absența unor reglementări comunitare în materie de restituire a taxelor naționale percepute necuvenit, este de competența ordinii juridice interne din fiecare stat membru să desemneze instanțele competente și să stabilească modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție menite să asigure protejarea drepturilor conferite justițiabililor prin efectul direct al dreptului comunitar, înțelegându-se că aceste modalități nu pot fi mai puțin favorabile decât cele care vizează acțiuni similare din dreptul intern și că, în nici un caz, acestea nu pot fi modificate astfel încât să facă practic imposibilă exercitarea drepturilor pe care instanțele naționale au obligația să le apere (cauza Hans Just I/S împotriva M.ui danez al impozitelor și accizelor - cauza nr.C/79; cauza Aprile Srl, în lichidare împotriva Amministrazione delle Finanze dello Stato - cauza nr.C -228/96, paragraful nr.18).
Condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței C. E. de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară.
Curtea remarcă faptul că reglementarea procedurii de contestare a taxei de poluare astfel cum este prevăzută de O. nr. 5. și de C. de procedură fiscală, este aplicabilă și în cazul contestării dreptului de stabilire a celorlalte impozite interne, oricare ar fi acestea, reglementarea având caracter general.
Din această perspectivă, principiul echivalenței este respectat de legislația română în materia contestării taxei de poluare percepută cu încălcarea dreptului comunitar.
Rămâne de stabilit dacă procedura reglementată respectă principiul eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă, exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară.
Curtea observă că potrivit procedurii reglementate prin art. 205 și urm. C., persoana interesată poate formula o contestație în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal sub sancțiunea decăderii - termen stabilit de art. 207 C., iar împotriva deciziilor emise în soluționarea contestațiilor se poate formula o acțiune în justiție în fața instanțelor de contencios administrativ, în termenele și condițiile prevăzute de L. nr. 5., respectiv în termen de 6 luni de la comunicarea deciziei emise în soluționarea contestației, conform art.11 din L. contenciosului administrativ.
Curtea consideră că, față de caracteristicile prezentului litigiu, termenul de
30 de zile prevăzut pentru formularea contestației administrative, nu este unul proporțional și rezonabil, astfel încât persoana vătămată să aibă un interval de timp suficient pentru a acționa.
Taxa internă de poluare a fost instituită prin O. nr. 5. care a abrogat prevederile C.ui fiscal referitoare la taxa primei înmatriculare, reglementarea taxei de poluare suferind mai multe modificări.
Pentru prima oară a modificată prin O. nr. 208 din 4 decembrie 2008 pentru a doua oară, a fost modificată prin O. nr. 218 din 10 decembrie 2008. La rândul său, primul act de modificare a O. nr. 5., respectiv O. nr. 2. a fost abrogată prin art. I din O. nr. 218/2008. Așadar, la numai un interval de 6 zile legiuitorul a găsit să modifice primul act prin care aducea schimbări în privința reglementării taxei de poluare.
Pentru a treia oară O. nr. 5., modificată prin O. nr. 7/(...), schimbare care intervine la aproximativ 2 luni de la intrarea în vigoare a O. nr. 218/2008. Pentru a patra oară, a fost modificată prin O. nr. 1..
Inițial, scopul declarat al adoptării O. nr. 5., înscris în preambulul acestui act normativ, a fost acela de a asigura „. mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de Justiție a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,. Prin adoptare O. nr. 218/2008 legiuitorul s-a îndepărtat substanțial de la scopul urmărit prin adoptarea O. nr. 5..
În preambulul acestei ordonanțe se relevă faptul că adoptarea acesteia a fost necesara având în vedere: „concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională; faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare";. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O. nr. 5. s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.
Ținând cont de aspectele anterior relevate, Curtea apreciază că O. nr. 5. nu îndeplinește cerințele de coerență, claritate și previzibilitate impuse de practica C., ea suferind modificări de substanță de la momentul adoptării ei și până în prezent, fapt ce a determinat, într-o măsură considerabilă și schimbarea jurisprudenței naționale în această materie.
În legătură cu reglementarea română a taxei de poluare, au existat și două comunicate ale Comisiei E.. Dacă în cazul primului comunicat s-a relevat că dispozițiile tratatului de instituire a C. E. nu pot fi invocate pentru a limita nivelul excesiv al taxării, în cel de-al doilea comunicat, comisia europeană a solicitat R. să-și modifice legislația în ceea ce privește aplicarea taxei pe poluare pentru autoturisme. Această scrisoare de somare a fundamentat intervențiile legislative care au avut loc după data de 25 iunie 2009, fiind evident faptul că în privința reglementării taxei de poluare nu au fost îndeplinite cerințele de coerență, claritate și previzibilitate impuse de practica C.
Nu trebuie ignorat faptul că la nivelul instanțelor din țară mai există o practică neunitară cu privire la chestiunea compatibilității taxei de poluare cu dreptul U. E..
Contribuabilii au dreptul să tindă către securitatea fiscală, care include dreptul de a putea prevedea consecințele de natură fiscală ale actelor lor viitoare.
Activitatea de interpretare și aplicare a normelor fiscale trebuie pusă în corelație cu principiile de bază ale dreptului fiscal iar atunci când norma nu este clară, previzibilă și predictibilă pentru utilizatorul normelor fiscale decizia de a contesta sau nu o măsură fiscală nu este facilă.
În litigiile de natura celui dedus judecății de către reclamant se ridica o problemă extrem de sensibilă deoarece, în logica deciziei de a contesta măsura de prelevare a taxei, intra clarificarea aspectului referitor la dominanța principiului egalității, față de principiul legalității pentru a se stabili dacă doar corpul legii va fi avut în vedere la analiza compatibilității sale cu normele dreptului comunitar sau poate fi avută în vedere ca sursă interpretativă și expunerea de motive. Ori, nu se poate pretinde utilizatorului un standard atât de ridicat ca cel ce poate fi cerut unui profesionist. D. urmare cerința privitoare la instituirea unui termen rezonabil pentru exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară este justificată în opinia C..
Curtea apreciază că, față de caracteristicile litigiului, termenul de 30 de zile face excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară, el impunând o sarcină excesivă contribuabililor cărora li se cere o diligență maximă pentru a-și conserva dreptul de a accede la justiție (a se vedea în special Hotărârea din (...), Peterbroeck, C-312/93, Rec.p. I-4599, pct.12, și Hotărârea din (...), FMC ș.a., C-212/94, Rec.p. I-389, considerentul 71).
Această sarcină nu poate fi justificată numai de necesitatea asigurării securității juridice. Și asta deoarece, principiul securității juridice nu poate asana neregularitățile ce decurg din încălcarea unui principiu de ordine publică.
Deși termenul de 30 de zile se aplică și în privința exercițiului drepturilor derivate din legislația internă, el nu este unul adecvat în litigiul dedus judecății. Ținând cont de natura reglementării, de circumstanțele concrete ale cauzei, considerăm că el nu asigură un just echilibru pentru regulile procedurale care trebuie să guverneze exercițiul drepturilor derivate din legislația comunitară, nefiind suficient pentru a asigura un drept de rambursare efectiv. Mijloacele procedurale necesare pentru aplicarea corectă a dreptului comunitar nu pot fi valorificate în interiorul acestui termen. Caracterul rezonabil al termenului trebuie raportat și la calitatea normei care guvernează exercițiul dreptului dedus judecății.
În primul rând, chiar nesiguranța legiuitorului în domeniul reglementării taxei de poluare explicată prin multiplele intervenții legislative justifică aplicarea unui termen mai flexibil pentru a fi asigurat pe deplin principiul efectivității.
În această procedură autoritatea fiscală mai reproșează reclamantului că nu a solicitat în mod expres organelor fiscale anularea deciziei de calcul a taxei de poluare, adresându-i-se acesteia direct cu o cerere de restituire a taxei pe care o consideră contrară dreptului comunitar.
Rămâne de analizat în ce măsură neîndeplinirea acestei proceduri atrage inadmisibilitatea cererii sale.
În ceea ce ne privește, socotim că, în circumstanțele concrete ale cauzei, neexercitarea recursului administrativ după procedura reglementată de art.205 și urm. C., nu atrage inadmisibilitatea acțiunii.
Concluzia se sprijină pe următoarele considerente: chiar dacă se admite că regulile procedurale care guvernează exercițiul drepturilor derivate din legislația comunitară respectă principiul echivalenței și efectivității, ne urmarea acestora în cazurile de restituire a taxei de poluare și în speța particulară dată, nu poate antrena sancțiunea inadmisibilității exercițiului dreptului la acțiune.
Recursul administrativ este justificat din mai multe puncte de vedere. Din punctul de vedere al administrației se dă posibilitatea organului emitent sau al celui ierarhic superior să-și repare eventualele greșeli, asigurându-se astfel o cale mai rapidă de restabilire a legalității. Recursul prealabil este un mijloc de protecție al autorității publice emitente, evitând chemarea sa în judecată ca pârât, suportarea unor cheltuieli de judecată, plata unor daune mai mari particularului lezat în dreptul său și chiar lezarea principiului său în pierderea unui proces public prin care s-a dovedit nu numai ca vătămat în particular dar și că a rămas pasivă în înlăturarea acestei vătămări.
În același timp, recursul prealabil are ca scop și protecția particularului, el având posibilitatea de a obține corelarea actului sau admiterea lui printr-o procedură administrativă, simplă, rapidă, scutită de taxă de timbru. Pe de altă parte, dacă administrația răspunde negativ la recurs fiind considerate neîntemeiate, acesta va avea posibilitatea să-și evalueze obiectiv șansele de a câștiga procesul și va putea opta în cunoștință de cauză pentru această cale de drept. La aceste scopuri se mai pot adăuga și cel privitor la degrevarea instanțelor de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate pe cale administrativă. În materia recursurilor administrative, având ca obiect reclamațiile adresate administrației pentru prelevarea nelegală a taxei de poluare, practica administrației este clară, răspunsurile nefavorabile reprezentând o constantă în această materie. Această optică a fost exprimată de autoritate și pe parcursul derulării procesului când s-a susținut că taxa a fost prelevată în mod legal, ea necontravenind prevederilor din Tratatul privind instituirea U. E..
Efectivitatea accesului la justiție implică ca accesul la justiție să fie eficace. O procedură în urma căreia o persoană nu și-ar putea vedea cauza analizată în mod complet, nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității accesului la justiție. D. urmare, statul are obligația ca prin mijloace legislative ori legislative să permită în mod real a oricărei persoane la serviciile instanțelor. D.ul oferit nu trebuie să fie unul teoretic ori iluzoriu ci, unul concret și efectiv, fiindcă posibilitatea concretă de sesizarea unei instanțe de către persoana interesară constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiție. S. că dreptul de acces la justiție, nu este un drept absolut. Ca orice libertate, el poate suferi limitări din partea puterii de stat cu scopul salvgardării altor interese, precum drepturile și libertățile altora, principiul securității raporturilor juridice. A. limitări se conciliază cu prevederile art.6 doar în măsura în care ele vizează un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele utilizate de stat și scopul vizat de către acesta. Astfel, statele pot să impună condiții privind parcurgerea unor proceduri prealabile sesizării instanței cât timp acestea sunt rezonabile. Obligativitatea procedurii prealabile, vine să asigure un climat de securitate juridică și să evite procedurile abuzive.
Curtea recunoaște că, de lege lata, accesul la justiție, în cazul exercițiului drepturilor derivate din legislația comunitară este limitat de reguli procedurale.
Rămâne însă să stabilească dacă, dreptul autorității de a invoca excepția de inadmisibilitate întemeiată pe neparcurgerea acestor proceduri, poate fi calificat ca excesiv, nerezonabil ori disproporționat. Admitem că, în mod tradițional, autoritatea poate să formuleze apărării întemeiate pe excepția de inadmisibilitate, atât timp cât o procedură prealabilă a fost instituită pentru a asigura coerența ordinii juridice, protejarea intereselor generale ale comunității și valorizarea principiului securității ordinii juridice. Cu toate acestea, Curtea apreciază că această apărare, a fost făcută prin deturnarea, ignorarea de la scopul pentru care dreptul a fost recunoscut și garantat. Curtea nu neagă existența dreptului exercitat de autoritate și anume, a dreptului de a invoca inadmisibilitatea, dar nu poate ignora efectele admiterii unei astfel de apărări și care ar face de prisos cercetarea fondului raportului juridic litigios. Atitudinea pe care autoritatea a avut-o în cursul soluționării procesului constituie un argument puternic, care pledează în speță pentru inutilitatea parcurgerii procedurii prealabile, atât timp cât timp politica organelor fiscale de a răspunde nefavorabil acestor contestații, este una constantă. Chiar și la momentul procesual al soluționării recursului recurenta neagă existența unor incompatibilități ale O. nr. 5. cu normele dreptului comunitar.
De aceea, Curtea a manifestat flexibilitate în aprecierea exigențelor formale ale judecății și s-a delimitat de apărările autorității pe care le-a considerat abuzive. Și asta deoarece ele sau îndepărtat de la scopul în care procedura grațioasă a fost recunoscută, urmărind să obstrucționeze în mod nelegitim abordarea fondului raportului juridic litigios.
Pentru a ajunge la această concluzie, a avut în vedere și faptul că neparcurgerea acestei proceduri nu a afectat celeritatea procesului, iar parcurgerea ei nu ar fi condus la descongestionarea instanței. Litigiul dintre stat și particular oricum ar fi avut loc atât timp cât și în prezent autoritatea susține că această taxă are caracter legal, fiind refuzată la restituire.
De aceea, autoritatea publică emitentă nu poate să invoce că ar fi fost vătămată prin aceea că nu i s-a dat șansa de a-și repara eventuala greșeală într- un mod mai rapid.
Mai mult, formele inerente configurării clare a litigiului și cele necesare pentru buna administrare a acestuia sunt reperabile și, în circumstanțele date, Curtea a decis că cercetarea fondul raportului juridic litigios este admisibilă chiar în absența neparcurgerii procedurii prealabile privitoare la anularea deciziei prin care s-a calculat taxa de poluare.
Curtea a pus în balanță interesele procesuale ale părților și posibilitățile lor efective de a le valorifica și a decis să acționeze în sensul prevenirii oricăror forme de dezechilibru procesual, eliminând obstacolele care puteau vicia substanța principiului egalității.
Pentru ipoteza concretă, instanța a procedat la o interpretare teleologică și dinamică a normelor în discuție, acționând în sensul de a le conferi acestora utilitate și finalitate. Instanța a ales să aprecieze de această dată rezonabil exigențele formale ale judecății și s-a delimitat de formele excesive, reținând că în materia restituirii taxelor de poluare prelevate în baza O. nr. 5., autoritatea publică are și a avut o politică constantă și fermă de a soluționa nefavorabil aceste contestații. Din acest motiv parcurgerea procedurii administrative devine lipsită de utilitate și finalitate, și nu se mai poate vorbi de imperativele respectării celerității procedurii, ci, din contră, s-ar putea vorbi de o prelungire nejustificată a rezolvării litigiului între stat și particular dacă procedura ar mai fi urmată.
De aceea, conchidem că o astfel de procedură nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității, motiv pentru care poate fi abandonată fără ca exigențele inadmisibilității să afecteze exercițiul dreptului la acțiune.
Referitor la fond:
În prezent, compatibilitatea O. nr. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din T. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul C. de referă la varianta inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în prezentul litigiu.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din T., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate
și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în
România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de
Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T. interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 T. de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin.
2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a C. de Justiție (cauza Simmenthal).
Referitor la cererea de acordare a dobânzilor:
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din C. de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală, iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Curtea constată că tribunalul a realizat însă o greșită aplicare a prevederilor legale în privința modului de soluționare a cererii de chemare în garanție și apreciază că în cauză sunt pe deplin aplicabile prev. art. 60-63 C.pr.civ., întrucât textul OUG nr. 5. cuprinde suficiente prevederi care sa asigure si sa garanteze afectațiunea specială a sumelor de bani rezultate din plata taxei de poluare.
Astfel, Curtea achiesează susținerilor din recurs, prin care sunt indicate normele legale incidente cauzei, după cum urmează:
Art. 1 alin. (1) prevede ca taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului. Totodată, alineatul 2 al aceluiași articol prevede programele si proiectele pentru protecția mediului finanțate din plata taxei pe poluare. Mai departe, art. 5 alin. (4) prevede ca taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile T. S. pe numele A. F. pentru M..
Dovada faptului ca suma plătită la trezorerie a fost achitata in contul A. F. pentru M., contul 51.16.10.09, indicat in HG 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 5. , rezulta din chitanța aflată la dosarul cauzei. În același sens sunt și prevederile HG 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 5., conform cărora unitățile T. S. transferă în contul deschis pe numele A. F. pentru M., la T. S. 6, sumele colectate în baza ordonanței.
Aceeași este situația si in cazul restituirii sumelor reprezentând diferențele de taxa pe poluare rezultate în urma contestării taxei, cererea de restituire fiind soluționată de organul fiscal competent, iar restituirea sumelor reprezentând diferența de taxa se face din bugetul F. pentru mediu.
Adresa prin care reclamantului i s-a răspuns la cererea de restituire nu este un act administrativ tipic, ci unul asimilat, expresie a refuzului constatat nejustificat de restituire a taxei, neimpunându-se anularea sa , această împrejurare nu poate determina o soluție de respingere, de plano, a tuturor petitelor, pretenția concretă a reclamantului fiind cea de restituire a taxei încasate în baza unui act normativ contrar dreptului comunitar
Pentru aceste motive Curtea urmează ca în temeiul art. 20 alin. 3 din L. nr.
5. raportat la prevederile art. 312 C.pr.civ. să admită recursul conform dispozitivului.
PENTRU A. MOTIVE IN N. LEGII
D E C I D E
Admite revizuirea formulată de N. L. S. împotriva deciziei civile nr.
1049/(...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...) pe care o schimbă și în consecință:
Admite recursul declarat de D. G. a F. P. S. în nume propriu și pentru A.
F. P. Ș. S. împotriva sentinței civile nr. 3. pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge cererea de anulare a adresei nr. 4723/(...) a A.F.P. Ș. S..
Admite cererea de chemare în garanție formulată de D. S. și obligă chemata în garanție A. F. PENTRU M. să restituie pârâtei suma de 2101 lei reprezentând taxă de poluare.
Menține restul dispozițiilor sentinței. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER G . A. N. S. AL H. M. I. I. A. B.red.S.Al H./A.C.
2 ex. - (...)
| ← Sentința civilă nr. 602/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1009/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
