Sentința civilă nr. 549/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)*
SENTINȚĂ CIVILĂ NR.549/2011
Ședința publică din data de 10 octombrie 2011
Instanța constituită din: JUDECĂTOR : M. S.
GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare, după casare cu rejudecare, cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanții M. I., B. S., T. M., L. A. L.
și B. A. în contradictoriu cu pârâta A. N. PENTRU S. ȘI T., având ca obiect suspendarea ordinului nr. 1477/(...) emis de pârâtă.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocat T. A. M. pentru reclamanți, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamanților arată că nu mai are invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune și solicită cuvântul pe fond.
Curtea în urma deliberării, constată că nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond .
Reprezentanta reclamanților solicită admiterea cererii de ordonanță președințială emisă de A. N. PENTRU S. ȘI T. până la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunța în dosarul nr.(...) al C. de A. C.
În susținere s-a arătat că prin H. nr.1447/2007 s-a stabilit că personalul salariat al cluburilor sportive pot primi premii iar în bugetele pe anii 2010 și 2011 au fost alocate sumele necesare, însă ulterior prin O. nr.1477/2010 A. N. PENTRU S. ȘI T. a dispus să nu mai fie alocate aceste premii conform art.37 din H. nr.1447/2007.
Totodată, se arată că în preambului ordinului au fost invocate H. nr.1447/2007 și H. nr.141/2010 iar H. nr.141/2010 prevede obligația ca pentru modificarea sau suplimentarea bugetului A. N. PENTRU S. ȘI T. trebuie să obțină acordul în scris al M.ui, acord care nu a fost obținut iar în lipsa acordului ordinul apare ca fiind nelegal și apreciază că cererea reclamanților este bine justificată.
La solicitarea instanței, reprezentanta reclamanților arată că temeiul juridic al cererii formulate este art.15 din Legea nr.554/2004 care face trimitere la art.14 din Legea nr.554/2004 și că instanța de judecată poate dispune suspendarea.
C U R T E A
Deliberând reține că,
Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată la data de 8 aprilie 2011, formulată de reclamanții M. I., B. S., T. M., L. A. L. și B. A. încontradictoriu cu pârâta A. N. PENTRU S. ȘI T., se solicită instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea ordinului nr.
1477/(...) emis de pârâtă, până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii ce se va pronunța în dosarul nr.(...) aflat pe rolul C. de A. C.
În motivarea cererii, reclamanții arată că în conformitate cu dispozițiile art.37 din HG nr.1447/2007 „personalul salariat al cluburilor sportive de drept public, care a contribuit la obținerea de către sportivii clubului a unor clasări pe locurile I-VI la jocurile olimpice, jocurile paralimpice, campionate mondiale și europene sau a unor medalii la celelalte competiții prevăzute la art.25 din HG nr.1447/2007 pot primii premii...";
Arată că aceste premii erau în valoare totală de 40% din suma valorilor unitare a premiilor acordate sportivilor clubului atunci când aceste premii sunt acordate de către A. N. pentru S., antecesoarea Autorității Naționale pentru S. și T., respectiv C. O. și S. Român, așa cum se arată la lit.a , art.37 din HG nr.1447/2007, în timp ce pentru competițiile premiate de cluburile sportive, respectiv campionate naționale și Cupa României, valoarea totală a premiilor ce se poate acorda personalului salariat este de 40% din suma valorii unitare a premiilor plătite efectiv sportivului de către club, conform dispoz.art.37 lit.b din același act normativ.
Precizează că finanțarea acestor premii se efectuează din bugetul clubului în limita prevederilor bugetare.
Reclamanții arată că prin O. nr.1477 din (...) intimata a dispus ca începând cu data de (...) personalul salariat al cluburilor sportive de drept public din subordinea sa, care a contribuit la obținerea de către sportivii clubului a unor performante sportive premiate conform dispozițiilor art.25 din HG nr.1447/2007, să nu mai beneficieze de premii conform art.37 din HG nr.1447/2007.
Față de atitudinea adoptată de intimata, reclamanții au fost nevoiți să conteste în instanță ordinul care îi afectează personal, fiind înregistrat astfel, pe rolul C. de A. C., dosarul cu nr.(...).
În aceste condiții, consideră că sunt întrunite condițiile cerute de legiuitor pentru dispunerea suspendării ordinelor atacate așa cum sunt acestea prevăzute în art.14 și 15 din Legea nr.554/2004.
În ceea ce privește cererea de suspendare, reclamanții consideră că în speță sunt întrunite și celelalte condiții necesare pentru admisibilitatea ei, arătând că sunt privați de un drept stabilit în favoarea lor printr-o hotărâre de guvern, act normativ care nu poate fi modificat printr-un simplu act administrativ emis de către o autoritate administrativă, alta decât guvernul.
De asemenea, consideră că prin punerea în aplicare a O.ui nr.1477/(...) li s-ar produce atât o pagubă materială, cât și un prejudiciu moral imposibil reparat.
Precizează că este îndeplinită și condiția urgenței, condiție absolut necesară pentru admisibilitatea unei ordonanțe președințiale, mai ales prin aceea că prin emiterea ordinului atacat precum și a O.ui nr.1477/(...), încalcă conceptul constituțional al ierarhizării actelor juridice conform căruia legile și actele normative subordonate acestora, printre care se găsesc și hotărârile de guvern, au prioritate în fața actelor emise de către instituțiile centralizate.
Din probele administrate în cauză, Curtea reține următoarele:
Potrivit art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, în cazuri bine justificate
și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispunăsuspendarea actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Prin urmare, suspendarea unui act administrativ individual presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art.14 alin.1, întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.
Din probele administrate în cauză, Curtea reține că ipoteza normei legale instituite de legiuitor prin dispozițiile legale enunțate nu este întrunită.
Astfel, reclamanții afirmă că, în ceea ce îi privește, cazul bine justificat este susținut de existența unor indicii temeinice de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare o solicită, întreaga construcție juridică pornind de la împrejurări legate de starea de fapt existentă; susțin reclamanții că ordinul contestat le încalcă un drept stabilit în favoarea acestora printr-o hotărâre de guvern care nu poate fi modificată printr-un act cu forță juridică inferioară iar aplicarea acestui act administrativ încalcă
„conceptul constituțional al ierarhizării"; actelor juridice.
Curtea constată, însă, că reclamanții nu au probat afirmațiile făcute astfel că starea de fapt descrisă nu este de natură a induce o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, a abuzului autorității, a atitudinii acesteia, etc.
Cercetând aparența dreptului prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că reclamanții nu au adus elemente prin care să probeze nici cealaltă condiție obligatorie ce se cere a fi îndeplinită cumulativ, respectiv paguba iminentă, care constă în pretinsul prejudiciu care ar fi greu sau imposibil de înlăturat ulterior dacă s-ar dovedi că actul este nelegal sau în perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Susținerea reclamanților potrivit căreia prin lipsirea de sumele de bani care li s-ar fi cuvenit s-ar ajunge la producerea unui prejudiciu cert în patrimoniul acestora nu este suficientă pentru a demonstra existența celei de-a doua condiții, întrucât eventuala producere a unei pagube trebuie să fie o consecință a executării, iar nu însăși executarea actului administrativ atacat.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia că toate aceste situații nu sunt de natură a argumenta cazul bine justificat, apreciat ca circumscris noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, noțiune consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale atât în sistemul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a U. E.
Așadar, Curtea va constata că, analizând sumar aparența dreptului, în conformitate cu prevederile art.14 și 15 din Legea nr.554/2004, situațiile de fapt și de drept evidențiate nu sunt în măsură să creeze o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat apt să justifice adoptarea măsurii suspendării acestuia și, prin urmare, în temeiul art.20 și urm. din Legea nr.554/2004 va respinge cererea de suspendare formulată ca fiind nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E R espinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanții M. I. domiciliat în C.-N., str.P. nr.8, ap.232; B. S. domiciliată în C.-N., C. T. nr.122, ap.37; T. M. domiciliată în C.-N., str.F. nr.63-65, ap.352; L. A. L. domiciliată în C.-N., str.B., nr.11, ap.36 și B. A. domiciliat în C.-N., C. T., nr.122, ap.37 în contradictoriu cu pârâta A. N. PENTRU S. ȘI T. cu sediul în B., str.V. C. nr.16, sector 2, având ca obiect suspendarea ordinului nr. 1477/(...) emis de pârâtă.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10 octombrie 2011.
PREȘEDINTE GREFIER
M. S. L. F.red.M.S./A.C.
8 ex. - (...)
← Decizia civilă nr. 482/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 51/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|