Decizia civilă nr. 930/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE C. A. ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 930/2011
Ședința publică din 03 martie 2011
PREȘEDINTE : R.-R. D.
JUDECĂTOR : L. U. JUDECĂTOR : ANA M. T. GREFIER : V. D.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. ÎN
NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. A M. Z., împotriva sentinței civile nr. 3930 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S., în contradictoriu cu intimatul N. S.-D., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică} se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de plata taxelor de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În data de (...), s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare trimisă prin fax, din partea intimatului N. S. D., prin care a solicitat respingerea recursului.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. În baza actelor și a probelor de la dosar apreciază cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 3930 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al Tribunalului S., a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă. A fost admisă acțiunea reclamantului N. S.-D. în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. A J. S. și a A. F. P. Z. S-a dispus anularea adresei nr. 24471/2010 a pârâtei A. F. P. Z. și a obligat pârâtele să restituie reclamantului suma de 8910 lei reprezentând taxă poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării acesteia și până la restituirea efectivă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se considerăvătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată. Reclamanta s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal. Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, cererea reclamantului se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004. Asupra cauzei pe fond: Prin chitanța TS5 nr. 4135552/(...) reclamantul a achitat în contul pârâtei suma de 8910 lei, cu titlu de taxă de poluare. Reclamanta s-a adresat pârâtei cu o cerere de restituire a acestei taxe, cu adresa nr. 24471/2010 aceasta din urmă comunicând refuzul său. Potrivit O.U.G. nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România [art. 4 lit. a)], fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece O.U.G. a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 [art. 14 alin. (1)], rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă [art. 5 alin. (1)]. Rezultă așadar că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din U. E. în scopul reînmatriculării lor în România. Drept urmare, trebuie observat că taxa instituită prin O. nr. 5. contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. A., conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Comunității Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, conform hotărârii C.J.C.E. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. În acest context organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. A. fiind, instanța a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția R.,republicată și Legea nr. 157/2005 de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E.. Sub acest aspect, s-a pronunțat și C.J.C.E. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964) iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976). Pentru cele ce preced tribunalul a constatat întemeiată acțiunea de față, pe care a admis-o în sensul în care a fost formulată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta- recurentă D. G. A F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z., solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate și rejudecând cauza pe fond să se admită cererea de chemare în garanție a A. Fondului pentru Mediu și să se mențină ca legală și temeinică actul administrativ fiscal reprezentând Decizia de calcul a taxei de poluare emisă de A. F. P. Z. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. și în considerarea dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., pârâta a arătat că instanța de fond departe de a da eficiență textelor art. 2141-3 din Legea nr. 571/2003 a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, astfel cum au fost prev. de art. 2141-3 din același act normativ, această soluție fiind nelegală, deoarece Codul fiscal prevedea în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de primă înmatriculare. În concluzie, raportat la aceste dispoziții legale care erau în vigoare la momentul formulării acțiunii, rezultă că suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului. Un alt motiv de recurs invocat de pârâtă este dat de faptul că instanța de fond nu a făcut nici o referire la prev. art. 725 alin. 1 C.pr.civ., pe care le-a invocat în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, dispoziții care consacră regula aplicării imediate a legii noi de procedură și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche și care nu încalcă dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție, având în vedere că legea nouă se aplică din momentul intrării ei în vigoare proceselor începute sub legea veche, dar aflate în curs de judecată. Având în vedere aceste considerente, pârâta a învederat că soluția legală pe care trebuia să o pronunțe prima instanță trebuia să fie în raport de noile dispoziții legale din O.U.G. nr. 5., prin care legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada (...) - (...) și nu restituirea integrală a taxei, iar procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența între taxa specială și taxa pe poluare pentru autovehicule, aceste dispoziții fiind de imediată aplicare și neîncălcând principiul neretroactivității legii civile în timp. In privința solicitării reclamantului de plată a dobânzii legale, pârâta a învederat că în mod nelegal a admis acest capăt de cerere fără nici o justificare legală și fără a avea în vedere dispozițiile C.pr.fiscală coroborate cu dispozițiile Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O. nr. 92/2003, republicată, după caz, acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor și se calculează numai asupra sumei care a fost aprobată a fi restituită . Din această perspectivă, pârâta menționează că reclamanta nu a solicitat organului fiscal acordarea dobânzii aferente sumei solicitate la restituire reprezentând taxa specială de primă înmatriculare conform art. 124 alin. 1 din O. nr. 92/2003 republicată și modificată. Față de aceste considerente, pârâta susține că instanța în mod nelegal a admis capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale aferente sumei solicitate la restituire reprezentând taxă specială de primă înmatriculare. Intimatul N. S.-D. prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, deoarece taxa de poluare stabilită în sarcina sa încalcă dreptul la libera circulație a mărfurilor în cadrul C.E. și principiul nediscriminării între produsele comunitare și cele naționale. Analizând recursul formulat de pârâtă, raportat la probele administrate încauză și la dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele: Analiza recursului pârâtului implică în mod necesar analiza excepției de Curtea reține că obiectul acțiunii este incompatibil cu procedura contenciosului administrativ fiscal guvernată de dispozițiile art. 7 din OUG nr. 5. cu modificările și completările ulterioare coroborate cu prevederile OUG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare. A., cererea de restituire a unei taxe fiscale prelevate nelegal trebuie mai întâi precedată de anularea actului administrativ fiscal de impunere, în baza căruia a fost stabilită și încasată respectiva taxă. Cererea de anulare a adresei nr. 24471 din (...) emisă de AFP Z. nu satisface exigențele procedurale ale contenciosului administrativ fiscal. Și este așa, deoarece adresa respectivă conține de fapt soluționarea pe cale administrativă a cererii de restituire de către organul fiscal, mai precis conține refuzul de a se restitui suma solicitată de petent. Curtea observă că taxa de poluare în sumă de 8.910 lei încasată de pârâtă prin chitanța seria TS5 nr. 4135552 din (...) a fost stabilită printr-un act de impunere, respectiv decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule conform normelor legale în vigoare la această dată. A., așa cum rezultă din economia dispozițiilor art. 5 și art. 7 din OUG nr. 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. De altfel, în cuprinsul deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule comunicată reclamantului s-a prevăzut in terminis că acest act reprezintă un titlu de creanță și constituie înștiințare de plată conform legii. De asemenea, s-a mai prevăzut expres că decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii, potrivit dispozițiilor art. 207 alin. 1 din Codul de procedură fiscală. Natura juridică a acestui act este surprinsă de însuși legiuitorul delegat în conținutul art. 7 din OUG nr. 5. și a fost determinată de inițierea și desfășurarea procedurii de infringement demarată de C. E. în cursul căreia una dintre criticile adresate statului a fost aceea că taxa nu este stabilită pe baza unui act administrativ de impunere care mai apoi să poată fi contestat în concret și efectiv de către contribuabil. A. fiind, decizia de calcul a taxei de poluare întrunește exigențele și trăsăturile actului administrativ fiscal în sensul prevăzut la art. 41 din Codul de procedură fiscală. Curtea observă că reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de legea procesual fiscală pentru a contesta în substanță legalitatea stabilirii taxei de poluare ci s-a mărginit să declanșeze un litigiu distinct ce are ca obiect anularea dresei ce conține refuzul de restituire a taxei de către administrația fiscală și restituirea taxei plătite pornind de la premisa că aceasta a fost încasată nelegal de autoritatea fiscală. În fapt, Curtea constată că reclamantul a disimulat demersul său de a pune în discuție legalitatea stabilirii și încasării taxei de poluare prin prisma apelării la procedura administrativă de drept comun, ignorând faptul că pentru a se statua asupra acestui conflict există norme procesuale speciale clare, accesibile, previzibile și predictibile compatibile cu exigențele de calitate a unei legi așa cum rezultă din jurisprudența instanței europene de contencios al drepturilor omului (în special cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, cauza Rotaru împotriva R.). Și este așa, deoarece între procedura prealabilă prevăzută la art. 7 din Legea de drept comun a contenciosului administrativ și calea contestației prev. de art. 7 din OUG nr. 5. și art. 205 și urm. C. sunt importante deosebiri. Procedura prealabilă consacrată de art. 7 din Legea nr. 554/2004 declanșează un control administrativ al actului administrativ contestat de către emitentul actului sau organul ierarhic superior și are ca obiect în general orice tip de act administrativ tipic pe când procedura prevăzută de art. 7 din OUG nr. 5. și art. 205 și urm. C. presupune declanșarea unui control administrativ pe calea contestației ce are ca obiect un act administrativ fiscal în sensul dat de art. 41 C. care este realizat de către organul de soluționare a contestațiilor în materie fiscale după distincțiile prevăzute la art. 209 C. Curtea constată așadar că, calea aleasă de reclamant ignoră procedura deschisă de lege pentru contestarea actului de impunere și astfel dacă s-ar valida s-ar deturna normele procesual fiscale care guvernează soluționarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Ar însemna ca, în speță, validând demersul reclamantului, să-l repunem pe acesta în termenul procedural de 30 de zile prevăzut la art. 207 C. și să fie posibilă a fi examinată pe cale directă legalitatea actului administrativ fiscal, ceea ce evident iarăși nu poate fi admis. În fine, Curtea are în vedere că în practica secției de profil a Î. s-a reținut în mod constant și unitar că procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, reglementate de art. 205-218 C. este o procedura administrativa prealabilă, iar nu o jurisdicție specială în sensul art. 21 alin. 4 din Constituție și art. 6 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. (A se vedea spre pildă, soluția de principiu adoptată de P. judecătorilor Secției de C. A. și fiscal a Î. la 12 februarie 2007 precum și decizia nr. 106 din 17 ianuarie 2006 a Î., precum și Decizia nr. 409/2004 a Curții Constituționale). Tot astfel, Î. Curte a decis că în măsura în care se contestă un act administrativ fiscal, devin incidente dispozițiile menționate anterior din Codul de procedură fiscală, fiind astfel obligatorie de urmat procedura contestației pe cale administrativă reglementată de T. IX din OG nr. 92/2003, republicată, întrucât poate fi contestată pe calea acțiunii în contencios administrativ și fiscal numai decizia emisă de organul competent în soluționarea contestației împotriva actului administrativ fiscal (A se vedea în acest sens, decizia nr. 1363 din 6 martie 2007 și decizia nr. 1653 din 20 martie 2007). Ținând seama de aceste argumente, celelalte motive de recurs invocate de recurent nu se justifică a mai fi analizate. Având în vedere motivele de fapt și de drept reținute în precedent, Curtea urmează ca în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 C.pr.civ. să admită recursul cu consecința modificării sentinței în sensul respingerii ca inadmisibile a acțiunii promovate de reclamant. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de D. G. a F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 3930 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al Tribunalului S. pe care o modifică în totalitate, în sensul că respinge acțiunea ca inadmisibilă. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 03 martie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI G REFIER R .-R. D. L. U. ANA M. T. V. D. Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./(...). Jud.fond. R.M.P.
| ← Decizia civilă nr. 1010/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1867/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
