Sentința civilă nr. 178/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA C.Ă,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 178/2011
Ședința data de 16 M. 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE M. B. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC P. T. C. DE I. SA în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI, având ca obiect - acțiuni împotriva ordonanțelor guvernului OUG nr.8..
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 09 martie 2011, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta SC P. T. C. DE I. SA, în contradictoriu cu GUVERNUL ROMÂNIEI, a solicitat în temeiul art. 9 din L. nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare:
• anularea OUG nr. 8. privind privatizarea societătilor comerciale;
• sesizarea C. C. cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
OUG nr. 8..
În motivare s-a arătat că:
Prin acțiunea ce face obiectul dosarului nr. (...) aflat pe rolul T. C. C. introdusă împotriva SC P. T. C. de I. SA, reclamanta SC A. SA solicită constatarea nulitătii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1517 din data de (...) de către BNP V. B., încheiat între reclamanta din prezenta cauză si reclamanta din dosarul menționat, pentru nerespectarea normelor legale imperative în vigoare la data încheierii actului de înstrăinare.
Din categoria normelor lega le mai sus mentionate, reclamanta invocă în principal prevederile OUG nr. 8., respectiv dispozitiile art. 24 si 27 ale acestui act.
Învederează onoratei instanțe că OUG nr. 8. este neconstituțională, fiind aprobată cu nerespectarea prevederilor art. 114 și 155 din Constituție (art. 113 și art. 114 din Constituție la data aprobări ordonanței). Astfel încât, atâta vreme cât validitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de către reclamanta SC P. T. C. DE I. SA în calitate de cumpărătoare este analizată în cadrul dosarului antementionat prin prisma prevederilor cuprinse în OUG nr. 8., incidente la momentul vânzării, consideră că este vătămată într-un interes legitim legat de dreptul său de proprietate transferat prin acest act, datorită aplicării unor dispoziții neconstituționale ale acestei ordonante.
Reclamanta SC P. T. C. DE I. SA se prevalează în formularea prezentei actiuni de dispozitiile art. 9 din L. nr. 554/2004, potrivit cărora persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ însoțită de excepția de neconstituțfonalitate, urmând ca instanța de contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din L. nr. 4. privind organizarea și funcționarea
C. C., republicată, să sesizeze, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională și să suspende soluționarea cauzei pe fond.
După cum a arătat si mai sus, OUG nr. 8. este neconstituțională, fiind aprobată cu nerespectarea prevederilor art. 114 și 155 din Constituție (art. 113 și art. 114 din Constituție la data aprobării ordonanței).
În speță, OUG nr. 8. este neconstituțională, fiind aprobată printr-o lege adoptată în procedura asumării răspunderii G., prevăzută de art. 114 (fostul art. 113) din Constituție. Aprobarea unei ordonanțe de urgență prin procedura de asumarea a răspunderii G. este neconstituțională din cel puțin două motive, fapt care atrage și neconstituționalitatea ordonanței, ca fiind contrară art. 115 alin. 7
(fostul art. 114 alin. 5) din Constituție.
În primul rând, consideră că o lege de aprobare a unei ordonanțe a G. nu poate fi adoptată pe calea asumării răspunderii G.. Chiar dacă textul constituțional nu distinge în raport de categoriile de legi care pot face obiectul acestei proceduri, legea de aprobare a unei ordonanțe are o specificitate, care exclude incidența asumării răspunderii G. cu privire la un proiect de lege de aprobare. P. de lege privitoare la aprobarea unei ordonanțe a G. privesc acte care au intrat deja în vigoare și care își produc efectele juridice. În consecință, Parlamentul trebuie să decidă fie aprobarea ordonanței, cu consecința transformării acesteia În lege, fie respingerea ordonanței, cu consecința anulări sale. Procedura asumării răspunderii G. nu permite respingerea ordonanței, astfel încât o astfel de procedura nu este incidentă În cazul ordonanțelor G..
Pe de altă parte, chiar presupunând că ordonanța putea fi aprobată prin procedura asumării răspunderii G., în speță, procedura de asumare a răspunderii nu îndeplinea condițiile din art. 114 (fostul art. 113) din Constituție.
Din interpretarea textelor constituționale arătate, precum și a modului În care legiuitorul constituant a înțeles să le situeze în chiar structura Legii fundamentale, rezultă că legiferarea pe calea angajării răspunderii de către G. are caracter de excepție.
Or, în speță, nu exista absolut niciun motiv de urgență care să împingă G. către soluția in extremis de a apela la procedura de asumare a răspunderii. Dispozițiile cuprinse În OUG nr. 8. erau deja în vigoare, astfel încât aprobarea mai târzie a lor prin procedura legislativă obișnuită nu ar fi produs niciun fel de consecințe de ordin juridic, de natură să afecteze interesele statului și ale societății. În plus, pe rolul P. fusese înregistrat doar cu o lună în urmă proiectul de lege de aprobare a ordonanței, aflat În dezbaterea comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaților la data asumării răspunderii G. și nu exista niciun fel de blocaj În procedura de aprobare a ordonanței. În consecință, apelarea la procedura de asumare a răspunderi nu își găsește absolut nicio motivare.
Pentru toate aceste motive consideră că OUG nr. 8. nu a fost constituțional aprobată, astfel încât este neconstituțională. Considerând că toate condițiile prevăzute în art. 29 din L. nr. 4. și art. 9 din L. nr. 554/2004 sunt îndeplinite, solicită sesizarea C. C. cu judecarea excepției, cu consecința anulării ulterioare a prevederilor OUG nr. 8..
La data de 16 februarie 2011 pârâtul Guvernul României a formulat, înconformitate cu dispozițiile art.115 și art.l3 7 Cod proc.civ, întâmpinare la cerereade chemare în judecată.
În motivare s-a arătat că este incidentă excepția inadmisibilității actiunii, relevându-se că, atunci când obiectul exclusiv al acțiunii principale introduse la instanța de judecată este constatarea neconstituționalității unei ordonanțe simple sau ordonanțe de urgență a G., excepția de neconstituționalitate este transformată într-o veritabilă acțiune, pierzându-și, astfel, natura sa de excepție,înțeleasă ca un mijloc de apărare care nu pune în discuție fondul pretenției deduse judecății.
La data de (...), reclamanta a depus la dosar o precizare de acțiune, în cadrul căreia solicită să-i fie acordate despăgubiri egale cu contravaloarea prejudiciului cauzat ca urmare a aplicării prevederilor OUG nr. 8..
Precizarea de acțiune a fost întemeiată pe prev. art. 9 alin. 5 din L. nr.
554/2004, reiterându-se solicitarea de sesizare a C. C. cu judecarea excepției, invocate în baza prev. art. 114 și 115 din Constituție, cu consecința anulării ulterioare a OUG nr. 8. (f. 27,28).
Reclamanta nu și-a formulat apărări cu privire la excepția de inadmisibilitate invocată, deși la termenul din data de (...), Curtea a arătat că admisibilitatea demrsului, în întregul său, va fi analizat și din perspectiva prev. art. 9 alin. 4 și 5 din L. nr. 554/2004.
Fiind învestită în aceste limite, Curtea constată următoarele:
O.U.G. nr. 8. privind privind privatizarea societatilor comerciale a fost publicată in MONITORUL OFICIAL nr. 381 din 29 decembrie 1997.
Reclamanta consideră că întregul act normativ este nelegal, fiind dat cu încălcarea prev. art. 114 și 115 din Constituția R., motiv pentru care, în baza prev. art. 9 alin. 1 și 5 din L. nr. 554/2204, s-a adresat instanței de contencios administrativ, solicitând anularea lui, ca urmare a pronunțării C. C. cu privire la excepția de neconstituționalitate, invocată prin înscrisul ce constituie anexa cererii, în care sunt reluate viciile de constituționalitate dezvoltate în cuprinsul acțiunii.
Totodată, prin precizarea de acțiune, s-a arătat că se solicită și obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri egale cu contravaloarea prejudiciului cauzat ca urmare a aplicării prevederilor OUG nr. 8..
În privința petitului având ca obiect anularea O.U.G. nr. 8., Curtea va aprecia ca fondată excepția inadmisibilității invocată de către pârât, pentru următoarele considerente:
Sunt pertinente susținerile conform cărora calea de contestare a ordonanțelor de guvern care reprezintă acte de sorginte guvernamentală este cea prevăzută de dispozițiile art. 9 din L. nr. 554/2004, care, în mare măsură, se inspiră din prevederile fundamentale ale art. 126 alin.( 6) din Constituție. Astfel, potrivit alin.(1) al acestui articol, competența de a soluționa cererile persoanei vătămate prin ordonanțe ale G. sau prin dispoziții ale acestora, este atribuită instanțelor de contencios administrativ. Însă această cale procedurală specială nu oferă, deopotrivă, instanței competente sesizate și posibilitatea de a controla efectiv constituționalitatea acestor acte administrative atipice, ci doar pe aceea de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, prevăzute de L. nr. 4., republicată.
Potrivit art. 1 din L. nr. 4., republicată, unica autoritate de jurisdicție constituțională din România este Curtea Constituțională, prin urmare, calea de contestare a unei ordonanțe a guvernului simplă sau de urgență este supusă regimului juridic reglementat de dispozițiile art. 9 din L. nr. 554/2004, normele care o reglementează fiind de strictă interpretare și aplicare.
Prevederile art. 8 alin. 1 din L. nr. 554/2004, vizează exclusiv actele administrative, în accepțiunea conferită acestei noțiuni de dispozițiile art. 2 alin.(1) lit. c) din L. nr. 554/2004, nu și ordonanțele de guvern simple sau de urgență.
Această interpretare rezultă, fără echivoc, și din modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze, în mod distinctiv, posibilitatea juridică a atacării actelor cu forță juridică superioară hotărârilor de guvern.
Ordonanțele de guvern reprezintă acte administrative de autoritate cu putere de lege emise de Guvernul României, în temeiul art. 115 din Constituția R., potrivit principiului delegării legislative, astfel încât formele privind controlul acestora sunt unele specifice.
După cum s-a arătat în doctrină, sensul textului art. 126 alin. 6 din
Constituție este acela de a permite doar o acțiune în despăgubiri, odată ce ordonanța a fost deja suspendată de drept prin declararea ei ca neconstituțională, urmând să-și înceteze existența în 45 de zile, dacă nu este modificată de legiuitor sau de guvern.
Împotriva actelor normative de sorginte guvernamentală, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim are deschisă doar calea acțiunii reglementate de prev. art. 9 din L. nr. 554/2004, însoțită de excepția de neconstituționalitate.
În cazul de față, având în vedere că acțiunea, chiar și după ce a fost precizată, are ca obiect anularea O.U.G. nr. 8., devin pe deplin incidente considerentele care au determinat Curtea Constituțională, în urma analizării prev. art. 9 alin. 1 din L. nr. 554/2004, să le declare parțial neconstituționale, pronunțând decizia nr. 660/2007.
Drept urmare, a fost adoptată L. nr. 100/2008, prin care textul art. 9 alin.
1 din lege a fost modificat corespunzător, în sensul în care s-a stipulat în mod expres că obiectul principal al unei acțiuni întemeiate pe acest text nu poate fi constatarea neconstituționalității ordonanței.
Ca atare, această cale procedurală specială nu oferă, deopotrivă, instanței competente sesizate și posibilitatea de a controla efectiv constituționalitatea acestor acte administrative atipice, ci doar pe aceea de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, prevăzute de L. nr. 4. privind organizarea și funcționarea C. C., republicată.
Trebuie subliniat că, de principiu, și în această situație, rolul instanței de contencios sesizate cu acțiunea în anularea Ordonanței de urgență a G. nr.8., însoțită de excepția neconstituționalității, ar fi fost acela de a analiza și a aprecia dacă sunt întrunite prevederile Legii nr. 4., urmând, în situația îndeplinirii condițiilor legale de admisibilitate, să sesizeze, prin încheiere motivată, forul constituțional.
Însă, Curtea apreciază că înainte de a proceda astfel, se impune a fi realizată o analiză a cererii de chemare în judecată, din perspectiva admisibilității sale, în acord cu textul art. 9 din L. nr. 554/2004. În acest sens, s-a luat act de faptul că, potrivit art. 1 din L. nr. 4., republicată, unica autoritate de jurisdicție constituțională din România este Curtea Constituțională. Chiar dacă, potrivit legii speciale, Curtea Constituțională reprezintă unica autoritate de acest fel din România, nici chiar ei, care, potrivit atribuțiilor și competențelor legale, se poate pronunța asupra constituționalității ordonanțelor sau dispozițiilor acestora, supuse controlului său, legea nu îi oferă posibilitatea legală de a se pronunța în sensul anulării dispozițiilor constatate neconstituționale.
În acest context, pârâtul face referire în întâmpinare la prev. art. 31 alin. (3) din L. nr. 4., republicată, conform cărora " Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, Parlamentul sau G., după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."
Curtea achiesează susținerilor conform cărora prezenta cerere de chemare în judecată este inadmisibilă, dat fiind faptul că acțiunea principală, deci fondul cauzei, se identifică cu excepția de neconstituționalitate, ambele având aceeașimotivare, în acest sens statuând, în jurisprudența sa, instanta de contencios constitutional - "legile și ordonanțele G. nu pot fi atacate pe cale principală, prin acțiune introdusă exclusiv în acest scop la instanta de judecată sau de arbitraj comercial, ci numai pe cale de excepție, în valorificarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim".
Curtea Constituțională a atras atenția, în jurisprudența sa, asupra împrejurării că o atare situație trebuie clarificată, întrucât în cazul în care acțiunea principală, deci fondul cauzei, se identifică practic cu excepția de neconstituționalitate, sesizarea a fost făcută în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor art.29 din L. nr.4. și ale art.9 alin. 1, 2 și 5 din L. nr.554/2004.
De altfel, instanța de contencios administrativ are obligația de a verifica, în conformitate cu prevederile art.9 alin.(2) din L. nr.554/2004, dacă excepția îndeplinește condițiile art.29 alin.(1) - (3) din L. nr.4. pentru a sesiza Curtea
Constituțională, printre care și aceea ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei pe fond.
Insă, în cazul de față, este evident că acțiunea principală, deci fondul cauzei, se identifică practic cu excepția de neconstituționalitate, ambele având aceeași motivare, iar petitul de anulare a OUG nr. 8., este inadmisibil, prin raportare la toate cele mai sus expuse.
În opinia C., pentru ca în cauză să devină incidente prev. art. 29 alin. 1 din
L. nr. 4., ar fi trebuit ca petitul principal să fie în acord cu limitele în care se poate pronunța instanța de contencios administrativ, prin prisma dezlegărilor date de către Curtea Constituțională și a prev. art. 9 alin. 5 din L. nr. 554/2004.
De altfel, calea procedurală aleasă de către reclamantă apare ca fiind cel puțin bizară, în contextul în care se relevă că interesul său în invocarea excepției este legat de dosarul nr. (...) aflat pe rolul T. C. C., fără a motiva însă de ce a fost împiedicată să invoce excepția de neconstituționalitate în cadrul acestuia.
Pe de altă parte, instanța apreciază că statuările de mai sus nu sunt contrazise nici de pretențiile formulate prin precizarea de acțiune, din moment ce este reiterată solicitarea de anulare a OUG nr. 8.. În plus, chiar și în privința petitului având ca obiect despăgubiri este incidentă excepția de inadmisibilitate, din moment ce acesta nu întrunește condițiile pentru a aprecia că instanța a fost legal sesizată.
Din modul în care a fost formulată, această pretenție pare a avea caracter
„preventiv";, în sensul de a-i fi acordate reclamantei despăgubiri, dacă acțiunea din dosarul tribunalului, mai sus menționat, ar fi admisă și dacă s-ar constata neconstituționalitatea OUG nr. 8..
Pe de o parte, se constată că cele două ipoteze se exclud de la bun început, din moment ce, dacă reclamanta ar fi acționat în sensul care pare a fi cel mai la îndemână, prin invocarea excepției de neconstituționalitate în dosarul tribunalului, este evident că acest motiv de nulitate nu ar putea fi reținut.
Pe de altă parte, una dintre condițiile prealabile și intrinseci a admisibilității unei cereri este existența unui obiect, înțeles ca fiind protecția unui drept sau a unui interes pentru realizarea cărora calea justiției este obligatorie, respectiv pretenția concretă invocată de către reclamant.
Obiectul cererii trebuie să fie determinat sau determinabil, licit și posibil, în sensul în care să existe un drept sau interes actual a cărui ocrotire să fie necesară pe cale judiciară, iar această cerință de admisibilitate a unui demers, trebuie analizată prin raportare la situația existentă la momentul promovării lui, deoarece instanțele de judecată nu sunt chemate să se pronunțe asupra unor chestiuni teoretice, ci să rezolve litigii deja născute.
Din această perspectivă, din moment ce se relevă că despăgubirile ar fi datorate ca urmare a anulării contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu SC A . SA, anulare care nu s-a dispus încă, aceste petit nu are, la acest moment, un obiect care să îndeplinească cerințele mai sus redate.
Un argument în plus în acest sens este legat de modul în care a fost formulată precizarea de acțiune, respectiv că nu au fost indicate nici măcar criteriile pe baza cărora ar putea fi stabilite, pe viitor, despăgubirile solicitate, de aici rezultând că obiectul nu este nici măcar determinabil, astfel încât devine incidentă, în subsidiar, sancțiunea prev. de art. 133 alin. 1 C.pr.civ.
Așa fiind, acțiunea precizată va fi respinsă, ca urmare a admiterii excepției, luându-se act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
Admite excepția inadmisibilității și în consecință:
Respinge, ca inadmisibilă, acțiunea precizată formulată de reclamanta SC P. T. C. DE I. SA, cu sediul în C.-N., str. A. I. nr. 492, localitatea F., județul C., în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din (...).
Red.M.B./dact.L.C.C.
4 ex./(...)
| ← Decizia civilă nr. 2397/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Sentința civilă nr. 439/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
