Sentința civilă nr. 652/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

SENTINȚA CIVILĂ NR. 652/2011

Ședința publică din data de 07 noiembrie 2011

Instanța constituită din: JUDECĂTOR : M. S.

GREFIER : L. F.

S-a luat în examinare, pentru pronunțare, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta N. M. în contradictoriu cu pârâta A. N. PENTRU R. P. - S. PENTRU A. L. N., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare - hotărârea nr. 139/2010 emisă de C. J. C. pentru aplicarea L. nr. 2..

În data de 03 noiembrie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei poziția scrisă din partea pârâtei A. N. PENTRU R. P.

Se constată că mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 31 octombrie 2011, încheiere care face partea integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi .

C U R T E A

Deliberând reține că,

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 18 iulie 2011, reclamanta N. M. a chemat în judecată pe pârâta A. N. PENTRU R. P. - S. PENTRU A. L. N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta să soluționeze contestația îndreptată împotriva hotărârii nr.139 din (...), pronunțată de C. J. C. pentru aplicarea

L. nr.2..

Reclamanta arată că a înaintat către Instituția Prefectului C. o cerere olografă, înregistrată sub nr.31118 din (...) prin care a solicitat acordarea măsurilor reparatorii pe temeiul L. 2., pentru proprietatea părinților săi N.v

Afanasie și N.v Evdochina, pe care au deținut-o în localitatea C. V., jud.I., Basarabia, respectiv casă de locuit, anexe gospodărești și suprafața de 26,60 ha teren arabil.

Invederează faptul că în cererea sa, a precizat că părinții săi au fost inițial deportați în anul 1940 în Rusia, lângă Odessa, iar mai apoi în anul

1944, în timpul războiului, familia acesteia s-a destrămat și s-au refugiat în mod treptat și separat, fiecare dintre membrii familiei.

Reclamanta arată că a ajuns în localitatea B. jud.Dolj, așa cum rezultă și din certificatul nr.1858 din (...), eliberat din arhivele statului, Direcția jud.Dolj a Arhivelor Naționale, cu frații și surorile sale regăsindu-se în România după mulți ani. Fratele său N. Teodor este decedat din (...), iar surorile Hangan Ecaterina din (...) și Marcov Liuba din (...), potrivit actelor anexate.

Pentru a putea proba cu acte proprietatea, momentul refugiului, arată că a purtat corespondența cu autoritățile orașului I., primind adeverința de arhiva, una având nr.H-7/(...), iar alta cu nr.H-7/1 din (...),precum și nr.H-356/(...), care confirmă împrejurarea că informațiile solicitate de ea nu pot fi soluționate prin remiterea de documente, dat fiind faptul că o parte din arhivă s-a pierdut în perioada celui de-al doilea război mondial.

În aceste împrejurări, arată că se află în imposibilitate de a dovedi cu acte cererea sa, a uzat de prevederile art.2 pct.4 din Legea 2. și a completat dosarul cu declarația ei autentică nr.315/(...) și declarațiile autentice ale martorilor O. R. I., nr.55/(...) și Suciu I. Laurențiu nr.56/(...), declarații autentificate la B. N. P. M. R. M.

Mai arată faptul că, întrucât C. jud.C. pentru aplicarea L. 2., în

ședința din (...) a constatat că lipsesc dovezile din care să rezulte refugiul tatălui său, a hotărât să facă demersuri la nivelul M. A. E., fapt despre care a fost informată prin adresa și procesul verbal din (...), anexate.

Precizează că în data de (...), i s-a comunicat hotărârea cu nr.139 emisă în data de (...) de către C. J. C., prin care i s-a respins cererea, susținând că nu sunt îndeplinite prevederile art.2 alin.4 și 5 din Legea nr.2.

- Norme metodologice, pentru a beneficia de măsuri reparatorii.

Consideră că cererea sa este întemeiată și dovedită, motiv pentru care solicită instanței a modifica hotărârea atacată în sensul admiterii cererii sale.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta A. N. pentru R. P. a solicitat instanței respingerea acțiunii reclamantei învederând instanței că nu este posibilă soluționarea contestației formulate întrucât această atribuție revine potrivit legii vicepreședintelui iar la acest moment nu există o persoană care să îndeplinească aceste atribuții.

Din probele administrate în cauză, Curtea reține următoarele:

Prin hotărârea nr.139 emisă la data de 23 aprilie 2010 de către C. județeană C. pentru aplicarea L. nr.2. s-a procedat la soluționarea cererii formulate de către reclamantă pentru acordarea măsurilor reparatorii aferente imobilelor aparținând antecesorilor săi.

Apreciind că hotărârea adoptată este netemeinică, reclamanta a înțeles să o conteste, la data de 28 mai 2010 comunicându-i pârâtei contestația formulată.

Întrucât pârâta nu a înțeles să procedeze la soluționarea contestației formulate, reclamanta s-a adresat instanței de contencios administrativ pentru a obține recunoașterea dreptului său nesocotit de către autorități.

Potrivit art.8 alin. 4 din Legea nr.2., în termen de cel mult 60 de zile,

A. N. pentru R. P. - S. pentru aplicarea L. nr. 2. va analiza contestatiile si le va aproba sau le va respinge prin decizie motivata a vicepresedintelui Autoritatii Nationale pentru R. P. care coordoneaza activitatea S.ui pentru aplicarea L. nr. 2.. Hotararea se comunica comisiilor judetene, respectiv a municipiului B., pentru aplicarea L. nr. 2. si solicitantilor.

În speță se constată că pârâta nu a respectat dispozițiile legale enunțate anterior și nu a soluționat contestația reclamantei în termenul prevăzut de legiuitor astfel că acțiunea reclamantei apare ca fiind fondată.

În consecință, Curtea, în temeiul art.8 din Legea nr.554/2004 raportat la art.8 alin.4 din Legea nr.2. va admite acțiunea reclamantei și va obliga pârâta să procedeze la soluționarea contestației formulate împotriva hotărârii nr.139/2010 a Comisiei județene C. pentru aplicarea L. nr.2..

Apărările pârâtei potrivit cărora nu este posibilă soluționarea contestației formulate întrucât această atribuție revine conform legii vicepreședintelui iar la acest moment nu există o persoană care să îndeplinească aceste atribuții, nu au fost reținute de către instanță lasoluționarea cauzei. Astfel, împrejurarea că nu există o persoană desemnată ca vicepreședinte a autorității pârâte nu poate conduce la blocarea activității acelei autorități întrucât atribuțiile acestei persoane pot și trebuie a fi delegate unei persoane care să le îndeplinească.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.

H O T A R A S T E

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta N. M. domiciliată în T., str.G. D. nr.8, sc.A, et.1, ap.4, jud.C. în contradictoriu cu pârâta A. N. PENTRU R. P. - S. PENTRU A. L. N., cu sediul în B., str.F. nr.202, sector 1.

Obligă pârâta să soluționeze contestația formulată împotriva hotărârii nr.139/2010 a COMISIEI Județene C.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 07 noiembrie 2011.

PREȘEDINTE GREFIER M. S. L. F.red.M.S./A.C.

4 ex. - (...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 652/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal