Decizia nr. 26/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 26/2012
Ședința de la 14 D. 2012
C. compus din:
PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător G.-A. N.
G. A. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. A J. M. în nume propriu și în numele A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr. 841 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu reclamanta intimată B. M. A. și pârâta intimată A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de (...) s-a înregistrat la dosarul cauzei note de ședință din partea intimatei B. M. A.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr.
554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 841 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. s-a respins excepția lipsei procedurii prealabile și excepția de inadmisibilitate a acțiunii, invocate de către pârâtele D. G. A F. P. M. - A. F. P. B. M.
S-a admis acțiunea formulată de către reclamanta B. A. M., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M., A. F. P. A M. B. M. și A. F. PENTRU M. și, în consecință, s-a dispus anularea deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule emisă de A. F. P. a O. C.
S-a constatat nelegalitatea încasării sumei de 2.864 lei, achitată de reclamantă cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, cu chitanța TS 6 nr.
2309885 din (...), iar pârâtele au fost obligate să restituie reclamantei suma de
2.864 lei, reprezentând taxă de poluare, cu dobândă legală calculată de la data achitării și până la restituirea efectivă a acesteia, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 543,3 lei.
Analizând cu prioritate excepția lipsei procedurii prealabile și excepția de inadmisibilitate invocate de pârâtele D. G. a F. P. M. - A. F. P. B. M., instanța de fond le-a respins pentru următoarele considerente:
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, pentru necontestarea actului de impunere în termenul de 30 de zile, s-a statuat că cercetarea fondului juridic litigios este admisibilă chiar în absența procedurii prealabile, cât timp în materia restituirii taxelor de poluare prelevate în baza OUG nr. 5., autoritatea publică are
și a avut o politică constantă și publică de a soluționa nefavorabil aceste contestații.
Așa fiind, autoritatea publică nu poate invoca faptul că a fost lipsită de posibilitatea revocării pe cale administrativă a actului său, acesta fiind, de altfel, scopul recursului grațios.
Din aceste motive, parcurgerea procedurii administrative devine lipsită de utilitate și finalitate, cu consecințe asupra rezolvării în termen echitabil a litigiului dintre stat și particular, și, în cele din urmă, asupra păstrării unui echilibru privitor la posibilitatea efectivă a particularului de a-și valorifica interesele procesuale în raport cu statul și chiar a unui acces efectiv la justiție și la un proces echitabil, în sensul conferit de art. 6 din Convenția pentru Apărarea
Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, iar așa fiind nu poate fi primită nici excepția lipsei procedurii prealabile.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al U. E. un autovehiculul pe care a dorit să-l înmatriculeze în România fără plata taxei de poluare, însă pârâta A. F. P. a stabilit în sarcina acestuia obligația de plată a sumei de 2.864 lei, reprezentând taxă de poluare, achitată cu chitanța seria TS 6 nr. 2309885 din (...).
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. M. în nume propriu și în numele A. F. P. B. M. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 299 - 303 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al U. E. își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..
În ce privește solicitarea dobânzii legale fiscale, pârâta solicită respingerea acestei cereri ca neîntemeiată având în vedere că taxa de poluare nu este o taxă fiscală și nu se circumscrie situațiilor limitativ reglementate de art. 117 C., iar repararea prejudiciului se realizează în condițiile dreptului comun - art. 1088 alin. 2 Cod civil, cu aplicarea O.G. nr. 9/200 de la data cererii de chemare în judecată și nu de la data achitării taxei.
În privința cheltuielilor de judecată, se solicită respingerea acestora ca inadmisibile având în vedere dispozițiile art. 274 corob. cu art. 275 - 276
C.pr.civ.
Reclamanta-intimată B. M. A. a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, deoarece taxa de poluare stabilită în sarcina sa încalcă dreptul la libera circulație a mărfurilor în cadrul C.E. și principiul nediscriminării între produsele comunitare și cele naționale, cu cheltuieli de judecată în recurs.(f.11)
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamantă a căii administrative de atac prevăzute de art. 205 și urm. din O.G. nr. 93/2003, Curtea a reținut următoarele:
În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - C. competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze - a emis Decizia nr. 24 în dosarul nr. 9/2011, iar prin această hotărâre a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, C. de conducere al C. de A. I. și C. de conducere al C. de A. C. și a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 5. raportat la art. 205 - 218 C., nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin.1 lit. d din același cod.
Decizia pronunțată fiind obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 C.pr.civ.,
Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată.
Referitor la fond, în prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de
7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie
2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.
Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate
și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U., fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de
Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către C. și în cauza Nisipeanu, respectiv C-2. din (...), în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 5..
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d)
C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a C. de Justiție (cauza Simmenthal).
Referitor la obligația de plată a dobânzii, Curtea constată că reclamanta a achitat la A. F. P. de poluare și a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii potrivit art. 124 C., iar prima instanță a acordat altceva decât s-a solicitat, respectiv dobânda legală în materie civilă de la data plății taxei și până la data restituirii sale integrale.
Încasarea nelegală a unei taxe produce un prejudiciu prin lipsirea de respectiva sumă de bani pentru perioada cuprinsă între data încasării taxei si data restituirii efective. Normele speciale din materia dreptului fiscal nu reglementează acoperirea acestui prejudiciu, situație în care devin incidente normele dreptului comun. Nu se poate accepta aplicarea prin analogie a dispozițiilor art. 124 alin. 2 raportat la art. 120 alin. 6 si art. 117 C.pr.civ., deoarece este vorba despre norme de excepție, de stricta interpretare si aplicare doar la situația pe care o reglementează.
Este important a se avea în vedere dispozițiile art. 3 alin. 3 din O.G. nr.
9/2000 dacă ar fi fost formulat un astfel de petit, or un capăt de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale în materie civilă nu a fost formulat.
În privința dispoziției privind acordarea cheltuielilor de judecată, culpa procesuală nu trebuie raportată la legislația în vigoare la momentul plății taxei, ci la poziția adoptată de către recurentă în fața instanței de fond.
În consecință, în temeiul art. 304 pct. 6 C.pr.civ. rap. la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul și se va modifica în parte hotărârea recurată, în sensul că se va înlătura dispoziția de obligare a pârâtelor la plata dobânzii legale în materie civilă, fiind respins petitul privind acordarea dobânzii fiscale și menținându-se restul dispozițiilor hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de D. G. A F. P. A J. M. împotriva sentinței civile nr. 841 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică în parte, în sensul că înlătură dispoziția referitoare la obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale în materie civilă.
Respinge petitul privind acordarea dobânzii fiscale.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința din 14 decembrie 2012.
Red.M.B./ (...). dact.C.H./2 ex./ Jud.fond: E.C..