Decizia nr. 146/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 146/2012
Ședința 06 D. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. L. R.
Judecător A. A. M.
Judecător R.-R. D. Grefier M. V.-G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. B. împotriva sentinței civile nr. 1145 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al
Tribunalului S., în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxei de timbru.
Instanța invocă din oficiu excepția de netimbrare a recursului promovat de reclamantă.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1145 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S., a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. F. P. Z. și a fost respinsă în consecință acțiunea formulată de reclamantul M. B., pentru obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale de primă înmatriculare.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție a A. Fondului pentru
Mediu, formulată de pârâtă.
A fost respinsă cererea reclamantului formulată pentru obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. F. P. a M. Z., următoarele:
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între reclamant și cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă), precum și între pârât și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuală pasivă).
Întrucât reclamantul este acel care declanșează procedura juridică, lui îi revine obligația de a justifica atât calitatea sa procesuală cât și calitatea procesuală a pârâtului. A. obligație își are temeiul în art.112 Cod procedură civilă și se coroborează cu art.1169 Cod civil.
În speță, reclamantul a achitat suma de 4040 lei, cu titlul de taxa de poluare, la T. din cadrul A. F. P. a O. Ș.-S., conform chitanței seria TS3A nr.9517039/(...).
Prin Decizia de restituire nr.5081 emisă de A. F. P. a O. Ș. S. la data de (...) reclamantului i s-a restituit din suma totală de 4040 lei achitată cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, suma de 1937 lei rămânând nerestituită suma de 2103 lei.
Reclamantul s-a adresat pârâtei A. F. P. a M. Z. prin adresa nr.
54730/(...) solicitând restituirea diferenței de 2103 lei, însă pârâta prin adresa nr. 56080/(...) a comunicat reclamantului că suma solicitată nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor.
Reclamantul însă nu a dovedit existența raportului juridic care să oblige A. F. P. a M. Z., la restituirea sumei de 2103 lei, reprezentând diferență taxă specială de primă înmatriculare, raportul juridic dedus judecății existând între A. F. P. a O. Ș. S. și reclamant.
Pentru aceste motive de fapt și de drept, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. F. P. Z. și a respins în consecință acțiunea formulată de reclamantul M. B. pentru obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale de primă înmatriculare.
Având în vedere că nu s-a dovedit culpa procesuală a pârâtei, văzând dispozițiile art.274 Cod procedură civila, a respins cererea reclamantului pentru obligarea pârâtei A. F. P. a M. Z. la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamatul M. B., solicitând casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare, admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul obligării pârâtelor D. G. a F. P. S. și A. F. P. Z. la restituirea sumei de 2103 lei reprezentând taxă de poluare cu dobânda aferentă de la data achitării până la restituirea integrală a sumei, cu cheltuieli de judecată la fond și recurs.
În motivarea recursului, reclamantul arată următoarele:
Împrejurarea că taxa a fost achitată la T. Ș.-S. (care de altfel este o bancă prin care se derulează fonduri publice și care nu ține de AFP Ș. S., aici derulând operațiuni de încasări și plăți și alte administrații financiare - AFP Nușfalău etc.) este lipsită de relevanță sub aspectul justificării lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. a M. Z. în condițiile în care Ordinul
2224/2011 stabilește care este organul fiscal ce urmează a dobândi calitatea procesuală a A. S. în această cauză.
Pârâta A. Z., prin D. S. nu contestă faptul că ar avea calitate procesuală pasivă. De altfel aceasta a și soluționat cererea de restituire nr.
54730/(...) prin adresa de răspuns nr. 56080/(...), unde, de asemenea nu se contestă calitatea acesteia.
Taxa de poluare a fost achitată la A. S., aceasta fiind emitentul deciziei de calcul în baza căreia a achitat taxa de poluare la T. Ș.-S. D. cum se poate observa nu rezultă din nici un înscris faptul că această taxă ar fi fost achitată în cadrul A. a O. Ș. S.
Față de acest aspecte solicită admiterea recursului meu și casarea hotărârii, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurentul arată că autoturismul în cauză a fost achiziționat sub incidența O.U.G. 50/2008 in forma sa initiala. In consecinta, compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile comunitate incidente trebuie analizata prin raportare la forma sa nemodificata, dezvoltând pe larg motivele de neconformitate ale acestui act normativ în raport cu dreptul comunitar.
Examinând recursul, curtea reține următoarele:
Prin citatia transmisă la data de (...) recurentului i s-a pus in vedere sa achite taxa de timbru de 19,5 lei si timbru judiciar de 0,15 lei pentru termenul de judecata din data de (...).
A. taxa nu a fost contestata in conditiile art. 18 alin. 2 din Legea
146/1997 devenind astfel irevocabila si nu a fost achitata pana la inchiderea dezbaterilor din data de (...).
Conform art. 20 alin. 1 si 3 din Legea 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Neîndeplinirea obligației de plata pana la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Aceeasi sanctiune este prevazuta si de art. 9 din OG 32/1995 in cazul neachitarii timbrului judiciar.
Avind in vedere cele mai sus expuse rezulta ca in speta sunt incidente prevederile art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997 si art. 9 din OG 32/1995 astfel ca in temeiul acestor texte de lege Curtea va anula recursul declarat in speta ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul M. B. împotriva sentinței civile nr. 1145 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al
Tribunalului S. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. L. R. A. A. M. R.-R. D.
GREFIER M. V.-G.
Red.S.L.R./G.C.
2 ex./(...)
Jud.fond: P. A.R.