Sentința civilă nr. 388/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 388/2011
Ședința publică din 29 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. I. D. în contradictoriu cu pârâții I. DE P. J. C., I. G. AL P. R., I. G. AL P. R. și M. A. ȘI I., având ca obiect - anulare acte administrativ cu caracter normativ - sancțiune în baza Legii nr. 360/2002.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 15 iunie 2011, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru când s-a dispus amânarea pronunțării la data de (...) și apoi la data de (...).
C U R T E A :
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de (...) sub nr. (...) reclamantul C. I. D., în contradictoriu cu pârâții I. G. AL P. R., I. G. AL P. R. - M. A. ȘI I., I. DE P. J. C., a solicitat instanței anularea întregii procedurii de cercetare disciplinară, anularea dispoziției I.ui G. al P. R. nr. 1194/(...); anularea ordinului M.ui A. și I. nr. II/2479/(...); obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea celor solicitate se arată că în data de (...), aflându-se în concediu de odihnă, în jurul orelor 13 - 13,oo, în localitatea C. T., deplasându- se de la domiciliu înspre centrul orașului la volanul autoturismului proprietate personală, la trecerea de pietoni, cu toate că avea viteza redusă, într-un moment de neatenție provocat de un scandal al unui grup de cetățeni, a acroșat victima Inocan M. angajată în traversare. A oprit imediat, a chemat ambulanța și a însoțit victima la spital. V. insista că nu este necesar și că are doar leziuni superficiale, lucru confirmat pe tot parcursul cercetărilor penale. În aceste condiții, a notat numărul de telefon în agenda victimei și s-a înțeles cu aceasta să îl contacteze dacă vătămările corporale sunt mai grave. În cursul cercetărilor, partea vătămată a arătat că nu înțelege să depună plângere, nu are pretenții și nici nu a dorit să se prezinte în vederea întocmirii certificatului medico-legal, apreciind că are leziuni superficiale. Leziunile sunt menționate în procesul-verbal de cercetare la fața locului.
Astfel, prin rezoluția procurorului s-a dispus neînceperea urmăririi penale, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii. În aceeași zi s-a procedat și la raportarea evenimentului rutier șefului ierarhic și aceasta rezultă din desfășurătorul convorbirilor telefonice. Cu acel prilej s-a încercat și contactarea telefonică a inspectoratului de poliție, însă acesta nu a răspuns. Aceste aspecte sunt susținute și de raportul șefului de poliție a municipiului C. T. și consemnate în raportul scris în legătură cu evenimentul.
Dat fiind evenimentul, s-a constituit o comisie de disciplină, mult după data la care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva sa.
Procedura angajării răspunderii disciplinare, se arată, este nelegală atât din perspectiva că ordinul nr. 400/2009 privind regimul disciplinar nu a fost publicat cât și din perspectiva depășirii competenței în emiterea acestuia. În plus, se arată că întreaga procedură este lovită de nulitate datorită faptului că în temeiul dispoziției șefului I.P.J.C. nr. 42944/(...), consiliul de disciplină nu a fost legal constituit, așa cum prevede H. nr. 1., a fost încălcată prezumția de nevinovăție și principiul imparțialității.
Astfel, se arată că potrivit H. nr. 1., comisia trebuia compusă din 5 membri din care doi desemnați de organizația sindicală, iar din încheierea nr.
513126/2011 reiese că acest consiliu s-a întrunit în complet de trei membri desemnați exclusiv de conducătorul instituției.
Referitor la prezumția de nevinovăție se arată că în vederea garantării respectării acestei prezumții și în conformitate cu art. 28 alin. 1 din Ordinul nr.
400/2004, ofițerul desemnat cu cercetarea este obligat să strângă toate probele care conduc la aflarea adevărului. În cadrul cercetării s-a stabilit vinovăția sa cu toate că fusese cercetat de organele abilitate care au dispus neînceperea urmării penale. Activitatea consiliului de disciplină nu face decât să reia concluziile de vinovăție indubitabilă raportate de ofițerul desemnat cu cercetarea prealabilă, fără a cerceta și cântări probele în favoarea sa. Or, stabilirea, inclusiv în scris a acestei vinovății înainte de a fi cercetat este o încălcare flagrantă a dreptului la apărare efectivă și a prezumției de nevinovăție garantate de C.
Pe parcursul cercetării, ofițerul desemnat să efectueze cercetarea trebuia să dovedească un rol activ. În cauză nu s-au efectuat demersuri pentru evaluarea situației reale, în sensul că nu s-au audiat persoanele implicate în evenimentul rutier, familia victimei, persoanele ce se aflau la fața locului, nu s- au cercetat cele consemnate în rapoartele scrise, desfășurătorul convorbirilor, declarația victimei.
În ceea ce privește dreptul de apărare, se arată că și aceasta a fost încălcat, deoarece nu i-au fost prezentate probele administrate în cursul cercetării, nu s-a dat posibilitatea formulării unor apărări, nu au fost puse în discuție în contradictoriu probele și nu i-au fost comunicate toate actele dosarului.
Pe fondul cauzei, cu privire la abaterea reținută se arată că nu există nicio probă din care să rezulte că ar avea vreun comportament necorespunzător în societate care să aducă atingere onoarei polițistului sau instituției; nu se motivează în nici un mod în ce anume constă această atingere a onoarei sau prestigiului instituției; a existat în fapt un eveniment rutier neintenționat pentru care s-au efectuat cercetări de către parchet și s-a stabilit că nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni. Nici partea vătămată , nicio altă persoană nu are nicio pretenție și nu afirmă în nici un mod că ar fi avut un comportament necorespunzător. Se menționează de ofițerul desemnat cu cercetarea că se face vinovat de încălcarea art. 77 din O.U.G. nr. 195/2001, însă câtă vreme s-a stabilit nevinovăția sa în ceea ce privește infracțiunea de părăsire a locului accidentului prin rezoluție, această nevinovăție nu mai poate fi cercetată sau pusă în discuție de către organele de cercetare disciplinară, existând în mod evident autoritate de lucru judecat. Conduita adoptată a fost găsită ca fiind o conduită bună.
Cât privește îndatoririle stabilite de lege, mai arată reclamantul că, nu se pune în discuție încălcarea acestora. Nu se motivează modalitatea în care se presupune că ar fi încălcat dispoziția IGPR nr. 83459/S5/(...) cu privire la obligarea de a raporta acest eveniment pe cale ierarhică, făcându-se confuzie între această obligație și cea de anunțare a poliției conform O.U.G. nr.
195/2002. Cu privire la raportarea evenimentului, dispoziția IGPR specifică faptul că există obligația de raportare a unui eveniment rutier într-un termen rezonabil, iar comisia a apreciat că raportarea la un interval de circa 8 ore nu se încadrează în termenul rezonabil. L. sau dispoziția nu prevăd modalitatea concretă de raportare și nici nu prevăd un termen limită sau vreo condiție de raportare înainte de un eveniment cert anume sau vreo sancțiune a nerespectării acestei obligații.
Referitor la anularea dispoziției inspectoratului și a ordinului se arată că dispoziția nu a fost comunicată, iar ordinul nu este motivat, respectiv nu cuprinde argumentele pentru care au fost înlăturate apărările.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinările depuse, I. general al P., I.
G. al P. R. au solicitat respingerea ca inadmisibilă a acțiunii reclamantului, în contextul în care nu se solicită reparații materiale și respectiv ca nefondată. Astfel, se arată că în ceea ce privește nepublicarea ordinului se au în vedere dispozițiile H. nr. 555/2001 și H. nr. 50/2005 conform cărora nu sunt supuse regimului de publicare, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile ce au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică.
Referitor la H. nr. 1. se arată că aceasta nu se aplică, în materia răspunderii disciplinare a polițiștilor fiind aplicabile ordinele, iar aceasta este statuat de art. 59 alin. 2 din L. nr. 360/2002.
În ceea ce privește încălcarea prezumției de nevinovăție se arată că în condițiile cercetării trebuie să se evidențieze latura subiectivă a faptei disciplinare sub oricare din formele de manifestare (intenție sau culpă).
Cu privire la dreptul de apărare și contradictorialitate se arată că nu au fost încălcate, ofițerul desemnat cu cercetarea avea obligația doar de a prezenta conținutul raportului cu ocazia audierii, acesta a fost prezentat, iar în urma citării reclamantului , acesta avea posibilitatea prezentării probelor în apărare.
Cât privește raportarea evenimentului, se arată că din actele aflate la dosarul de cercetare disciplinară rezultă fără dubiu că în accident reclamantul a fost implicat, iar acesta nu a sesizat organele de poliție, sesizarea fiind făcută de frica părții vătămate, la aproximativ 8 ore de la producerea evenimentului.
Prin întâmpinarea depusă, I. de P. C. a solicitat respingerea acțiunii, în esență, în considerarea că abaterea disciplinară și sancțiunea sunt corect stabilite.
Analizând susținerile părților, Curtea reține următoarele:
În data de (...), în jurul orelor 13,oo, reclamantul în timp ce conducea autoturismul proprietate personală pe str. 1 decembrie 1919 din C. T. a surprins și accidentat pe trecerea de pietoni victima Inoan M. care se afla în traversare. După însoțirea victimei la spital și fără a lua măsuri de anunțare a poliției, reclamantul a plecat la domiciliu. E. rutier produs a fost sesizat în jurul orelor 20,3o P. municipiului C. T. de către fiica părții vătămate. U., a fost sesizat parchetul și a fost emisă rezoluția de neîncepere a urmăririi penale. Concomitent a fost declanșată și cercetarea prealabilă, iar în cadrul acesteia s-a reținut că reclamantul nu a raportat evenimentul rutier, respectiv nu a luat măsuri de anunțare imediată a poliției despre accident și nici pe cale ierarhică, astfel că neîndeplinindu-și îndatoririle și având un comportament neadecvat, fapta sa este abatere disciplinară, în sensul art. 57 din L. nr. 360/2002. Drept consecință, s-a aplicat reclamantului sancțiunea amânării promovării în gradul profesional următor, pe o perioadă de doi ani.
Întrucât reclamantul a considerat că cele reținute nu sunt temeinice și nelegale a formulat contestație, iar apoi s-a adresat instanței. Principalele motive invocate constau în aceea că ordinul nr. 400/2004 privind procedura angajării răspunderii disciplinare - nefiind publicat nu este aplicabil, comisiade cercetare nu a fost legal constituită, nu s-a respectat cu prilejul cercetării dreptul la apărare, principiul contradictorialității probelor și nu s-a avut în vedere prezumția de nevinovăție, iar abaterea nu poate fi reținută în condițiile în care s-a stabilit nevinovăția în ceea ce privește părăsirea locului accidentului prin rezoluția procurorului și raportarea a fost făcută șefului ierarhic, legea sau dispoziția IGPR neprevăzând un termen limită sau vreo condiției de raportare.
Susținerile reclamantului nu pot fi primite. Astfel, se reține că procedura care să asigure transparența procesului de elaborare a unui act administrativ instituită de L. nr. 5., art. 3 lit. e. se justifică doar când actul normativ urmează să aibă o aplicabilitate generală vizând o problemă de interes public, cu referire la interesul general al tuturor cetățenilor și nu cu privire la o singură categorie de persoane, respectiv polițiști. Nepublicarea în monitor a ordinului nu atrage nelegalitatea acestuia, având în vede că atât dispozițiile H. nr. 551/2001, art. 27 alin. 3, cât și art. 28 alin. 3 din H. nr. 50/2005 au prevăzut că „nu sunt supuse"; regimului de publicare în M. O. dacă legea nu dispune altfel ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională. Prin urmare, în condițiile în care potrivit normei menționate nu se realizează publicarea, iar aceasta vizează doar o categorie de persoane, susținerile referitoare la nelegalitatea ordinului sunt neîntemeiate și vor fi respinse.
De altfel, nu trebuie trecut neobservat că și în privința legalității
Ordinului nr. 400/2004, instanța supremă are o jurisprudență constantă, în sensul respingerii excepției de nelegalitate a acestui act normativ - decizia nr.
475/2007, decizia nr. 3626/2007, decizia nr. 1365/2009, etc.
Nici susținerile reclamantului cu privire la nelegala constituire a comisiei nu pot fi primite, deoarece polițiștilor nu le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.
188/1999 și nici actele normative emise în executarea acesteia, cum este H. nr.
1210/ 2003 privind organizarea și funcționarea comisiilor de disciplină în cadrul autorităților și instituțiilor publice. Aceasta întrucât polițiștilor li se aplică prevederile legii nr. 360/2002 care potrivit art. 78 alin. 1 se completează cu dispozițiile Legii nr. 188/1999 doar în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică. Or, regimul disciplinar își găsește reglementarea în cuprinsul Legii nr. 360/2002 - art. 59 și urm., iar Ordinul nr.
400/2004 a fost emis în temeiul art. 59 alin. 2 din lege.
L. in cuprinsul sau prevede că cercetarea se efectuează de șeful unității sau polițiști desemnați, iar cercetarea se face cu ascultarea celui în cauză. Or, raportul și respectiv încheierea relevă că cercetarea s-a făcut de către persoana desemnată, cu ascultarea reclamantului.
Prin urmare, criticile ce vizează încălcarea dispozițiilor H. nr. 2110/2003 nu pot fi reținute. reclamantul mai susține că prin cercetarea desfășurată i-a fost încălcat dreptul la apărare și respectiv încălcat principiul contradictorialității. Nici aceste susțineri nu pot fi reținute câtă vreme s-a asigurat participarea la procedura în fața autorităților. Din conținutul încheierii reiese că inițial materialele au fost remise ofițerului desemnat cu cercetarea pentru a preciza punctul de vedere cu privire la susținerile apărătorului ofițerului cercetat; că acesta a fost citat și i-a fost prezentat raportul de cercetare. Prin urmare, în condițiile aducerii la cunoștință a raportului ce a consemnat și actele avute în vedere la determinarea abaterii, nu se poate reține o încălcare în sensul evocat de reclamant. De altfel, acest raport a fost contestat, reclamantul uzând de calea de atac în fața comisiei și apoi a instanței, astfel că a avut posibilitatea ca să ia cunoștință de probe și raportat la acestea să formuleze apărările ce le considera necesare, asigurându-se astfel respectarea drepturilor evocate.
Nu se poate reține nici inexistența unor mențiuni referitoare la apărările aduse, motivele pentru care au fost înlăturate apărările în fața consiliului de disciplină sunt consemnate pe larg în încheiere.
Desigur, se susține că în cercetarea prealabilă nu s-a avut în vedere prezumția de nevinovăție, fiind stabilită vinovăția cu toate că organele penale au stabilit neînceperea urmăririi penale. Nici această susținere nu poate fi primită, deoarece se omite a se avea în vedere că cercetarea penală s-a făcut cu privire la părăsirea locului accidentului, respectiv cu privire la existența sau nu a unei infracțiuni, pe când cercetarea prealabilă are în vedere o cu totul altă situație și anume respectarea îndatoririlor și obligații cerute prin statutul profesiei, obligații ce impun analiza săvârșirii eventualelor fapte disciplinare. În cauză, cercetarea disciplinară a avut în vederea îndeplinirea sau nu a îndatoririlor funcției, iar analiza s-a rezumat la acest aspect. Or, în această situație, a rezumării la îndatoririle obligatorii, nu se poate imputa o analiză necorespunzătoare.
Desigur, se susține că reținerile prin cercetarea făcută sunt greșite și că actele de sancționare sunt netemeinice și nelegale. Nici aceste susțineri nu pot fi primite. Astfel, se reține că potrivit art. 57 din L. nr. 360/2002, constituie abatere disciplinară dacă nu au fost săvârșite în alte condiții încât potrivit legii penale să fie considerate infracțiuni următoarele fapte: a) comportarea necorespunzătoare în serviciu, familie sau în societate, care aduc atingere onoarei, probității profesionale sau a prestigiului instituției.
Același act normativ prin art. 41 lit. h și art. 42 lit. b prevede că polițistul este dator prin întregul comportament să se arate demn de considerația și încrederea impuse de profesie și este obligat să aibă o conduită corectă să nu compromită prin activitatea sa publică ori privată prestigiul funcției sau instituției din care face parte.
Din normele enunțate reiese că polițistul poate fi sancționat disciplinar dacă nu respectă îndatoririle și obligațiile, dacă prin comportament și activitate aduce atingere prestigiului funcției și instituției.
În speță, actele dosarului relevă că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de a raporta imediat evenimentul rutier ce s-a soldat cu accidentarea unei persoane, acest eveniment fiind raportat la poliție de fiica victimei seara și nici obligația prevăzută prin regulamentele interne de a raporta într-un termen rezonabil șefului ierarhic evenimentul. Or, în condițiile în care nu și-a îndeplinit obligațiile în mod corect s-a reținut prin actele contestate că a fost săvârșită abatere în sensul art. 57 din L. nr. 360/2002, respectiv a avut un comportament necorespunzător.
Legat de aceasta, susține reclamantul, ca prin rezoluție s-a considerat că nu este vinovat de producerea accidentului că a încercat să anunțe șeful poliției rutiere dar nu i s-a răspuns. Împrejurarea că nu a fost reținuta o vinovăție în părăsirea locului accidentului prin rezoluție nu poate fi reținută ca motiv de anulare a actelor contestate. Potrivit O.U.G. nr. 195/2002, conducătorul unui vehicul este obligat să ia măsuri de anunțare imediată a poliției în caz de accident în urma căruia rezultă moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății persoanei. În speță, vătămarea sănătății unei persoane, în condițiile evenimentului produs, este recunoscută de către reclamant, implicit când afirmă că victima avea leziuni ușoare. Or, în aceste condiții, reclamantul avea obligația ca după însoțirea victimei la spital, să anunțe organele de poliție pentru cercetarea la fața locului. Anunțarea însă a fost făcută de fiica victimei, iar cercetarea a fost făcută după aproximativ 8 ore. Faptul că a încercat să anunțe șeful poliției nu este în măsură să acopere îndatorirea de a anunțaimediat organele de poliție care erau în măsură să cerceteze producerea evenimentului.
Pe de altă parte, această îndatorire de a anunța un eveniment imediat
șefului ierarhic era stabilită și prin normele interne. Însă nici șeful ierarhic nu i s-a adus la cunoștință evenimentul decât după de organele de poliție au fost sesizate. Se apără însă reclamantul că nu este prevăzut un termen de raportare și astfel comunicarea a fost făcută în termen rezonabil. Trecerea a aproximativ
8 ore pentru raportare, când a fost declanșată sesizarea poliției la cererea fiicei victimei, nu poate fi considerată rezonabilă.
Fiind un eveniment soldat cu afectarea sănătății unei persoane, raportarea trebuia făcută imediat după ducerea la spital a victimei și prezentarea la locul accidentului. Or, reclamantul nu s-a prezentat la locul accidentului imediat, ci doar când situația a luat amploare la cererea victimei. Așadar, nu se poate vorbi de o îndeplinire a obligațiilor în termen rezonabil și respectiv de un comportament corespunzător care să nu afecteze prestigiul instituției.
Prin urmare, față de cele rezultate din acte, de normele menționate, în mod corect s-a reținut prin actele contestate abaterea și sancționarea aplicată.
Așa fiind, față de cele arătate, în baza art. 18 din L. nr. 554/2004, Curtea va da o soluție re respingere a acțiunii promovate de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul C. I. D., domiciliat în C. T., str. O., nr. 8, apt. 24, jud. C., în contradictoriu cu pârâții I. G. AL P. R., I. G. AL P. R., cu sediul în B., str. M. V., nr. 6, sector 5 M. A. ȘI I., cu sediul în B., P- ța R., nr. 1A, sector 1 și I. DE P. J. C., cu sediul în C.-N., str. T., nr. 27, jud. C..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29 iunie 2011.
PREȘEDINTE, GREFIER, F. T. D. C.
Red.T.F.
Dact.H.C./4 ex./(...).
| ← Decizia civilă nr. 3122/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 2246/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
