Sentința civilă nr. 5889/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5889/2011
Ședința din data de 14 decembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : M. H.
JUDECĂTOR : M. B.
JUDECĂTOR : F. T.
GREFIER : D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanta P. C. PRIN P. împotriva sentinței civile nr. 1677 din data de (...) pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), în contradictoriu cu pârâta C. DE C. A J. C., având ca obiect - litigii C. de C. (L. Nr.94/1992) - anulare decizie nr. 14/2010 emisă de C. de C.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 30 noiembrie 2011, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru când s-a dispus amânarea pronunțării la data de (...) și apoi la data de (...).
C.
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1677 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al
T.ui C. a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de P. C. C. în contradictoriu cu pârâta C. de C. C.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că în speță trebuie lămurit dacă drepturile bănești erau legal prevăzute în acordul/contractul colectiv nr.5221/2007. Din acest punct de vedere, este lipsită de relevanță susținerea reclamantei conform căreia acordul colectiv nu a făcut obiectul vreunei obiecții de nelegalitate a prefectului sau a altei autorități, instanța de judecată fiind obligată să analizeze legalitatea acordului/contractului colectiv de muncă, pentru a nu valida drepturi care exced cadrului legal.
Pentru a stabili deci legalitatea acordării acestor sume de bani, instanța va avea în vedere dispozițiile imperative ale art.31 din L. 1. privind statutul funcționarilor publici, care prevede că pentru activitatea prestată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariu de bază, sporul de vechime, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, aceștia beneficiind și de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
Acest text legal trebuie coroborat cu dispozițiile art.72 din L. 1., care statuează că acordurile colective de muncă pot cuprinde numai măsuri (și nu sume de bani) referitoare la aspecte de ordin social, ale condițiilor de muncă, sănătății și perfecționării funcționarilor publici, precum și cu cele ale art.22 din HG 833/2007. Nu se regăsește printre acestea posibilitatea negocierii salariilor sau acordării unor diverse sume de bani cu caracter de prime sau sporuri neprevăzute de lege pentru categoria respectivă de funcționari publici, întrucât, din punctul de vedere al L. 1., salariile sunt stabilite de legiuitor și nu pot fi negociate. Negocierea este o instituție specifică raporturilor de muncă, iar funcționarii publici ale căror raporturi de serviciu se nasc și se exercită în baza unui act administrativ de numire emis în condițiile L. 1. nu pot negocia prestațiisuplimentare. De altfel, acordul colectiv reprezintă legea părților numai în situația în care se respectă dispozițiile legale în vigoare, întrucât, potrivit prevederilor art.24 și art.25 din HG nr.833/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor paritare și încheierea acordurilor colective, acordurile colective se încheie pentru funcționarii publici din cadrul unei autorități sau instituții publice, însă clauzele înscrise în acordurile colective nu pot stabili drepturi suplimentare față de cele reglementate prin lege.
În concret, în ceea ce privește sumele acordate drept indemnizație pentru hrană, acestea nu au temei legal, deoarece, potrivit L. 142/1998, salariații din sectorul bugetar pot primi o alocație individuală de hrană numai sub forma tichetelor de masă, care pot fi utilizate potrivit destinațiilor stabilite prin lege.
Referitor la indemnizația pentru ținută, conform prevederilor art.32 din L. 1., funcționarii publici care sunt obligați să poarte uniformă în timpul serviciului primesc această uniformă gratuit, însă angajații în speță nu fac parte din această categorie. Astfel, acordarea acestei sume de bani pentru ținută și implicit acoperirea unei părți din cheltuielile cu îmbrăcămintea nu are temei legal.
De asemenea, chiar reclamanta a arătat că, potrivit art.41 din OG 6/2007, funcționarii publici beneficiază și de sporurile sau alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității/instituției publice în care își desfășoară activitatea, în speță aparatul de specialitate al primarului. Față de aceste dispoziții legale, nu poate fi reținută apărarea reclamantei conform căreia pârâta trebuia să indice texte legale care interzic acordarea unor drepturi salariale prin negociere; dimpotrivă, reclamantei îi revenea sarcina probei cu privire la indicarea unor texte legale specifice aparatului propriu de specialitate al primarului în care să se prevadă expres aceste tipuri de sporuri și prime, în caz contrar acestea nu pot fi acordate.
Cu referire la personalul contractual, de reținut sunt inclusiv dispozițiile art.12 alin.1 din L. 130/1996, care prevăd că prin contracte colective de muncă se încheiate pentru salariații instituțiilor bugetare nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale - aici se includ sporul de fidelitate, indemnizația de ținută și sporul de calculator care sunt prevăzute de lege pentru alte categorii de personal bugetar sau în alte condiții (de exemplu, sporul de condiții vătămătoare este reglementat pentru altfel de condiții de muncă și nu pentru munca la calculator).
De altfel, un argument universal valabil cu privire la nelegalitatea acordării oricărei sume de bani cu caracter salarial în temeiul raporturilor de muncă/de serviciu este acela că legea nu conferă autorității publice deliberative locale atribuții în domeniul stabilirii elementelor de salarizare pentru personalul propriu, indiferent că aceste sume de bani sunt denumite prime, indemnizații sau sporuri.
Dispozițiile art.36 alin.2 - 9 din L. 215/2001 constituie cadrul general al atribuțiilor pe care le poate exercita consiliul local, prin raportare la principiul general aplicabil în materia dreptului public conform căruia o autoritate publică nu are dreptul să întreprindă nicio acțiune ce nu îi este în mod expres permisă, nefiind aplicabil principiul din sfera dreptului privat conform căruia tot ce nu este interzis este permis. Autoritățile publice administrative nu pot acționa decât în temeiul și în vederea executării legii și nu pot exercita decât acele atribuții care sunt în mod expres date în sarcina sa prin C. sau prin lege.
Niciuna din atribuțiile expuse pe larg în alineatele 3 - 8 nu se referă la posibilitatea acestuia de a hotărî cu privire la acordarea unor sume de bani angajaților proprii, cum este cazul în speță.
Tot astfel instanța retine că această atribuție nu se încadrează nici în alin.9 al art.36, respectiv nu este conferită consiliului local printr-o lege, alta decât L.
215/2001.
Reiterând principiul de drept public conform căruia nicio autoritate publică nu poate acționa decât în limitele competențelor stabilite expres de lege, instanța constată că, în speță, Consiliul local al comunei C. a acționat în afara atribuțiilor ce îi revin conform legii și nu în exercitarea acestora, adoptând HCL 33/2008 cu referire la drepturile salariale menționate.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul anulării parțiale a deciziei nr.14/(...) în ceea ce privește măsurile aferente pct.1 din decizia contestată cu cheltuieli în caz de opunere.
În susținerea se arată că este incident motivul prevăzut de art.304 pct.6
C.pr.civ. întrucât instanța s-a pronunțat asupra legalității acordului colectiv în condițiile în care nu a fost sesizată cu un astfel de capăt ce cerere nici de către instituția reclamantă nici de pârâtă.
Mai arată recurenta că este incident și motivul prevăzut de art.304 pct.7 în condițiile în care analiza instanței cu privire la unul dintre sporuri este doar tangențial făcută.
Tot astfel arată recurenta că este incident și motivul prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ. întrucât au fost ignorate apărările cu privire la cel puțin două principii consacrate și anume principiul libertății contractuale și al recunoașterii negocierilor colective.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului în considerarea ca instanța nu putea trece peste contractul colectiv și hotărârea consiliului atâta timp cât acestea au fost anexate procesului verbal de constatare întocmit de auditorii publici externi iar convențiile sunt valabile dacă respectă dispozițiile imperative ale legii.
Analizând argumentele aduse de recurentă prin prisma actelor dosarului, a normelor juridice incidente C. reține că acestea nu pot conduce la modificarea sau casarea hotărârii.
Astfel un prim argument adus de recurentă este acela că în analiza făcută instanța a analizat și nelegalitatea acordului/contract colectiv deși aceasta nu s-a cerut. Susținerea nu poate fi reținută deoarece examinarea incidentală a fost determinată de aceea că prin actele de control și contestate s-a reținut că acordarea drepturilor salariale este nelegal deoarece prin lege se stabilesc drepturile iar actele adoptate de autorități trebuie să concorde cu lege. Acest aspect a fost contestat iar prin acțiune s-a susținut că acordul/contract a fost aprobat prin hotărârea consiliului local înregistrat la direcția muncii; că în condițiile în care prin reglementările în materie H.G. 833/2007, legea 130/1996 nu se stipulează o interdicție în ce privește stabilirea sporurilor de natura celor nominalizate prin contractul/acord o interpretare adusă celor convenite aduce o încălcare gravă și nepermisă a unor principii respectiv a principiului libertății contractuale.
Se observă din cele susținute de părți că se discuta legalitatea drepturilor bănești acordate, drepturi care nu pot fi discutate decât din perspectiva normelor în materie de salarizare a funcționarului public cât și a verificarii incidental a legalității actelor prin care au fost stabilite. Prin urmare câtă vreme se evocă actele în baza cărora se discută legalitatea drepturilor nu se poate reține că a fost discutat altceva decât cele invocate de părți, ca s-a dat ceea ce nu s-a cerut iar astfel ar fi incident motivul invocat art. 304 pct.6 C.proc.civ.
Desigur se susține că dispozițiile legale nu interzic stabilirea sporurilor de natura celor convenite prin acord însă se omite a se avea în vedere și alte actenormative ce reglementează statutul funcționarilor publici. Astfel L. 1. prevede că autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual în condițiile legii acorduri care să cuprindă măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă; sănătate și securitate, programul zilnic de lucru, pregătirea profesională și alte măsuri decât cele prevăzute de lege referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale sau desemnați ca reprezentanți ai funcționarilor publici.
Din actele normativ arătat rezultă că pot fi negociate acorduri numai cu privire la măsurile exprese respectiv îmbunătățirea condițiilor de muncă, sănătate și securitate în muncă și doar în domenii care nu constituie obiect de reglementare a unor dispoziții legale speciale, negocierea unor clauze referitoare la drepturi a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale sunt interzise potrivit L. nr. 130/1996.
Cu alte cuvinte legiuitorul a recunoscut în favoarea autorităților posibilitatea de a negocia și încheia acorduri dar condiționat de respectarea dispozițiilor instituite prin actele normative anterior enunțate.
În cază cele invocate prin acord/contract în contextul reprezentării tuturor funcționarilor nu vizează măsuri în sensul actelor normative. Cum astfel de masuri spor fidelitate, ajutor sărbători, nu sunt vizate de actele normative arătat în mod greșit susține recurentul că aceste sporuri sunt legale.
Se susține de recurent că trebuie avute în vedere hotărârile adoptate pentru aprobarea sumelor și înregistrarea actului la direcție iar astfel în cazul funcționarilor publici drepturile bănești respectiv sume de bani pentru activitate desfășurată, sporuri ce compun salariul se acordă de lege. L. stabilește drepturile bănești în cazul funcționarilor între acestea neincluzându-se sume de bani pentru îmbunătățire condiții de muncă, securitate muncă, sănătate. Negocierea așa cum s-a arătat este permisă dar pentru măsuri de îmbunătățire condiții - dotări, pregătire nu și pentru drepturi bănești acestea nefăcând parte din categoria drepturilor ce pot fi negociate.
Prin urmare în condițiile în care drepturile invocate nu sunt cuprinse în cele expres aratate în mod greșit se susține că drepturile bănești ar fi justificate. Acordarea drepturilor bănești este justificată în baza principiului legalității nu a acordării pe similitudinea activității, a acordării personalului contractual Salarizarea personalului contractual se face pe baza altor principii ce le permit negocierea drepturilor bănești, pe când personalul numit cu statut de funcționar public se face în baza legii neputând fi negociat sau acordat pe similitudine.
Mai susține recurenta că prin analiza făcută se încalcă anumite principii al libertății contractuale și negocierii. Nici această susținere nu poate fi reținută deoarece orice contract și negociere se impun a fi făcute cu respectarea legii, ori legea nu permite negocierea de drepturi salariale pentru functionarii numiti,salarile acestora sunt stabilite prin lege. De altfel asupra negocierii respectiv acorduri asupra unor drepturi salariale de către autorități practica instanței este constantă în sensul că nu pot fi negociate drepturi bănești ci doar măsuri instituite de lege.
În fine nici susținerea recurentei ca hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină nu pot fi reținute câtă vreme se face referire la legea statutului funcționarilor ce conferă dreptul de negociere, la actele normative ce instituie drepturi bănești și la interdicții.
Așadar constatând că nu sunt motive întemeiate, în baza art.312
C.proc.civ. C. va da o soluție de respingere a recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE:
Respinge recursul declarat de P. C. C., prin primar, împotriva sentinței civile nr. 1677 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 decembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. H. M. B. F. T.
GREFIER D. C.
Red.F.T./s.M.D.
2 ex./(...) Jud.fond.C. P.
| ← Decizia civilă nr. 5375/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1115/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
