Decizia nr. 194/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 194/2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M.-I. I.
Judecător G.-A. N.
Judecător M. B.
G. A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul T. M. împotriva sentinței civile nr.565 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui
M., privind și pe intimat P. M. B. M., având ca obiect refuz soluționare cerere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că nu s-a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar aferente recursului declarat.
La data prezentului termen de judecată s-a înregistrat la dosar o cerere formulată de recurent, prin care acesta solicită judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4
C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.
Se constată că nu s-a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente recursului formulat, deși recurentul a fost legal citat cu mențiunea achitării acestora, sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 8.
Raportat la această împrejurare, în considerarea dispozițiilor art. 137 alin 1 C.pr.civ. raportat la art. 20 alin 1-3 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. 32/1995, Curtea, din oficiu, invocă excepția nelegalei timbrări a recursului și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 565 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a admis excepția nulității cererii invocată din oficiu.
S-a anulat acțiunea civilă formulată de reclamantul T. M. în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA BAIA MARE.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul T. M.
În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina reclamantului recurent obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr.
32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,3 lei.
În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 recurentul a fost înștiințat să achite în contul bugetului local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât
și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurentul nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de
(...) (f. 8), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar în sumă de 0,3 lei, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr.
146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de T. M. împotriva sentinței civile nr. 565 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 ianuarie 2012.
{ F. |
Președinte, M.-I. I. | Judecător, G.-A. N. | Judecător, M. B. |
G., A. B. |
}
Red.G.A.N./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.fond: S. A.