Decizia civilă nr. 936/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 936/2011
Ședința publică din 03 martie 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE : R.-R. D. JUDECĂTOR : L. U. JUDECĂTOR : ANA M. T. G. : V. D.
{ F. | }
S-au luat în examinare recursurile formulate de A. F. PENTRU M. și D. G. A F. P. M. prin A. F. P. B. M., împotriva sentinței civile nr. 2750 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu intimata S. M. S., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică} se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În data de (...), s-a înregistrat la dosar întâmpinare trimisă prin fax, din partea intimatei S. M. S., prin care a solicitat respingerea recursurilor.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. În baza actelor și a probelor de la dosar apreciază cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 2750 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., a fost respinsă excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtei D. G. a F. P. M.. A fost admisă acțiunea formulată și precizată de reclamanta S. M. S. în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. M. - A. F. P. B. M. și M. M. - A. F. pentru M. B. și, în consecință: S-a dispus anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr.32758/ (...) emisă de pârâta A. F. P. B. M. și a deciziei nr.21/(...) emisă de D. G. a F. P. M.. A fost constatată nelegalitatea încasării sumei de 2986 lei reprezentând taxă de poluare, achitată cu chitanța seria TS6 nr.2322238 din data de (...). Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 2986 lei cu dobânda legală de 1% pe zi de întârziere de la data pronunțării prezentei și până la achitarea sumei precum și la plata sumei de 1043,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii E. autovehiculul menționat mai sus pe care a dorit să-l înmatriculeze, fără plata taxei de poluare, însă pârâta A. F. P. B. M., prin D. nr. 32758 din 10 septembrie 2010 a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 2986 lei. Potrivit art. 90 par. I din Tratatul de I. al C. E., nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. OUG NR. 5. modificată, este contrară art. 90 din Tratatul de I. a C. E., întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel din acest litigiu pentru care se solicită înmatricularea fără plata taxei de poluare. După aderarea României la U. E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. Incompatibilitatea taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusă în discuție prin lansarea la (...) a unei proceduri de „. de către C. E., în temeiul art. 226 din Tratatul CE. Astfel, prin declanșarea acestei proceduri, C. consideră că prevederile legislației românești conform cărora taxa de poluare se suspendă pentru anumite autovehicule însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria națională a autovehiculelor noi. C. se referă astfel la ultima formă a taxei de poluare. C. a menționat două aspecte care ridică semne de îndoială asupra compatibilității taxei de poluare, în ultima formă a acesteia. Astfel, C. a motivat declanșarea procedurii infrigement pe următoarele argumente, respectiv criteriul primei înmatriculări nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor, iar în anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de altă parte, în urma aplicării cerinței de primă înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate în perioada stabilită de legislația românească care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din această țară, circulă fără să fie suspuse acestei taxe, pe de altă parte, mașinile de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă dar nu pentru prima dată și care intră în concurența directă cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale. Din perspectiva celor arătate, tribunalul a considerat că decizia pârâtei privind obligarea reclamantei la plata sumei de taxei de poluare este nelegală, împrejurare ce determină admiterea acțiunii cu consecința anulării actului administrativ, conform dispozitivului. Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. PENTRU M. (AFM) solicitând admiterea acestuia, casarea în întregime a hotărârii atacate și, pe cale de consecință, rejudecând cauza pe fond, respingerea acțiunii reclamantului, având în vedere dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. O primă critică formulată de pârâtă se referă la faptul că acțiunea reclamantului trebuia respinsă ca inadmisibilă, deoarece acesta trebuia să atace un act administrativ și să îndeplinească procedura prealabilă a recursului grațios conform dispozițiilor legale, în termen de 30 de zile, fiind astfel incidente dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 cu referire și la disp. O. nr. 9. pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pe poluare pentru autovehicule și la cele ale art. 206, 207 și 209 din C.pr.fiscală, texte care arată în mod expres forma și conținutul contestației, termenul de depunere a acesteia și organul competent de a soluționa. Pe fondul cauzei, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., pârâta a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii și fără temei legal, deoarece instanța de fond nu s-a referit la practica C. relevantă cu privire la înțelesul și întinderea art. 110 din Tratatul C.E. în materie taxării interne, în genere, și a autovehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea română cu privire la cea comunitară. Astfel, pârâta a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii și fără temei legal, deoarece taxa de poluare reglementată de OUG nr. 5. nu poate fi caracterizată ca fiind contrară art. 90 paragraf 1 din Tratatul CE. Drept urmare, recurenta a apreciat că instanta fondului a dat o interpretare ce excede atât interpretărilor oficiale și jurisprudențiale ale CE/CEJ, dar și textului propriu-zis al Tratatului CE. Pe de altă parte, disp. art. 1 din O. nr. 5. stabilesc coordonatele pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule care constitui venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A., în vedere finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Totodată, acest act normativ a creat posibilitatea restituirii sumelor în plus pentru taxa de primă înmatriculare față de valoarea mult mai redusă a taxei de poluare în prima variantă, așa încât plătitorii își pot recupera diferența dintre cele două taxe plătite în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008. Prin urmare, pârâta consideră că atâta timp cât taxa pe poluare percepută pentru prima înmatriculare a autoturismului este egală cu valoarea reziduală a taxei pentru un autoturism identic cu cel cumpărat de reclamant, scos din parcul auto național în aceeași zi cu cea în care s-a solicitat înmatriculare a primului, exigențele stipulate de C. cu ocazia soluționării acțiunii preliminare în cauzele reunite C-290/2005 Nadasdi și C-333/2005 Nemeth sunt respectate. O altă critică formulată de pârâtă privește soluția primei instanțe cu privire la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale, considerând că în mod nelegal s-a dispus obligarea la plata către reclamant a acestora, deoarece în speță au prioritate prev. O.G. nr. 92/2003. Pe de altă parte, a apreciat că nefiind titulara vreunei obligații în raport de contribuabil, suma aferentă taxei pe poluare fiind virată în contul său de către organul fiscal care calculează și încasează taxa în temeiul legii, nu poate fi obligată la plata vreunei dobânzi. În final, consideră că nu poate fi obligată la plata acestora în primul rând pentru că nu a stabilit suma de plată reprezentând taxa pe poluare, respectiv nu a emis actul administrativ decizia de calcul și, în al doilea rând, pentru căvirarea sumelor în bugetul F. pentru mediu se face in temeiul O.G nr. 5., nefăcând nicio operațiune legată de acestea și nefiind titulara vreunei obligații în raport de contribuabil, astfel încât nu poate fi obligată la plata unei dobânzi legale. Drept urmare, recurenta a apreciat că instanta fondului a dat o interpretare ce excede atât interpretărilor oficiale și jurisprudențiale ale CE/CEJ, dar și textului propriu-zis al Tratatului CE, impunându-se modificarea sentinței și respingerea acțiunii. Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâta D. G. A F. P. A J. M. prin A. F. P. A M. B. M., solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei. Referitor la fondul cauzei, pârâta a arătat că decizia de calcul prin care reclamantul a plătit suma de 2986 lei cu titlu de taxă de poluare a fost instituită prin O. nr. 5., iar în baza art. 5 și 7 din acest act normativ soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabilul se realizează de către autoritatea fiscală potrivit prev. O.G. nr. 92/2003, republicată cu modificările și completările ulterioare și prin urmare, actul autorității fiscale reprezintă un titlu de creanță care poate fi contestat în termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, prev. de art. 207 alin. 1 C.pr. fiscală. Totodată, această contestație este asimilată cu o procedură prealabilă în materie fiscală și are caracter obligatoriu fiind astfel incidente prev. art. 109 alin. 2 C.pr.civ. Obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile nu înfrânge persoanei care se consideră vătămată printr-un act administrativ, accesul la o instanță în sensul art. 21 din Constituția României sau art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului. A mai menționat pârâta că art. 1 alin. 1 din O. nr. 5. prevede că taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M., astfel că în conformitate cu prev. art. 124 alin. 2 C.pr.fiscală, restituirea și dobânda legală ar trebui să se facă tot de la bugetul A., motiv pentru care nu se poate reține vreo culpă procesuală în sarcina organului fiscal, prin urmare nici dobânda legală și nici cheltuielile de judecată nu pot fi suportate de organul fiscal. În final, pârâta a susținut că acordarea dobânzii legale în temeiul art. 124 C.pr.fiscală au fost acordate de instanța de fond fără ca reclamantul să fi indicat temeiul legal al acestora și, totodată, că acestea pot fi acordate, cel mult, de la data cererii de chemare în judecată și nu de la data achitării taxei pe poluare. Analizând recursul formulat, raportat la probele administrate în cauză și la dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele: Principala problemă de drept dedusă judecății în fața instanței de fond prin cererea precizată (f. 32-36 dos. fond), implicit adusă în discuție în fața instanței de recurs, este aceea de a se stabili dacă decizia nr. 21 din 19 februarie 2010 emisă de D. M. prin organul de soluționare a contestațiilor este legală și temeinică. Și este așa, deoarece instanța de fond a fost sesizată ca o instanță de contencios administrativ fiscal cu o acțiune în contencios administrativ și fiscal ce avea ca obiect contestarea acestui act administrativ și apoi a se verifica, dacă este cazul, legalitatea actului administrativ fiscal reprezentat de decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule. În loc să observe că prin decizia nr. 21 din 19 februarie 2010 emisă de D. M. prin organul de soluționare a contestațiilor s-a respins ca nedepusă în termen contestația formulată pe cale administrativă de reclamant, instanța de fond a anulat această decizie fără a analiza motivul decisiv care a condus lasoluționarea contestației administrative, pronunțându-se peste limitele învestirii, deci omisso medio. Pentru analiza legalității acestei decizii era necesar a analiza în primul rând dacă soluția de respingere ca nedepusă în termen a contestației era legală și temeinică iar în caz contrar trebuia ca instanța de fond să anuleze decizia și să oblige organul de soluționare a contestațiilor să rezolve pe fond contestația reclamantului. Și este așa, deoarece conform art. 218 alin. 2 C. obiectul acțiunii în contencios fiscal este circumscris deciziei de soluționare a contestației. Astfel, pentru declanșarea contenciosului fiscal este necesară în primul rând contestarea actului de impunere pe calea contestației administrative de competența organului de soluționare a contestațiilor după distincțiile prevăzute la art. 209 C. și apoi în funcție de decizia acestui organ persoana nemulțumită ori ce se pretinde vătămată poate să supună contenciosului administrativ fiscal respectivul act conform art. 218 alin. 2 C. Curtea observă că raționamentul avut în vedere de către organul de soluționare a contestațiilor la emiterea deciziei nr.21 din 19 februarie 2010 este corect. Și este așa, deoarece contestația împotriva actului de impunere a fost depusă la organul competent abia la data de 27 ianuarie 2010 cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut la art. 7 din OUG nr. 5. coroborat cu art. 205 și urm. C. fără să se justifice că reclamantul a fost împiedicat mai presus de voința sa să acționeze în intervalul (...) - (...). Așadar, se va reține că termenul de formulare a contestației a expirat la data de 11 octombrie 2009 interval în care nu s-a formulat contestație împotriva actului de impunere, iar odată această constatare organul de soluționare a statuat corect mai întâi asupra acestei neregularități de ordin procedural mai ales că dispozițiile art. 213 C.pr.civ. obligă organul de soluționare a contestațiilor să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond, iar când constată că acestea sunt întemeiate nu va mai proceda la soluționarea în fond a contestației. Curtea reține că organul de soluționare a contestațiilor din cadrul D. M. a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale pertinente incidente în materie și ca atare a emis în condiții legale decizia nr. 21 din 19 februarie 2010. Întrucât instanța de fond a nesocotit dispozițiile legale privind ordinea soluționării aspectelor deduse judecății și a limitelor învestirii și în vederea remedierii acestor neajunsuri în senul celor mai sus evocate, se impune ca în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, să fie admis recursul declarat de D. G. a F. P. M. în numele A. F. P. a municipiului B. M. și va fi modificată sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de pârâtele A. F. pentru M. și D. G. a F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 2750 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o modifică în totalitate, în sensul că respinge acțiunea ca nefondată. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 03 martie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI G . R.-R. D. L. U. ANA M. T. V. D. Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./(...). Jud.fond.S. O.
| ← Decizia civilă nr. 2158/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3243/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
