Sentința civilă nr. 533/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 533/2011
Ședința { F. publică} de la 06 O. 2011
Completul compus din: PREȘEDINTE M. D. Grefier M. T.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții Z. C. D. și Z. E. în contradictoriu cu pârâții C. J. C. și GUVERNUL ROMÂNIEI, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanți, avocat T. C., cu delegație la dosar, iar pentru pârâtul C. J. C., consilier juridic R. M., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. , după care Curtea pune în discuția părților excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate.
Reprezentanta reclamanților solicită respingerea excepției ca nefondată.
Reprezentanta pârâtului C. J. C. susține excepția invocată prin întâmpinare, invocând practica Înaltei Curți de C. și Justiție și a C. E. de
Justiție de la L.
Reprezentanta reclamanților arată că esența cererii vizează exercitarea dreptului de proprietate asupra construcției edificată. În speța de față nu se poate invoca principiul invocat de partea adversă în defavoarea reclamanților și depune la dosar copia deciziei civile nr. 1., pronunțată de Curtea de A. C., Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie.
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției inadmisibilității.
CURTEA
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din (...) în dosar nr. (...), Tribunalul Cluj a sesizat Curtea cu soluționarea excepției de nelegalitate parțială a HG nr. 9. cu privire la poziția nr. 1901 din anexa nr. 1, excepție invocată de reclamanții Z. C. D. și Z. E., apreciind că de soluționarea acestei excepții de nelegalitate depinde soluția ce urmează a fi pronunțată în dosarul menționat anterior.
În motivarea excepției de nelegalitate reclamanții au arătat că sunt proprietarii imobilului casa si teren din C.-N.,str.lon A. nr.12C, intrând în posesia terenului de 255 mp. de la adresa de mai sus inca din anul 1976,in urma Deciziei nr.314 din 19 iulie 1976,prin care li se atribuia o suprafata de teren in vederea edificarii unei case de locuit.
In anul 1977 s-a autorizat, prin A. de executare de lucrari nr.7461/522 din 7 iunie 1977, constructia casei lor de locuit, avand la baza si C. de aliniere si regim de construire nr.7451/III din (...).
Casa de locuit nu ar fi putut fi edificata, intrucat terenul respectiv prezenta pante abrupte si izvoare subterane, impedimente care trebuiauremediate. Lucrarile de aductiune a apelor subterane si de consolidare a terenului cu nivelarea acestuia sunt cuprinse in suprafata totala de 255 mp.,fiind evidentiate atat la suprafata terenului,cat si in subsol. A. suprafata de teren cuprinde atat constructia in sine,de aproximativ 100 mp. Ia sol,cat si platforma de acces in casa si parcarea auto din fata casei, trotuarele de pe langa constructie, de acces in spatele ei si la lucrarile de consolidare a terenului.
Desi aparent suprafata din spatele casei ar fi gradina de aproximativ
90 mp.,in subsol,aceasta contine lucrari de beton de peste 5 m. adancime,prin care s-a stabilizat versantul,si lucrari de regularizare a apelor subterane,astfel incat sa nu spele fundatia casei.
Totodata, intreaga suprafata de teren de 255 mp. apartinand gospodariei reclamanților este imprejmuita cu gard de la bun inceput si nu afecteaza proprietatile vecine in niciun fel. Mentionează ca gradina reclamanților se continua dincolo de gard cu proprietatea Statului, in folosinta Laboratorului de S. M., in prezent terenul acela fiind in panta abrupta ,cu denivelari accentuate,cu vegetatie spontana, neingrijita.
Suprafata totala de teren mentionata la pozitia nr.1091 din A. nr.1 a
H. nr.9. este mult mai mare decat ceea ce se afla in prezent in administrarea si folosinta Laboratorului de S. M. C.-N. R. exercită posesia si folosinta suprafetei de 155 mp. teren inca din anul 1976.
La data emiterii H. nu s-a procedat la identificarea in teren a imobilului ce este afectat utilizarii in interes public, avandu-se drept criteriu inscrierile vechi de carte funciara care nu garanteaza intinderea. Pe de alta parte, aceasta suprafata de teren, aflandu-se in posesia reclamanților, afectata fiind de lucrarile mentionate mai sus, nu va putea fi niciodata folosita conform scopului trecerii in domeniul public, acela de folosire conform destinatiei, respectiv teren aferent cabinetelor medicale din incinta Laboratorului de S. M. EI se afla partial sub casa reclamanților si, partial, prezinta terasari si consolidari specifice unui teren in panta,cu panza freatica la o adancime foarte mica.
Fata de toate acestea,consideră ca exceptia de nelegalitate a H. nr.9. cu privire la inscrierile de la pozitia 1091 din A. nr.1 este fondata si solicită sa fie admisă.
Pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea excepției de nelegalitate invocată Împotriva Hotărârii G. nr.9. privind atestarea domeniului public al județului C., precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul C., cu excepția municipiului C.-N., cu privire la A. nr.l poz.I091.
Apreciază că, În spetă, trebuie Înlăturată aplicarea dispozitiilor art.4 alin.(1) din L. nr.554/2004, astfel cum a fost modificat prin L. nr.262/2007, și ale art.1I alin.(2) teza finală din L. nr.262/2007.
În considerarea dispozițiilor art.4 din L. nr.554/2004 cu modificările și
- completările ulterioare, apreciază că, din rațiuni ce țin de specificul raporturilor juridice de drept administrativ (prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ și caracterul executoriu al acestuia) nu poate fi permis, pe cale de excepție, controlul legalității unui act administrativ cu consecința înlăturării efectelor juridice pe care acesta le poate produce. În caz contrar, s-ar permite uzitarea, fără limită în timp, a controlului de legalitate a unui act administrativ, de către cei interesați, care însă au manifestat o atitudine pasivă prin neexercitarea acțiunii directe, în anulare, În termenul legal, sub imperiul legii aplicabile, ceea ce ar putea duce la încălcarea principiului securității raporturilor juridice. A. cu atât mai multcu cât Înlăturarea efectelor juridice pe care un act administrativ le poate produce are aceleași consecințe ca și anularea respectivului act.
În speță, invocarea, în anul 2011, a nelegalității HG nr.9. pe calea excepției prevăzută de art.4 din L. nr.55412004, consideră că afectează siguranța tuturor raporturilor juridice ce decurg din existența și din aplicarea actului, această perioadă fiind departe de orice apreciere a caracterului rezonabil al termenului în care poate fi atacat un act administrativ, ceea ce îndreptățește concluzia că actul este unul definitiv asupra căruia nu se mai poate interveni.
Judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției E. a
Drepturilor Omului, are obligația de a asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor, așa cum s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Vermeire împotriva Belgiei, H. din 29 noiembrie 1991 și H. din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu împotriva R.
În acest sens Curtea de Justiție de la L. arată că judecătorul național, în calitate de prim judecător comunitar, este competent "să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ național precum legea generală privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune.
Instanța națională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securității juridice și protecției încrederii legitime în aprecierea comportamentului atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât și al autorităților administrative, cu condiția ca ~ interesul Comunității să fie pe deplin luat în considerare" (CJCE, H. din 13 martie 2008, cauzele conexate C-383/06 și C-385/06).
Dispozițiile respective din L. contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004, contravin: dreptului la un proces echitabil, consacrat de art.6 din C. europeană a drepturilor omului și în practica C., precum și de art. 7 din C. drepturilor fundamentale a Uniunii E., prin prisma atingerii aduse principiului securității, și dreptului la justiție garantat de art.6 din Convenție, precum și practicii C. de Justiție de la L., în cauze similare, care a reținut că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepție de nelegalitate.
În speță, actul contestat pe această cale (H. nr.9.) este, în mod evident, un act administrativ unilateral cu caracter individual - aceasta în condițiile în care actul privește atestarea bunurilor ce aparțin domeniului public al unităților administrativ teritoriale - ca persoane juridice, act emis anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr.554/2004.
Drept urmare, având în vedere considerentele anterior reținute, apreciază că se impune respingerea exceptiei de nelegalitate formulată împotriva HG nr.9., prin înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin.(I) din L. nr.554/2004, astfel cum a fost modificat prin L. nr.262/2007, și ale art. II alin.(2) teza finală din L. nr.262/2007, cu privire la actul administrativunilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004.
În măsura în care se va aprecia că este posibilă examinarea actului administrativ contestat pe calea excepției de ne legalitate, solicită să se respingă cererea pentru următoarele considerente:
H. G. nr.9., cu modificările și completările ulterioare, este legală, fiind adoptată conform prevederilor art.1 07 din Constituția R., în vigoare la acea dată, și ale art.21 alin.(3) din L. nr.2. privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare.
H. contestată a fost adoptată de E., astfel cum reiese și din Nota de fundamentare, prin însușirea proiectului inițiat, la acea dată, de M. A. P. ca organ de specialitate al administrației publice centrale cu atribuții și competențe în domeniu.
La elaborarea actului au fost respectate dispozițiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare G., aprobat prin H. G. nr.555/2001, în vigoare la acea dată, proiectul actului administrativ fiind avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia - Prefectura Județului C., C. J. C., precum și de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției.
Potrivit prevederilor art.21 din L. nr.2. și Normelor tehnice aprobate prin H. G. nr.548/1999, inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al unei autorități administrativ-teritoriale se întocmește de către comisiile special constituite în acest sens, în fiecare unitate administrativ-teritorială și se însușește prin hotărâre a autorității publice a unității respective, urmând ca apartenența la domeniul respectiv a bunurilor cuprinse în inventar să fie atestată prin hotărâre a G.
Prin aceste acte administrative, consiliile locale/județene stabilesc regimul - juridic diferențiat (proprietatea publică sau proprietatea privată) numai cu privire la bunurile lor, voința juridică a includerii bunurilor în domeniul public de interes local sau județean aparținând, deci, autorităților locale. Efectul juridic al actului emis de autoritatea centrală este doar de atestare a regimului juridic al proprietății publice diferențiat de regimul juridic al proprietății private, ce aparține tot unității administrativ - teritoriale.
În speță, domeniul public al județului C. a fost însușit de C. județean prin hotărâre, act administrativ, de sine stătător, emis de o autoritate a administrației publice locale și în anexele căruia a fost cuprins, anterior, bunul imobil în discuție.
Actele autorităților administrației publice locale sunt aduse la cunoștință publică prin afișare în locuri autorizate și prin publicare într-un cotidian local și pot fi contestate în fața instanțelor judecătorești competente.
Potrivit dispozițiilor art.3 alin.3 din L. nr.2., cu modificările și completările ulterioare, " Domeniul public al județelor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. II din anexa și din alte bunuri de uz sau de interes public județean, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului județean, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național.
În A. la L. nr.2., respectiv pct.II, În forma În vigoare la momentul emiterii H. nr.9., era prevăzut că fac parte din domeniul public al județelor
"terenurile și clădirile În care Își desfășoară activitatea consiliul județean și aparatul propriu al acestuia, precum și instituțiile publice de interes județean, cum sunt: biblioteci, muzee, spitale județene și alte asemeneabunuri, daca nu au fost declarate de uz sau interes public național sau local
( ... )".
Mai arată instanței că singurele subiecte de drept public titulare ale dreptului de proprietate publică sunt, potrivit C.i, republicată și Legii nr.2., cu modificările și completări le ulterioare, statul și unitățile administrativ- teritoriale, iar organizarea exercitării acestui drept revine, conform legii, organelor centrale ale puterii executive, pentru bunurile din domeniul public de interes național, respectiv autorităților publice locale, pentru bunurile din domeniul public de interes local.
Întrucât imobilul în discuție figurează în domeniul public județean, consideră că analizarea, respectiv cenzurarea valabilității titlului cu care unitatea administrativ-teritorială județul C. deține imobilul este de competența instanțelor de drept comun.
Instanța de contencios poate analiza legalitate a unui act administrativ prin prisma respectării dispozițiilor legale în vigoare la momentul emiterii acestuia și a normelor de competență conferite de lege emitentului actului.
Sub un alt aspect, voința juridică a includerii bunurilor în domeniul public de interes local aparține autorităților deliberative ale respectivei unități administrativ-teritoriale. În aceste condiții, orice intervenție a G. asupra inventarelor astfel însușite de autoritățile locale, în sensul adăugirii sau eliminării unor bunuri ar reprezenta o ingerință în autonomia locală, astfel cum este reglementată de C. și de L. nr.215/200 1, republicată, precum și o depășire a atribuțiilor conferite de L. nr.2., cu modificările și completările ulterioare.
În condițiile în care reclamanții susțin că exercită posesia și folosința suprafeței de 155 mp - teren încă din anul 1976 asupra unui imobil aflat în domeniul public județean, arată că potrivit dispozițiilor art.136 alin.4 din C. și celor ale art. 11 din L. nr.2., cu modificările ulterioare, dreptul de proprietate publică se particularizează prin trei caractere specifice: inalienabilitate (bunurile ce fac obiectul acestui drept sunt scoase din circuitul civil general, nu pot fi gajate sau ipotecate), imprescriptibilitate (atât extinctiv, cât și achizitiv) și insesizabilitate (nu pot fi urmărite de creditorii proprietarului sau ai persoanelor care le posedă cu orice titlu), bunurile aflate în domeniul public putând fi doar date în administrare, concesionare sau închiriate. Proprietatea publică ce aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale este garantată și ocrotită de lege, situație în care considerăm că reclamanta nu poate invoca sau obține un titlu de proprietate asupra unui imobil aflat în domeniul public.
În aceste condiții, consideră că reclamanții nu sunt vătămați în drepturi prin emiterea HG nr.9. și nu fac dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de L. nr.554/2004, pentru a solicita constatarea nelegalității acesteia, motiv pentru care solicită respingerea excepției ca neîntemeiată.
Raportat la motivele invocate în susținerea excepției de nelegalitate și față de situația juridică a imobilului în discuție atât la data emiterii actului cât și la data formulării cererii, consideră că actul administrativ contestat nu a adus vreo vătămare în drepturi reclamanților și nici nu a încălcat, la momentul emiterii, dispozițiile legale incidente în materie.
Pentru aceste considerente, solicită ca, prin sentința civilă ce se va pronunța, să se dispună respingerea ca neîntemeiată, a excepției de nelegalitate.
Pârâtul C. J. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitatrespingerea ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate parțială a Hotărârii G.nr. 9., pentru aceleași considerente invocate și de pârâtul Guvernul
României.
Pe fond, arată pârâtul că excepția de nelegalitate invocată este vădit neîntemeiată și ca urmare se impune a fi respinsă. În esență reclamanții susțin că suprafața totală de teren menționată la poziția nr. 1091 din A. nr.
1 a H. nr. 9. este mult mai mare decât ceea ce se află în prezent în administrarea și folosința Laboratorului de S. M. C.-N.
Față de acestea, învederează faptul că, prin H. nr. 9. a fost atestată apartenența acestui teren la domeniul public de interes județean, fiind inclus în A. nr. 1 la această hotărâre, la poziția 1091, în temeiul art. 21 alin.
3 din L. nr. 2. privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare. Facem precizarea că în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 3 din L. nr. 2. și pct. 11.2 din anexa la L. nr. 2.- domeniul public de interes județean este alcătuit și din terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea spitalele județene fiind inventariat ca atare conform Hotărârii C. J. C. nr. 1., iar Spitalul Clinic J. are un drept de administrare, conform art. 12 alin. 2 și 3 din legea menționată. Astfel, dreptul de proprietate publică asupra imobilului cuprins în anexa acestei hotărâri a fost dobândit prin efectul legii, ca mod originar de dobândire a proprietății, și anume prin respectarea condițiilor prevăzute de L. nr. 2. privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Ca atare, așa cum am arătat mai sus, terenul în speță, dobândit cu titlu de lege, a fost inventariat prin H. C. J. nr. 1. și ulterior a fost atestată apartenența acestuia la domeniul public de interes județean prin H. nr. 9., conform prevederilor legale.
Pe de altă parte prin invocarea unei excepții de nelegalitate, instanța de contencios administrativ este investită cu verificarea ilegalității obiective a unui act administrativ, în situația în care această ilegalitate derivă din nerespectarea cadrului legal existent în materia în care se emite actul administrativ și nu a unei ilegalități subiective a actului administrativ care rezultă din vătămarea unui drept subiectiv al unei persoane fizice sau juridice prevăzut de lege sau în acte emise în baza legii. De altfel, H. nr. 9. ( n.n. adoptată înainte de intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 554/2004 contenciosului administrativ) este un act administrativ cu caracter individual care nu produce efecte juridice proprii cu privire la dreptul de proprietate al pârâților, întrucât prin conținutul acesteia s-a atestat apartenența terenului în discuție la domeniul public de interes județean, în temeiul prevederilor Legii nr. 2..
În speță H. nr. 9. a fost adoptată în conformitate cu normele juridice în vigoare la acea dată și incidente în cazul stabilirii regimului juridic al bunurilor din domeniul public al unităților administrativ teritoriale, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 2. - ca normă juridică superioară, existând astfel o deplină consonanță între actul juridic administrativ, inferior ca forță juridică și actul normativ menționat, cu o forță juridică superioară.
Analizând excepția de inadmisibilitate invocată de pârâți prinîntâmpinare, Curtea constată că aceasta este întemeiată, din următoarele considerente:
R. Z. C. D. și Z. E. au invocat excepția de nelegalitate parțială a HG nr.
9..
În aplicarea dispozițiilor art.4 alin.1 din L. nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, care reprezintă temeiul juridic al excepțiilor de nelegalitate invocate în cauză, judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art.20 alin.2 din C., republicată,cu privire la eventuala prioritate a tratatelor referitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte și, pe de altă parte, în sensul art.148 alin.2 din C., republicată, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu jurisprudența și reglementările comunitare.
În exercitarea rolului care revine judecătorului național, ca prim judecător convențional și comunitar, prin raportare la C. europeană a drepturilor Omului la jurisprudența C., precum și la reglementările comunitare și la jurisprudența C. de Justiție de la L., Curtea va înlătura dispozițiile Legii nr.554/2004, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală, a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a legii susmenționate, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale și comunitare, a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
Dispozițiile Legii nr.554/2004, în măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a legii, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art.6 din C. europeană a drepturilor omului și în jurisprudența C., precum și de art.47 din carta drepturilor fundamentale a Uniunii E., prin prisma atingerii aduse principiului securității juridice, principiu care este implicit în totalitatea articolelor convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (C., cauza Beian contra R.).
Curtea de Justiție de la L. a reținut de asemenea că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate (H. din
27 septembrie 1983, Universitat Hamburg, C-216/82, pct.5 și următoarele, H. din 9 martie 1994, TWD Textilwoeke Deggendorf, C-188/1992 pct.10 și urm.).
Față de cele arătate, Curtea reține că dispozițiile Legii nr.554/2004, care permit repunerea în discuție în mod repetat și fără limită în timp a legalității oricărui act administrativ cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile și drepturile fundamentale menționate anterior, contravenind jurisprudenței C. și a C. de Justiție de la L., pronunțate în situații juridice similare, cu atât mai mult cu cât în privința actelor administrative cu caracter individual, admiterea excepției de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere și conținut, cu anularea actului respectiv.
În consecință, în aplicarea prevederilor art.20 alin.2 și art.148 alin.2 din C., prin raportare la principiile mai sus amintite, la C. europeană a drepturilor omului și la C. drepturilor fundamentale a Uniunii E., precum și la jurisprudența C. și a C. de Justiție de la L., Curtea va înlătura în speță aplicarea dispozițiilor art.4 alin.1 din L. nr.554/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin L. nr.262/2007 și ale art.II alin.2 teza finală din L. nr.262/2007 cu privire la H. G. nr.9., act administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004 și a căror nelegalitate a fost invocată pe cale de excepție de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
{ F. |HOTĂRĂȘTE}
Admite excepția inadmisibilității.
Respinge ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a HG nr. 9. invocată de reclamanții Z. C. D. și Z. E. ambii cu domiciliul în C.-N., str. I. A., nr.
12C, jud. C. în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI cu sediul în
B., P. V., nr. 1, sector 1 și C. J. C. cu sediul în C.-N., B-dul 21 D. 1989, nr.
58, jud. C..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 06 O. 2011.
PREȘEDINTE, GREFIER, M. D. M. T.
Red.M.D./dact.L.C.C.
6 ex./(...).
| ← Decizia civilă nr. 3254/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5592/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
