Sentința civilă nr. 160/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 160/2011
Ședința 8 martie 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE : C. I. GREFIER : V. D.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. N. AL P. - B. E. C. ÎN N. ȘI ÎN I. M. - F. P. CU S. S. - P. DIN C. I. M., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, I. G. AL P. R., I. DE P. AL J. M., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari - Legea nr. 360/2002.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat pentru reclamant, consilier juridic S. P., lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru.
S-a făcut cauzei, după care se constată că, în data de (...) s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea I.G.P.R. prin care s-a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, din care un exemplar s-a comunicat cu reprezentantul reclamantului.
Curtea pune în discuție excepția necompetenței materiale invocată prin întâmpinarea depusă la dosar.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea excepției și depune la dosar note scrise referitoare la excepția invocată și o cerere de intervenție .
Curtea reține cauza în pronunțare pe excepție.
C U R T E A
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. N. AL P. în numele și în interesul membrilor acestuia - funcționari publici cu statut special - polițiști din cadrul I. M. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, I. G. al P. R. și I. de P. al J. M. au solicitat instanței ca în temeiul dispozițiilor art.1 din Legea nr.554/2004, art.20 și 44 din Constituția României, art.40 alin.2 lit.c din Legea nr.53/2003, al art.17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.1 alin.1 din Primul protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale precum și ale art.28 alin.1 lit.a din Legea nr.360/2002 privind statutul polițistului, să se constate dreptul reclamanților - funcționari publici cu statut special - polițiști, la plata salariilor nediminuate, să fie obligați pârâții la plata diferenței dintre salariile cuvenite potrivit raporturilor de serviciu pe lunile iulie - decembrie 2010 și salariile plătite efectiv, adică la plata cotelor de 25% reținute din salarii în această perioadă, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecăreia, până la data plății efective, să fie obligați pârâții pentru viitor la plata salariilor nediminuate fără reținerea cotei de 25% precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții învederează instanței că au calitatea de funcționari publici cu statut special - polițiști - având raporturi de serviciu cu pârâtul I. M., care sunt de natură contractuală , forma tipică a raporturilor de muncă, care, deși nu-și au izvorul în contractul individual de muncă nu sunt totuși esențial diferite de acestea din urmă. La data de 15 aug. 2010, aceștia au luat la cunoștință faptul că le-au fost diminuate unilateral salariile cu 25% în mod nelegal deoarece salariul reprezintă o componentă a dreptului la muncă și reprezintă contraprestația angajatorului în raport cu munca prestată de către angajat în baza raportului de serviciu. E. raportului de serviciu se concretizează în obligații de ambele părți iar una din obligațiile esențiale ale angajatorului este plata salariului pentru munca prestată. Un terț față de raportul de serviciu, nu poate interveni pentru a modifica acordul părților semnatare. Astfel, fără a se solicita acordul de voință a angajaților de micșorare a salariilor, angajatorul prin dispoziții de personal a reținut o parte (25%) din salariile datorate conform raportului de serviciu plătind numai diferența de 75%. În aceste condiții reducerea unilaterală a salariului brut cu 25% în temeiul dispozițiilor art.1 din Legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, încalcă prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului și pe cele ale art.1 alin.1 din Primul Protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Aceasta deoarece potrivit art.20 din Constituția României dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a drepturilor omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care R. este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Așadar dacă instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturilor fundamentale ale omului la care R. este parte, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.
În al doilea rând, constatarea Curții Constituționale în cuprinsul deciziilor nr.872 din (...) și nr.874 din (...) ambele publicate în Monitorul Oficial nr. 433 din (...), că Legea nr.118/2010 nu încalcă dispozițiile Constituției României, nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea dispozițiilor art.20 din legea fundamentală și să dea eficiență pactelor și tratelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte.
Cât privește astfel prevederile internaționale cu referire la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate prin reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, potrivit art.17 din Declarația Universală a drepturilor omului, orice persoană are dreptul la proprietate și nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa. Mai mult, potrivit art.1 din Primul Protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Pentru a analiza dacă sunt încălcate prevederile art.1 din Primul protocol, trebuie analizate mai multe aspecte: dacă reclamanții au un „. în sensul art.1 alin.1 din Primul protocol; existența unei ingerințe a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, ce a avut ca efect privarea reclamanților de bunul lor, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1; dacă sunt îndeplinite condițiile privării de proprietate, respectiv dacă ingerința este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim de interes general și este proporțională cu scopul legitim urmărit, cu alte cuvinte dacă s-a menținut un „just echilibru"; între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
Pornind de la aceste statuări reclamanții au arătat că, în legislația internațională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la S. s-a pronunțat în nenumărate rânduri în sensul că și dreptul de creanță reprezintă un „. în sensulart.1 din Primul protocol adițional la C. dacă este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau dacă reclamantul poate pretinde că a avut cel puțin o „speranță legitimă"; de a-l vedea concretizat (cauza Sandor împotriva României, cauza V. I. împotriva României, cauza Matache și alții împotriva României, etc). Recent prin
H. din 15 iunie 2010 în cauza Mureșanu împotriva României CEDO s-a pronunțat în mod expres că salariul reprezintă un „. în sensul aret.1 alin.1 din Primul protocol.
Cât privește cea de-a doua condiție ce trebuie verificată cu privire la existența unei ingerințe a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, ce a avut ca efect privarea reclamanților de bunul lor, se susține în cerere că reducerea salariului reclamanților cu 25% pe o perioadă de 6 luni (iulie-decembrie 2010) și lipsirea acestora de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente acestui procent reprezintă indiscutabil o ingerință ce a avut ca efect privarea reclamanților de bunul lor, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1.
În al treilea rând se impune ca privarea de proprietate să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern și să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosite în scopul vizat. În acest sens Legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar îndeplinește condițiile menționate anterior, fiind un act normativ accesibil, precis și previzibil în sensul jurisprudenței CEDO. Cea de-a doua condiție ca ingerința să urmărească un scop legitim de interes general, adică să intervină pentru o cauză publică este la rândul său justificată prin chiar expunerea de motive a L. nr.118/2010 întrucât soluția legislativă a fost determinată de apărarea securității naționale care implică și o componentă socială și economică determinată de criza financiară mondială. Nu același lucru se poate susține despre condiția ca ingerința să fie proporțională cu scopul legitim urmărit pentru existența unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit. Pentru a determina dacă măsura litigioasă respectă justul echilibru necesar și, în special dacă nu obligă reclamanții să suporte o sarcină disproporționată, trebuie să se ia în considerare modalitățile de compensare prevăzute de legislația națională. Legea nr.118/2010 nu oferă reclamanților posibilitatea de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate în cauză așa încât lipsa totală a despăgubirilor nu poate fi justificată aducându-se astfel o atingere chiar substanței dreptului de proprietate al reclamanților.
În concluzie se impune a se constata, că în conformitate cu întreaga jurisprudență CEDO reclamanții sunt îndreptățiți să li se restituie sumele de bani reținute în mod nelegal.
Pârâtul I. G. al P. R. prin întâmpinare (f.74-79) a invocat ca și chestiuni prealabile excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât precum și excepția necompetenței materiale a instanței.
Examinând cu prioritate excepția necompetenței materiale a instanței în raport de prevederile art.1591 alin.4 C.proc.civ. astfel cum a fost el introdus prin art.I pct.23 din Legea nr.202/2010, în raport de dispozițiile art. 3 pct.1 din C.proc.civ. coroborat cu art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004 Curtea constată că această excepție este întemeiată pentru următoarele considerente: Obiectul cererii de chemare în judecată cu care reclamantul prin membri săi - funcționari publici cu statut special - polițiști - având raporturi de serviciu cu pârâtul I. M. a înțeles să investească instanța îl reprezintă plata drepturilor salariale cuvenite acestora pe lunile iulie - decembrie 2010 respectiv cotele de 25% reținute din salarii în mod nelegal și obligarea pârâților pe viitor la plata salariilor nediminuate. Prin urmare din conținutul întregii acțiuni rezultă că reclamantul a formulat această cerere în numele și pe seama funcționarilor publici cu statut special care sunt încadrați la nivelul I. M., așa încât raporturile de serviciu ale acestora sunt încheiate cu o autoritate publică locală fiind aplicabile astfel prevederile art.10 alin.1 teza I din Legea nr.554/2004. Teza acreditată de reclamant cu privire la competența materială a Curții de A. C. derivată din faptul că acesta s-a adresat cu plângere prealabilă unei autorități publice centrale, respectiv Ministerul Administrației și Internelor, în calitate de ordonator principal de credite, nu este de natură să atragă competența materială a Curții de apel întrucât în speță așa cum s-a arătat obiectul acțiunii îl reprezintă plata unor drepturi salariale derivând dintr-un raport de serviciu pe care funcționarii publici cu statut special l-au încheiat cu o autoritate publică locală, respectiv I. M.. Astfel, în speță nu suntem în ipoteza prevăzută de art.8 din Legea contenciosului administrativ respectiv a unui refuz nejustificat a unei autorități publice centrale care să atragă competența materială a Curții de A. C. Dimpotrivă pârâții Ministerul Administrației și Internelor precum și I. G. al P. R. au fost chemați în judecată pentru opozabilitate, potrivit propriilor susțineri ale reclamantului și prin urmare competența materială urmează a se stabili în raport cu părțile raportului de serviciu. Pentru toate considerentele mai sus expuse în temeiul dispozițiilor art. 1591 C.proc.civ. rap. la art.3 pct.1 C.proc.civ. și văzând dispozițiile art.10 alin.1 teza I din legea contenciosului administrativ, excepția necompetenței materiale urmează a fi admisă cu consecința declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului M.. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. L. H O T Ă R Ă Ș T E : Admite excepția necompetenței materiale. Declină competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul C. N. AL P. - B. E. C. în numele și în interesul membrilor - funcționari publici cu statut special - polițiști din cadrul I. M. în favoarea Tribunalului M.. Pronunțată în ședința publică din 08 martie 2011. PREȘEDINTE GREFIER C. I. V. D. Red.CI Dact.SzM/3ex. (...)
| ← Decizia civilă nr. 5098/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Sentința civilă nr. 154/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
