Decizia nr. 1760/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILA Nr. 1760/2012
Ședința de la 06 M. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A. M.
Judecător D. P.
Judecător C. I.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. F. împotriva sentinței civile nr. 501 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului B.-N., în contradictoriu cu intimații D. G. A F. P. A J. B.-N., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de reclamantul M. F. este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei și timbru judiciar in valoare de 0,3 lei.
S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 06 martie 2012 s- a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatei D. G. A F. P. A J. B.-N. (f.13-19).
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din
Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 501 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului B.-N., a fost respinsă, ca inadmisibil petitul privind anularea adresei nr. 8025/(...) emis de pârâta D. G. a F. P. B.-N.
A fost respinsă, acțiunea în contencios fiscal, formulată de reclamantul M. F. împotriva pârâtei D. G. A F. P. B.-N., pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtei D. B-N.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Referitor la petitul privind anularea adresei nr. 8025/(...) emisă de D.
B-N, că acest act nu are calitatea de act administrativ fiscal în sensul în care acesta este definit de disp. art. 41 din OG nr. 92/2003 modificată, deoarece prin această adresă nu se stabilesc, nu se modifică și nu se sting drepturi și obligații fiscale ci numai i s-a adus la cunoștință reclamantului punctul de vedere al pârâtei D. B-N referitor la caracterul legal al taxei de primă înmatriculare.
Cu privire la petitul privind restituirea sumei solicitate se constată că prin acțiunea introductivă reclamantul a chemat în judecată D. B-N.
Or, instituția care a calculat și încasat taxa de poluare și care în speță poate fi obligată la restituirea acestei taxe nu este D. B-N ci este Administrația F. P. a mun. B. în calitate de organ fiscal de la domiciliul reclamantului potrivit prevederilor art. 31 și 33 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală raportat la art. 5 alin. 1 și 4 și la art. 7 din OUG nr. 5. (f.8).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. F. solicitând admiterea recursului formulat si pe cale de consecinta modificarea hotararii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare in judecata si obligarii intimatei la inmatricularea autoturismului marca Ford Mondeo, achiziționat din Franța, fără achitarea taxei de poluare; O. intimatei la plata cheltuielilor de judecata.
În motivare s-a arătat că taxa este discriminatorie și din punct de vedere a sferei de aplicabilitate taxând numai poluarea produsă de mașinile înmatriculate după (...). Mașini cu aceeași caracteristică deținute anterior datei de (...) poluează în egală măsură ca și cele înmatriculate după această dată - astfel că principiul "poluatorul plătește" se aplică numai ultimelor.
Prin urmare, raportat la argumentele expuse, contrar considerentelor instantei de fond, apreciază ca taxa de poluare, chiar si in urma modificarii
OUG nr.5. prin O. nr.117/2009, continua sa fie discriminatorie, orientand consumatorii spre autoturismele second-hand puse deja in circulatie in Romania, pentru care nu se percepe taxa de poluare in caz de revanzare.
Totodata apreciază ca scopul declarat al O. nr. 5. modificata prin O. nr.117/2009 este mai putin relevant pentru stabilirea neutralitatii taxei de poluare, evaluarea caracterului discriminatoriu al acesteia trebuind sa se faca in primul rand in functie de efectele concrete ale actului normativ asupra liberei circulatii a marfurilor. Este lipsit de importanta ca prin acel act s-a dorit protejarea mediului prin instituirea unor obligatii fiscale potrivit principiului "poluatorul plateste, daca in mod concret, prin modalitatea efectiva de reglementare actul are un efect discriminatoriu.
Se arată că taxa nu respectă dispozițiile dreptului comunitar.
În drept s-au invocat prevederile: art.304 indice 1, art.304 pct. 9
C.pr.civ, art.312 C.pr.civ, art.274 C.pr.civ art. 90 alin.l din Tratatul Comunitatii Europene O. nr.5. modificata si completata art.148 alin.2 din Constitutia Romaniei.
În cauză a depus întâmpinare pârâta D. G. a F. P. B.-N. prin care a solicitat respingerea recursului.(f.13-19).
Analizând recursul formulat Curtea reține următoarele:
Petitul de anulare a adresei nr. 8025/(...) emis de parata D. B. N. a fost corect respins ca inadmisibil intrucit aceasta adresa nu este un act administrativ asa cum defineste art. 2 alin. 1 lit.c din Legea 554/2004 actul administrativ ci acest act cuprinde refuzul explicit de solutionare a cererii de restituire a taxei de prima inmatriculare achitate de catre reclamant .Ca atare in mod corect raportat la prevederile art. 1,8,18 din Lega 554/2004 aceasta cerere a fost respinsa ca inadmisibila .
In ceea ce priveste petitele de restituire a taxei de prima inmatriculare cu dobanda aferenta si de obligare la plata cheltuielilor de judecata Curtea apreciaza ca in mod nelegal a fost respinsa pentru lipsa calitatii procesual pasive.
Astfel prin intampinare parata nu a invocat exceptia lipsei calitatii procesual pasive .Cauza a avut 5 termene de judecata si la nici unul din aceste termene de judecata nu s-a pus in discutia contradictorie a paratilor aceasta exceptie fie din oficiu, fie la cererea uneia dintre parti cauza raminand in pronuntare pe fond .
Rezulta asadar ca solutia de respingere a petitelor sus mentionate pe exceptia lipsei calitatii procesual pasive a incalcat principiul contradictorialitatii si a dreptului la aparare motiv de recurs prevazut de art. 304 pct. 5 C.pr.civ.
In speta avind in vedere ca prima instanta a solutionat actiunea in mod nelegal pe cale de exceptie in temeiul art. 304 pct. 5 corob cu art. 312
C.pr.civ se impune admiterea recursului ,casarea in parte a sentintei pronuntate respectiv in ce priveste petitele de restituire a diferentei de taxa de prima inmatriculare cu dobanzile aferente si de obligare la plata cheltuielilor de judecata si trimite cauza spre rejudecare aceleiasi instante in aceste limite
In temeiul art. 315 C.pr.civ in rejudecare prima instanta va pune in discutia partilor exceptia sus mentionata si o va solutiona cu respectarea principiilor sus mentionate urmind a face si aplicarea art. 16 indice 1 din Legea 554/2004 cu privire la necesitatea introducerii in cauza a altor subiecte de drept .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de reclamantul M. F. împotriva sentinței civile nr. 501 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului B.-N., pe care o casează în parte respectiv în ce privește petitul de restituire a diferenței de taxă de primă înmatriculare cu dobânda aferentă și de obligare la plata cheltuielilor de judecată și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în aceste limite.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința de la 06 M. 2012.
Red.M.A./Dact.S.M
2 ex./(...) Jud.fond. C. V.