Sentința civilă nr. 54/2010, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 54/2010
Ședința camerei de consiliu din 28 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-A. N.
GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între
Judecătoria Sighetu Marmației și Tribunalul Maramureș, în soluționarea acțiunii formulate de reclamantul C. LOCAL D. PRIN P. în contradictoriu cu pârâții B. G., pârât POP P., B. I., B. V., B. G., H. G., M. G., POP V., POP I., V. P., M. V., având ca obiect constatare a nulității absolute a contactului de închiriere - arendă
Soluționarea conflictului de competență s-a făcut în camera de consiliu, fără citarea părților, în conformitate cu prevederile art. 22 alin 5
C.pr.civ.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1826 din 7 iunie 2010 pronunțată în dosar nr. (...) Judecătoria Sighetu Marmației a admis excepția necompetenței materiale invocate de pârâți prin întâmpinare și a declinat în favoarea
Judecătoriei Baia Mare competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul C. Local D. în contradictoriu cu pârâții B. G., Pop P., B. I., B. V., H. G., M. G., M. M., Pop V., Pop I., V. P. și M. V.
În considerentele hotărârii s-a reținut că reclamantul a solicitat instanței să constate nulitatea mai multor contracte de închiriere arendă încheiate între reclamant și pârâți cu privire la diferite suprafețe de teren cu destinație pășune motivat de faptul că nu a existat o hotărâre de consiliu local privind acordul la încheierea contractelor, s-au încheiat fără să existe cereri în acest sens, astfel au fost încălcate dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică a contractelor, contractele au fost semnate de viceprimar și acestea nu conțin prețul.
Reținând că suprafețele de pășune cuprinse în contracte fac parte din domeniul public al comunei D., competența de soluționare a acțiunii revine instanței de contencios administrativ în sensul art. 8 al. 2 din Legea nr.
554/2004 coroborat cu at. 2 al. 1 lit. c, conform cărora sunt asmiliate actelor administrative și contractelor încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică.
La Tribunalul Maramureș dosarul a fost înregistrat sub nr. (...).
Prin Sentința civilă nr. 4762 din (...) pronunțată de Tribunalul M aramureș în dosarul nr. (...) s-a admis excepția necompetenței materialeinvocate de reclamantul C. Local al comunei D. și, în consecință:
S-a declinat, în favoarea Judecătoriei Sighetu Marmației, competența materială de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamantul C. Local al comunei D., în contraditoriu cu pârâții B. G., Pop P., B. I., B. V., B. G., H.
G., M. G., M. M., Pop I., V. P. și M. V. În temeiul art. 21 Cod pr. civilă, s- a suspendat de drept orice procedură și s-a trimis dosarul Curții de A. C. pentru a hotărî asupra conflictului negativ. Pentru a pronunța această hotărâre, T. a reținut următoarele:
Reclamantul C. Local al comunei D. a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului, arătând că natura juridică a cauzei este civilă, situație în care competența revine Judecătoriei Sighetu Marmației.
Inițiatorul excepției a susținut că prin încheierea contractelor nu s-a urmărit punerea în valoare, în sens administrativ, a terenurilor cu destinație de pășune ci satisfacerea intereselor unor particulari, în speță pârâții, care aveau nevoie de pășune pentru oile ce le dețineau, pentru închiriere nefiind stabilit un preț, iar subvențile europene alocate pentru întreținerea pășunilor au fost încasate de pârâți și nu de administrația locală.
Examinând cu prioritate, în conformitate cu art. 137 Cod pr. civilă excepția necompetenței materiale, tribunalul consideră că aceasta este fondată. Acțiunea formulată de reclamantul C. Local al comunei D. are ca obiect constatarea nulității absolute a celor douăzeci și cinci de contracte de arendă a pășunilor proprietatea comunei, încheiate cu pârâții persoane fizice.
În opinia instanței, aceste contracte nu fac parte din categoria contractelor administrative reglementate de art. 2 lit. c din Legea nr.
554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, iar art. 5 din Ordinul M.A.P.D.R. nr. 216/2008 nu face referire la o categorie distinctă de contracte administrative, ci face referire la posibilitatea consiliilor locale, în calitate de administratori ai bunurilor aparținând domeniului public sau privat de a încheia contracte de arendare, concesiune, administrare, închiriere, crescătorilor de animale persoane fizice, iar beneficiari ai subvențiilor pot fi persoanele fizice sau juridice care exploatează terenul, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, etc.
Având în vedere că obiectul contractului îl constituie exploatarea și întreținerea pășunii proprietate a comunei D., de către o persoană fizică în schimbul unei taxe de pășunat, tribunalul consideră că acesta este un contract de natură civilă, prin urmare, competența materială de anulare a acestuia revine instanței de drept comun și nu instanței de contencios administrativ în sensul art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată.
Față de cele de mai sus,, competența materială de soluționare aparține
Judecătoriei Sighetu Marmației, raportat la art. 2 pct. 1 lit. b Cod pr. civilă, situație în care necompetența tribunalului este de ordine publică în sensul art. 159 pct. 2 Cod pr. civilă.
Din perspectiva celor arătate și ținând seama de dispozițiile art. 158 al. 3 Cod pr. civilă, tribunalul va declina competența și având în vedere existența conflictului negativ de competență va trimite dosarul Curții de A. C. pentru a hotărî asupra acestuia.
Asupra cauzei de față curtea constată următoarele R eclamantul a solicitat instanței să constate nulitatea mai multor contracte de închiriere arendă încheiate între reclamant și pârâți cu privire la diferite suprafețe de teren cu destinație pășune motivat de faptul că nu a existat o hotărâre de consiliu local privind acordul la încheierea contractelor, s-au încheiat contractele fără să existe cereri în acest sens si astfel au fost încălcate dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor deachiziție publică a contractelor, contractele au fost semnate de viceprimar și acestea nu conțin prețul.
Prin sentința civilă nr. 1826 din 7 iunie 2010 pronunțată în dosar nr.
(...) Judecătoria Sighetu Marmației a admis excepția necompetenței materiale invocate de pârâți prin întâmpinare și a declinat în favoarea
Judecătoriei Baia Mare competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul C. Local D. în contradictoriu cu pârâții B. G., Pop P., B. I., B. V., H. G., M. G., M. M., Pop V., Pop I., V. P. și M. V.
Prin Sentința civilă nr. 4762 din (...) pronunțată de Tribunalul
Maramureș în dosarul nr. (...) s-a admis excepția necompetenței materiale invocate de reclamantul C. Local al comunei D. și, în consecință: S-a declinat, în favoarea Judecătoriei Sighetu Marmației, competența materială de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamantul C. Local al comunei D., în contraditoriu cu pârâții B. G., Pop P., B. I., B. V., B. G., H. G., M. G., M. M., Pop I., V. P. și M. V. În temeiul art. 21 Cod pr. civilă, s-a suspendat de drept orice procedură și s-a trimis dosarul Curții de A. C. pentru a hotărî asupra conflictului negativ.
Examinand conflictul negativ de competenta cu care a fost sesizata, potrivit art 22 cod pr civ, curtea stabilește competența de soluționare a cererii formulate de C. LOCAL D. de constatare a nulității absolute a contactului de închiriere - arendă în favoarea T.ui M..
Actiunea reclamantului urmareste anularea (constatarea nulitatii absolute - diferenta terminologica fiind neimportanta in domeniul dreptului administrativ) unor contracte de inchiriere arenda încheiate între reclamant (C. Local al comunei D.) și pârâții persoaner fizice cu privire la diferite suprafețe de teren cu destinație pășune.
Aceste contracte fac parte din categoria contractelor administrative reglementate de art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare (sunt asimilate actelor administrativ și contractele înch eiate de autoritățile publice care a u
ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică , executarealucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice - enumerarea fiind exemplificativa intrucat prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrative). Ori in speta este vorba tocmai despre valorificarea unor suprafete de teren cu destinatia pasune - prin incheierea actelor juridice a caror anulare se solicita.
Reținând că suprafețele de pășune cuprinse în contracte fac parte din domeniul public al comunei D., (argument suplimentar in favoarea naturii administrative a actului atacat) competența de soluționare a acțiunii revine instanței de contencios administrativ în sensul art. 8 al. 2 din Legea nr.
554/2004 coroborat cu at. 2 al. 1 lit. c, conform cărora sunt asmiliate actelor administrative și contractelor încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică.
Acțiunea formulată de reclamantul C. Local al comunei D. are ca obiect constatarea nulității absolute a celor douăzeci și cinci de contracte de arendă a pășunilor proprietatea comunei, încheiate cu pârâții persoane fizice.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII S tabilește competența de soluționare a cererii formulate de C. LOCAL D. de constatare a nulității absolute a contactului de închiriere - arendă în favoarea T.ui M..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din (...).
Red./dact.G.A.N.
15 ex./(...)
← Sentința civilă nr. 251/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 2892/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|