Sentința civilă nr. 432/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...) R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 432/2011

Ședința { F. publică} de la 07 S. 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE S. AL H. GREFIER A. B.

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantul M. I. în contradictoriu cu pârâta A. N. PENTRU S. ȘI T., având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat

M. M. D. în reprezentarea intereselor reclamantului, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că acțiunea formulată este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Reprezentantul reclamantului arată că susține acțiunea astfel cum a fost formulată și depune la dosar dovada cheltuielilor de judecată, respectiv, chitanța nr. 095 din (...) care atestă plata onorariului avocațial.

Curtea solicită reprezentantului reclamantului să precizeze dacă în intervalul indicat în acțiune reclamantul a încasat drepturile salariale conform funcției pe care a fost încadrat.

Se învederează Curții că în intervalul (...) - (...) reclamantul aîncasat salariul de bază care i se cuvenea pentru funcția de expertsportiv gradul I A, dar nu a încasat sporurile salariale ce i s-ar ficuvenit pentru funcția de director general din care a fost eliberat prin O . nr. 1., care ulterior a fost anulat în temeiul sentinței civle nr.

23/(...) a Curții de A. C.

Constatând că nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în scris, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial, conform chitanței justificative depuse la dosar.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A :

Prin acțiunea înregistrată la data de 16 mai 2010, reclamantul M. I. a solicitat instanței obligarea pârâtei A. N. PENTRU S. ȘI T. la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în executarea contractului individual de muncă în calitate de director al C. S. M. C.-N. pentru perioada (...) - (...), cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamantul invocă prevederile art. 19 din Legea nr.

554/2004 si art. 274 C.pr.Civ.

Pârâta A. N. PENTRU S. ȘI T. deși legal citată, nu s-a prezentat personal sau prin reprezentat în față instanței și nu a depus întâmpinare prin care să-și exprime poziția procesuală.

Din actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:

Reclamantul a detinut functia de director al C. S. M. C.-N., institutie publică deconcentrată din cadrul M.ui T.ului si S.ului, în baza contractului individual de munca cu nr. 170/(...); prin O. nr. 1506 din (...), pârâta a dispus trecerea sa din funcția de director general, în funcția vacantă de expert sportiv gr. IA .

In aceste împrejurări, începând cu data de (...), reclamantul a fost privat de sporurile salariale ce le încasa pentru functia de conducere pe care o exercita până la acea dată.

Prin sentinta nr. 23/2011 data de Curtea de A. C. în dosarul civil nr.

(...) ordinul prin care a fost înlocuit din functia de conducere pe care o avea în cadrul C. S. M. C.-N. si trecut pe functia de execuție de expert sportiv gradul IA a fost anulat, dispunându-se reîncadrarea sa în funcția deținută anterior. A

Anterior acestei sentinte, prin hotărârea nr. 4. pronuntata de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...), s-a dispus si suspendarea provizorie a O.ui nr.

1506/(...) emis de către pârâtă, până la rămânerea definitiva si irevocabilă a hotărârii ce se va pronunta în dosarul nr. (...).

Sentința nr. 23/2011 data de Curtea de A. C. în dosarul civil nr. (...) a rămas irevocabilă urmare a neexercitării recursului.

Ulterior, prin O. nr. 933 din (...) O. nr. 1506/(...) a fost suspendat, iar reclamantul a fost reintegrat pe funcția deținută anterior.

Contestând legalitatea ordinului 1506 din (...) prin care pârâta a dispus trecerea sa din funcția de director general, în funcția vacantă de expert sportiv gr. IA reclamantul nu a formulat în acel cadru procesual o cerere de despăgubiri.

A formulat însă o atare cerere ulterior.

Pretențiile deduse judecății se întemeiază așadar pe dispozițiile art. 19 din Legea contenciosului administrativ, acțiunea fiind exercitată cu respectarea termenului prevăzut de acest articol.

În intervalul (...) - (...) cât ordinul nr. 1506/ (...) a fost în ființă reclamantul nu a beneficiat de sporul de conducere pe care ar fi fost îndreptățit să îl încaseze dacă ar fi fost în măsură să îndeplinească prerogativele aferente funcției de director al C. S. M. C.-N. .

Acest lucru ar fi fost însă posibil numai dacă acel act administrativ nu ar fi fost în mod nelegal emis de autoritatea administrativă.

Vătămarea cauzată reclamantului nu poate fi așadar asanată doar prin anularea actului administrativ lezionar , alături de reintegrarea sa în funcția deținută ,ci și prin repararea prejudiciului patrimonial aflat în legătură de cauzalitate cu actul administrativ emis cu exces de putere prin care drepturile și interesele legitime ale reclamantului au fost încălcate.

Curtea reține că în intervalul mai sus amintit reclamantul a încasat însă o indemnizație pentru îndeplinirea prerogativelor aferente funcției de expert sportiv gr. IA.

Prin urmare, în lumina prevederilor art. 19 din Legea 554/2004 o reparație integrală a prejudiciului ce i s-a cauzat reclamantului prin emiterea ordinului nr. 1506/ (...) poate fi asigurată numai prin obligarea autorității la plata unor despăgubiri echivalente sporurilor indexate cu rata inflației cuvenite și calculate pentru funcția de director al C. S. M. C.-N.pentru perioada (...) - (...), restul pretențiilor pecuniare nefiind justificate obiectiv atât timp cât indemnizația de bază a fost deja încasată.

Culpa procesuală a pârâtei fiind dovedită acesta va fi obligată în temeiul art. 274 C. proc.civ. să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 500 RON reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

{ F. |H O T Ă R Ă Ș T E} :

Admite în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantul M. I., domiciliat în C.-N., str. P., nr. 8, ap. 232, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. N. PENTRU S. ȘI T., cu sediul în B., S. V. C., nr.

16, Sector 2.

Obligă pârâta să plătească reclamantului despăgubiri echivalente sporurilor indexate cu rata inflației cuvenite și calculate pentru funcția de director al C. S. M. C.-N. pentru perioada (...) - (...).

Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 500 R.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 07 septembrie 2011.

PREȘEDINTE, GREFIER,

S. AL H. A. B.

Red.S.A.H. Dact.H.C./4 ex./

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 432/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal