Decizia civilă nr. 912/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 912/2011
Ședința la 02 M. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. B.
JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H.
GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul K. G. împotriva sentinței civile nr. 1029 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu pârâta A. DE P. ȘI I. PENTRU A. B. M., având ca obiect - obligația de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă recurentul K. G. personal, identificat cu CI seria MM nr. 2., emis de O. V. de Sus, la data de (...), lipsind intimata-pârâtă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din L. nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Recurentul-reclamant depune la dosar un înscris intitulat „precizări";. Instanța învederează recurentului că în urma admiterii contestației în anulare formulată de către reclamant, a fost anulată decizia pronunțată iar în acest moment se procedează la rejudecarea recursului. Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului. Recurentul-reclamant personal, având cuvântul, solicită instanței admiterea recursului declarat în sensul admiterii acțiunii, întrucât el a solicitat ca reprezentanții A. V. să se prezinte pentru a efectua măsurătorile, întrucât ei sunt cei care au greșit când au precizat că reclamantul a declarat cu 5 ha mai mult față de suprafața reală. De asemenea învederează că nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată. CURTEA Retine ca prin sentința civilă nr. 1. 17 martie2010 pronunțată în dosar nr(...) al Tribunalului Maramures a fost respins acțiunea formulată de reclamantul K. G. în contradictoriu cu pârâta A. -. J. M. Pentru a dispune astfel instanta a retinut ca print-o alta sentinta a fost respinsa actiunea reclamantului in considerarea că prin D. nr.2547226 din (...) s- a stabilit că reclamantul a formulat cerere pentru 14,93 ha, a fost determinată suprafața de 9,93 ha, cu o diferență de 5 ha, un minus care reprezintă 50,35%din suprafața determinată, valoarea sancțiunii fiind stabilită la nivelul sumei de 836,03 lei și astfel a fost exclus de la plată. La acest reclamant s-au constatat erori la parcelele declarate în blocurile fizice 702 și 830 S. de Sus respectiv 159 R. Reclamantul a fost de acord cu reducerea suprafeței de la 2 ha la 0,5 ha în B. (bloc fizic) 202, iar în B. 156 s-a stabilit că nu deține terenul de 3,50 ha. Tribunalul a mai reținut că nici o cerere nu se primește fără identificare pe harta făcută de solicitant sub semnătură, în care sunt menționate numărul de bloc fizic, codul, suprafețele, parcelele, la depunerea cererii nefiind necesare acte doveditoare a dreptului de proprietate sau de folosință, situație în care reclamanții sunt în eroare, dacă consideră că au fost excluși de la plată pe considerentul că nu au făcut dovada dreptului de proprietate sau folosință pentru terenurile indicate în cerere. Toate datele rezultate din declarațiile solicitanților sunt introduse într-un sistem informatic centralizat denumit „. integrat de administrare și control"; iar dacă se întâmplă ca într-un bloc fizic să existe supradeclarări de suprafețe, toți cei care au indicat parcelele în blocul respectiv sunt invitați la clarificare. Hotărârea menționată a devenit irevocabilă prin decizia civilă nr. 201 din 1 februarie 2010 pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...), prin care s-a respins recursul declarat de pârâtă. În contextul celor de mai sus și ținând seama că în dosarul pendinte reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor cuvenite pentru anul 2007 în baza dispozițiilor Legii nr. 39/2007 privind aprobarea O.U.G. nr. 125/2006, instanța consideră că sunt întrunite cerințele cuprinse în prevederile art. 1201 Cod civil, conform cărora este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată este întemeiată pe aceeași cauză și se poartă între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate, ipoteză în care este fondată excepția invocată de pârâtă în sensul art. 166 Cod pr. Civila. Împotriva soluției menționate a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii și trimiterea spre rejudecare a cauzei dat fiind neadministrarea tuturor probelor. Astfel se arată că prin demersul său a motivat faptul că la identificarea parcelelor în cadrul unui bloc fizic specialiștii agricoli din cadrul Consiliului Local A. V. de Sus județul Maramureș aveau și obligația de a identifica parcelele din cadrul blocului fizic în baza hărții ortofotoplanimetrice, acești specialiști având statutul de funcționari publici. Ori în cazul de față apărătorul A. Maramureș prin întâmpinarea făcută a demonstrat faptul că reclamanții în calitate de solicitanți a subvenției pe suprafața de teren utilizată trebuia să fie specialiști. În cazul dosarului nr.(...) și nr.(...), instanța de judecată nu a solicitat A. Maramureș să fie citati în fața instanței funcționarul public de la C. Local V. de Sus, care s-a ocupat cu identificarea parcelelor în cadrul blocurilor fizice de pe harta ortofotoplanimetrică așa după cum se prevede în Manualul de instrucțiuni privind procedura de recepționare și procesare a cererilor de sprijin pe suprafață pe anul 2007. În manualul de instrucțiuni se prevede faptul că în cazul când un bloc fizic este supradeclarat (adică se declară mai multă suprafață în acel bloc fizic prin suprapunerea pe parcele) acel bloc fizic este exclus de la plată. Dar înainte de a fi exclus de la plată funcționarul avea obligația să cheme toți proprietarii de teren din acel bloc fizic la C. Local A., pentru a demonstra prin acte proprietatea terenului, iar cel care nu poate dovedi suprafața declarată este exclus de la plata pe suprafață. Acest lucru nu l-au făcut funcționarii A. - C. Local V. de Sus, aceștia s-au folosit de o altă metodă. În plus arată recurentul că instanța nu a solicitat și atașarea formularului M.1.1. la dosar în copie și să compare dacă semnătura de pe formular corespunde sau nu cu semnătura sa sau a celorlalți solicitanți. Funcționarii A. s- au folosit de acest formular M.1 punându-i pe solicitanți ca după completarea acestui formular să se opereze corecția cu formularul S.1. Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului în considerarea că s-a dovedit ca între părțile litigante a mai existat un dosar pe rol soluționat irevocabil având același obiect și cauză. Analizând argumentele aduse prin recursul declarat Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea hotărârii. Astfel se reține că argumentul adus de recurent constă în aceea că instanța trebuia să solicite A. Maramureș să citeze în fața instanței funcționarul de la C. Local V. de Sus în temeiul rolului activ. Acest argument nu poate fi primit. Limitele cererii de chemare în judecată ale cadrului procesual în care se desfășoara judecata respectiv pretenția dedusă judecății ,părți/ persoanele între care există raportul litigios au fost fixate de recurent în contextul principiului disponibilității ce include nu doar dreptul de a porni acțiunea ci și dreptul de a determina limitele cererii de chemare în judecată. Aceste limite nu pot fi depășite, rolul activ al instanței limitându-se a cere părții precizări în legătură cu temeiul juridic și de a pune în discuție aspecte nelămurite dar să procedeze de așa fel să țină cont de principiul disponibilității. Potrivit încheierilor de ședință la (...) și (...) în virtutea rolului activ instanța a solicitat în condițiile art.129 C.pr.civ. lămuri cu privire la pretenția dedusă judecății respectiv a se face precizări iar pârâtei intimate a solicitat a depune actele care au stat la baza deciziei contestate. Mai atestă actele că prin demersul său recurentul reclamant a chemat în judecată A. B. M. ,că ulterior nu s-a solicitat chemarea în judecată a altor persoane. În aceste condiții ale solicitării lămuririlor a depunerii actelor dar și a lipsei unei precizări de împrocesuare a unei alte entități decât A. B. M. și raportat la principiul disponibilității nu se poate reține lipsa rolului activ al instanței. Legat de acestea susține recurentul că instanța trebuia să pună în vedere pârâtei să citeze A. V.. Acest argument nu poate fi reținut deoarece cadrul procesual este fixat de reclamant nu de pârât acesta doar în eventualitatea invocării art.57 C.pr.civ. ceea ce nu este cazul în speță. Desigur se poate susține că s-a invocat prin înscrisurile ulterioare a se depune de către A. V. cererea sa depusă și completată pentru coordonare subvențiilor. Invocarea depunerii de acte,inseamna o cerere de înfățișare în condițiile artr. 172 C.pr.civ. sau de incuvintare de probe nu chemarea în judecată a entității ce deține actele. Pentru această din urmă era necesar a se face precizări în sensul împrocesuării ,al arătării datelor de identificare și precizării pretenției în privința acestei părți. Ori prin demersul său recurentul nu a cerut aceasta. Prin urmare față de actele dosarului,raportat la cadrul procesual stabilit de recurent reținerile primei instanțe nu pot fi considerate greșite. Recurentul are deschisă calea de a chema în judecată entitatea ce se evocă că deține actele eventual într- un alt proces fundamentat pe L. nr.554/2004. Prin urmare constatând că nu sunt motive întemeiate în baza art.312 C.pr.civ. Curtea va da o soluție de respingere a recursului declarat. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamantul K. G. împotriva sentinței civile nr. 1025 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din data de (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. B. F. T. M. H. D. C. GREFIER R ed.F.T./S.M.D. 2 ex./(...) Jud.fond.Ielciu V.
← Decizia civilă nr. 690/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1833/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|