Sentința civilă nr. 407/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 407/2011
Ședința ata de 19 I. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE G.-A. N. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC RO R. COM SRL în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. A J. C. și D. G. DE A. A M. C., având ca obiect - suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta prin avocat G. C. V., în substituirea d-nei avocat N. V., care depune la dosar delegație de substituire nr. 2 din (...), lipsind pârâtele.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, fond.
Cererea formulată este legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 10 lei, achitată cu chitanța nr. 674021345 din (...), aflată la fila
10 din dosar și timbru judiciar de 0,3 lei.
Prin S. R., la data de (...), reclamanta a depus la dosar un set de înscrisuri, într-un singur exemplar, iar la data de (...) și ulterior la data de (...), A. N. de A. F. a depus, prin fax, întâmpinare, în două exemplare.
Se constată că la data de (...), reclamanta a depus dovada achitării și consemnării cauțiunii în cuantum de 42.603,00 lei, aferentă cererii de suspendare formulată.
De asemenea, prin S. R., la data de (...), ora 0840, pârâta D. G. a F. P. a J. C. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Instanța comunică reclamantei, prin apărător, câte un exemplar al întâmpinărilor depuse la dosar și pune în discuția părților prezente excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A. N. de A. F..
Față de excepția invocată, reprezentanta reclamantei învederează că acțiunea nu a fost formulată în contradictoriu cu această instituție, nu are pretenții împotriva acestei instituții, apreciind că din greșeală a fost citată în calitate de pârâtă A. N. de A. F..
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea cererii introductive.
Reprezentanta reclamantei solicită, în temeiul art. 14 din L. nr.
554/2004, admiterea cererii de suspendare a executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 21 din (...) precum și a actului administrativ subsecvent - Raportul de inspecție fiscală întocmit la data de (...), apreciind că sunt îndeplinite cele două cerințe prevăzute de art. 14 din L. nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă:
1) Cu privire la prima condiție, cazul bine justificat, relevă că a contestat Decizia de impunere pentru cauze de nelegalitate, privind încălcarea dispozițiilor art. 98 al. 3 din OG nr. 92/2003, care reglementează că inspecția fiscală se efectuează asupra creanțelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care există obligația depunerii declarațiilor fiscale, la societatea reclamantă verificarea a fost efectuată pe o perioadă mai mare decât cea legală, respectiv 5 ani în loc de 3 ani. A invocat nulitatea actelor administrative atacate și pentru încălcarea prevederilor art. 104 al. 1, 4 și 5 C. pr.fiscală pentru depășirea perioadei de control, care nu poate fi mai mare de trei luni, în cazul societății reclamante controlul a durat 2 ani și jumătate. Totodată susține și motivele de netemeinicie, așa cum acestea au fost formulate prin contestația depusă la dosarul cauzei.
2) Raportat la paguba iminentă, arată că societatea și-a extins activitatea, are mai multe puncte de lucru și a reușit să-și dezvolte activitatea ca urmare a contractării mai multor credite bancare, iar începerea executării deciziei de impunere ar duce la blocarea conturilor și bunurilor societății care astfel va intra în faliment și va fi supusă lichidării. În situația blocării conturilor reclamanta va fi în imposibilitatea de a achita dobânzile bancare lunare, aferente creditelor, ceea ce atrage scadențarea anticipată a întregii sume cu care a fost creditată societatea, iar în situația în care organul de executare fiscală va institui sechestru asupra bunurilor mobile sau imobile ale societății, creditele vor fi declarate exigibile imediat, cu consecința considerării întregii sume cu care a fost creditată societatea ca fiind ajunsă la scadență.
În susținerea cererii de suspendare a deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală face referire la recomandarea nr. R(89) 8 adoptată de C. de M. din cadrul CE, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materia administrativă, potrivit căreia
„executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate saususceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor juridice, în anumitecircumstanțe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura posibilului";.
Pentru considerentele expuse, reprezentanta reclamantei solicită admiterea cererii de suspendare, așa cum aceasta a fost formulată, fără cheltuieli judiciare.
Curtea reține cauze în pronunțare.
C U R T E A :
Prin acțiunea înregistrată la data de 01 iulie 2001, reclamanta S. RO R. COM S., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. A J. C. și D. . DE A. A M. C., în baza dispozitiilor art.14 din L. nr.554/2004 coroborate cu dispozitiile art.215 din O.G. nr.92/2003 a solicitat instanței suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 21 din (...) și a Raportului de inspecție fiscală întocmit la data de (...), precum și a actelor întocmite de către A. de I. F. din cadrul Directiei Generale a F. P. a județului C. cu privire la creanțele fiscale principale stabilite suplimentar în cuantum de 461.878 lei și la accesoriile acestora până la soluționarea în fond a acțiunii în contencios fiscal care va fi promovată de reclamantă în măsura în care contestația sa va fi respinsă, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspectia fiscală nr.21 din (...) au fost stabilite în sarcina sa obligații de plată la bugetul destat în sumă totală de 1.278.082 lei, din care: impozit pe dividende 45.000 lei; impozit pe profit 218.943 lei; TVA 197.935 lei; majorări impozit pe dividende 97.240 lei; majorări impozit pe profit 434.212 lei; majorări TVA
186.796 lei; penalități impozit pe dividende 15.027 lei; penalități impozit pe profit 49.724 lei și penalități TVA 33.205 lei. Reclamanta menționează că a contestat în termen legal acest act administrativ fiscal, precum si raportul de inspectie fiscală care a stat la baza emiterii deciziei de impunere, contestatia fiind înregistrată la D. G. a F. P. a judetului C. sub nr.23830/10 iunie 2011.
În opinia reclamantei, în speță sunt incidente dispozițiile art.14 din L. nr. 554/2004, potrivit cărora suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorității publice care a emis actul. Cele două condiții prevăzute în art.14, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat. Cazul bine justificat, astfel cum este acesta definit în art.2 alin.1 lit. t din L. nr.554/2004, adică împrejurările de natură a crea o îndoială asupra legalității actelor administrative fiscale atacate, în condițiile în care nu se pot antama în această etapă procesuală aspecte de fond, rezultă din aspectele referitoare la nelegalitatea actului atacat, invocate prin contestația formulată.
Pe de altă parte, arată reclamanta, art.98 din OG nr.92/2003 care reglementează perioada supusă inspecției fiscale, menționează la alin 3 faptul că în cazul contribuabililor mici și mijlocii, inspecția fiscală se efectuează asupra creanțelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care există obligatia depunerii declaratiilor fiscale. Prin excepție, inspecția fiscală se poate extinde pe perioada de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale (perioada de 5 ani reglementata la art.91 din OG nr.92/2003) dacă sunt identificate cel puțin una dintre situațiile expres și limitativ prevăzute de textul legii. Având în vedere dispozițiile legale menționate, reclamanta menționează că nu face parte din categoria marilor contribuabili, astfel încât să se justifice efectuarea controlului de la sfârșitul perioadei controlate anterior (art.98 alin 2), fapt menționat la cap.1 punct E din raportul de inspecție fiscală.
De asemenea, organul de inspecție fiscală nu a identificat niciuna dintre situațiile prevăzute în art. 98 alin 3 lit. a-c din O.G. nr. 92/2003 sau, cel puțin nu i-a comunicat acest fapt, iar în cazul în care aceste situații ar fi fost identificate, ele ar fi trebuit menționate în avizul de inspecție fiscală care trebuia să cuprindă perioada supusă inspectiei fiscale și temeiul juridic al inspectiei fiscale (art. 101 Cod procedură fiscală - forma în vigoare la data controlului).
Prin urmare, reclamanta apreciază că extinderea verificării pentru o perioadă mai mare de 3 ani, respectiv pentru perioada cuprinsă între (...) -
(...), s-a făcut fără temei legal, fapt ce i-a adus prejudicii mari, cuantificate în sumele stabilite pentru perioada anterioara celor 3 ani si accesoriile aferente.
Un alt motiv de nulitate a actelor administrative atacate se referă la încălcarea prevederilor art. 104 alin 1 și alin 4 și 5 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, așa cum reiese din Raportul de inspecție fiscală, inspectia a fost efectuată pe o perioadă de 2 ani și 6 luni, începând în data de (...) și finalizându-se în data de (...). În Raport se menționează că inspecția fiscală a fost suspendată În temeiul art.104 alin 4 din OG nr.92/2003 și al art.2 lit. a) din OMFP nr. 708/2006, din data de (...) până la primirea răspunsurilor lacontroalele încrucișate solicitate, inspecția fiind reluată începând cu data de (...). Având în vedere această împrejurare, chiar dacă se scade perioada suspendată de 1 an și aproape 8 luni, reclamanta precizează că tot rămâne o perioadă de inspectie fiscală de 1 an, deci cu mult peste cele 3 luni permise de lege. De altfel, suspendarea a intervenit când deja termenul de 3 luni era deja depășit, iar după suspendare, termenul de 3 luni a fost din nou depășit.
Mai mult decât atât, în Raport se menționează la C. lit. F, faptul că perioadele în care s-a desfășurat efectiv inspecția fiscală nu ar fi perioade continue ci zile dispersate (de ex. 09, 10, 14, 21, 22, 28, 29, 30 octombrie
2008, etc), fără însă să se specifice ca în zilele de "pauză" ar fi existat vreo suspendare obținută conform legii. În realitate, între aceste zile nu a existat nicio suspendare și nicio încetare a inspecției și demonstrează o încercare a organului de control să se încadreze formal în durata legală maximă a inspecției fiscale.
De asemenea, suspendarea este nelegală și abuzivă, ducând la prelungirea nejustificată a controlului fiscal cu grave prejudicii pentru societatea noastră. Astfel din raportul de inspecție fiscală nu rezultă care a fost rezultatul acestei suspendări, respectiv cum s-au finalizat acele controale încrucișate care au fost invocate ca temei al suspendării în baza art. 2 lit. a) din Ordinul nr. 708/2006 și nici nu i s-a comunicat unde s-au desfășurat aceste controale încrucișate având în vedere faptul că au fost considerate relevante pentru situația fiscală a societății reclamante și nici măcar nu știe dacă acestea avut loc.
Având în vedere că în Raportul de inspecție fiscală lipsesc trimiterile la rezultatele controalelor încrucișate, reclamanta apreciază că inspecția fiscală putea fi finalizată și în absența acestor demersuri.
Această prelungire nejustificată și nelegală a duratei inspecției fiscale i-a cauzat reclamantei grave prejudicii, atât prin conturbarea activității societății în această perioadă cât și prin stabilirea de impozite și taxe suplimentare și accesorii aferente al căror cuantum ar fi fost mult mai mic în cazul finalizării inspecției fiscale în termenul legal de 3 luni și nu după 2 ani și 6 luni.
Referitor la creanțele fiscale principale stabilite suplimentar prin decizia de impunere, reclamanta arată că acestea sunt în cuantum de
461.878 lei, iar diferența până la 1.278.082 lei, adică peste 800.000 lei reprezintă majorări de întârziere si penalități aferente debitului principal.
In ceea ce privește aspectele de fond invocate în contestatie, care țin de netemeinicia deciziei de impunere si a raportului de inspecție fiscală, reclamanta apreciază că pentru analiza lor este necesara antamarea fondului, motiv pentru care solicită instantei investite cu soluționarea prezentei cereri de suspendare să le aibă in vedere doar în măsura în care consideră că cele doua excepții de nelegalitate invocate nu sunt suficiente pentru justificarea cazului bine justificat. Existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.
Așa fiind, în speță, cazul bine justificat rezidă nu numai în simplele afirmații ale reclamantei, dar și în argumentele juridice prezentate și aparent valabile, de natură a crea însă o îndoială în ceea ce privește actele contestate, emise de pârâta de rd.1 și a căror legalitate nu a fost încă pe deplin confirmată.
Prezumtia de legalitate de care se bucura actul administrativ si care permite punerea în executare a acestuia nu pot fi contrazise cu argumente în această procedură, însă aceste susțineri nici nu pot paraliza, ab initio,demersul de suspendare a executării actului administrativ, întrucât chiar legiuitorul a pus la dispoziția persoanelor puse într-o astfel de situație un astfel de mijloc de apărare. S. executării actului administrativ este de natura a asigura protecția intereselor private, în raport cu autoritățile deoarece, până în momentul verificării legalității actului administrativ fiscal în căile de atac prescrise de lege, contribuabilul se află într-o situație care poate fi percepută ca una de inechitate, întrucât legea îl obligă să se adreseze cu contestație chiar organului care a stabilit obligația de plată si care, în același timp, este în măsură să dispună punerea în executare a titlului executor care se află în faza de contestare.
În opinia reclamantei, această inechitate poate fi înlăturată doar în procedura stabilita de art.215 Cod procedura fiscala care face trimitere la dispozitiile art.14 din L. nr. 554/2004.
Astfel, cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscala nr.21 din (...) este îndeplinita în cauză si aceasta, desigur că nu în considerarea valorii debitului, în sine, incontestabil mare, ci față de următoarele aspecte:
Începerea executării silite echivalează cu blocarea activității reclamantei si implicit falimentul si lichidarea societății, deoarece nu dispune de suma necesara plătii debitului suplimentar stabilit prin decizia contestată, desfășoară activitatea de producție a produselor din carne la punctul de lucru situat în jud. Maramures, loc. Tautii de Sus, oraș B. S., str. Cărămizilor nr.55 A, unde lucrează în prezent 340 persoane, iar activitatea administrativa a firmei se desfășoară la sediul social, adică în C.-N., B-dul. M. nr.16, unde sunt angajate în prezent 25 de persoane si funcționează cu fonduri creditate. În situația blocării conturilor, ca urmare a executării silite prin poprire, reclamanta va fi în imposibilitate de a achita dobânzile bancare lunare aferente creditelor, ceea ce atrage scadențarea anticipată a întregii sume cu care a fost creditata societatea. Pe de altă parte, întregul patrimoniu imobiliar al reclamantei este afectat în totalitate activității comerciale curente si este grevat de sarcini în favoarea băncilor creditoare, ceea ce va face imposibila valorificarea acestora în scopul plătii sumei cuprinse în procesul-verbal contestat. Mai mult, demararea executării silite poate genera dificultăți reale în executarea obligațiilor contractuale asumate, sistarea activității precum si grave probleme sociale.
Deoarece potrivit dispozitiilor legale referitoare la ordinea stingerea obligațiilor fata de bugetul statului cuprinse in codul de procedura fiscala (art.115 din O.G. nr. 92/2003 modificat si completat) societatea nu poate face plățile debitelor curente constând in impozite, taxe si contribuții aferente desfășurării activității curente societății, s-a apreciat ca încă odată este justificata condiția prejudiciului iminent. Astfel, de cate ori facem plăți la bugetul statului rezultate din declarațiile depuse de societate aferente activității curente se stinge din suma cuprinsa in decizia de impunere contestata, acesta fiind considerat debitul cel mai vechi. In aceste condiții debitele curente rămân neachitate, ceea ce atrage obligarea reclamantei la plata majorărilor de întârziere si a penalităților de întârziere aferente.
În fine, nu mai puțin relevantă este și împrejurarea ca cererea de suspendare este in acord și cu recomandarea nr.R (89) 8 adoptată de C. de M. din cadrul Consiliului Europei la (...), referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materia administrativă. În cuprinsul acesteia se arată că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor juridice, înanumite circumstanțe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura posibilului.
O eventuala întoarcere a executării in materie fiscala, in măsura in care, in final, instanțele de contencios fiscal s-ar pronunța in favoarea reclamantei, nu ar putea sa repare prejudiciile pe care suferite de aceasta prin executare. L. procesual fiscala prevede ca organul fiscal poate fi obligat la plata de dobânzi/majorări de întârziere doar in situația in care nu soluționează cererea de restituire in termen de 45 de zile (art.124 cod procedura fiscala). Astfel, daca actul administrativ fiscal ar fi executat si, ulterior, ar fi anulat de către instanța de contencios administrativ fiscal, organul fiscal nu ar putea fi obligat sa îi plătească reclamantei alte despăgubiri decât dobânzi/majorări de întârziere, dar numai după trecerea a
45 de zile de la data la care s-a cerut restituirea.
Având in vedere motivele ce preced, reclamanta solicită instanței să constate ca in cauza sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din L. nr. 554/2004, respectiv sesizarea organului fiscal cu contestație, prezența unui caz bine justificat în sensul art.2 a1.1 lit. t din L. nr.554/2004 si ca suspendarea executării Deciziei de impunere este menita a preveni o paguba iminenta in sensul art.2 al. t lit. s din același act normativ.
Chemarea în judecată a pârâtei D. G. de A. a M. C. B. se justifică, arată reclamanta, deoarece începând cu data de (...), aceasta se află în administrarea acestei parate, care, de altfel va începe si procedura de executare silita a deciziei contestate.
Raportat la probatoriul administrat curtea retine urmatoarele R eclamanta S. RO R. COM S., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. A J. C. și D. . DE A. A M. C., în baza dispozitiilor art.14 din L. nr.554/2004 coroborate cu dispozitiile art.215 din O.G. nr.92/2003 a solicitat instanței suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 21 din (...) și a Raportului de inspecție fiscală întocmit la data de (...), precum și a actelor întocmite de către A. de I. F. din cadrul Directiei Generale a F. P. a județului C. cu privire la creanțele fiscale principale stabilite suplimentar în cuantum de 461.878 lei și la accesoriile acestora până la soluționarea în fond a acțiunii în contencios fiscal care va fi promovată de reclamantă în măsura în care contestația sa va fi respinsă, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
S. executării actului administrativ se poate dispune, în tem. art.14 al.1 din L. nr.554/2004, numai dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții:un caz bine justificat, în sensul existenței unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a înfrânge principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu și prevenirea unei pagube iminente , a unui prejudiciu material, viitor, dar previzibil cu evidență, sau a unei perturbări grave a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.
Notiunea de caz bine justificat are o definitie legala reglementata prin dispozitiile art. 2 alin. 1 lit. t din L. 554/2004 care prevede ca, prin caz bine justificat se inteleg ,,împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ,,.
În concret, pentru analiza acestei condiții este necesar să se identifice argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ din litigiu. În alți termeni, pentru a interveni suspendarea pecale judecătorească a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate, care să creeze o îndoială rezonabilă privind prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ, fără a fi necesar a răsturna această prezumție - răsturnare care se poate petrece în fața instanței care examinează cererea în anularea actului administrativ.
Tocmai prin creearea unei îndoieli serioase a prezumției de nelegalitate de care se bucură actul administrativ se justifică suspendarea efectelor actului contestat.
Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu.
Principiul legalității actelor administrative presupune însă, atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.
Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului.
Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-și producă efectele asupra celor vizați.
În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie însă, o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.
Existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.
Curtea făcând un examen de aparență a legalității actului administrativ contestat cât prin prisma motivelor evocate către reclamant și prin prisma apărărilor formulate de pârât, reține că actul ce face obiectul cererii de suspendare este susceptibil să satisfacă exigența impusă de lege.
Altfel spus, din prezentarea motivelor care ar justifica suspendarea executării actului, Curtea a identificat împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
In cazul concret dedus judecatii exista imprejurari legate de starea de fapt si de drept care ridica serioase semne de indoiala fata de legalitatea actului administrativ a caror suspendare se cere.
Art.98 din OG nr.92/2003 care reglementează perioada supusă inspecției fiscale, menționează la alin 3 faptul că în cazul contribuabililor mici și mijlocii, inspecția fiscală se efectuează asupra creanțelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care există obligatia depunerii declaratiilor fiscale. Prin excepție, inspecția fiscală se poate extinde pe perioada de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale (perioada de 5 ani reglementata la art.91 din OG nr.92/2003) dacă sunt identificate cel puțin una dintre situațiile expres și limitativ prevăzute de textul legii.
Având în vedere dispozițiile legale menționate, reclamanta menționează că nu face parte din categoria marilor contribuabili, astfel încât să se justifice efectuarea controlului de la sfârșitul perioadei controlate anterior (art.98 alin 2), fapt menționat la cap.1 punct E din raportul de inspecție fiscală.
De asemenea, organul de inspecție fiscală nu a identificat niciuna dintre situațiile prevăzute în art. 98 alin 3 lit. a-c din O.G. nr. 92/2003 sau, cel puțin nu a comunicat acest fapt, iar în cazul în care aceste situații ar fi fost identificate, ele ar fi trebuit menționate în avizul de inspecție fiscală care trebuia să cuprindă perioada supusă inspectiei fiscale și temeiul juridic al inspectiei fiscale (art. 101 Cod procedură fiscală - forma în vigoare la data controlului).
Prin urmare, extinderea verificării pentru o perioadă mai mare de 3 ani, respectiv pentru perioada cuprinsă între (...) - (...), s-a făcut aparent fără temei legal, fiind întrunite condițiile impuse de art 14 din L. nr 554/2004.
Este corectă însă susținerea formulată de către pârâtul A. prin întâmpinare, referitor la lipsa calității sale procesuale pasive, raportul juridic născându-se între particular și emitentul actului - D. G. A F. P. C., respectiv emitentul titlului executoriu D. . DE A. A M. C.. Față de împrejurarea că actele contestate sau în legătură cu acestea nu au fost emise de A. curtea va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a A..
Față de cele ce preced curtea va admite cererea formulată de către reclamanta S. RO R. COM S., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. C. și D. G. DE A. A M. C. și va dispune suspendarea deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 21 din (...) cu privire la creanțele fiscale principale stabilite suplimentar în cuantum de 4. lei și la accesoriile acestora până la soluționarea pe fond a acțiunii în contencios fiscal.
Cheltuieli de judecată nu vor fi acordate întrucât nu s-a făcut dovada avansării acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a A..
Admite cererea formulată de către reclamanta S. RO R. COM S., cu sediul în C.-N., B-dul M. nr. 16, jud. C., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. C., cu sediul în C.-N., P-ta A. I., nr.19, jud. C. și D. . DE A. A M. C. cu sediul în B., str. M. S. nr.88, sector V și, în consecință, dispune suspendarea deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 21 din (...) cu privire la creanțele fiscale principale stabilite suplimentar în cuantum de 4. lei și la accesoriile acestora până la soluționarea pe fond a acțiunii în contencios fiscal.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică din 19 iulie 2011.
PREȘEDINTE, GREFIER, G.-A. N. D. C.
Red.G.A.N./dact.L.C.
6 ex./(...)
| ← Sentința civilă nr. 563/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3307/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
