Decizia nr. 1805/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)*
DECIZIA CIVILĂ NR. 1805/R/2012
Ședința publică din data de 25 aprilie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M. JUDECĂTORI: C. M.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. J. PENTRU P. S. împotriva sentinței civile nr. 6242 din 21 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată A. ANA, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat
și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin cererea de repunere pe rol a cauzei s-a solicitat judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A C U R T E A,
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr. 6242 din 21 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), s-a respins excepția inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. J. pentru P. S. S., s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A. Ana și a fost obligată pârâta A. J. pentru P. S. S. să elibereze reclamantei copii și extrase de pe documentele care atestă vechimea în muncă și sporurile de care reclamanta a beneficiat în calitate de angajată la F. de B. Z.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamanta a solicitat antecesoarei pârâtei eliberarea de copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare în sistemul public de pensii, pentru perioada în care a lucrat la F. de B. Z. R. D. S. a fost acela că solicitarea nu face obiectul activității și atribuțiilor sale, depozitarul documentelor, din perspectiva art. 18 din L. nr. 1. trebuind să fie A. N.
Poziția astfel exprimată, menținută în întregime și în cursul procesului, arată fără putință de tăgadă că pârâta nu dorește să onoreze solicitarea reclamantei.
Prin urmare, față de acest refuz explicit, și în egală măsură, actual, acțiunea reclamanților nu poate fi paralizată prin faptul că aceștia nu ar fi urmat procedura prealabilă prev. de art. 7 din L. nr. 554/2004 ori pentru că acțiunea a fost introdusă după trecerea termenului de 6 luni sau 1 an, statornicit în L. nr. 554/2004.
De altfel, prezentul litigiu nu se circumscrie dispozițiilor L. nr.
554/2004, reclamanta neavând calitatea de persoană vătămată în sensul art. 2 alin.1 lit. a din L. nr. 554/2004, în condițiile în care refuzul de a emite o adeverință cu mențiunile solicitate nu poate fi asimilat cu un act administrativ vătămător, așa cu este acesta definit de art. 2 alin.1 lit.c.
Pârâta A. J. pentru P. S. S. este depozitara documentelor solicitate de către reclamanți, prin urmare nu poate susține că nu ar avea calitate procesuală pasivă, deoarece reclamanții nu ar putea solicita documente de la o instituție a statului care nu le deține.
În aceiași ordine de idei, pârâta D. J. S. a A. N., care nu deține aceste documente, nu poate fi obligată a le elibera chiar dacă, potrivit art. 18 din L. nr. 1., în cazul desființării unei persoane juridice documentele cum sunt cele solicitate de reclamanți trebuie preluate de A. N.
Asupra fondului cauzei, instanța a reținut că la data de 8 ianuarie
2004 D.D.F.S.S. S. (a cărei succesoare este D. S.) a procedat la recepția actelor care generează relații de pensii din cadrul S. F. S. Z., sens în care s-a încheiat un proces-verbal de recepție, aflat la fila 419 în dos. nr. (...), vol.I acvirat pe cale scurtă).
După această preluare, pârâta D. S. a inițiat o corespondență oficială cu diverse instituții ale statului, cu scopul declarat ca acestea să preia arhiva S. F. de B. S.
A., pârâta D. S. s-a adresat cu memorii M.ui M., Familiei și Egalității de Ș., D. J. S. a A. N., C. N. de P. și A. D. de A. S. precum și C. J. de P. S. (f.
393 - 427, dos. (...), vol. I acvirat pe cale scurtă).
Aceste demersuri au rămas însă fără rezultat astfel că și în prezent documentele care atestă stagiile de cotizare ale angajaților fostei S. F. de B.
S. Z. (pentru care s-a dispus lichidarea judiciară) se află în păstrarea pârâtei
D. S. a cărei atribuții au fost preluate de pârâta de rândul 1.
Prin urmare, refuzul pârâtei de rândul de a elibera copii ale actelor necesare reclamanților pentru reglementarea raporturilor lor cu Casa J. S. este nejustificat.
Abilitarea legală a pârâtei A. J. pentru P. S. S. ori a unei alte instituții a statului de a depozita documentele relative la stagiile de cotizare ale reclamanților se constituie într-o dispută care nu are legătură cu solicitarea reclamanților și care nu poate să lezeze interesele legitime ale acestora.
Pentru cele ce preced, în baza art.18 din L. nr. 1. instanța a admis acțiunea reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A. J. PENTRU P. S. S. solicitând admiterea recursului și desființarea sentinței ca nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului a invocat necompetența completului de litigii de muncă deoarece soluționarea cauzei intră sub incidența L. nr.554/2000 - legea contenciosului administrativ.
Arată că reclamanta nu a fost salariata instituției și nici D. / A. S. nu este succesoarea în drepturi a fostei SC F. de B. Z., societate desființată în anul 2001. De asemenea, cererea reclamantei nu a intrat nici sub incidența L. nr. 19/2000 și nici a L. nr. 263/2010 privind sistemul de pensii. În consecință, solicitarea reclamantei se încadrează în prevederile art. 1 din L. nr. 554/2004, motiv pentru care solicită admiterea recursului formulat.
La pronunțarea sentinței instanța de judecată a încălcat în mod evident prevederile L. nr. 554/2004 L. contenciosului administrativ. Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă a vizat refuzul unei instituții publice, a fostei Direcții de M., respectiv a A. J. pentru P. S. S., ca succesoare în drepturi a acesteia ( D. de M. a fost desființată în luna decembrie 2009, iar patrimoniul și o parte din atribuțiile acesteia au fost preluate de A. S.) de a elibera copii după statele de plată și alte asemenea documente din care să reiasă sporurile de care a beneficiat în această unitate.
Cererea de chemare în judecată a reclamantei a fost tardiv formulată, așa cum reiese chiar din conținutul acestei, respectiv că s-a adresat D. S. în anul 2008, iar răspunsul i-a fost comunicat prin adresa nr. 3. FS/(...)
Potrivit prevederilor L. nr. 554/2004, L. contenciosului administrativ «
Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. » « Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de
6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b)data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii; c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii; d) data expirării termenului prevăzut la art.2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile; e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.
Lipsa calității procesuale pasive a pârâtei A. S.
Prin adoptarea L. nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, direcțiile de muncă și protecție socială au fost desființate, ca urmare a comasării prin absorbție de către A. N. pentru P. S.. Drept urmare, în data de 26 noiembrie 2009 a fost publicată În MO nr. 810
HG nr. 1384 din 18 noiembrie 2009 pentru modificarea și completarea
Statutului propriu de organizare și funcționare al A. N. pentru P. S., aprobat prin H. G. nr. (...), precum și pentru stabilirea unor măsuri cu caracter organizatoric. Potrivit art. II din HG nr. 1384/2009 "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, direcțiile de muncă și protecție socială județene și a municipiului B., servicii publice deconcentrate ale M.ui M.,
Familiei și P. S. cu personalitate juridică, se desființează, activitatea acestora fiind preluată de către A. N. pentru P. S., prin agențiile județene de prestații sociale și a municipiului B."
Potrivit prevederilor HG nr. 1. cu modificările și completările ulterioare: Agențiile teritoriale au în principal atribuții: în domeniul organizatoric; în domeniul financiar; în domeniul evidenței și raportării; în domeniul comunicării și informării; în domeniul reprezentării; în domeniul sistemului de informații.
A. S. preluând o parte din atribuțiile fostei D. S. nu are atribuții legate de eliberarea de adeverințe din care să reiasă sporurile de care a beneficiar în calitate de salariat a fostei SC F. de B. SA Z.
Preluarea acestei arhive s-a făcut în urma adresei nr 53853 din (...) a M.ui M. aflată în dosarul nr. 1354/2000 pentru declararea falimentului SC F. de B. SA Z. A., în L. nr. 1.-L. A. N. în forma inițială a fost instituită obligația ca "în cazul desființării, în condițiile legii, a unui creator de documente, persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile individuale ale cetățenilor vor fi depuse la M. M. și P. S. sau la direcțiile județene ale acestuia". Numai ulterior, prin L. nr. 3., L. A. N. a fost modificată în sensul că "în cazul desființării unui creator de documente, persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotiza re la asigurările sociale ale cetățenilor, vor fi preluate de către casele județene de pensii."
În perioada de la intrarea în vigoare a L. nr. 1. și până la apariția L. nr.
3., structura organizatorică a M.ui M. a suferit modificări esențiale, în sensul desprinderii din cadrul direcțiilor generale de muncă și protecție socială a caselor județene de pensii.
Prin adoptarea HG nr. 51/2003 privind procedura de predare-primire a documentelor creatorilor și/sau deținători de documente persoane juridice, care s-au desființat, casele de pensii aveau obligația de a prelua "documentele cu valoare practică, referitoare la stagiile de cotizare realizate de asigurați în sistemul public de pensii ale creatorilor de documente, care în condițiile legii, se desființează, se preiau de casele teritoriale de pensii în raza cărora și-au avut sediul aceștia" « Documentele ce urmează a fi preluate de casele teritoriale de pensii sunt statele de plată a salariilor și centralizatoarele acestora, corespunzătoare întregii perioade de activitate a angajatorului, precum și documentele care atestă încadrarea locurilor de muncă în grupa I sau" de muncă, respectiv condiții speciale sau deosebite de muncă». La solicitarea D. S., Casa de P. S. cât și Casa N. de P. au refuzat preluarea acestei arhive motivând lipsa de spațiu și de personal, iar mai apoi că se așteaptă modificarea L. nr. 1., modificare ce s-a produs în anul 2006.
Extinderea aplicării L. nr. 1., respectiv obligarea A. S. la eliberarea unor astfel de adeverințe ar duce la blocaje în activitatea instituției, întrucât nu dispune de spațiu și nici de personal specializat (numărul total de salariați ai A. S. este de 20 de persoane). Activitatea prevăzută de L. A. N. presupune existența unui personal calificat în profesia de arhivar, întrucât documentele trebuie manipulate, arhivate și gestionate.
Având în vedere lipsa unui act normativ în vigoare, prin care A. S. să fie obligată la eliberarea de acte referitoare la stagiile de cotizare a foștilor salariați ai SC F. de B. SA Z., precum și lipsa de personal specializat în a elibera asemenea documente, solicită respingerea acțiunii pe motivul lipsei calității procesuale pasive a recurentei.
Recursul este nefondat.
1) Prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu A. J. de P. S. S., obligarea acesteia la eliberarea unor documente care atestă veniturile realizate în muncă, inclusiv sporurile aferente.
Competența instanței de contencios administrativ este atrasă în condițiile L. nr. 554/2004, relevante în soluționarea speței fiind dispozițiile art. 8 alin. 1 din acest act normativ, potrivit cărora instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar ca urmare a refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri de către o autoritate publică.
Dispozițiile legale menționate anterior trebuie coroborate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. b din L. nr. 554/2004, care definesc autoritatea publică ca fiind orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care
acționează în regim de putere publică , pentru satisfacerea unui interes legitim public.
Rezultă din dispozițiile legale citate anterior că, pentru a fi în prezența unui litigiu de contencios administrativ de natură să atragă competența instanței de contencios administrativ, refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri trebuie să vină din partea unei autorități publice, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 2 lit. b din L. nr. 554/2004, care acționează în regim de putere publică.
Raportând cele reținute anterior la prezenta speță, Curtea constată că recurenta-pârâtă nu s-a comportat ca o autoritate publică, în sensul celor reținute anterior, respectiv nu a acționat în regim de putere publică. Reclamantul s-a adresat recurentei-pârâte cu solicitarea de a elibera copii de pe statele de plată î n calitatea acesteia de depozitară tempo rară a arhivei SC F. B. SA Z., societate desființată, temeiul cererii reclamantului fiind tocmai dispozițiile art. 40 alin. 2 Codul muncii, care obligă angajatorii să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului.
Prin urmare, recurenta neacționând în regim de putere publică, ci având doar calitatea de depozitară temporară a arhivei fostului angajator al reclamantului, refuzul acesteia de a elibera documentele solicitate nu poate fi considerat un refuz nejustificat de a soluționa o cerere, refuz care să vină din partea unei autorități publice, în sensul dispozițiilor art. 2 din L. nr.
554/2004, astfel încât nu poate atrage, în speță, competența instanței de contencios administrativ.
2) Dispoziția primei instanțe de obligare a pârâtei la eliberarea către reclamantă a tuturor documentelor deținute referitoare la veniturile salariale realizate de reclamant în perioada în care a fost angajat la S. F. de B. S.A, nu poate fi interpretată, contrar aserțiunii recurentei, ca o predare către reclamant a întregii arhive a S. F. de B. S.
O atare interpretare susținută de pârâtă în sprijinul motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.6 C.pr.civ. nesocotește că obiectul acțiunii îl reprezintă eliberarea unei adeverințe privind activitatea reclamantului, precum și că documentele pe care pârâta trebuie să le elibereze reclamantului sunt cele care se referă doar la persoana acestuia.
Prin urmare în mod evident își va putea îndeplini această obligație prin eliberarea unei adeverințe cuprinzând datele și informațiile referitoare la activitatea desfășurată de reclamant pe baza documentelor deținute și verificabile.
3) Tot astfel este evident că perioada în care reclamanta și-a desfășurat activitatea la S. F. de B. S.A este anterioară intrării în vigoare a L. nr.19/2000, act normativ care este bazat pe principiul contributivității și reglementează rolul C. J. de P. de a atesta plata contribuțiilor sociale.
Or în raport de perioada la care se referă acțiunea reclamantei anterioara datei de (...), sunt incidente în cauză dispozițiile Decretului nr.389/1972, care prin art.1 și art.3 stabilește că angajatorul depune contribuția de 15% asupra câștigului brut, ceea ce semnifică sub acest aspect probatoriu că deține documentele justificative ale acestei operațiuni care fac parte din arhiva preluată de pârâtă.
Prin urmare, pârâta își va putea executa obligația privind stagiul de cotizare prin menționarea plății contribuțiilor datorate asupra veniturilor realizate de reclamant, conform Decretului nr.389/1972, în măsura în care rezultă acest aspect din documentele deținute.
4) Nefiind incidente prevederile L. nr.554/2004, conform considerentelor expuse în cadrul analizei primului motiv de recurs, demersul judiciar al reclamantei nu este supus procedurii prealabile reglementate de actul normativ invocat.
5) Reclamanta este îndreptățită conform art.40 alin.2 lit. h Codul muncii, să obțină de la fostul angajator „toate documentele care atestă calitatea ei/lui de salariat";.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art.12 din L. nr.1. a A. N., persoanei juridice angajatoare îi revine obligația de a păstra documentele create sau deținute, în categoria cărora intră statele de plată la care se referă acțiunea reclamantului.
Această obligație îi revenea fostului angajator al reclamantei, respectiv
S. F. de B. S.A, însă ca urmare a încetării existenței sale ca persoană juridică în anul 2001, obligația păstrării documentelor create cu valoare practică s-a transmis în temeiul art.18 din L. nr.1. M.ui M. și P. S. sau direcțiilor județene ale acestuia.
Deși norma juridică menționată anterior a fost modificată prin instituirea obligației de păstrare a documentelor cu valoare practică în sarcina C. J. de P. S., iar ulterior D. J. S. a A. N., Curtea constată că nici în prezent nu a operat în concret transmisiunea acestei obligații; or, consecințele disputei între instituțiile locale din județul S. cu privire la păstrarea documentelor nu pot să se repercuteze asupra foștilor salariați, îndreptățiți să obțină actele necesare stabilirii drepturilor de pensie.
Prin urmare, în prezent A. J. de P. S. S. are obligația eliberării actelor solicitate în calitate de succesor legal al fostului angajator în obligația de păstrare a documentelor cu valoare practică, precum și de deținător faptic ala acestei arhive.
În raport de aceste considerente, este irelevantă pretinsa lipsă a atribuțiilor legale ale pârâtei în raport de prevederile HG nr. 1., deoarece obligația sa de eliberare a datelor solicitate de reclamantă nu rezidă din dispozițiile pe care le invocă, ci din prevederile L. nr. 1., coroborate cu împrejurarea deținerii faptice a arhivei fostului angajator,
De asemenea, recunoașterea dreptului reclamantei nu este condiționată de existența mijloacelor materiale ale pârâtei pentru eliberarea actului, astfel încât excepția lipsei calității procesuale nu este întemeiată.
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea de A. va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A. J. pentru P. S. Z. împotriva sentinței civile nr. 6242 din 21 noiembrie 2011 a T.ui S., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 aprilie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I.-R. M. C. M. S.-C. B.
GREFIER
G. C.
Red.C.M.;
Tehnored.: C.M./S.M.;
2 ex./(...); Jud.fond: M.K.