Sentința nr. 484/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Comentarii

0

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI F.

Dosar nr. (...)

SENTINȚA CIVILĂ NR. 484/2012

Ședința publică din data de 27 iunie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B. GREFIER: D. C.

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC T. T. SRL în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. C. și A. N. DE A. F. - D. G. DE S. A C., având ca obiect - contestație act administrativ fiscal D. nr. 22/2011 emisă de A. - D.

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13 iunie 2012, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru când s-a dispus amânarea pronunțării la data de (...) și apoi la data de (...).

CURTEA

Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la (...) de reclamanta SC T. T. SRL în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. A J. C. și A. N. DE A. F. - D. G. DE S. A C. s-a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună:

1. Anularea parțială a D. nr. 22/(...) a Agenției Naționale de A. fiscală, D. G. de S. a C., comunicată în (...), anularea parțială a D. de impunere nr. 1164/(...) și a R.ui de inspecție fiscală nr. 2396 încheiat la data de (...) cu privire la obligațiile fiscale suplimentare stabilite de către inspectorii fiscali în sumă totală de 738.374 lei(387.732 lei debit calculat și 350.642 lei majorări), reprezentând impozit pe profit, TVA, majorări de întârziere și penalități, în baza art. 8,10,11,12,13 din L.

554/2004 și art. 218 alin.(2) din OG 92/2003, cu privire la următoarele sume detaliate: - 43.443 lei și majorările de întârziere de 38.531 lei, aferent cheltuielilor în sumă totală de 271.516 lei înregistrată de reclamantă ca și cheltuieli deductibile integral înregistrate ca fiind cheltuieli de reclamă și publicitate și considerată de organul de control ca fiind cheltuieli de protocol cu deductibilitate limitată

- 27.802 lei și majorările de întârziere de 24.808 lei reprezentând impozit pe profit aferent cheltuielilor de deplasare în sumă totală de

173.768, calculate retroactiv de organul fiscal

- 2.431 lei și majorările de întârziere de 4.513 lei reprezentând impozit pe profit aferent chletuielilor cu trainingul de personal efectuate în anul 2005, în sumă totală de 15.195 lei , calculat retroactiv de organul fiscal

- 9.590 lei și majorările de întârziere aferente în sumă de 14.361 lei reprezentând impozit pe profit aferent cheltuielilor cu combustibilul în sumă totală de 59.934 lei, calculat retroactiv de organul fiscal

- 12.438 lei și majorări de întârziere în sumă de 11.146 lei reprezentând impozit pe profit aferent înregistrării în contabilitate a unor facturi ulterioare bilanțului, calculat retroactiv de către organul fiscal - sumele dublate și triplate în actul de control

- 43.246 lei și majorările de întârziere în sumă de 31.941 lei reprezentând impozit pe profit aferent unor cheltuieli care nu au efectuate în scopul realizării de venituri impozabile precum și a unor cheltuieli de sponsorizare, calculat retroactiv de organul fiscal

-154.889 lei și majorările de întârziere de 131.446 lei reprezentând TVA aferent facturilor reprezentând contravaloarea chiriei spațiului închiriat

-25.262 lei și majorări de întârziere în sumă de 24.427 lei reprezentând

TVA aferent serviciilor de cazare , calculat retroactiv de organul fiscal

- 68.631 lei și majorările aferente în sumă de 69.469 lei reprezentând TVA aferent cheltuielilor de protocol cu deductibilitate limitată

2. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare s-a arătat că:

În data de (...) autoritățile fiscale au informat reclamanta cu privire la măsurile luate de către inspectorii fiscali (raportul de inspecție fiscală nr. 2396 din (...)) și decizia de impunere nr. 1164 din (...) dispunând în mod netemeinic și nelegal ca societatea reclamantă să plătească suma de:

• 1.116.486 lei reprezentând impozit pe profit datorat de persoane juridice române, cu majorări de întârziere aferente în cuantum de 1.019.375 lei;

• 249.105 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugată, cu majorări de întârziere aferente în cuantum de 225.637 lei;

• 536.553 lei reprezentând impozitul pe veniturile obținute din R. de nerezidenți-persoane juridice nerezidente cu majorări de întârziere aferente în cuantum de 378.382 lei.

P. controlată a fost cuprinsă între (...)-(...) așa cum rezultă atât din actele de control cît și din conținut anexelor ce fac parte integrantă din raportul de inspecție fiscală.

După comunicarea D. de impunere, în baza art. 205,206 Cod Procedură F. reclamanta a formulat contestație solicitând anularea deciziei de impunere și a raportului de inspecție, contestație soluționată de A. N. de A. F., D. G. de S. a C. prin D. nr. 22/(...), comunicată către reclamantă la data de (...).

Prin D. precizată A. a desființat parțial D. de impunere cu privire la impozitul pe profit în sumă de 977.536 lei și majorările aferente precum și cu privire la impozitul în sumă de 536.553 lei și majorările de întârziere aferente, urmând ca organele de inspecție fiscală să procedeze la o nouă verificare a aceleiași perioade. De asemenea s-a admis parțial contestația formulată cu privire la suma de 88.488 lei reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar și majorări de întârziere.

Prin aceeași Decizie A. a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă cu privire la impozitul pe profit în sumă de 95.704 lei stabilit retroactiv pe perioada 2005-2009 cu majorări și penalități de întârziere în sumă de 93.359 lei, TVA stabilit suplimentar pentru perioada 2005-2009 în sumă de

180.151 lei cu majorări și penalități aferente de 155.873 lei.

De asemenea, contestația a fost respinsă ca nemotivată cu privire la suma de 43.246 lei reprezentând impozit pe profit cu majorări de întârziere aferente în sumă de 31.943 lei și cu privire la suma de 68.631 lei reprezentând TVA stabilită suplimentar pentru perioada 2005-2009 cu majorări și penalități de întârziere în sumă de 69.469 lei.

Obiectul prezentei acțiuni îl constituie anularea parțială a D. A. nr. 22/(...) precum și a D. de impunere nr. 1164/(...) și a R.ui de inspecție fiscală nr. 2396 încheiat la data de (...) cu privire la sumele pentru care contestația a fost respinsă ca neîntemeiată și cele pentru care a fost respinsă ca nemotivată.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate invocate, reclamanta arată, în esență, că decizia de impunere a fost emisă cu nesocotirea prevederilor legale, atât în ceea ce privește calificarea unor cheltuieli de reclamă și publicitate ca fiind cheltuieli de protocol, cu deductibilitate limitată, cât și a aprecierii ca nedeductibile a unor cheltuieli de deplasare, de cazare și diurnă a salariaților petentei, de training al personalului, precum și cu combustibilul, relevând că există documentele justificative cerute de lege în acest sens. T., s-a arătat că în mod greșit nu a fost admisă deductibilitatea unor cheltuieli pentru care facturile au fost emise ulterior datei bilanțului, că anexele RIF atestă că unele sume, apreciate ca reprezentând cheltuieli nedeductibile, au fost dublate sau chiar triplate, rezultând astfel un clacul greșit la bazei de impunere.

În ceea ce privește sumele impuse cu titlu de TVA, s-a relevat că suma de

154.889 lei și majorările de întârziere de 131.446 lei reprezentând TVA aferent facturilor reprezentând contravaloarea chiriei spațiului închiriat a fost stabilită în mod greșit, având în vedere că locatorul a îndeplinit formalitățile cerute de lege pentru notificarea opțiunii de taxare. De asemenea, s-a arătat că organul de control cât și cel de soluționare a contestației a considerat greșit că societatea reclamantă a dedus în mod eronat TVA-ul aferent facturilor de cazare în C.-N. a unor persoane fizice, angajate la SC T. T. SRL, persoane care se deplasează de la domiciliul acestora la sediul social, în condițiile în care societatea deține un apartament de serviciu.

În fine, în ceea ce privește TVA-ul impus, aferent cheltuielilor calificate de organul de control ca fiind de protocol , analizate în primul punct al acțiunii, s-a subliniat că organul de control a considerat că TVA-ul nu este deductibil, în mod eronat, întrucât pe de o parte această TVA aferentă cheltuielilor de protocol cu deductibilitate limitată a fost calculată în mod eronat, iar pe de altă parte, atâta vreme cât aceste cheltuieli sunt deductibile, greșit au fost incluse și în baza de impunere pentru TVA.

Pârâtele au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea ca nefondata a cererii de chemare in judecata formulate de reclamanta SC T. T. S.

În cauză a fost dispusă efectuarea unui raport de expertiză contabilă, iar urmare a depunerii acestuia, a răspunsului la obiecțiuni, precum și a celor relevate de către expert, cu ocazia lămuririlor oferite instanței, la termenul din (...), reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul în care a solicitat anularea parțială a actelor contestate, pentru sumele de 113.146 lei, impozit pe profit cu majorări aferente de 104.813 lei și de 233.584 lei TVA, cu majorări aferente în sumă de 212.295 lei.

Asupra cauzei de față, Curtea constată următoarele:

In cursul anului 2010, la societatea T. T. SRL C. N. a fost efectuata o inspectie fiscala de catre reprezentantii D. G. A F. P. C. (DGFP), Activitatea de I. F. P. supusa verificarii a fost (...) - (...). Inspectia fiscala a avut ca obiectiv verificarea calcularii, inregistrarii si virarii obligatiilor fata de bugetul statului, constand in impozite, taxe, contributii sociale si alte venituri.

La finalizarea inspectiei fiscale s-a intocmit R. de inspectie fiscala nr.

2396/(...) si D. de impunere înregistrata sub nr. 1164/(...) prin care au fost stabilite pentru SC T. T. SRL C. N. obligatii fiscale suplimentare de plata in valoare totala de 3.525.538 lei reprezentand debit suplimentar si majorari de intarziere la sursele impozit pe profit, impozit pe veniturile nerezidentilor si taxa pe valoarea adaugata, pentru perioada (...) - (...)

In data de (...), SC T. T. SRL C.-N. a depus contestatie impotriva deciziei de impunere, inaintată spre solutionare D. G. de S. a C. din cadrul Agentiei

Nationale de A. F.

Contestatia a fost soluționata prin decizia nr. 22/(...), în sensul desființării parțiale a deciziei de impunere cu privire la impozitul pe profit în sumă de

977.536 lei și majorările aferente precum și cu privire la impozitul în sumă de

536.553 lei și majorările de întârziere aferente, urmând ca organele de inspecție fiscală să procedeze la o nouă verificare a aceleiași perioade. De asemenea s-a admis parțial contestația formulată cu privire la suma de 88.488 lei reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar și majorări de întârziere.

Prin aceeași decizie, A. a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă cu privire la impozitul pe profit în sumă de 95.704 lei stabilit retroactiv pe perioada 2005-2009 cu majorări și penalități de întârziere în sumă de 93.359 lei și la TVA stabilit suplimentar pentru perioada 2005-2009 în sumă de 180.151 lei cu majorări și penalități aferente de 155.873 lei.

De asemenea, contestația a fost respinsă ca nemotivată cu privire la suma de 43.246 lei reprezentând impozit pe profit cu majorări de întârziere aferente în sumă de 31.943 lei și cu privire la suma de 68.631 lei reprezentând TVA stabilită suplimentar pentru perioada 2005-2009 cu majorări și penalități de întârziere în sumă de 69.469 lei.

Obiectul prezentei acțiuni îl constituie anularea parțială a D. A. nr. 22/(...) precum și a D. de impunere nr. 1164/(...) și a R.ui de inspecție fiscală nr. 2396 încheiat la data de (...) cu privire la sumele pentru care contestația a fost respinsă ca neîntemeiată și cele pentru care a fost respinsă ca nemotivată. În cursul judecății, urmare a depunerii raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, cererea a fost precizată, în sensul în care motivele de nelegalitate vizează doar sumele care, și în opinia expertului, au fost impuse în mod nejustificat.

O primă precizare considerată necesară de către Curte este cea referitoare la motivele pentru care a apreciat că a fost legal sesizată, cu privire la toate aspectele ce vor face obiectul analizei în cele ce urmează, respectiv inclusiv în privința sumelor pentru care organul de soluționare a contestației a apreciat că nu au fost indicate, în mod explicit, motivele de nelegalitate.

Astfel, în primul rând, se constată că pârâtele nu au înțeles să invoce o eventuală inadmisibilitate parțială a acțiunii, din această perspectivă, iar instanța nu a apreciat oportun a proceda astfel, având în vedere, pe de o parte, împrejurarea că toate sumele cu privire la care urmează a se pronunța au făcut obiectul contestației administrative.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar achiesa poziției conform căreia, într- adevăr, nu au fost dezvoltate motivele pentru care reclamanta a apreciat că unele sume au fost impuse în mod nejustificat, această împrejurare poate fi imputată chiar organelor fiscale, deoarece expertul a validat apărările petentei legate de faptul că inadvertentele in formularea contestației administrative, precum și ulterior, a obiectivelor expertizei s-a datorat faptului ca anexele la raportul de inspectie fiscala nu au fost întocmite separat pe fiecare tip de cheltuială pentru a putea fi identificata componenta sumelor consemnate in raportul de inspectie fiscala cu cele prezentate detaliat în anexe.

Or, în acest context, sancționarea reclamantei pe motive procedurale ar apărea ca fiind o soluție extrem de formalistă, care nu ține cont de realitatea speței, de complexitatea acesteia, de intervalul scurt stabilit de lege, în vederea formulării contestației administrative, precum și de atitudinea organelor de inspecție fiscală.

Pornind de la aceste premise, Curtea urmează a detalia cele 10 categorii de obligații fiscale suplimentare de plată, cu privire la care reclamanta a apreciat că au fost stabilite în mod netemeinic și nelegal, în ordinea în care ele sunt analizate în D. nr. 22/(...) de către A.

1.În ceea ce privește suma de 43.443 lei reprezentând impozit pe profit și majorările de întârziere de 38.531 lei, aferent cheltuielilor în sumă totală de 271.516 lei înregistrate de reclamantă ca și cheltuieli deductibile integral ca fiind cheltuieli de reclamă și publicitate și considerate de organul de control ca fiind cheltuieli de protocol cu deductibilitate limitată, instanța constată că problema care trebuie lămurită este cea legată de corecta încadrare legală a acestui tip de cheltuieli.

Astfel, din documentele existente la dosarul cauzei, reiese ca autoritatea fiscala a considerat că, pe perioada supusă controlului, societatea T. T. SRL a încadrat greșit anumite cheltuieli în sumă totală de 271.516 lei ca fiind de reclamă și publicitate care sunt deductibile integral la calculul impozitului pe profit în baza art. 21 alin.(2) lit. d) Cod F. si le-a reclasificat prin actele de control atacate ca fiind cheltuieli de protocol care au deductibilitate limitată la calculul impozitului pe profit în baza art. 21 alin.3 lit.(d) Cod F.. Reclamanta, având deja consumat plafonul admis privind cheltuielile de protocol, a rezultat o obligație suplimentara de plata privind impozitul pe profit in suma de 43.443 lei calculata prin aplicarea cotei de impozit pe profit de 16% la suma totala a cheltuielilor de

271.516 lei.

O. de inspectie fiscala au considerat ca prin continutul lor cheltuielile cu diverse produse acordate de SC T. T. SRL clienților sau potențialilor săi clienți pentru promovarea numelui firmei sau produselor sale, nu pot fi considerate cheltuieli de reclama si publicitate, avand in vedere ca au fost inregistrate in contabilitate pe baza de „. de consum semnate de catre diverse persoane angajate SC T. T. SRL, sau in unele cazuri nesemnate la predător sau la primitor";. De asemenea, autoritatea fiscala a retinut faptul ca reclamanta a inregistrat cheltuieli de reclama si publicitate fara sa prezinte un contract in baza caruia s-au efectuat aceste cheltuieli si ca produsele au fost inregistrate direct pe cheltuieli fara ca societatea sa aduca ca justificare un contract incheiat cu clientul sau potentialul client caruia i-au fost destinate produsele.

Prin actiunea formulata, reclamanta sustine ca in baza prevederilor art. 21 alin.(2) lit.d) din C. F. cheltuielile de reclamă și publicitate efectuate în scopul popularizării firmei, produselor sau serviciilor, în baza unui contract scris, precum și costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare sunt considerate cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri și pe cale de consecință sunt considerate a fi cheltuieli deductibile fiscal.

In ceea ce priveste deductibilitatea cheltuielilor de reclama si publicitate la calculul impozitului pe profit, C. fiscal la A. 21 al (2) lit. d) prevede ca sunt cheltuieli in scopul realizarii de venituri si in consecinta cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit si ". de reclama si publicitate efectuate in scopul popularizarii firmei, produselor sau serviciilor, in baza unui contract scris, precum si costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare. Se includ in categoria cheltuielilor de reclama si publicitate si bunurile care se acorda in cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru incercarea produselor si demonstratii la punctele de vanzare, precum si alte bunuri si servicii acordate cu scopul stimularii vanzarilor";

C. fiscal, la A. 21 alin. (4) lit f) prevede: "Urmatoarele cheltuieli nu sunt deductibile: f) cheltuielile inregistrate in contabilitate, care nu au la baza un document justificativ, potrivit legii, prin care sa se faca dovada efectuarii operatiunii sau intrarii in gestiune, dupa caz, potrivit normelor";.

Cheltuielile de protocol sunt cheltuieli ocazionate de acordarea unor cadouri, tratatii si mese partenerilor de afaceri, efectuate in scopul afacerii, iar cele de reclama si publicitate reprezintă ansamblul de mijloace folosite pentru ca produsele aflate in vanzare sa fie cunoscute si apreciate de catre consumatori si prin care se realizeaza un sistem de comunicatie la nivel de piata.

Promovarea, este o necesitate pentru înfăptuirea obiectivelor strategice și tactice ale întreprinderii, pentru înviorarea ciclului de viață al produsului, ca și pentru anihilarea efectelor acțiunilor ce duc la scăderea vânzărilor.

Coroborând aceste aspecte, Curtea achiesează poziției expertului conform căreia cheltuielile de reclama - publicitate sunt deductibile la calculul impozitului pe profit in măsura in care sunt angajate in scopul realizării de venituri impozabile, iar contribuabilul persoana juridica are puterea discreționara de a angaja orice cheltuieli legal efectuate, in baza principiului liberei gestiuni a activității comerciale, in vederea producerii de venituri impozabile, precum și dreptul de a le deduce la calculul impozitului pe profit.

Așa fiind, în categoria cheltuielilor de reclama si publicitate deductibile la calculul impozitului pe profit intra si bunurile care se acorda in cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru încercarea produselor si demonstrații la punctele de vânzare, precum si alte bunuri si servicii acordate cu scopul stimulării vânzărilor, pe langa cheltuielile de reclama si publicitate efectuate in scopul popularizării firmei, produselor sau serviciilor, in baza unui contract scris, precum si costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare.

Pornind de la aceste premise, apreciate corecte de către instanță, expertul a constatat că în perioada supusa controlului SC T. T. SRL a derulat mai multe actiuni de promovare si publicitate si a utilizat mijloace specifice de informare si atragere a a cumparatorilor in vederea creșterii vânzărilor. Cheltuielile ocazionate de aceste actiuni/mijloace de promovare au fost inregistrate in evidenta contabila a societatii ca si cheltuieli de reclama si publicitate pe baza documentelor justificative dupa cum urmeaza:

- in anul 2005: cheltuieli în sumă de 20.448 lei reprezentând diverse produse, calificate de organul fiscal ca fiind de protocol: geci roșii, geci albastre, ceasuri, pixuri, tricouri de polo, tricouri de fotbal, polar roșu, polar albastru, veste, etc;

- in anul 2006: cheltuieli în sumă de 48.084 lei reprezentând diverse produse, calificate de organul fiscal ca fiind de protocol: calendare, bilete de avion T., pixuri, tricouri de polo, tricouri de fotbal, agende, DVD playere etc;

- anul 2007: cheltuieli în sumă de 97.585 lei reprezentând diverse produse, calificate de organul fiscal ca fiind de protocol: cheltuieli de deplasare in baza unor ordine de deplasare fără ca acestea sa fie vizate la destinație (Malta), agende, borsete, bilet de avion la B. etc;

-anul 2008: cheltuieli în sumă de 105.399 lei reprezentând diverse produse, calificate de organul fiscal ca fiind de protocol: tichete cadou acordate angajaților altor societăți, creme Nivea, creme Atrix, mingi de fotbal A., camere foto digitale, cani de cafea, agende, borsete.

Au fost luate in considerare in spiritul reglementarilor relevante prezentate, urmatoarele documente:

- Contractele de distributie incheiate intre SC T. T. SRL cu distribuitorii sai care contin si clauza de publicitate;

- Contracte si facturi privind achizitia diverselor materiale publicitare;

- Facturi si avize de expeditie prin care materialele promotionale au fost distribuite clientilor;

- Regulamente de organizare privind desfășurarea unor campanii publicitare care prevad perioada, locul, produsele și bunurile ce urmeaza a se acorda în scop publicitar, astfel de documente fiind anexate răspunsului expertului la referatul cuprinzând poziția pârâtei față de răspunsul inițial la obiecțiuni;

- Decizii si referate interne privind aprobarea/distribuirea materialelor publicitare ;

- Jurnalele SC T. T. SRL privind inregistrarea contabila a cheltuielilor cu reclama si publicitatea.

T., expertul a indicat, în ceea ce priveste retinerea organelor fiscale ca cheltuielile de reclama si publicitate au fost inregistrate in contabilitate de catre reclamanta avand la baza bonuri de consum semnate de catre diverse persoane angajate SC T. T. SRL, sau in unele cazuri nesemnate la predator sau la primitor si in alte cazuri fara sa prezinte un contract in baza caruia s-au efectuat aceste cheltuieli si ca produsele au fost inregistrate direct pe cheltuieli fara ca societatea sa aduca ca justificare un contract incheiat cu clientul sau potentialul client caruia i-au fost destinate produsele, că abordarea organelor fiscale este excesiv de restrictiva raportat la diversitatea actiunilor, bunurilor si serviciilor care fac parte, conform reglementarilor C. fiscal Art 21 al.(2) lit. d) din categoria cheltuielilor de reclama si publicitate deductibile la calculul impozitului pe profit.

În susținerea acestui punct de vedere, s-a indicat în mod pertinent că acordarea de pixuri, agende, calendare si alte materiale personalizate cu numele firmei sau produselor fara sa se solicite semnătura de primire a beneficiarilor, nu justifica respingerea dreptului de deducere a unor astfel de cheltuieli. I., referatul sau confirmarea persoanelor responsabile cu aceasta operațiune ar trebui sa fie suficiente dovezi a distribuirii către beneficiari.

În plus, nu poate fi ignorată susținerea conform căreia modul în care au procedat organele fiscale este, oricum, greșit, din moment ce, daca s-a apreciat că reclamanta nu a avut documente justificative corespunzătoare pe baza cărora au fost inregistrate cheltuielile de reclama si publicitate, dreptul de deducere de la calculul impozitului pe profit ar fi trebuit anulat pentru aceste cheltuieli, fiind lipsită de consecvență reclasificarea lor ca si cheltuieli de protocol care sunt cheltuieli deductibile limitat la calculul impozitului pe profit. A. întrucât înregistrarea in evidenta contabila a unor cheltuieli fara documente justificative atrage anularea deductibilitatii cheltuielilor respective.

In ceea ce priveste documentul bonul de consum mentionat ca document justificativ in baza caruia au fost inregistrate in evidenta contabila cheltuielile de reclama si publicitate pentru unele materiale publicitare fara ca documentul sa fie semnat la predator sau primitor, expertul a arătat că această constatare a organelor de control este nerelevanta, deoarece materialele promotionale sunt inregistrate in evidenta contabila a societatii valoric la data achizitiei pe baza facturilor emise de furnizor. E. contabila se tine global -valoric iar evidenta operativa acestora pe tipuri de materiale promotionale cantitativ valoric este tinuta extracontabil.

T., conform programelor de promovare, materialele au fost trimise clientilor pe baza avizelor de expeditie, iar OMEF 1850/2004 înlocuit cu Ordinul

3512/2008 , prevede că avizul de insotire a marfii este document de descărcare din gestiune a bunurilor cedate cu titlu gratuit. Ca atare, SC T. T. SRL a utilizat bonul de consum pentru a centraliza la finele fiecarei luni si a inregistra in evidenta operativa condusa manual, consumul materialelor promoționale din luna respectiva, materiale care au fost transmise la beneficiari pe baza avizelor de expeditie. In evidenta contabila sunt inregistrate consumurile de materiale publicitare numai valoric. Cele doua documente justificative: avizul de expeditie impreuna cu bonul de consum, oferă informațiile necesare pentru a le califica ca si documente justificative pentru inregistarea in evidenta reclamantei consumul de materiale promotionale ca si cheltuielili de reclama si publicitate.

În plus, s-a mai relevat că reclamanta a achizitionat materiale (produse) si servicii destinate difuzarii mesajelor publicitare sau pentru a le acorda clientilor sau potentialilor clienti in scopul stimularii vanzarilor. Achizitia materialelor publicitare are la baza documente justificative, contracte de achizitie, facturi, prevazute de reglementarile contabile si fiscale in vigoare. P. transmiterea mesajelor publicitare, societatea a utilizat salariatii proprii sau a clientilor cu care a avut agreat prin contarctele de livrare marfa clauza speciala privind publicitatea. Reclamanta nu a utilizat serviciile unui tert - prestator de servicii si in consecinta nu a fost cazul de a incheia contracte privind difuzarea materialului publicitar.

Ca atare, concluzia expertului, care nu a fost combătută în mod pertinent de către pârâte și care va fi însușită, drept urmare, de către instanță, este aceea conform căreia este corectă calificarea din punct de vedere fiscal a cheltuielilor în sumă totală de 271.516 lei înregistrate de SC T. T. SRL ca fiind cheltuieli de reclamă și publicitate, conform art. 21 alin.(2) lit. d) Cod F. si nu este justificata reclasificarea acestora ca si cheltuieli de protocol de protocol cu deductibilitate limitată, în baza art. 21 alin. (3) lit.a) Cod F. pentru suma de 268.751 lei.

T., expertul a concluzionat în sensul în care nu sunt deductibile cheltuieli in suma de 2765 lei rezultand un impozit pe profit suplimentar de 442 lei si majorari de 468 lei, aspecte cu privire la care nu au fost formulate obiecțiuni de către reclamantă, în anexa 1 la R. de expertiza, expertii prezentând in coloanele

„Explicatii"; si „documente justificative"; ce au fost luate in considerare de catre experti, detalii pentru fiecare cheltuiala, comparativ cu motivatia din R. de inspectie fiscala.

P. a achiesa celor relevate în cuprinsul raportului de expertiză, inclusiv cu privire la modul deficitar de întocmire a anexelor RIF, care a trebuit să fie respectat și preluat de către expert, Curtea ia act și de faptul că în această categorie au fost incluse o serie de sume care nu reprezintă, în fapt, cheltuieli de reclamă, ci sume aferente deplasărilor angajaților proprii ai petentei, explicațiile expertului pe marginea acestor aspecte fiind redată în cuprinsul încheierii de ședință de la termenul din (...).totodată, s-a ținut cont de împrejurarea că în ceea ce priveste tipul de materiale publicitare sau materiale/ servicii achizitionate si oferite in scopuri promotionale, nu exista restrictii legale privind tipul acestora si obligativitatea ca aceste cheltuieli sa aiba legatura cu obiectul de activitate a SC T. T. S.

2. În privința sumei de 27.802 lei și a majorărilor de întârziere de

24.808 lei reprezentând impozit pe profit aferent cheltuielilor de deplasare în sumă totală de 173.768, Curtea constată că în această categorie au fost incluse: a) cheltuieli privind cazarea și diurna salariaților proprii care au locul muncii în teritoriu, care s-au deplasat în interesul serviciului la sediul social din

C. N.; b) cheltuieli de deplasare în străinătate, fără ordin de deplasare.

Atât organul de control cât și cel de soluționare a contestației administrative au reținut că, din coroborarea textelor de lege aplicabile speței respectiv art. 21 alin.(4) lit. f), art. 6 din L. contabilității 82/1991, prev. art. 1 și 2 din anexa nr. 1 a OMFP nr. 1580/2004 și OMFP nr.3512/2008, legiuitorul a prevăzut că sunt deductibile cheltuielile efectuate în țară și străinătate dacă realitatea operațiunii se poate justifica în orice moment, prin reflectarea acesteia în contabilitate pe bază de documente justificative, respectiv ordin de deplasare pentru deplasările interne, întocmit în condițiile legii și decont de cheltuieli pentru cele externe.

În ceea ce privește sumele impuse cu acest titlul, Curtea va da însă prevalență apărărilor reclamantei, confirmate atât de către prevederile legale incidente, cât și de către expertul numit în cauză, ambele categorii de cheltuieli prezentate anterior intrând în categoria celor deductibile.

Astfel, instanța ia act de faptul că reclamanta are angajati care isi desfasoara activitatea in conditii de mobilitate, neavand un sediu fix. P. realizarea sarcinilor de serviciu acesti salariati se deplaseaza de la domiciliu acestora la sediul clientilor/potentialilor clienti din zona lor de responsabilitate.

Reclamanta are ca salariați 11 persoane a căror contracte de munca prevad ca activitatea se desfasoara "; la sediul clientilor"; , fiind menționată doar zona de responsabilitate, ca de exemplu: M., M., R., etc.

Ca atare, în baza prevederilor C. Muncii art. 43 si 44, rezulta ca in cazul exercitarii temporare de catre salariati a sarcinilor de serviciu in afara locului de munca definit in contractul individual de munca, acestia se afla in delegatie si au dreptul la plata cheltuielilor de transport si cazare, precum si la o indemnizatie de delegare, in conditiile prevazute de lege sau de contractul colectiv de munca aplicabil.

In consecință, salariatii care in contractele individuale de munca au definit locul de munca in alte localitati decat localitatea in care se afla sediul societatii, sunt in delegatie si au dreptul la diurna in cazurile in care se deplaseaza in localitatea in care isi are sediul societatea sau in alte localitati atunci cand localitatea respectiva nu intra in zona de responsabilitate definita la incheierea contractului individual de munca.

Ca atare, aprecierea organelor de control ca nu pot fi acceptate ca si deductibile la calculul impozitului pe profit cheltuielile cu cazarea si diurna pentru deplasarea salariatilor proprii la C.- N. localitate unde se afla sediul social al societatii, este nejustificata.

In ceea ce priveste continutul documentului - ordin de deplasare - decont de cheltuieli, in legatura cu care organele de control au retinut ca nu contine toate informatiile prevazute de reglementarile in vigoare „ nu sunt completate corect sau complet";, expertul arată că, avand in vedere specificul activitatii personalului din Departamentul Vanzari pe tot teritoriul Romaniei, a distantei considerabile dintre sediul societatii si locul de munca desemnat in contractul individual de munca si faptul ca nu exista posibilitatea acordarii unui avans pentru deplasare in numerar, reclamanta a emis carduri bancare business, nominale. Fiecarui card bancar business i s-a stabilit o limita zilnica de tranzactionare, angajatii avand dreptul sa-l utilizeze pentru plata cheltuielilor de deplasare sau pentru alte cheltuieli efectuate in interesul societatii.

Conform art.27 din Regulamentul Intern, angajatii sunt obligati sa intocmeasca saptamanal si sa transmita spre aprobare decontul de cheltuieli intern, care practic contine toate documentele justificative aferente cheltuielilor efectuate intr-o saptamana, inclusiv diurna daca in perioada respectiva salariatii au fost in delegatie. Verificarea si aprobarea cheltuielilor efectuate de salariati se face prin intermediul decontului de cheltuieli, formular intern, care are informatiile prevazute de reglementarile legale, inclusiv rubricile "avans ridicat";, "diferenta de primit/restituit";.

Ordinul de deplasare este utilizat pentru efectuarea deplasarii salariatilor in alte localitati decat cele in care este definit locul lor de munca conform Contractului individual de munca. In consecinta, deplasarea salariatilor de la domiciliul lor/zona in care isi desfasoara activitatea, la sediul societatii pentru a participa la diverse intalnitri de afaceri, intalniri ale managementului, etc, se realizeaza in baza ordinelor de deplasare.

In baza art. 27 a Regulamentului Intern, verificarea si aprobarea cheltuielilor de deplasare este sarcina directorului economic. Deconturile de cheltuieli sunt aprobate de directorul economic dupa ce o alta persoana din cadrul departamentului financiar a verificat documentele respective. R. „. financiar preventiv"; este reglementata in instituțiile publice, agenții economici privați având libertatea sa-si organizeze controlul intern conform strategiei proprii.

In ceea ce privește cheltuielile de cazare, transport si diurna pentru deplasari externe, Curtea constată că sustinerea reclamantei in sensul ca decontul de cheltuieli este documentul justificativ pentru inregistrarea in contabilitate a cheltuielilor ocazionate de deplasarile externe este validata de D. nr. 22/(...) a D. G. de S. a C. din cadrul A. (pag. 29 a D.), cu conditia ca documentul sa indeplineasca conditiile impuse de legislatia in vigoare.

Pornind de la aceste premise, analizand documentele existente la dosarul cauzei si documentele puse la dispozitie in timpul desfasurarii expertizei, pe baza prevederilor legale relevante, citate în cuprinsul raportului, expertul a procedat la examinarea documentelor pe baza carora au fost inregistrate in contabilitatea agentului economic cheltuielile de deplasare externa neadmise de organele de control la calculul impozitului pe profit si a constatat urmatoarele:

-cheltuielile privind deplasarile externe ale salariatilor au la baza deconturi de cheltuieli completate cu informatiile prevazute de reglementarile in vigoare. Decontul de cheltuieli este documentul justificativ pentru inregistrarea in contabilitate a cheltuielilor ocazionate de deplasarile externe asa cum rezulta din prevederile OMFP nr 1850/2004 privind registrele si formularele financiar contabile, inlocuit cu OMFP 3512/2008 de la data de (...).

-aprobarea deconturilor de cheltuieli s-a facut in conformitate cu prevederile

Regulamentului intern al societatii.

-aprecierea oportunitatii delegarii salariatilor unei societati private, este o prerogativa exclusiva a angajatorului.

-solicitarea organelor de control ca pentru deplasarile externe sa fie prezentate ordine de deplasare vizate la destinatie este nejustificata.

Ca atare, în baza datelor prezentate în anexa 2 a raportului de expertiză, precum și a lămuririlor oferite prin răspunsul la referatul întocmit ulterior depunerii răspunsului la obiecțiuni, Curtea urmează a valida poziția reclamantei, astfel cum a fost precizată, în sensul în care au la baza documente justificative pentru deductibilitatea integrală a acestora, cheltuieli in suma de 168.022 lei, nefiind justificata actiunea reclamantei pentru suma de 5.746 lei, pentru care aceasta datoreaza un impozit suplimentar de 919 lei si majorari de 920 lei.

În legătură că aceste sume, Curtea notează și că pârâtele nu au înțeles să formuleze obiecțiuni cu privire la constatările expertului.

3. Cu privire la suma de 2.431 lei și majorările de întârziere de

4.513 lei reprezentând impozit pe profit aferent cheltuielilor cu trainingul de personal efectuate în anul 2005, în sumă totală de 15.195 lei, instanța constată că societatea reclamantă a organizat traininguri pentru angajații proprii în U. pe care organele de control le-au considerat nedeductibile din punct de vedere fiscal invocând ca și motiv faptul că acestea nu sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.

Expertul arată că suma contestata, de 15.195 lei, face parte dintr-un total de 21.895,9 lei consemnat in A. 6.2 la R. de inspectie fiscala și se compune din:

- Fact. 6260185/(...) emisa de SC A. C. SRL pentru 526,77 lei;

- Fact. 9590960/(...) emisa de SC I. C. SRL pentru 312,49 lei;

- Fact.externa 4/(...) emisa de T. T. KFT U. in valoare de 8,596.02 EURO din care pentru trening 554.58 EURO echivalentul a 14.353,99 lei.

In ceea ce priveste Fact. 6260185/(...) emisa de SC A. C. SRL pentru

526,77 lei, aceasta nu apartine reclamantei si in consecinta nu este justificata inregistrarea pe cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit, constatare cu privire la care nu au fost formulate obiecțiuni.

In ceea ce priveste Fact. 9590960/(...) emisa de SC I. C. SRL pentru 312,49 lei, aceasta reprezinta refacturarea cheltuielilor de deplasare in U. la firma T. T. KFT in baza contractului de prestari servicii privind tinerea contabilitatii, intocmirea si prezentarea conturilor anuale care la art. 2.8, Onorariile executantului-prestator prevede: „onorariile sunt exclusive, cu exceptia cheltuielilor de deplasare (transport, diurna,cazare) efectuate cu consimtamantul clientului, in interesul executarii lucrarilor contractate";. Există documente justificative, în sensul în care scopul deplasării este expres menționat în ordinul de deplasare, deductibilitatea acestei cheltuieli neputând fi astfel contestată, deoarece participarea la o sedinta de instruire pe tema inchiderii conturilor anuale a responsabilului cu prestarea serviciilor de tinere a contabilitatii societatii este evident o cheltuiala in scopul realizarii de venituri.

In ceea ce priveste Fact.externa 4/(...) emisa de T. T. KFT U. in valoare de

8,596.02 EURO din care pentru training, 554.58 EURO echivalentul a 14.353,99 lei, vor fi validate susținerile reclamantei legate de faptul că T. T. KFT U. a contractat servicii necesare implementarii programului informatic SAP la sediul sau/si la filiala din R. a grupului T. T., cu H. KFT. Contractul a fost incheiat la 23 iulie 2004, data la care inca nu era inregistrata filiala din R. SC T. T. S.

Expertul a indicat că sistemul informatic SAP este utilizat in toate filialele grupului, iar din contractul mentionat reiese ca serverul necesar functionarii aplicatiei la filialele din U. si R. se afla instalat la filiala din U..

La data de (...), s-a incheiat contractul intre T. T. KFT U. si T. T. SRL R. prin care T. T. KFT s-a angajat sa refactureze serviciile furnizate de H. KFT in legatura cu sistemul informatic SAP. Tarifele sunt aceleasi care sunt prevazute in contractul incheiat intre H. KFT si T. T. KFT U., pentru speta in cauza s-a perceput un tarif de 550 E. pentru instruirea personalului pentru exploatarea aplicatiei.

Curtea constată că utilitatea unui sistem informatic si necesitatea instruirii personalului in vederea exploatarii lui in conditii corespunzatoare, nu poate fi contestata, iar drept urmare, chetuielile ocazionate de pregatirea personalului pentru exploatarea sistemului informatic al societatii sunt cheltuieli efectuate in scopul realizarii veniturilor, cu atât mai mult cu cât oportunitatea actiunilor de pregatire profesionala este in competenta exclusiva a societatii.

Ca atare, va fi validată poziția expertului, în sensul în care cheltuielile contestate de reclamanta ca fiind cheltuieli cu trainingul de personal efectuate în anul 2005, în sumă totală de 15.195 lei, sunt cheltuieli cu servicii diverse pentru suma de 839,26 lei (526,77 + 312,49) si cheltuieli cu trainingul personalului pentru suma de 14.353,99 lei. Dintre acestea, sunt cheltuieli efectuate in scopul realizarii veniturilor cele în cuantum de 14.666,48 lei (312,49+14.353,99) si, in consecinta, deductibile la calculul impozitului pe profit. T., este nedeductibila suma de 529 lei pentru care reclamanta datoreaza impozit de 85 lei si majorari de 170 lei.

4. P. suma de 9.590 lei și majorările de întârziere aferente în sumă de

14.361 lei reprezentând impozit pe profit aferent cheltuielilor cu combustibilul în sumă totală de 59.934 lei, Curtea constată că pârâtele au imputat reclamantei faptul că nu deține documente justificative.

O. de control sustin faptul ca in anul 2005, reclamanta a inregistrat cheltuieli cu combustibilul auto pentru care consumul nu a putut fi justificat cu foi de parcurs iar achizitia combustibilului nu a putut fi justificata cu documente care sa aiba inscrise datele de identificare ale societatii SC T. T. S. P. anul 2009 s-a retinut ca in mod eronat reclamanta si-a exercitat dreptul de deducere pentru consumul de combustibil al unor autovehicule utilizate de persoane care nu au functia de agenti de vanzari ci sunt ingineri stiinta materialelor, inginer autovehicule sau director general.

P. anul 2009, organele de control au considerat cheltuieli nedeductibile la calculul impozitului pe profit cheltuieli cu combustibilul auto in suma de 9.443 lei pe motiv ca persoanele pentru care se inregistreaza consumul de combustibil nu au functia de agenti de vanzari incalcandu-se prevederile art. 145^1 din HG

488/2009 pentru completarea Normelor metodologice de aplicare a L. nr. 5. privind C. fiscal.

In actiunea formulata, reclamanta arata ca, pana la aparitia OUG 3., cheltuielile cu deplasările auto efectuate de persoane cu functii de conducere nu trebuiau justificate cu foi de parcurs, fiind suficienta justificarea lor cu bonuri fiscale. P. anul 2009, sustine ca exista atat foi de parcurs pentru cheltuielile cu autoturismele agentilor de vanzari ai societatii cat si fisa postului acestora de unde rezulta ca acestia aveau calitatea de agenti de vanzari si deci utilizau autovehiculele societarii in scopul realizarii de venituri.

Expertul procedează la o expunere exhaustivă a reglementarilor relevante în domeniu, ajungând la concluzia justificată conform căreia, pentru societatile care acorda autovehiculele ca si dotari necesare unor salariati incadrati ca agenti de vanzari, reprezentanti comerciali sau alte functii a caror responsabilitati necestia utilizarea autoturismului, pentru deplasari la clienti, justificarea consumului de carburanti poate fi facuta in baza reglementarilor interne ale fiecarei societati, foaia de parcurs nefiind un document obligatoriu reglementat de legislatia contabila si fiscala in vigoare.

Documentul foaie de parcurs este reglementat prin H. nr. 1. pentru aprobarea Regulamentului de aplicare al O. de urgentă a G. nr. 1. privind circulatia pe drumurile publice. Ca si documente tipizate, sunt prevazute Foaia de parcurs pentru transport marfa si Foaia de parcurs pentru transport persoane. Continutul acestor imprimate nu corespunde in cazul in care autovehiculele sunt utilizate de angajatii firmei care au primit in dotare autovehiculul pentru a-si realiza responsabilitatile de serviciu, altele decat transportul de marfa sau transportul de persoane efectuate de conducatori auto (soferi).

Ca atare, concluzia care se despinde este aceea că solicitarea, de catre organele de control fiscal, a justificarii consumului de carburanti auto in cazul in care autovehiculul este acordat ca dotare necesara realizarii altor sarcini decat transportul de marfa sau transportul de persoane, este nejustificata si in consecinta, pentru justificarea consumului de carburanti auto ar trebui sa analizate si acceptate documentele prevazute de reglementarile contabile si fiscale, respectiv bonul fiscal de achiziție carburanți. Consumul de combustibil poate fi justificat cu foi de parcurs sau alte documente de urmarire a consumurilor de carburanti si a distantelor parcurse, in situatiile in care autovehiculele sunt acordate in dotarea permanenta a persoanelor (altele decat conducatorii auto) care au in fisa postului responsabilitati privind deplasarea in teritoriu. De asemenea, în anul 2005, perioada de referinta pentru cazul de fata, sunt aplicabile prevederile OMF 903/2002 conform carora, bonul fiscal de achizitie combustibil poate fi considerat document justificativ pentru inregistrarea consumului de combustibil in evidenta contabila.

Deși este adevărat că este instituită legal condiția referitoare la aplicarea, pe verso, a ștampilei furnizorului si a datelor de identificare ale cumparatorului, expertul subliniază corect că motivul pentru care organele de control au respins dreptul de deducere a cheltuielilor cu combustibilul nu a fost lipsa bonului fiscal privind achizitia combustibilului completat cu datele de identificare a cumparatorului ci lipsa foilor de parcurs pentru autoturismele utilizate de directori in anul 2005 si contestarea activitatii de agent comercial pentru persoanele incadrate pe functia de inginer, in anul 2009. Ca atare, orice alte aspect invocate ulterior nu poat luate în considerare.

Pe de altă parte, este important de amintit că organele de inspectie fiscala au considerat ca nedeductibile doar o parte din consumul de combustibil inregistrat de SC T. T. SRL in anul 2005 si anume consumul de combustibil aferent autoturismelor utilizate de directorul general si directorii de vanzari. Or, bonurile de achizitie combustibil pentru autoturismele folosite de directori contin aceleasi elemente ca si bonurile de achizitie pentru alte persoane din activitatea comerciala care in plus, avand pe langa bonul de achizitie combustibil si foi de parcurs, au fost acceptate de organele de control.

P. anul 2009 sunt aplicabile prevederile conform carora deductibilitatea atat a cheltuielilor cat si a taxei pe valoare adaugata sunt limitate strict pentru autovehiculele si activitatile mentionate in OUG 3. de modificare a C. fiscal.

Ca atare, plecând de la aceste linii directoare, Curtea constată că sunt reale susținerile reclamantei legate de faptul că a inregistrat consumul de combustibil pe baza bonurilor fiscale de achizitie combustibil si a foilor de parcurs in cazul personalului de executie din vanzari, iar bonurile fiscale au mentionate informatiile necesare pentru calificarea acestor documente ca si documente justificative de inregistrare in contabilitate a consumurilor de combustibil. P. justificarea cheltuielii cu consumul de combustibil efectuat de masina de serviciu a directorului general si directorilor de vanzari, s-a utilizat bonul fiscal de achizitie a combustibilului completat cu toate informatiile solicitate de reglementarile in vigoare, fără să se utilizeze și foaia de parcurs, ceea ce nu afectează însă tratamentul fiscal al acestor sume, din punct de vedere al deductibilității lor.

De asemenea, în anul 2009, reclamanta a respectat prevederile OUG 3. de modificare a C. fiscal in sensul ca a exclus de la deducere, atat la calculul impozitului pe profit cat si la TVA, achizițiile de combustibil pentru personalul administrativ.

In ceea ce priveste consumul de combustibil al persoanelor incadrate pe alte functii decat agenti comerciali, examinand fisele de post a persoanelor in cauza (care sunt incadrate ca si ingineri de cercetare in stiinta materialelor, inginer autovehicule), expertul a constatat ca ele au fost încadrate ca reprezentanti comerciali, responsabili, in mod specific, cu efectuarea de vizite la clientii noi si vechi, aceștia beneficiind, conform contractelor de muncă, de mașini de serviciu.

De asemenea, s-a relevat, în ceea ce priveste consumul de combustibil realizat de directorul general in anul 2009, că nu sunt indeplinite conditiile de deductibilitate a cheltuielilor, deoarece nu se respecta prevederile A. 21 al 4 lit t) Cod fiscal, forma modificată. Deoarece reclamanta a aplicat cu intarziere prevederile legale, ulterior inregistrarii cheltuielii in contabilitate, a rezultat temporar o baza diminuata pentru calculul impozitului pe profit in trim.II 2009 cu regularizare in trim. IV 2009.

Ca atare, plecând de la datele prezentate în anexa trei a raportului de expertiză, instanța va constata că cheltuielile cu combustibilul în sumă totală de

59.934 lei, au la baza documente justificative pentru deductibilitatea integrală a acestora. Suma se compune din 50.491 lei, cheltuieli inregistrate in anul 2005 si

9443 lei, cheltuieli inregistrate in anul 2009. Întrucât reclamanta a aplicat cu intarziere prevederile art. 21 al 4 lit t) Cod fiscal, in cazul unor cheltuieli din 2009, ulterior inregistrarii cheltuielilor in contabilitate, a rezultat temporar o baza diminuata pentru calculul impozitului pe profit in trim. II 2009, cu suma de 2.192 lei, ce a fost regularizata in tr. IV 2009. P. aceasta intarziere, reclamanta datoreaza un impozit pe profit de 351 lei si dobanzi de 32 lei (92 zile in perioada (...) si (...)).

5. Cu privire la suma de 12.438 lei și majorări de întârziere în sumă de

11.146 lei reprezentând impozit pe profit aferent înregistrării în contabilitate a unor facturi ulterioare bilanțului, Curtea constată că poziția organelor fiscale a fost validată de către expert și având în vedere faptul că reclamanta a achiesat susținerilor acestuia, orice altă discuție pe marginea acestor aspecte este neavenită.

6. Cu referire la sumele dublate și triplate în anexele RIF, Curtea constată, în primul rând, că deși aceste susțineri au fost respinse ca nemotivate de către A., în precizarea la contestație s-au indicat sumele dublate, iar organul de soluționare al contestației ar fi trebuit să procedeze la verificarea acestora și să se pronunțe în fond și asupra acestui punct al contestației.

Astfel, reclamanta a constatat ca in RIF unele sume cu care a fost majorata baza impozabila pentru stabilirea impozitului pe profit suplimentar, au fost luate in considerare de doua sau trei ori.

Conform constatărilor expertului, în baza examinarii anexelor la R. de inspectie fiscala in care sunt prezentate cheltuielile nedeductibile suplimentar stabilite de echipa de control, au fost identificate sume care se repetă, ceea ce a condus la majorarea nejustificata a bazei impozabile cu suma de 61.355,56 lei.

A. împrejurare se datorează faptului că în anexele la raportul de inspecție fiscala informațiile nu sunt prezentate riguros pe fiecare document si cronologic in funcție de data operațiunii. Se constata ca unele informații sunt preluate din documentul justificativ primar si in același timp sunt preluate prin luarea in considerare a unor sume centralizate din fisele conturilor de cheltuieli în care au fost înregistrate, în alte cazuri fiind luate în calcul atât factura de achiziție, cât și bonul de consum.

Așa fiind, urmare a validării informațiilor prezentate în anexa 4 a raportului de expertiză, în cadrul căreia sunt prezentate intr-o rubrica separata explicatii cu trimitere la anexele raportului de inspectie fiscala si cu precizarea pozitiilor din fiecare anexa, Curtea va constata că organele de inspectie fiscala au inclus in mod repetat o parte de cheltuielile considerate nedeductibile la calculul impozitului pe profit rezultand o baza impozabila majorata nejustificat cu suma de 61.355,56 lei.

7. În ceea ce privește suma de 43.246 lei și majorările de întârziere în sumă de 31.941 lei reprezentând impozit pe profit aferent unor cheltuieli care nu au efectuate în scopul realizării de venituri impozabile precum și a unor cheltuieli de sponsorizare, se rețin următoarele:

Aceste obligații suplimentare au fost stabilite de organele de control prin considerarea ca nedeductibile la calculul impozitului pe profit a unor cheltuieli considerate ca nu au fost efectuate in scopul realizării veniturilor sau prin luarea in calculul cheltuielilor nedeductibile in mod repetat ( de doua sau trei ori) a unor cheltuieli considerate ca nedeductibile anterior in cadrul raportului de inspectie fiscala. Cheltuielile considerate nedeductibile in cadrul acestei categorii pentru perioada 2005 - 2009, sunt in suma de 270.291 lei din care suma de 61.355,56 lei reprezinta sumele dublate, analizată deja în cele ce preced.

Deși este real că autoritatea fiscala a respins contestația pentru aceste sume ca fiind nemotivata, nu este mai puțin adevărat că ele sunt cheltuieli de training, de marketing, cheltuieli de protocol, cărți de vizită, o serie de sume imputate și recuperate de la angajați, cheltuieli sociale, toate prezentate confuz în raport. Având în vedere natura lor, în realitate, ele au fost contestate motivat, pe diferitele categorii din care fac parte, cu motivările prezentate anterior.

Din totalul sumei contestate la acest capitol de 270.291 lei, expertii au considerat nejustificata măsura organelor fiscale de a considera nedeductibile la calculul impozitului pe profit, cheltuieli in suma de 197.991 lei si au confirmat ca si cheltuieli nedeductibile la calculul impozitului pe profit cheltuieli in suma de

72.300 lei, în anexa nr. 5 la R. de expertiza contabila fiind prezentate constatările expertului comparativ cu motivele invocate de inspectia fiscala pe fiecare document/cheltuiala considerata nedeductibila de catre organele de control si contestata de reclamanta.

Din obiectiunile la raport formulate de D. G. a F. P. a J. C., se retine ca in

A. 5 la R. de expertiza contabila sunt prezentate o multime de facturi pentru care organele de control sustin in continuare ca sunt aferente unor cheltuieli de protocol si/sau cheltuieli nedeductibile, deoarece nu sunt cheltuieli efectuate de societate in scopul realizarii de venituri impozabile, de exemplu: excursii (servicii turistice) in strainatate pentru angajatii SC T. T. SRL si pentru familiile acestora (in Grecia, T., Malta, Mexic, etc.). Or, serviciile turistice, inclusiv transportul pentru angajatii T. T. nu sunt cheltuieli sociale, chiar daca sunt cuprinse in Regulamentul T., deoarece aceste cheltuieli nu se includ in prevederile art. 21 alin. (3) lit. c) din legea nr. 5. modificata si republicata, acestea fiind reincadrate ca si cheltuieli de protocol. De asemenea, se afirmă că cheltuielile aferente deplasarii in Germania in anul 2007 pentru mai multi angajati ai DACIA SA care au fost suportate de catre SC T. T. SRL sunt cheltuieli care nu sunt in scopul realizarii de venituri impozabile.

Prin răspunsul la obiecțiuni, expertul relevă că, în ceea ce priveste serviciile turistice externe, in raportul de expertiza sunt prezentate in coloana de explicatii natura cheltuielilor pe baza documentelor justificative din evidenta reclamantei. P. familiile salariatilor, cheltuielile au fost recuperate de la salariati in aceeasi luna in care au fost inregistrate ( inregistrarea deciziilor de imputare in contabilitate prin nota contabila debitori cu venituri impozabile). Ca atare, nu se justifica includerea acestor cheltuieli ca si nedeductibile.

In baza regulamentului intern si contractului colectiv de munca, cheltuielile privind costul prestatiilor pentru tratament si odihna, inclusiv transportul pentru salariatii proprii si pentru membrii de familie ai acestora, fac parte din categoria cheltuielilor sociale reglementate de art. 21 alin (3) lit. c) din C. fiscal. Mai mult, deplasarile in T. a salariatilor T. T. s-au facut pentru participarea la conferinata anuala de vanzari (2006) organizata la nivelul grupului si au avut la baza invitatiile, aprobarea conducerii si deconturile de cheltuieli externe.

La fel, deplasarile salariatilor in Malta s-au facut pentru participarea la conferinta anuala de vanzari (2007) pe baza aprobarii conducerii si deconturilor de cheltuieli externe, iar deplasarea in Grecia a fost inregistrata ca si cheltuiala cu actiunile sociale reglementate de art. 21 alin (3) lit. c) din C. fiscal.

T., deplasarea in Mexic a fost tratata ca si nedeductibila conform registrului fiscal al societatii.

În plus, se afirmă corect că încadrarea unor cheltuieli efectuate pentru salariati in categoria cheltuielilor de protocol nu este justificata, deoarece nici o reglementare nu permite posibilitatea efectuarii unor cheltuieli de protocol pentru salariatii proprii.

În ceea ce privește cheltuielile aferente deplasarii in Germania in anul

2007, respectiv cheltuieli de transport a mai multor angajati ai Dacia SA, ele au fost agreate prin protocolul incheiat intre cele doua societati. Scopul deplasarii a fost testarea unor produse T. la locul fabricatiei acestora, de catre reprezentantii DACIA SA. Cum DACIA SA este client client semnificativ al SC T. T. SRL, vanzarile SC T. T. SRL catre DACIA SA in anul 2007 fiind de 1.058.430 lei, va fi validată poziția expertului conform căreia nu este justificata sustinerea organelor de control ca aceste cheltuieli nu au fost facute in scopul realizarii veniturilor.

De asemenea, este lipsită de suport legal neacceptarea unor cheltuieli efectuate de o societate comerciala ca fiind in scopul realizarii veniturilor, cum ar fi:

- achizitia cartilor de vizita pentru salariati;

- cheltuieli sociale prevazute in Regulamentul intern al societatii;

- cheltuieli deplasare;

- cheltuieli de promovare si publicitate.

Drept urmare, văzând și documentele anexate de către expert punctului de vedere exprimat cu privire la referatul întcmit ulterior depunerii răspunsului la obiecțiuni, Curtea constată că s-a aplicat corect nedeductibilitatea unor cheltuieli înregistrate de societate pe perioada supusă controlului, cheltuieli în baza cărora prin raportul de inspecție fiscală s-au calculat impozit pe profit în sumă de 11.568 lei (calculat la baza de 72.300 lei) și majorări de întârziere în sumă de 7.750 lei. Nu s-a aplicat corect nedeductibilitatea unor cheltuieli pentru suma de 197.991 lei rezultand impozit pe profit suplimentar nejustificat in suma de 31.679 lei si majorari aferente de 24.191 lei.

8. Cu privire la suma de 154.889 lei și majorările de întârziere de

131.446 lei, reprezentând TVA aferent facturilor reprezentând contravaloarea chiriei spațiului închiriat, se rețin următoarele:

In perioada (...) - (...), SC T. T. a dedus taxa pe valoare adaugata in suma de 154.889 lei aferenta facturilor emise de SC B. S. O. de inspectie fiscala nu au acceptat la deducere taxa pe valoare adaugata aferenta facturilor emise de SC B. SRL considerand ca o parte a serviciilor facturate reprezinta chirie pentru diverse spatii iar furnizorul nu a depus notificarea privind optiunea de taxare a operatiunilor prevazute la art. 141 alin. 2 lit.k privind C. fiscal aplicabile in perioada mai - decembrie 2006, ale art. 141 alin. 2 lit.e si alin 3 pentru perioada de dupa (...) si prevederile Pct. 38 din Normele metodologice de aplicare a C. fiscal, aprobate prin HG 4..

Reclamanta a adus in sustinerea contestatiei notificarea nr. 32808/(...) prin care SC L. S. R. SRL (schimbarea denumirii SC B. SRL de la (...)) opteaza pentru taxare, de la (...), pentru bunul imobil din localitatea C. N., C. T., nr. 160-162, H.

2,3,3A,5F, relevând că legiuitorul a prevăzut expres că depunerea cu întârziere a notificării nu poate anula dreptul persoanei impozabile de a aplica regimul de taxare, conform HG 4., modificată prin HG 1..

În acest sens, sunt menționate și prevederile art.I, lit.e, pct.38 din HG

1620/2009: „38. (11) În cazul notificărilor prevăzute la alin. (3) și (7) depuse după data de 1 ianuarie 2010 inclusiv, pentru operațiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e) din C. fiscal, care au fost efectuate în anii precedenți sau au început în anii precedenți și sunt încă în derulare după data de 1 ianuarie 2010, se aplică prevederile legale în vigoare la momentul depunerii notificării.

(12) O. de inspecție fiscală vor permite, în timpul desfășurării controlului, depunerea de notificări pentru taxarea operațiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e) din C. fiscal, dacă persoana impozabilă a aplicat regimul de taxare, dar nu a depus notificare, indiferent dacă inspecția fiscală are loc la persoana impozabilă care a realizat operațiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e) din C. fiscal sau la beneficiarul acestor operațiuni. Aceleași prevederi se aplică corespunzător și pentru notificarea prevăzută la alin. (7)";.

Plecând de la aceste texte legale, Curtea ia act de faptul că, asa cum se poate constata din copia contractului incheiat intre SC B. SRL si SC T. T. SRL, la (...), obiectul contractului este incredintarea de catre T. T. incepand cu (...) firmei B., a depozitării și a distributiei produselor in conditiile stabilite prin contract.

In A. 1 la contractul mentionat sunt prevazute preturile pentru serviciile agreate si anume:

- Comision general de depozitare de 4220 E. care include: spatiu birou

40 mp, spatiu masina de taiat 50 mp, spatiu de etichetat 15 mp, depozitare pe verticala 245 mp, administrare stoc, manipulare stoc;

- Formalitati vamale: 23 EUR/DVI +3 EUR/articol;

- Transport - tarife pe KM in functie de greutatile transportate;

In baza contractului mentionat, SC B. SRL a facturat lunar serviciile prestate si anume: servicii de depozitare si servicii logistica.

Una dintre chestiunile litigioase legate de acest punct al cererii este legată de corecta calificare a naturii acestui contract, expertul arătând că serviciile prestate de B. SRL nu sunt servicii pure de inchiriere ci sunt servicii de depozitare care presupun oferirea, pe langa spatiul necesar depozitarii mărfurilor, și a unor servicii de administrare si manipulare stoc marfa. In fundamentarea pretului serviciilor prestate de B. SRL, este folosita notiunea de chirie doar ca o parte componenta a unui serviciu complex oferit de prestator. N. o factura emisa de B. SRL nu consemneaza servicii de inchiriere spatiu.

Deși aceste susțineri au fost contestate de către pârâte, care au făcut referire chiar la evidenta contabila a reclamantei, în care sumele din facturile emise lunar de B. SRL, pentru sumele facturate sub denumirea de „. depozitare"; si o parte a sumelor facturate sub denumirea de „. logistica T.";, au fost înregistrate in contul contabil 612 "Cheltuieli cu redevențele, locațiile de gestiune si chiriile", Curtea constată că independent de această problemă, impunerea sumei cu titlu de TVA este greșită.

A. întrucât, dacă se achiesează la poziția susținută în principal de către expert, contractul nu este unul de închiriere imobile, scutit de TVA, serviciile de natură complexă prestate în favoarea reclamantei în baza contractului neintrând sub incidența textelor legale invocate de pârâte.

În ipoteza contrară, își găsesc aplicare textele invocate în susținerea cererii, în sensul în care depunerea cu întârziere a notificării nu afectează dreptul persoanei impozabile de a aplica regimul de taxare, înregistrarea acesteia fiind permisă chiar în cursul inspecției fiscale.

P. a aprecia astfel, Curtea a luat act de faptul că este necesară analizarea legislatiei în vigoare în perioada în care petenta a beneficiat de servicii de închiriere a bunului imobil, observându-se că aplicarea regimului de taxare a operațiunilor de închiriere respective a intrat sub incidența unor reglementari succesive, de ordin procedural, în ce privește notificarea la organul fiscal a opțiunii de taxare a acestor operatiuni.

Conform prevederilor pct. 42 la T. V din H. nr. 4. privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a L. nr. 5. republicată, până la data de (...), regimul de taxare al operațiunilor de închiriere imobile presupunea depunerea notificării și se exercita de la data înscrisă în aceasta, care putea fi și anterioară înregistrării notificării.

Prin H. nr. 1861/(...), prevederile menționate s-au modificat în sensul că de la (...), optiunea se va exercita de la data depunerii notificării sau de la o dată ulterioară înscrisă în notificare. Aceste prevederi au fost valabile doar în decursul anului 2007.

Prin H. nr. 1579/(...) privind completarea și modificarea Normelor metodologice de aplicare a C. F., începând cu data de (...), se revine la prevederile anterioare, potrivit cărora opțiunea se va exercita de la data înscrisă în notificare. Petenta subliniază în mod corect faptul că in această hotărâre se menționează faptul că ,,[...] Depunerea cu întârziere a notificării nu va anula dreptul persoanei impozabile de a aplica regimul de taxare.[...]".

Astfel, instanța achiesează la poziția exprimată de către reclamantă, în sensul în care își găsește aplicare în speță principiul aplicării imediate a normelor de procedură, care este general valabil, chiar dacă aspectele de drept material la care se referă sunt anterioare modificării normei procedurale.

Dreptul material statuează că aceste operațiuni sunt, în principiu, scutite de TVA, conferind însă posibilitatea optării pentru un regim de taxare, cerința procedurală pentru exercitarea acestui drept de opțiune fiind notificarea adresată organelor competente.

Însă, forma și efectele notificării, ca act de procedură, sunt guvernate, în opinia instanței, de legea în vigoare la momentul formulării ei, norma procedurală anterioară neputând ultraactiva, în lipsa unei dispoziții legale exprese în acest sens.

O altă interpretare ar lipsi de efecte juridice prevederea legală conform căreia depunerea cu întârziere a notificării nu va anula dreptul persoanei impozabile de a aplica regimul de taxare, relevant fiind și faptul că legiuitorul nu a circumstanțiat aceste dispoziții, în sensul în care ele privesc doar operațiunile derulate începând cu data de 1 ianuarie 2008.

Dreptul material la opțiune al locatorului era actual atât la momentul încheierii contractului, cât și la cel al depunerii notificării, fiind exprimat tacit prin emiterea unor facturi cu TVA, iar data nașterii lui este stabilită, conform normelor procedurale, prin notificare, cu atât mai mult cu cât operațiunile de închiriere a imobilelor respective se aflau în derulare la data intrării în vigoare a prevederilor pct. 38, alin. 3 din Normele Metodologice date în aplicarea art.141 alin. 3 din C. F., iar normele procedurale respective sunt date pentru aplicarea unor prevederi legale de drept substanțial reglementate de L. nr. 5. privind C. F., care nu s-au modificat în perioada 2007-2008.

Așa fiind, ele sunt aplicabile și operațiunilor de închiriere în derulare în perioada 2007-2008 și, prin urmare, furnizorul avea dreptul să notifice organului fiscal și operațiunile de închiriere pentru care au aplicat regimul de taxare, anterior momentului depunerii cererii.

Atâta vreme cât legea arată faptul că data nașterii dreptului este data opțiunii menționate în notificare și nu este sancționată în nici un mod depunerea ei cu întârziere, nu pot fi reținute apărările formulate de către pârâte.

Nu se poate susține cu temei că legea nouă retroactivează, deoarece ceea ce se discută nu este o situație aparținând trecutului ale cărei efecte au fost consumate pe deplin, ci o stare de fapt rezultată din închirierea cu TVA a unor imobile, ce s-a perpetuat în timp, fiind și în prezent actuală și care, în mod firesc, ar trebui să fie reglementată de legea nouă de procedură, sub aspectul notificării acestora.

În baza celor menționate, notificarea depusă de către reclamantă îndeplinește toate condițiile legale pentru a justifica aplicarea regimului de taxare în cazul serviciilor de închiriere prestate de către SC B. SRL, pentru care organele fiscale au refuzat deducerea taxei.

Mai mult, în sprijinul celor mai sus arătate poate fi reținută și jurisprudența comunitară, în acest sens relevante fiind cazurile C-268/83 și C-494/04, notificarea taxării unor operațiuni nefiind apreciată ca cerință de validitate, în scopul de a obține autorizarea organelor în drept, ci de a duce măsura la cunoștința autorității fiscale, în scopuri statistice, pentru a evita evaziunea fiscală. Ca o consecință, s-a statuat că depunerea cu întârziere a notificării nu echivalează cu lipsa acesteia.

De asemenea, Curtea apreciază că refuzul de recunoaștere a dreptului de deducere pe motiv că reclamanta nu a fost în măsură să prezinte, în timpul controlului, notificarea întocmită de locator nu are nici un suport legal, neexistând stabilită o astfel de obligație în sarcina locatarului.

Ca atare, toate aceste considerente sunt valabile, în opinia Curții, pentru identitate de rațiune, și în cazul în care notificarea a fost depusă după finalizarea inspecției fiscale, dar înainte de soluționarea contestației, o altă interpretare fiind de natură să ateste un formalism excesiv și nejustificat, cu atât mai mult cu cât în cauză nu au fost contestate afirmațiile conform cărora SC B. SRL nu este proprietarul spatiilor în litigiu, acestea fiind închiriate de la SC M. SRL in calitate de proprietar, care si-a exprimat optiunea de taxare, de la data de (...), prin notificarea depusa la A. F. P. C. N. sub nr. 16084/(...).

În concluzie, deducerea TVA aferentă facturilor emise de SC B. SRL a fost corectă pentru sumele pentru care autoritatea fiscala a calculat TVA nedeductibil de 154.889 lei și majorări de întârziere de 131.446 lei.

9. Cu referire la suma de 25.262 lei și majorări de întârziere în sumă de 24.427 lei reprezentând TVA aferent serviciilor de cazare, se constată că organul de control cât și cel de soluționare a contestației au considerat că societatea reclamantă a dedus în mod eronat TVA-ul aferent facturilor de cazare în C.-N. a unor persoane fizice, angajate la SC T. T. SRL, persoane care se deplasează de la domiciliul acestora la sediul social, în condițiile în care societatea deține un apartament de serviciu.

În susținerea acestui punct de vedere se arată că deducerea TVA nu este admisibilă deoarece "din analiza facturilor de cazare nu rezultă dacă aceste servicii achiziționate au legătură cu activitatea societății, dacă au fost efectuate în scopul operațiunilor taxabile".

În raportul de expertiză, se arată că serviciile de cazare (deplasare) ce au fost tratate la obiectivul (2), ce-și găsește corespondent în pct. 2, prezentat anterior, pentru suma totală de 173.768 lei, dar, din sumarul acestor cheltuieli si a taxei pe valoare adaugata, rezultă că TVA aferenta sumei contestate la obiectivul (2) este de 9412 lei si nu 25.262 lei, cât susține reclamanta.

Pornind de la aceste premise, avand in vedere principiului ca TVA aferenta cheltuielilor deductibile la calculul impozitului pe profit este deductibila, s-a ajuns la concluzia corectă conform căreia TVA este dedusa corect de reclamanta pentru suma de 9.146 lei si nu este dedusa corect pentru suma de 266 lei din totalul TVA de 9412 lei. Majorarile aferente sumei TVA contestate de 9412 lei sunt de 7833 lei din care nu se justifica ca fiind datorata suma de 7.623 lei corespunzator TVA de 9146 lei corect dedusa de reclamanta.

Astfel, cheltuielile de transport si cazare efectuate de catre salariati reprezinta cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil, pe baza documentelor justificative, potrivit legii, prin care sa se faca dovada efectuarii operatiunii, in conformitate cu prevederile art. 21 alin (4) lit f) Cod fiscal. În cazul reclamantei, cheltuielile de transport si cazare pentru salariatii trimisi in delegatie au la baza documentele justificative prevazute de reglementarile in vigoare.

În ceea ce privește diferenta TVA de 15.850 lei, pana la 25.262 lei, în raportul inițial, expertul a arătat că ea nu face obiectul expertizei, apreciere asupra căreia s-a revenit ulterior, prin răspunsul la obiecțiuni fiind analizată situația tuturor sumelor impuse cu acest titlu, așa cum se va arăta în cele ce urmează.

10. Cu privire la suma de 68.631 lei și majorările aferente în sumă de

69.469 lei reprezentând TVA aferent cheltuielilor calificate de organul de control ca fiind de protocol, analizate conform pct. 1 al prezentei, și aceste aspecte au fost analizate separat de către expert, în sensul în care, prin raportul inițial s-a indicat că TVA aferenta acestui tip de cheltuieli este in suma de 8746 lei si nu 68.631 lei, iar pornind de la aceleași considerente, prezentate la punctul anterior, Curtea constată că TVA a fost dedusa corect de reclamanta pentru suma de 8746 lei si nu se justifica decizia organelor de control de a considera nedeductibila aceasta suma. Majorarile aferente sumei TVA de 8746 lei aferenta cheltuielilor de reclama si publicitate reclasificate ca si cheltuieli de protocol sunt de 11.594 lei, nedatorate. În ceea ce privește diferenta de 59.715 lei, ea a făcut obiectul analizei expertului prin răspunsul la obiecțiuni.

În cuprinsul acestui din urmă înscris, expertul arată că datorita inadvertentei intre informatiile prezentate la obiectivul (1) respectiv (2) la care s- a referit reclamanta in formularea obiectivelor (9) si (10) si sumele contestate la obiectivele (9) si (10), in raportul de expertiza, a fost analizată doar partial baza de date pentru stabilirea TVA datorate de reclamanta, presupunand ca diferentele intre sumele identificate de experti in cadrul obiectivelor (1) respectiv (2) si sumele contestate de reclamanta la obiectivele (9) si (10), nu fac obiectul expertizei.

Având însă în vedere că inadvertentele in formularea obiectivelor expertizei s-a datorat faptului ca anexele la raportul de inspectie fiscala nu au fost intocmite separat pe fiecare tip de cheltuiala pentru a putea fi identificata componenta sumelor consemnate in raportul de inspectie fiscala cu cele prezentate detaliat in anexe, în răspunsul la obiecțiuni a fost analizată și situația sumei de 75.735 lei TVA si 74.469 lei majorari TVA, iar urmare a aplicării principiilor și liniilor directoare expuse în cele ce preced, s-a ajuns la concluzia conform căreia nu sunt datorate nici sumele:

- de 5163 lei, din totalul de 5443 lei, impus pe considerentul efectuării unor cheltuieli care nu sunt aferente activității, conform celor prezentate în anexa

3 a raportului depus inițial;

-de 11.555 lei, TVA aferentă cheltuielilor cu combustibilul, conform anexei patru la raportul inițial;

- de 3933 lei, aferentă achiziționării altor materiale promoționale neprezentate anterior, conform anexei 5 a aceluiași raport;

- de 1573 lei, afrentă unor cheltuieli diverse, prezentate în anexa șase a raportului inițial;

- de 38.624 lei, din totalul de 47.514 lei, aferentă chetuielilor de protocol angajate peste limita admisă de 2%, conform anexei șapte a aceluiași raport, organul de control aplicând în mod eronat TVA la toate cheltuielile de protocol, nu numai la depășire;

- în fine, expertul a constatat că este legală impunerea sumei de 5.688 lei, conform situației prezentate în anexa opt a raportului depus inițial.

Văzând și împrejurarea că în anexele 3 - 9 la răspunsul la obiecțiuni au fost prezentate detaliile pe fiecare document pentru suma TVA stabilita de expert in sarcina reclamantei, comparativ cu constatarile organelor de control si cu motivarea concluziei expertului, care nu a fost combătută în mod pertinent de către pârâte, Curtea va achiesa constatărilor finale conform cărora în sarcina reclamantei au fost impuse în mod nejustificat sumele de 113.146 lei, impozit pe profit cu majorări aferente de 104.813 lei și de 233.584 lei TVA, cu majorări aferente în sumă de 212.295 lei.

Chiar dacă s-a încercat a se avansa de către pârâte ideea că expertul nu a analizat integral situația sumelor impuse cu titlu de TVA, ea nu poate fi primită, deoarece este contrazisă de o analiză comparativă a RIF cu anexele raportului inițial și ale răspunsului la obiecțiuni.

Ca atare, văzând și prev. art. 1,8 și 18 alin. 1 și 2 din LCA, art. 218 și urm.

C.pr.fisc, acțiunea precizată a reclamantei va fi admisă, cu consecința anulării parțiale a deciziei nr. 22/(...) emisă de pârâta A. N. DE A. F. - D. G. DE S. A C., a deciziei de impunere nr. 1164/(...) și a RIF nr. 2396/(...), ambele emise de către pârâta D. G. A F. P. A J. C., pentru sumele mai sus arătate.

T., vor fi menținute actele atacate în ceea ce privește sumele de 25804 lei, impozit pe profit , cu majorări aferente de 20487 lei și de 15198 lei, TVA, cu majorări aferente de 13047 lei, stabilite în sarcina reclamantei, luându-se act și de împrejurarea că aceasta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

P. ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.

:

Admite acțiunea precizată formulată de reclamanta SC T. T. SRL C.-N. cu sediul în C.-N., str.O., nr.113A, et.1, ap.3, 4, 5, jud.C. în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. A J. C. cu sediul în C.-N., Piața A. I., nr.19, jud.C. și A. N. DE A. F. - D. G. DE S. A C. cu sediul în B., str.A., nr.17, sector 5 și în consecință: Dispune anularea parțială a deciziei nr. 22/(...) emisă de pârâta A. N. DE

A. F. - D. G. DE S. A C., a deciziei de impunere nr. 1164/(...) și a RIF nr.

2396/(...), ambele emise de către pârâta D. G. A F. P. A J. C., pentru sumele de

113.146 lei, impozit pe profit cu majorări aferente de 104.813 lei și de 233.584 lei, TVA, cu majorări aferente în sumă de 212.295 lei.

Menține actele atacate în ceea ce privește sumele de 25.804 lei, impozit pe profit, cu majorări aferente de 20.487 lei și de 15.198 lei TVA, cu majorări aferente de 13.047 lei, stabilite în sarcina reclamantei.

Constată că reclamanta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. B. D. C.

Plecată în CO Semnează

PRIM GREFIER M.LENA T.

Red.M.B./dact.L.C.C.

5 ex./(...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Decizia nr. 7617/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal Decizia nr. 8564/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal Decizia nr. 146/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal Decizia nr. 8605/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal Decizia nr. 235/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal Decizia nr. 3497/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal Decizia nr. 4031/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal Decizia nr. 3229/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal