Decizia nr. 3271/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Nr. 3271/2012

Ședința 26 A. 2012

C. compus din:

PREȘEDINTE D. M.

Judecător G.-A. N.

Judecător L. U.

Grefier V. D.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. A M. Z. împotriva sentinței civile nr.5502 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S., în contradictoriu cu reclamantul intimat F. C. și chemata în garanție intimată A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile sunt scutite de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 5502 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) s-a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul F. C., împotriva sentinței civile nr. 5408 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), pe care a schimbat-o în parte și rejudecând în fond cauza:

S-a admis în parte acțiunea reclamantului F. C. și a fost obligată pârâta A. F. P. A M. Z. să restituie acestuia suma de 2815 lei reprezentând taxă de poluare.

S-a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata majorărilor de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere.

S-a respins ca inadmisibilă cererea privind anularea adresei nr.

27788/2010.

S-a admis cererea de chemare în garanție a A. F. pentru M., pe care a obligat-o la restituirea către A.F.P. Z. a sumei de 2.815 lei.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea sa, înregistrată la data de (...), reclamantul F. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. Z. și D. G. A F. P. S. revizuirea sentinței civile nr.5408/(...), pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr.(...), având ca obiect anulare act administrativ și restituirea sumei de 2815 lei, achitată cu titlu de taxă pe poluare, cu ocazia înmatriculării unui autovehicul achiziționat dintr-un stat membru al U. E., cu majorări de întârziere de 0,1%.

În susținerea cererii se invocă dispozițiile art.148 din Constituția R. coroborate cu disp. art.110 din TFUE și Hotărârea pronunțată de C., în cauza

T., la data de (...), în sensul că art.110 din TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 21 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, ca temei de revizuire.

Potrivit art. 21 alin. (2) teza I-a din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, astfel cum a fost modificat de pct. 30 al I din LEGEA nr. 262 din

19 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 510 din 30 iulie 2007, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția R., republicată.

În speță, prin sentința civilă nr.5408 din (...), pronunțată de Tribunalul

Sălaj în dosar nr.(...) s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul

F. C., pentru restituirea sumei de 2815 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, precum și cererea de chemare în garanție formulată de D. G. a F. P. S. în contradictoriu cu A. F. pentru M., instanța dând propria interpretare dispozițiilor art. 90 din Tratatul Constititiv al Comunității E. (TCCE) -devenit ulterior art. 110 din Tratatul de F. al U. E. (TFUE)- raportat la interpretările date acestei norme comunitare, până la acel moment, în jurisprudența C. E. de J. (devenită ulterior Curtea de J. a U. E.), cu sediul la L., în cauze similare.

Prin Hotărârea pronunțată de C., în cauza T., la data de (...), în care s-a statuat că „art.110 din TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională";, instanța de contencios european a tranșat problema preceperii taxei pe poluare pentru autovehiculele second-hand achiziționate de cetățenii români din alte state ale U. E., problemă care anterior a avut o rezolvare neunitară în practica judiciară internă a instanțelor judecătorești din România.

Cum în speță hotărârea atacată a devenit irevocabilă, prin nerecurare, anterior pronunțării Hotărârii C., în cauza T., la data de (...), iar cererea reclamantului a fost formulată în termenul prevăzut de lege, tribunalul a constatat că prevederile art. 21 alin. (2) teza I-a din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, sunt pe deplin aplicabile în speță astfel că, față de cele ce preced, tribunalul, în baza art.324 Cod procedură civilă,a încuviințat cererea de revizuire.

Rejudecând cauza în fond, tribunalul a reținut că taxa achitată încalcă dispozițiile dreptului european.

Cererea de chemare în garanție a A. F. pentru M. a fost admisă și aceasta a fost obligată la restituirea către AFP Z., care a încasat suma reprezentând taxa de poluare, având în vedere că această taxă constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M. conform HG nr. 686/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 5., art. 3 alin. 6-8.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. solicitând admiterea recursului, modificarea Sentinței Civile nr. 5502 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj, in sensul:

-admiterii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a DGFP S.

-Respingerii cererii de revizuire formulată de F. C. ca inadmisibilă. În motivare s-a arătat că:

Considera criticabila sentinta pronuntata prin prisma art. 304 punct.7

8 și9 Cod Procedura Civila si in considerarea dispozitiilor art. 304 ind. 1 deoarece:

-instanta de fond nu s-a pronuntat asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a DGFP S. motiv pentru care intelege sa reitereze aceasta exceptie si in fata instantei de recurs pentru motivele expuse in întimpinare.

-instanta de fond in mod nelegal a dispus restituirea sumei de 2815 lei in conditiile in care in mod legal a respins ca inadmisibila cererea privind anularea adresei In acesta situatie, instanta a schimbat in mod nelegal obiectul actiunii determinat de reclamant prin cererea de chemare În judecata si anume actiune În contencios administrativ in obligatia de a face, respectiv restituirea unei sume, suma ce a fost achitata in prealabil in temeiul legii, conform Deciziei de calcul a taxei pe poluare. iar acesta nu poate fi solutionat de instanta de contencios administrativ care, esentialmente este chemata sa cenzureze acte administrative emise de autoritati publice

Prin urmare, decizia de calcul a ramas definitiva nefiind exercitata procedura administrativ fiscala astfel ca in lipsa anularii deciziei de calcul de catre instanta de judecata nu poate fi restituita taxa de poluare. F. ulterioara a unei cereri de restituire nu mai poate fi luata in considerare in acest context intrucit raportul de drept material fiscal nu poate fi analizat in lipsa urmarii procedurii administrativ fiscale. In ceea ce priveste adresa emisa de catre AFP aceasta nu constituie un act administrativ fiscal potrivit ar!. 41

Cod procedura F. ci prin aceasta organul fiscal a explicat reclamantului de ce solicitarea sa de restituire nu poate fi solutionata in mod favorabil. Acest punct de vedere nu intruneste caracteristicile prevazute de ar!. 2 alin. 1 lit. A din Legea nr. 554/2004 si nu poate fi cenzurat pe cale judiciara.

Asa cum rezulta din economia dispozitiilor art. 5 si art. 7 din OUG nr.

5. stabilirea, verificarea ,colectarea si executarea silita, inclusiv solutionarea contestatiilor privind taxa datorata de contribuabili, se realizeaza de catre autoritatea fiscala competenta potrivit prevederilor OG nr. 92/2003 privind C. de procedura F., republicata cu modificarile si completarile ulterioare.

Astfel fiind, actul autoritatii fiscale reprezinta un titlu de creanta si constituie instiintare de plata conform legii. Decizia poate fi contestata in termen de 30 de zile de la data comunicarii sub sanctiunea decaderii , potrivit dispozitiilor art. 207 alin. 1 din OG nr. 92/2003 republicata cu modificarile si completarile ulterioare, dispozitii ce au fost ignorate de instanta de judecata.

Se poate observa ca reclamantul nu a urmat aceasta procedura prevazuta de legea procesuala fiscala pentru a contesta in substanta legalitatea stabilirii taxei de poluare ci s-a marginit sa declanseze un litigiu distinct de restituire a taxei de poluare fara a contesta legalitatea actului administrativ fiscal.

Prin urmare calea aleasa de reclamant ignora procedura deschisa de lege pentru contestarea actului de impunere si astfel daca s-ar valida s-ar deturna normele procesual fiscale care guverneaza solutionarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Reclamantul a disimulat demersul sau de a pune in discutie legalitatea stabilirii si incasarii taxei de poluare prin prisma apelarii la procedura administrativa de drept comun, ignorind faptul ca pentru a se statua asupra acestui conflict exista norme procesuale speciale clare, accesibile, previzivile si predictibile compatibile cu exigentele de calitate a unei legi asa cum rezulta din jurisprudenta instantei europene de contencios al drepturilor omului.

Reclamantul a platit voluntar taxa de poluare supunindu-se astfel normei interne aplicate de organul fiscal prin intermediul deciziei administrative de stabilire si calculare a taxei. Desigur plata acestei taxe si maniera in care a fost stabilita nu inlatura dreptul contribuabilului de a contesta taxa si implicit de a se solicita verificarea in substanta a legalitatii impunerii.

Prin urmare, calea aleasa de reclamanta ignora procedura deschisa de lege pentru contestarea actului de impunere si astfel daca s-ar valida s-ar deturna normele procesual fiscale care guverneaza solutionarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis.

In acest context, demersul judiciar al reclamantului , nu se incadreaza in prevederile textelor legale precizate , acesta urmarind repararea unei pagube fara insa ca in prealabil, actul administrativ cauzator al pagubei sa fi fost defiintat .

Fara o analiza a actului administrativ prin care s-au stabilit in sarcina reclamantului obligatii fiscale , instanta nu putea trece direct la a dispune restituirea sumei astfel achitata

Pe fondul cauzei solicită instantei de recurs respingerea actiunii ca nefondată , pentru motivele expuse pe larg in intimpinarea depusa la dosarul cauzei . Mentionează faptul ca efectele H. C. de J. a U. E. in cauza

C-402/09 - T. nu sunt incidente ln speta de fata.

In ipoteza in care se va aprecia ca actiunea este fondata solicita sa se mentină cererea de chemare in garantie a A. F. pentru M., pentru motivele aratate in cererea de chemare in garantie.

În concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea Sentinței Civile nr. 5502 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj, in sensul:

-admiterii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a DGFP S.

-Respingerii cererii de revizuire formulată de F. C. ca inadmisibilă. Deliberând asupra recursului, Curtea reține următoarele:

Referitor la cererea de revizuire se reține:

Potrivit art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin nr. 2., constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția R., republicată.

Noul motiv de revizuire introdus prin nr. 2. a fost conceput ca un remediu intern în cazul hotărârilor pronunțate prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, în scopul îndeplinirii obligației generale ce revine statelor membre ale U. E., în temeiul art. 10 din Tratat.

Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art.205 și urm. din OG

93/2003, Curtea a reținut următoarele:

În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - C. competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, emis Decizia nr.24 în dosarul nr. 9/2011 iar prin această hotărâre a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, C. de conducere al C. de A. I. și C. de conducere al C. de A. C. și a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de U. a G. nr.5. raportat la art.205-218 din C. de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod

Decizia pronunțată fiind obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din C. de procedură civilă, Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată.

Referitor la fondul cauzei:

În prezent, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de J. a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din

18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.

Prin această hotărâre Curtea de J. a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul C. de referă la varianta inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în prezentul litigiu.

Curtea de J. a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de J. în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.

Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d)

C.pr.fisc).

Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a C. de J. (cauza Simmenthal).

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII DECIDE

Respinge recursul declarat de D. G. A F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. A M. Z. împotriva sentinței civile nr.5502 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința de la 26 A. 2012.

Red.D.M./dact.L.C.C.

2 ex./(...) Jud.fond: N. C. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 3271/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal