Sentința civilă nr. 657/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

SENTINȚA CIVILĂ NR. 657/2011

Ședința publică din data de 09 noiembrie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. B.

GREFIER: D. C.

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta C. ADA în contradictoriu cu pârâta C. C. PENTRU S. D., având ca obiect - obligația de a face emitere titlu de despăgubire.

Prin Serviciul Registratură, la data de (...) reclamanta a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.

Se constată că a fost acvirat prezentei cauze dosarul nr. (...) al T. C.,solicitat în vederea verificării stadiului procesual al acestuia.

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 02 noiembrie 2011, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA P rin precizarea și extinderea de acțiune formulată de reclamanta ADA C., în cadrul dosarului nr. (...), disjuns din dosarul nr. (...) al T. C., având ca obiect plângere împotriva dispoziției P.ui mun. C. N. nr. 6569/(...), în contradictoriu cu pârâta C. C. PENTRU S. D., s-a solicitat obligarea pârâtei față de care s-a extins plângerea la emiterea D. conținând titlul de despăgubiri în temeiul titlului VII din L. nr. 247/2007 pentru apartamentul nr. 10 situat în Aleea Muscel, nr. 3, C.-N., înscris în CF nr. 44325 C., nr. top 1568/2/S/X a localității C.-N., CF colectivă 44315 C.-N..

În motivare s-a relevat că din cuprinsul întâmpinării formulate de către A. a rezultat că nu a fost emisă decizia conținând titlul de despăgubire, procedura administrativă nefiind finalizată.

Față de neîndeplinirea de către C. C. a obligației care îi revine și întrucât a luat la cunoștință de înaintarea dosarului aferent dispoziției contestate doar în cursul soluționării prezentei cauze, reclamanta a relevat că înțelege să învestească instanța și cu acest petit.

Ținând cont de faptul că prin decizia X. pronuntată în recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în sensul că instanțele de judecată au plenitudinea de competență în ipoteza în care autoritățile implicate în procedurile administrative de restituire a imobilelor nu își îndeplinesc obligațiile care le revin, în prezenta cauză urmează ca instanta să oblige C. C. la emiterea deciziei.

Urmează ca în procedura ulterioară de contestare a deciziei ce urmează a fi emisă să contest raportul de evaluare la care face trimitere A. în cuprinsul întâmpinării.

Prin întâmpinare, pârâta s-a opus admiterii cererii, invocând excepția prematurității acesteia, în contextul în care, deși s-a întocmit raportul deevaluare, procedura administrativă se suspendă de drept, până la soluționarea irevocabilă a plângerii îndreptate împotriva dispoziției prin care s-a constatat dreptul antecesoarei reclamantei la despăgubiri.

Prin încheierea ședinței publice din (...), tribunalul a disjuns petitul referitor la obligarea pârâtei C. la emiterea titlului de despăgubire, fiind astfel format dosarul nr. (...), în care, prin sentința civilă nr. 784/(...), a admis excepția necompetenței sale materiale și a sesizat Curtea de A. C. cu soluționarea lui.

Pe rolul acestei instanțe, dosarul a fost înregistrat sub nr. de mai sus, la data de (...).

Fiind astfel sesizată, Curtea constată următoarele:

Prin cererea introductivă de instanță, cerere înregistrată pe rolul T. C., reclamanta Ada C. a formulat plângere împotriva Dispoziției P.ui M. C.-N. nr.

6569/0(...) solicitând restituirea în natură a imobilului notificat de antecesoarea reclamantei, B. M.

Ulterior, printr-o cerere de modificare, reclamanta a solicitat obligarea S.ui

Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a A. N. pentru Restituirea Proprietăților la plata contravalorii imobilului notificat, plus dobânda legală de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotârârii și până la plata de efectivă.

Reclamanta a depus ulterior și o cerere de completare și extindere a acțiunii, chemând în judecată pârâta C., solicitând obligarea acesteia la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, acesta fiind petitul asupra căruia trebuie să se pronunțe Curtea, ca urmare a declinării de competență, pronunțate în dosarul nr. (...), disjuns din dosarul nr. (...) al T. C..

Conform poziției procesuale exprimate de către pârâtă, dosarul aferent Dispoziției nr.6569/2007 emisă de P. M. C. N., în favoarea autoarei reclamantei, înregistrat la S. C. C. sub nr.38511/CC, se află în curs de soluționare potrivit potrivit procedurii administrative prevăzute de T. VII din L. nr.247/2005.

Astfel, procedura amintită a fost parcursă, fiind efectuat inclusiv raportul de evaluare a imobilului - apartament nr. 10, situat în Municipiul C.-N., Aleea

Muscel, nr.3, care nu a fost supus aprobării C.i C., ca urmare a lipsei informațiilor privind domiciliul și datele de identificare ale persoanei în favoarea căreia să se mită decizia conținând titlul de despăgubire, persoana care a formulat notificarea fiind decedată.

Totodată, s-a arătat că, față de împrejurarea că în cadrul dosarului nr. (...) al T. C., reclamanta contestă Dispoziția nr.6569/2007 a P.ui M. C.-N., dispoziție în baza căreia s-a procedat la evaluarea imobilului notificat, procedura administrativă prevăzută de T. VII din L. nr.247/2005 se suspendă de drept, până la solutionarea definitivă și irevocabilă a acestei cauze.

În acest sens, au fost redate dispozițiile prevederile pct.16.5, teza finală din Normele metodologice de aplicare a T. VII din L. nr. 247/2005, potrivit cărora" în toate cazurile urmarea procedurii prevăzute de titlul amintit presupune definitivarea procedurilor privind soluționarea notificărilor - prevăzută de L. nr. 1., aspect ce implică, după caz, și definitivarea procedurilor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, proceduri cauzate de nemulțumirile solicitanților asupra deciziilor/dispozițiilor adoptate în procedura administrativă prevăzută de L. nr. 1. referitoare la imobilele preluate în mod abuziv";, și anume procedura administrativă prevăzută de L. nr. 1. și cea reglementată de T. VII din L. nr.247/2005.

Astfel, în cursul procedurii administrative de restituire prevăzute de L. nr.

1., entitățile notificate se pronunță asupra tuturor pretențiilor de restituire decurgând din acest act normativ reparatoriu, prin emiterea de dispoziții/decizii motivate, cu mențiunea că, în cadrul acestei proceduri, C.i C. nu i-au fost conferite atribuții.

Prin prisma tuturor acestor considerente, s-a arătat că cererea formulată este prematură.

Curtea urmează a respinge excepția invocată, cu luarea în considerare a faptului că dosarul nr. (...) al T. C. a fost soluționat prin sentința civilă nr.

157/(...), irevocabilă, acțiunea formulată de către reclamantă în contradictoriu cu pârâtul P. M. C. N. fiind respinsă.

Ca atare, se constată că nu mai există nici un impediment legal sau faptic pentru emiterea titlului de despăgubire, cu atât mai mult cu cât însăși pârâta relevă faptul că raportul de evaluare a fost deja întocmit.

Aceasta întrucât parcurgerea procedurii instituite de T. VII din L. nr.

247/2005 care reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv poate fi echivalată cu o modalitate de punere în executare a drepturilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească, întrucât ea are drept fundament dispoziția nr. 6569/2007 emisă de P. M. C. N., căreia statul, în sens larg, prin autoritățile sale administrative, trebuie să i se conformeze.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește în mod constant în jurisprudența sa că omisiunea autorităților de a se conforma într-un termen rezonabil unei decizii definitive poate antrena o încălcare a art. 6 alin. 1 din Convenție, mai ales când obligația de a executa decizia în cauză revine unei autorități administrative.

Noțiunea de «. poate cuprinde atât « bunurile actuale » cât și valorile patrimoniale, inclusiv creanțele în baza cărora reclamantul poate pretinde că aavut cel puțin o « speranță legitimă » de a obține beneficierea efectivă de un drept de proprietate.

T. VII din L. nr. 247/2005 reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natura, rezultate din aplicarea Legii nr. 1. privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată.

Principiile de acordare a despăgubirilor, în sens larg, sunt următoarele: acordarea unor despăgubiri juste și echitabile în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională având ca obiect cauze prin care s-au stabilit despăgubiri pentru imobile preluate în mod abuziv de S. R. neplafonarea prin lege a despăgubirilor acordate conform prevederilor prezentei legi.

Reclamanta a parcurs procedurile instituite în favoarea ei și este doar culpa autorităților că ea nu se poate bucura de bunul de a cărui ocrotire ar trebui să se bucure, iar nerespectarea termenelor instituite prin actele normative indicate de către pârâtă nu trebuie să producă prejudicii în patrimoniul reclamantei.

ÎPentru a se pronunța în acest sens, instanța a luat în considerare și împrejurarea că în practica Curții de la S. s-a stabilit, în egală măsură, că noțiunea de termen rezonabil include și durata procedurilor administrative, care au fost demarate în cauză de către antecesoarea reclamantei prin depunerea notificării, încă din cursul anului 2001.

În concluzie, luând în considerare intervalul scurs de atunci precum și faptul că reclamanta a fost lipsită de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilului încă de la momentul preluării sale abuzive, instanța se va pronunța în sensul obligării pârâtei la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul ce a aparținut antecesoarei reclamantei și care a fost preluat în mod abuziv de către S. Român, în baza prev. art. 1, 2 și 18 din L. nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția prematurității.

Admite cererea formulată de reclamanta C. ADA cu domiciliul procesual ales în C. D., nr. 25, ap. 13, jud. C., în contradictoriu cu pârâta C. C. PENTRU

S. D. cu sediul în B., C. F., nr. 202, sector 1.

Obligă pârâta C. C. PENTRU S. D. să emită decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în C.-N., Aleea Muscel, nr. 3, ap. 10, înscris în CF nr. 44325 C.-N., nr. top. 1568/2/S/X, în condițiile T. VII al Legii nr.

247/2005, în dosarul constituit ca urmare a notificării formulată de antecesoarea reclamantei, B. M.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din (...).

PREȘEDINTE, GREFIER, M. B. D. C.

Red.M.B./dact.L.C.C./4 ex./(...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 657/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal