Decizia nr. 3497/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 3497/2012

Ședința din 03 mai 2012

Completul compus din::

PREȘEDINTE : D. M.

JUDECĂTOR : M. D.

JUDECĂTOR : R.-R. D. GREFIER : V. D.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către SC B. L. I. SA prin SC T. R. S. împotriva sentinței civile nr. 4308 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., cauza privind și pe intimații A. N. DE A. F. și A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru recurentă, avocat

D. C. în substituire avocat V. D.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este timbrat cu 19,5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs.

Reprezentantul recurentei depune la dosar dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate ( f. 12) și arată că, nu are de formulat alte cereri în probațiune.

Curtea, în urma deliberării, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei arată că, susține recursul așa cum a fost formulat și solicită admiterea lui, casarea parțială a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare strict pe dispozițiile de respingere a acțiunii pentru lipsa mandatului. I. de fond s-a pronunțat pe ambele excepții aspect ce rezultă din practica, și deși s-a pronunțat pe ambele excepții din dispozitiv rezultă că, s-au unit excepțiile cu fondul cauzei. Nedepunerea mandatului nu duce la respingere acțiunii, putând fi acordat un termen pentru complinirea lipsurilor, mai arată că, dețin mandatul în original și dacă instanța apreciază că este necesar poate fi prezentat. În raport de conținutul hotărârii partea avea posibilitatea să se înscrie în fals, dar nu a făcut-o.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 4308 din 14 oct.2011 pronunțată de Tribunalul

Cluj s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată de pârâtă.

S-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC B. L. I. SA prin SC T. R. S., în contradictoriu cu pârâtele A. N. DE A. F. și A. F. PENTRU M., având ca obiect obligația de a face, pe excepția lipsei calității de reprezentant.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul analizând excepția lipsei calității de reprezentant în contextul prevederilor art.68 C.pr.civ., instanța a apreciat că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor procedurale menționate „procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată; în cazul în care procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaților";.

În contextul prev. art.68 al.1 C:pr.civ., instanța a pus în discuția reprezentantului reclamantei actul întitulat „împuternicire"; care a învederat că acesta întrunește condițiile procedurale menționate.

I. analizând actul de la f.5 prin prisma prevederilor art.68 pct.1

C.pr.civ.a apreciat că această „împuternicire"; nu întrunește dispozițiile legale menționate, deoarece nu a fost făcută prin înscris sub semnătură legalizată, astfel că a respins acțiunea.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC B. L. I. SA prin SC T. R. S. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea analizării și pronunțării pe fondul pricinii.

În motivare a arătat că instanța s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate și nu a unit aceste excepții cu fondul cauzei.

În primul rând, consecința admiterii excepției lipsei calității de reprezentant este aceea a anulării cererii de chemare în judecată și nu aceea a respingerii acțiunii și ar fi putut fi aplicată doar în situația în care instanța ar fi apreciat că împuternicirea depusă la dosar nu este conformă cu dispozițiile legale incidente.

În al doilea rând, împuternicirii în cauză nu îi sunt aplicabile dispozițiile art.68 alin.1 C.proc.civ. după cum în mod eronat a apreciat instanța fondului, întrucât acest înscris reprezintă în concret un contract de mandat, mandantul fiind o persoană juridică, iar mandatarul fiind chiar cel ce execută mandatul acordat, prin însăși demersurile întreprinse.

Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat, din următoarele considerente:

Conținutul art. 68 al. 1 c.pr.civ., ce impune cerința legalizării procurii date pentru exercitarea dreptului de chemare în judecată, a fost corect reținut de către instanța de fond.

Textul legal impune aplicarea dispozițiilor art. 8 lit. e) din Legea nr.

36/ 1995 a notarilor publici și a activității notariale, unde se prevede că

Notarul public îndeplinește următoarele acte notariale: "… e) legalizarea semnăturilor de pe înscrisuri, a specimenelor de semnătură, precum și a sigiliilor;";

Această formalitate legală nu a fost urmată astfel încât excepția a fost corect soluționată.

Curtea reține ca fiind reale cele menționate în încheierea de ședință din data de (...) (f.90), unde se arată că instanța a acordat cuvântul asupra ambelor excepții, acestea fiind soluționate ulterior prin dispozitiv.

Referitor la sancțiunea procedurală aplicată de către instanța de fond, cea a respingeii cererii și nu a anulării, Curtea reține că aspectul este lipsit de relevanță fiind certă respingerea cererii pe temeiul lipsei calității de reprezentant a celui ce a formulat cererea de chemare în judecată și nu pe fond.

Sancțiunea procedurală a anulării cererii de chemare în judecată este prevăzută pentru situațiile enumerate la art. 133 al. 1 c.pr.civ. iar pentru situația nesemnării cererii este prevăzută procedura amânării, în vederea semnării cererii.

Art. 67 și următoarele c.pr.civ. nu prevăd o astfel de procedură.

Mai mult, în încheierea de ședință este consemnată poziția procesuală a reclamantei față de excepția lipsei calității de reprezentant în sensul respingerii acestei excepții. Nu rezultă că partea ar fi cerut un termen pentru prezentarea unei procuri legalizate și că o astfel de cerere ar fi fost respinsă de către instanța de fond.

Curtea constată că nu prezintă relevanță că mandantul este o persoană juridică, cu toate date de identificare cuprinse în procură.

Pentru valabilitatea procurii în fața instanței de judecată și deci pentru ca mandatarul să poată intoduce și susține cererea de chemare în judecată era necesar ca acel contract de mandat (procura) să fie legalizat.

În consecință, față de cele menționate anterior se va respinge recursul formulat și se va menține în întregime sentința recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :

Respinge recursul declarat de reclamanta SC B. L. I. SA prin SC T. R. S. împotriva sentinței civile nr. 4. 14.X.2011, pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 03 mai 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

D. M. M. D. R. R. D.

V. D.

GREFIER

Red.DM Dact.SzM/2ex./(...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 3497/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal