Sentința civilă nr. 592/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 592/2011
Ședința ta de 19 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții M. L., M. I., B. M. și M. I. în contradictoriu cu pârâta C. C. PENTRU S. D., având ca obiect - obligația de a face - numire expert evaluator.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanții prin avocat M. F. I., în baza împuternicirii avocațiale nr. 7. aflată la fila 4 din dosar, lipsind pârâta.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, fond.
Acțiunea formulată a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 10 lei, achitată cu chitanța nr. 517101781 din (...) aflată la fila 3 din dosar și timbru judiciar de 0,3 lei.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, prevederile Legii nr.554/2004 și dispozițiile Legii nr. 247/2005, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Reprezentanta reclamanților învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat. Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea cererii de chemare în judecată. Reprezentanta reclamanților susține acțiunea așa cum aceasta a fost formulată, în sensul obligării pârâtei la efectuarea raportului de evaluare în vederea stabilirii măsurilor reparatorii cuvenite reclamanților pentru terenul înscris în CF nr. 4652 Zalău, la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul menționat și acordarea cheltuielilor judiciare, așa cum rezultă din chitanța pe care o depune la dosar. S. că deși reclamanții au formulat mai multe memorii, din anul 2007 și până în prezent au primit doar un răspuns prin care li se aduce la cunoștință că dosarul privind acordarea despăgubirilor se află în lucru, urmând a fi soluționat în ordinea stabilită de către C. C.. Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare. CURTEA Constată că prin cererea înregistrată la data de (...) sub nr.(...) reclamanții M. L., M. I., B. M. și M. I. în contradictoriu cu pârâta C. C. pentru S. D. a solicitatinstanței obligarea pârâtei ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii să numească un evaluator autorizat care să efectueze lucrarea de specialitate în vederea stabilirii măsurilor reparatorii cuvenite pentru imobilul înscris în CF nr.4652 cu nr.top 2224/a/2/1/a/1/1/c/1/1/a/1/1/1/3/2/1/1 obiect al dosarului nr.322258/CC; obligarea pârâtei să emită în favoarea reclamanților a deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul indicat, cu cheltuieli de judecată. În susținerea celor solicitate se arată că dreptul la despăgubire pentru terenul indicat în petitul acțiunii a fost stabilit irevocabil în baza deciziei nr.52/A/2006 pronunțate în dosar nr.388/2006 al Curții de A. C. . Ulterior la (...) cu adresa nr.3516 dosarul a fost înaintat pârâtei fiind înregistrat sub nr.32258/CC. Ulterior s-a adresat pârâtei însă în mod nejustificat nu s-a trecut la evaluarea și emiterea titlului. Tergiversare în sensul solicitat reprezintă un abuz de drept neavând nici o justificare legală și o încălcare a art.6 din C. precum și a dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 adițional. Pentru dovedirea celor solicitate au fost depuse: notificare, adrese, decizia nr.52/2006 , declarații. Deși citată pârâta nu a depus întâmpinare. Analizând așadar cererea Curtea reține următoarele: În condițiile legii nr.10/2001 reclamanții s-au adresat autorităților iar apoi instanței care prin decizia nr.52/2006 a constata dreptul acestora la despăgubiri pentru imobilul înscris în CF nr.4652 Zalău cu nr. top 2224/a/2/1/a/1/1/c/1/1/a/1/1/1/3/2/1/1. Ulterior dosarul a fost înaintat comisiei fiind înregistrat sub nr.32258/CC. În urma înaintării dosarului reclamanții au purtat corespondența cu pârâta în sensul evaluării și emiterii titlului de despăgubire. Cum demersul a rămas fără rezolvare în considerarea nesoluționării dosarului într-un termen rezonabil și a refuzului nejustificat reclamanții s-au adresat instanței de contencios. Din cele expuse se observă că obiectul cererii constă în verificarea legalității și temeiniciei refuzului soluționării dosarelor respectiv trimiterea către evaluator și emiterea deciziei prevăzute de L. nr.247/2005. Actul normativ invocat prin dispozițiile sale reglementează regimul stabilirii și plății despagubirilor aferente imobilelor preluate abuziv statuând între altele că legea se aplică și despăgubirilor propuse în decizie motivată. Același act în cuprinsul său reglementează și procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor prevăzând și un termen de predare a dosarelor de 60 de zile (art.16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005). Din actul normativ enunțat rezultă că în operațiunea de administrare, respectiv organizare, legiuitorul a stabilit anumite termene rezonabile. Ca urmare și în soluționarea cererii vizând analizarea situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri în privința verificării legalității, transmiterea dosarului evaluatorului sau societății de evaluatori, implicit întocmirea raportului și emiterea deciziei, se impune soluționarea într-un termen rezonabil. În speță însă se constată că de la solicitarea adresată autorității îndrituite a trecut aproape cinci ani și cererea nu a fost rezolvată urmare a modului defectuos, a justificărilor nerelevante. Ori, această modalitate defectuoasă de aplicare și rezolvare este mult peste termenul rezonabil, iar din această perspectivă refuzul nu poate să nu fie considerat nejustificat. A statua altfel și a admite teza indusă de pârâtă înseamnă a omite disp. art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ce statuează că „orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil al cauzei sale de către o instanță imparțială instituită de lege care va hotărî și asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil"; precum și disp. art. 1din Protocolul nr. 1 adițional la C. ce prevăd că „orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale";. Ori, dreptul de creanță născut în favoarea reclamantei prin emiterea deciziei reprezintă o valoare patrimonială și are deci caracteristicile unui bun în sensul art. 1, iar în acest context, prin nesoluționarea în termen rezonabil a cererii privitoare la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, autoritatea administrativă încalcă reclamantei dreptul la respectarea bunurilor sale. Evident, se poate apăra autoritatea pârâtă prin aceea că nu este statuat un termen, însă omite a avea în vedere că nu doar în condițiile art. 6 din C. ci și în condițiile Legii nr. 247/2005 are abilitatea să statueze și să concretizeze dreptul subiectiv dedus analizării de către reclamantă dar și obligația legală de a găsi mijloacele necesare soluționării cererilor și de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluționare în cadrul legii date de limitele drepturilor fundamentale ale cetățenilor. Refuzul acestei autorități pe ideea neprecizării unui termen al complexității încalcă dreptul reclamantei la respectarea bunului în sensul definit de art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.i și constituie un abuz ce nu poate fi acceptat din perspectiva termenului rezonabil. Dreptul la soluționare în termen rezonabil, garanție a unui proces echitabil, trebuie să fie prezent nu doar în cazul procedurii de contencios ci și în procedura prealabilă întrucât durata procedurii trebuie să includă și întârzierile imputabile autorităților administrative când, fără intervenția acestora nu se poate asigura realizarea dreptului recunoscut de lege. R., utilizând posibilitățile oferite de normele interne, a întreprins demersurile legale pentru realizarea dreptului său însă acest drept real s-a transformat într-un drept iluzoriu, în condițiile în care demersul său nu poate fi realizat cu respectarea principiului celerității procedurii ca și garanție înscrisă în normele arătate. Această întârziere imputabilă autorității care se prevalează de numărul mare de dosare, fără a găsi în același timp mijloace necesare realizării cu celeritate a demersurilor inițiate, poate să conducă la depășirea termenului rezonabil, depășire contrară dispozițiilor C.i și în cazul de față, când este vorba de durata unei proceduri administrative preliminare. Prin urmare, plecând de la cele înscrise în convenție, susținerile reclamanților cu privire la nesoluționare în termen la numire evaluator și emitere titlu sunt întemeiate și urmează a fi admise. Așadar față de cele arătate în baza art.18 din L. nr.554/2004, L. nr.247/2005, Curtea va admite acțiunea și va obliga autoritatea ca în termen de 30 de zile să înainteze dosarul evaluatorului și să emită titlu de despăgubire;iar in temeiul art 274 c.pr.civ. va obliga pârâta și la cheltuieli ocazionate în sumă de 2000 lei onorariu apărător. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE Admite acțiunea formulată de reclamanții M. L., M. I., B. M. și M. I. toți cu domiciliul ales în C.-N. str. B. nr.44A, jud. C. în contradictoriu cu pârâta C. C. PENTRU S. D. cu sediul în B. C. F. nr.202 sector 1 B.. Obligă pârâta C. C. PENTRU S. D. ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești să numească un evaluator autorizat care să efectueze lucrarea de specialitate în vederea stabilirii măsurilor reparatorii cuvenite reclamanților pentru imobilul teren înscris în CF nr. 4652 cunr. top 2224/a/2/1/a/1/1/c/1/1/a/1/1/1/3/2/1/1 obiect al dosarului înregistrat la pârâtă sub nr. 32258/CC. Obligă pârâta să plătească reclamanților suma de 2000 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE GREFIER F. T. D. C. Red.F.T./S.M.D. 6 ex./(...)
← Sentința civilă nr. 492/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 2531/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|