Decizia nr. 3790/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3790/2012
Ședința publică de la 11 Mai 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE G.-A. N.
Judecător S. Al H.
Judecător M.-I. I.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursurile declarate de reclamanta B. R. și de pârâta C. DE A. DE S. A JUD.C. împotriva sentinței civile nr. 2020 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului C., având ca obiect contestație act administrativ FISCAL
DECIZIA de impunere pentru plăți anticipate a contribuției la F. nr. 2. emisă de către CAS C.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat M. P. în reprezentarea intereselor recurentei B. R. și consilier juridic C. A. pentru recurenta CAS C.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. după care,
Părțile prezente învederează instanței că nu sunt alte cereri de formulat.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Reprezentantul recurentei-reclamante solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ., fiind dată cu aplicarea greșită a legii și admiterea în întregime a acțiunii formulate de reclamantă.
În susținerea poziției procesuale, arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra apărărilor punctuale ale reclamantei, motivarea sentinței fiind doar asupra unor stări de fapt și nu se raportează la temeiurile de drept invocate de reclamantă. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta recurentei CAS C. solicită admiterea recursului pârâtei, casarea sentinței instanței de fond și în urma rejudecării să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se respingă în totalitate acțiunea reclamantei, pentru motivele arătate în cererea de recurs pe care le reiterează și oral, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 2.020 din 4 iunie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C. s-a admis în parte acțiunea în contencios fiscal formulata de către reclamanta B. R. împotriva paratei C. DE A. DE S. A JUDETULUI C. și, în consecință, s-a anulat decizia de impunere pentru plăți anticipate a contribuției la F. pe anul 2005 nr. 285795/(...), decizia de impunere pentru plăti anticipate a contribuției la F. pe anul 2006 nr. 285795/(...) precum si toate actele administrativ fiscale prin care s-au stabilit împotriva reclamantei obligații de plata la F. aferente perioadei martie 2008 - decembrie 2009, mai puțin cele privind stabilirea sumei de 115 lei reprezentând contribuție F. pe anii 2008 si
2009 cuprinse în declarațiile reclamantei pe anii sus indicați .
Su-a suspendat executarea actelor administrativ fiscale indicate in alineatul precedent, mai puțin declarațiile reclamantului aferente anilor 2008,
2009 si care vizează suma de 115 lei contribuție F.. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a apreciat prezenta acțiune ca fiind o acțiune în contencios fiscal. A., reclamanta a fost înștiințată ca datorează diverse sume de bani cu titlu de contribuție F. si accesorii. Acesta contribuție fiind o obligație fiscala in temeiul art. 1, 205 si urm C.pr.fiscala s-a adresat paratei cu contestație solicitând anularea tuturor actelor prin care s-au stabilit in sarcina sa in perioada 2005-2009 obligații fiscale cu titlul sus indicat (f. 14-30 dosar fond). Contestația sa nu a fost soluționata conform prevederilor legale sus menționate astfel ca nu exista o decizie care sa poată fi atacata in instanța (f.11,12 dosar fond) .
Obligația de a contribui la F. a fost reglementata pentru perioada in litigiu respectiv 2005-2009 de doua acte normative respectiv OUG 1. si L. 9.. In aceste acte normative precum si in actele normative emise in vederea aplicării lor nu exista reguli procedurale diferite de cele privind colectarea celorlalte creanțe fiscale. Ca atare si in cazul acestora titlul de creanța îl reprezintă declarația contribuabilului sau in lipsa unei asemenea declarații decizia de impunere.
Pentru perioada 2005, 2006 pârâta a emis deciziile de impunere de la f.
33,34 decizii care conform precizărilor făcute in întimpinare vizează perioada august 2005 - decembrie 2005 si ianuarie 2006, perioada guvernata de OUG 1.. La aceste date L. 9. nu era in vigoare astfel ca emiterea acestor decizii in baza acestei legi încalcă principiul neretroactivității legii civile. P. avea posibilitatea de a stabili creanțe fiscale pe o perioada din trecut pana la limita termenului de prescripție, dar in baza actului normativ in vigoare la aceea data.
In aceste decizii se face referire si la art. 8 si 51 din OUG 1. care însa sunt textele generale ce statuează asupra obligației contribuției F. ce revine atât persoanelor fizice cit si celor juridice si asupra veniturilor la care se aplică. Indicarea acestor texte de lege face imposibilă verificarea situației particulare care a determinat emiterea deciziei de impunere, altfel spus nu se poate stabili în ce calitate s-a stabilit in sarcina reclamantei obligația de a achita aceasta contribuție. In cuprinsul deciziilor la rubrica tip contribuabil se arata ca reclamanta are calitatea de avocat (prescurtat AVO) ceea ce ar fi atras aplicarea art. 8 alin.3 din OUG 1.. In speță insa reclamanta nu are aceasta calitate decât din anul 2008 (f. 75,76 dosar fond). In plus in anii 2005, 2006 reclamanta nu avea domiciliul in județul C. astfel ca parata nu este nici măcar competenta teritorial sa emită titluri de creanța pentru contribuție la F. pentru aceasta perioada (f.77 dosar fond).
Instanța de fond a apreciat că toate aceste împrejurări atrag nulitatea celor doua decizii întrucât ele nu cuprind o motivare de fapt si de drept suficientă, motivarea indicata duce la concluzia ca aceasta contribuție a fost stabilita pentru o activitate pe care reclamanta nu o desfășura în anul 2005, 2006 si de către un organ necompetent teritorial.
In ce privește accesoriile la sumele cuprinse în aceste titluri de creanța indicate in situația de la f. 59,60 dosar fond, instanța a apreciat că nu exista nici un titlu de creanța. S. sus menționata nu reprezintă nici declarația contribuabilului si nu reprezintă nici decizie de impunere lipsind-i elementele necesare si esențiale in acest sens. In consecință, pentru aceste accesorii se poate retine nulitatea actelor prin care s-au stabilit împotriva reclamantei obligații de plata la F. pentru acest considerent de ordin formal.
Pentru perioada 2008-2009 reclamanta a făcut declarații la data de (...)
(f.61 )pentru anul 2008 iar pentru anul 2009 la data de (...) (f.58). Tribunalul a apreciat ca indiferent care ar fi titulatura acestor declarații din cuprinsul lor rezulta in mod neechivoc ca aceste declarații au fost date de către reclamanta pentru constituirea unui titlu de creanța pentru obligații la F. care ulterior sa devina titluri executorii. Ca atare, indicarea unui alt titlu decât cel expres prevăzut de actele normative in domeniu este o neregularitate procedurala care trebuie analizata prin prisma dreptului comun in materie de neregularităti procedurale respectiv prin prisma art. 105 alin. 2 C.pr.civ. Ea nu vatămă in așa măsura interesele reclamantei încât aceasta vătămare sa nu poată fi înlăturata deci prin anularea acestor declarații pe acest simplu considerent.
O prima concluzie care se poate retine in speta este aceea ca pentru contribuția efectiva pentru anii 2008 si 2009 exista titlu de creanța. In ce privește accesoriile la sumele cuprinse in aceste titluri de creanța indicate in situația de la f. 59,60 nu exista nici un titlu de creanța. S. sus menționata nu reprezintă nici declarația contribuabilului si nu reprezintă nici decizie de impunere lipsind-i elementele necesare si esențiale in acest sens. In consecința pentru aceste accesorii se poate retine nulitatea actelor prin care s-au stabilit împotriva reclamantei obligații de plata la F. pentru acest considerent de ordin formal.
Raportat la considerentele de mai sus rezulta ca singurele creanțe care pot fi analizate pe fond pentru anii 2008, 2009 in sensul daca reclamanta le datorează sau nu sunt sumele indicate la f. 58,61 si care reprezintă contribuția propriu zisa cuprinsa in declarațiile mai sus menționate.
Reclamanta invoca ca nu datorează sumele din speța paratei întrucât materia din speța este guvernata de principiul alegerii libere a casei de asigurări de sănătate si având in vedere ca nu a semnat un contract de asigurare de sănătate cu pârâta.
Intr-adevăr alegerea libera a casei de asigurări este unul din principiile care guvernează asigurările sociale de sănătate. Nu este insa mai puțin adevărat ca aceste asigurări sunt obligatorii si au la baza principiul solidarității sociale. In speta se pune problema daca aceasta alegere libera poate paraliza caracterul obligatoriu al acestei contribuții, iar răspunsul daca o asemenea paralizarea este posibila este evident nu. Altfel spus asiguratul poate alege liber casa de asigurări de sănătate dar o asemenea alegere nu este facultativa ci obligatorie. O persoana nu se poate ascunde in spatele acestei libertăți de alegere pentru a nu opta pentru nici o casa de asigurări si pentru a nu contribui la fondul la care participarea este obligatorie .Ca atare cita vreme reclamanta nu a făcut dovada ca a optat pentru o alta casa de asigurări si având in vedere declarațiile pe care le-a depus tribunalul a apreciat ca invocarea principiului sus indicat nu poate avea succes in cauza întrucât ar permite reclamantei să se sustragă de la participarea la fondul sus menționat. Având în vedere caracterul obligatoriu al contribuției, practic in lipsa oricărei opțiuni între diversele case de asigurări de sănătate trebuie recunoscut oricărei case posibilitatea de a solicita aceasta contribuție pentru ca altfel caracterul obligatoriu este unul iluzoriu.
In ce privește lipsa unui contract de asigurare chiar daca nu s-a încheiat un asemenea contract in forma scrisa depunerea declarațiilor sus menționate pentru perioada 2008-2009 indica faptul ca reclamanta a optat in sensul încheierii unui contract cu parata care a acceptat aceasta opțiune încheindu-se un contract in sensul de negotium juris.
Având în vedere considerentele de mai sus, instanța de fond a apreciat că reclamanta datorează în baza unui titlu de creanța legal întocmit la F. suma de
115 lei pentru perioada 2008- 2009, restul actelor indiferent de perioada fiind nule.
In ce privește cererea de suspendare, tribunalul a apreciat ca pentru soluționarea acesteia nu se datorează nici o cauțiune, art. 214 din OUG 92/2003 fiind aplicabil doar în cazul suspendării solicitate în temeiul art. 14 din L.
554/2004. In speță, asa cum rezulta din cele mai sus expuse, exista o îndoiala serioasa de legalitate pentru sumele pretinse de către pârâtă de la reclamantă, mai puțin pentru suma de 115 lei mai sus menționată. Paguba iminenta constă în afectarea veniturilor reclamantei si a activității sale profesionale.
In consecință, în temeiul art. 15 din L. 554/2004, tribunalul a admis cererea de suspendare a actelor administrativ fiscale sus indicate, mai puțin declarațiile reclamanta pe anii 2008, 2009 vizând suma de 115 lei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanta B. R. cât și pârâta C. DE A. DE S. A JUD.C..
În recursul formulat de reclamanta B. R. se solicită admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței atacate, anularea tuturor actelor prin care s-au stabilit împotriva reclamantei obligații de plata la F. aferente perioadei martie
2008 - decembrie 2009, ca nelegale.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., reclamanta a susținut că sentința recurată este nelegală în parte, instanța de fond nepronunțându-se asupra apărărilor pe care le-a formulat, cu referire la textele legale aplicabile, respectiv art. 110 alin. 2 și 3 din O.G. nr. 92/2003 și art. 211 din L. nr. 9..
În primul motiv de recurs se susține că instanța de fond în mod greșit a reținut că înscrisurile intitulate de către pârâtă „. semnate de reclamantă ar fi titluri de creanță, deoarece în speță nu exista un titlu de creanță prin care să se fi stabilit in sarcina sa obligația de a plăti vreo contribuție la F., actele invocate de către pârâtă neavând conform legii aceasta calitate. În acest context, reclamanta învederează faptul că nu a susținut nici un moment anularea declarațiilor, deoarece ele nu sunt titluri de creanță, deoarece pârâta trebuia să emită de decizii de impunere, iar declarațiile semnate de reclamantă nu putea fi reținute ca titluri de creanță.
Apoi, reclamanta mai menționează că nu există titlu de creanță întrucât nu a semnat cu pârâta un contract de asigurare de sănătate si nici o declarație, astfel cum prev. art. 32 din Ordinul nr. 617/2007, iar pe de altă parte, art. 218 alin. 2 lit. a din L. nr. 95/2005, reglementează dreptul persoanei asigurate să-și aleagă în mod liber casa de asigurări de sănătate, în cazul în care dorește să încheie un contract de asigurări, neexistând nici un text legal care să stabilească vreun termen în care un asigurat să-și aleagă furnizorul de servicii medicale sau vreo sancțiune în cazul în care nu procedează ca atare. A., obligația fără sancțiune corelativă nu poate fi impusă, încercarea de impunere, prin emiterea de acte administrativ-fiscale de către pârâtă fiind evident nelegală.
Referitor la caracterul de contribuție a sumelor solicitate la plată și nu de impozit, reclamanta susține că în prezent, contribuția la fondul de sănătate are caracterul unui impozit fiscal și nu al unei contribuții, conform prev. art. 257 din L. nr. 9., din interpretarea cărora rezultă că aplicarea unei cote asupra veniturilor impozabile realizate de persoana care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit, reprezintă taxare de natura impozitului, ceea ce încalcă însăși natura juridică a contributivității, reglementate de lege a acestei sume datorate cu titlu de contribuție. Cu alte, cuvinte a opinat reclamanta, ar datora contribuție la sănătate, în cotă de 6,5 % sau în alt procent, aplicabilă și sumelor rezultate din înstrăinarea unui autovehicul aflat în patrimoniul profesional. În consecință, rezultă și din acest punct de vedere că pretențiile pârâtei sunt nefondate, iar sentința recurată este nelegală în parte.
În recursul formulat de pârâta C. DE A. DE S. A JUD.C. se solicită admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și în rejudecarea pronunțarea unei hotărâri prin care să se respingă acțiunea formulată de reclamantă.
În motivarea recursului, pârâta susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea legi, nefiind respectate prev. art. 1 alin. 1, art. 8 alin. 1, art. 11 alin. 1
și art. 18 din L. nr. 554/2004 , art. 15, 41 și art. 205 C.pr.fiscală, respectiv art.
208 alin. 3 lit. e, art. 215 alin. 3 și art. 259 alin. 7 lit. a și b din L. nr. 9., respectiv art. 28 - 31 din Ordinul nr. 617/(...) pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentației justificative pentru dobândirea calității de asigurat.
A., conform art.8, alin.(l) al Legii nr.554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată iar potrivit art. 18, soluțiile pe care le poate da instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), sunt : să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ sau să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris.
Contrar acestor prevederi legale, instanța fondului a recalculat debitul stabilit in sarcina reclamantei după niște criterii care ne sunt necunoscute așa încât de la o creanță totala de 576 Ron s-a ajuns la 115 R. P. consideră total nelegală o astfel de abordare, cu atât mai mult cu cât instanța nu s-a pronunțat în nici un fel cu privire la accesorii.
Deciziile de impunere atacate sunt acte administrative, care pot fi atacate în procedura pre. de art.205 si următoarele din C. pr. fiscala, or reclamanta nu a parcurs aceasta procedura. O altfel de interpretare, dă posibilitatea eludării termenelor imperative de decădere prevăzute de legislația fiscala.
De vreme ce nu a individualizat actele pe care le-a anulat nu se poate verifica daca actele administrative au fost atacate în interiorul termenelor de decădere.
In intervalul de mai sus sunt cuprinse si debitele declarate de reclamanta pe propria răspundere.
Pentru a da o astfel de soluție, instanța ar fi trebuit să arate motivele de nelegalitate care impun anularea deciziilor.
Motivul reținut de instanța de fond cum că perioada 2005- 2006 era guvernata de prevederile OUG nr.1., când L. nr.9. nu era în vigoare si astfel ar fi încălcat principiul neretroactivității legii civile, este de asemenea eronat. In sprijinul celor mai sus arătate, pârâta invocă si Decizia nr.1304 din 2009 prin care Curtea Constituțională constată că nu este vorba de aplicarea retroactiva a prevederilor art.259 al Legii nr.9. ci faptul ca aceste prevederi legale încep sa producă efecte juridice după intrarea in vigoare a legii.
În concluzie, sentința atacată ignoră atât prevederile legale în materie, referitoare la calculul contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele care realizează venituri din activități independente respectiv, ale Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ si Codului de procedura fiscala, precum și starea de fapt, adică existenta titlurilor de creanță constând în declarațiile privind obligațiile de constituire si plata la F. datorate de persoane ale căror venituri sunt impuse pe baza venitului efectiv realizat, depuse de reclamata la CAS C. in anul 2009 si a Deciziilor de impunere care nu au fost contestate in termen legal.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Prin sentința recurată, prima instanță a anulat decizia de impunere nr.
285795/(...) pentru plăți anticipate a contribuției la F. pe anul 2005, decizia de impunere pentru plăti anticipate a contribuției la F. pe anul 2006 nr. 285795/(...) precum si toate actele administrativ fiscale prin care s-au stabilit împotriva reclamantei obligații de plata la F. aferente perioadei martie 2008 - decembrie
2009, mai puțin cele privind stabilirea sumei de 115 lei reprezentând contribuție
F. pe anii 2008 si 2009 cuprinse în declarațiile reclamantei pe anii sus indicați.
S-a reținut în esență că deciziile de impunere emise pentru anii 2005 și
2006 au fost emise de către un organ necompetent teritorial, pentru o activitate pe care aceasta nu a desfășurat-o și fără a cuprinde o motivare în fapt și în drept suficientă, fiind încălcat totodată și principiul neretroactivității legii civile. În privința accesoriilor s-a conchis că nu există o decizie de impunere sau un alt titlu de creanță prin care să se fi stabilit întinderea acestora.
În schimb s-a reținut că reclamanta datorează contribuția la F. pentru perioada 2008-2009 în baza declarațiilor date la datele de (...) și de (...), care reprezintă veritabile titluri de creanță, înlăturând doar accesoriile pentru care pârâta a omis să emită o decizie de impunere.
Statuările primei instanțe au fost criticate de către ambele părți litigante.
P. C. DE A. DE S. A JUD C. pretinde că prima instanță și-a depășit atribuțiile conferite de art. 8 și 18 ale Legii nr. 554/2004, procedând la recalcularea debitului fiscal deși textele legale anterior menționate o îndreptățeau, fie să anuleze actele contestate, fie să oblige autoritatea publică la emiterea unui nou act administrativ.
Această apărare nu poate fi validată întrucât modalitatea în care instanța de fond a înțeles să tranșeze raportul de drept fiscal litigios dedus judecății nu excede soluțiilor preconizate de legiuitor în cuprinsul legii contenciosului administrativ. A. soluția adoptată este cea de anulare în parte a actelor administrativ-fiscale până la concurența sumei de 115 lei reprezentând contribuție F. pe anii 2008 si 2009.
Contrar susținerilor pârâtei-recurente, instanța nu s-a substituit organului fiscal în determinarea acestei sume ci s-a raportat la situația centralizatoare întocmită de pârâta ( f. 55 dosar fond). Din cuprinsul acesteia rezultă că din suma de 576 lei pretinsă a fi datorată de reclamantă doar suma de
295 lei reprezintă debit principal din care 180 lei a fost stabilită pentru anii 2005-
2006, iar 115 lei pentru anii 2008-2009. Cum instanța a statuat că deciziile de impunere aferente anilor 2005-2006 sunt nule, iar accesoriile aferente contribuțiilor calculate pentru intervalele 2005-2006 și 2008-2009 nu au fost stabilite printr-un înscris care să îndeplinească cerințele titlului de creanță fiscală, determinarea sumei de 115 lei s-a realizat prin efectuarea unui simplu calcul matematic care a constat în scăderea din debitul total de 576 lei a tuturor accesoriilor și a debitului principal de 180 lei.
Prin urmare critica formulată de către pârâtă sub acest aspect este una formală, iar nu de substanță și se impune a fi înlăturată.
Nici celelalte apărări referitoare la nepronunțarea instanței asupra accesoriilor și la neindicarea motivelor de nelegalitate care justifică anularea deciziilor de impunere nu sunt întemeiate în condițiile în care din considerentele sentinței atacate rezultă cu prisosință că deciziile de impunere aferente anilor
2005-2006 au fost anulate pe motiv că au fost emise de către un organ necompetent teritorial, fără a cuprinde o motivare în fapt și în drept suficientă și cu luarea în considerare a unei activități independente, cea de avocat, pe care reclamanta nu a desfășurat-o în 2005-2006.
De asemenea în mod nejustificat se susține că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra accesoriilor de vreme a evocat argumentele pentru care a apreciat că se impune exonerarea reclamantei de la obligația de plată a acestora și le-a exclus din debitul constituit în sarcina reclamantei. În acest sens s-a arătat că pentru accesoriile calculate pentru cele două intervale de timp nu există vreun titlu de creanță, pârâta omițând să emită o decizie de impunere care să reflecte calculul acestora.
Mai susține pârâta C. DE A. DE S. A JUD C. că prima instanță ar fi ignorat Declarațiile privind obligațiile de constituire și plată la F. datorate de persoane ale căror venituri sunt impuse pe baza venitului efectiv realizat ce emană de la reclamantă.
Această afirmație denotă, în opinia Curții, lipsa de preocupare a pârâtei în a lectura cu atenție considerentele pe care se sprijină sentința civilă nr. 2.020 din
4 iunie 2010 a Tribunalului C. care evidențiază în mod clar că prima instanță, în fundamentarea soluției de anulare în parte a actelor administrativ fiscale, a dat eficiență tocmai celor două „Declarații privind obligațiile de constituire și plată la
F. datorate de persoane ale căror venituri sunt impuse pe baza venitului efectiv realizat"; ( f. 58, 61 ). Tribunalul a reținut explicit că acestea întrunesc toate cerințele legale impuse de art. 82 și 85 C. pentru stabilirea valabilă a contribuției la F. datorată de reclamantă pentru veniturile realizate în 2008 și 2009 din desfășurarea activității de avocat.
Nu se verifică nici apărarea pârâtei potrivit căreia deciziile de impunere nr. 285795/(...) și nr. 285795/(...) pentru plăti anticipate a contribuției la F. pe anii 2005 și 2006 ar fi fost anulate fără parcurgerea procedurii prealabile administrativ fiscale de vreme ce reclamanta a făcut dovada că a contestat aceste acte administrative ( f 14 și urm din dosarul de fond ). Faptul că pârâta a înțeles să îi transmită reclamantei o simplă adresă, fără a emite o decizie în soluționarea contestației cum ar fi impus prevederile Codului de procedură fiscală este imputabil exclusiv pârâtei. P. nu se poate prevala de propria culpă pentru a paraliza demersul judiciar inițiat de reclamantă în vederea anulării actelor administrativ fiscale prin care s-au stabilit obligații fiscale în sarcina reclamantei.
Având în vedere că cele două decizii de impunere, nr. 285795/(...) și nr.
285795/(...) au fost anulate pentru vicii de ordin formal ( necompetență teritorială a organului fiscal, nemotivare în fapt și în drept, reținerea în mod greșit a calității de avocat a reclamantei pentru perioada 2005-2006) nu se poate reține că soluția pronunțată de prima instanță ar contraveni dispozițiilor art. 259 din L. nr. 9.. Incidența acestor dispoziții legale putea fi analizată doar în condițiile emiterii unui act administrativ fiscal care să îndeplinească toate cerințele formale de legalitate.
Nici criticile evocate de reclamanta B. R. nu sunt întemeiate.
Având în vedere că instanța de recurs a înlăturat toate apărările formulate de pârâtă rămâne de stabilit dacă suma de 115 lei, validată prin sentința recurată, este sau nu datorată de către reclamantă cu titlu de contribuție la F. pe anii 2008 și 2009
Contribuția la F. este o creanță bugetară și prin urmare obligația de plată și executarea ei se pot realiza doar potrivit art. 110 din Cod pr. Fisc., în baza unui titlu de creanță și a unui titlu executoriu. În concepția codului de procedură fiscală, întinderea obligației fiscale se stabilește prin titlul de creanță, care devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată sau a termenului prevăzut de lege.
Titlul de creanță, potrivit art 110 al 3 din OG nr 92/2003 este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite potrivit legii.
Potrivit art. 85 al 1 din OG nr. 92/2003 impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel: a) prin declarație fiscală, în condițiile art. 82 alin. (2) și art. 86 alin. (4); și b) prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.
Așadar, stabilirea unei creanțe fiscale presupune subzistența unui titlu de creanță care se poate materializa fie într-o declarație fiscală a contribuabilului fie într-o decizie de impunere.
In cauză, Curtea observă că suma de 115 lei a fost determinată în baza
„Declarațiilor privind obligațiile de constituire și plată la F. datorate de persoane ale căror venituri sunt impuse pe baza venitului efectiv realizat"; de la f. 58, 61 care constituie titluri de creanță potrivit art. 82 și 85 din Codul de procedură fiscală.
În acord cu prevederile art. 82 Cod pr fisc. declarația fiscală se întocmește prin completarea unui formular pus la dispoziție gratuit de organul fiscal. În declarația fiscală contribuabilul trebuie să calculeze cuantumul obligației fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de lege. C. are obligația de a completa declarațiile fiscale înscriind corect, complet și cu bună-credință informațiile prevăzute de formular, corespunzătoare situației sale fiscale. Declarația fiscală se semnează de către contribuabil sau de către împuternicit.
Curtea observă că cele două declarații declarațiile conțin toate aceste mențiuni și anume: datele de identificare ale contribuabilului, veniturile realizate, contribuția datorată și semnătura contribuabilului, astfel că nu există niciun impediment de ordin legal care să lipsească de efecte juridice aceste declarații fiscale.
Contrar susținerilor recurentei, Curtea reține că dispozițiile art. 208 alin. 3 și art. 257 alin. 1 și 2 lit. b din L. nr. 9. instituie în sarcina reclamantei obligația de a plăti contribuții la F. inclusiv în lipsa unui contract de asigurare sau al neprestării niciunui serviciu medical, textele legale enunțate anterior nefiind susceptibile de o altă interpretare.
Împrejurarea că recurenta-reclamantă nu a încheiat un contract de asigurare nu influențează în niciun fel obligația de a plăti CASS, aceasta fiind o obligație legală, iar nu una convențională. Mai trebuie adăugat că încheierea contractului de asigurare are doar valoare administrativă, de luare în evidență, dobândirea calității de asigurat realizându-se în temeiul legii și nu în virtutea contractului. De altfel, sistemul asigurărilor sociale de sănătate își poate realiza obiectivul principal doar dacă sunt respectate cu strictețe principiile solidarității și subsidiarității în constituirea și utilizarea fondurilor precum și principiul participării obligatorii la constituirea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Obligația privind plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate subzistă, în temeiul legii, chiar în lipsa afilierii libere la o casă de asigurări de sănătate. În acest caz, persoana nu se consideră a fi asigurată și nu beneficiază de întreg pachetul de bază de servicii medicale, ci numai de serviciile prevăzute de art.220 din lege (pachetul minimal), dar debitele înregistrate la fond vor fi calculate și recuperate de casa de asigurări.
Prevederile art. 208 alin.6 din lege confirmă în mod imperativ că nici măcar asigurarea voluntară de sănătate nu exclude obligația de a plăti contribuția pentru asigurarea socială de sănătate.
În concluzie, tribunalul a statuat în mod corect că dreptul de alegere liberă a casei de asigurări nu poate paraliza caracterul obligatoriu al acestei contribuții, asiguratul fiind obligat să facă o astfel de alegere.
Nici apărările recurentei-reclamante potrivit cărora contribuția la F. ar avea caracterul unui impozit fiscal nu pot fi validate de vreme ce destinația acesteia este clar determinată iar legiuitorul este liber să stabilească modalitatea de calcul și percepere a acestei contribuții.
Față de cele ce preced, Curtea potrivit art 20 din L. nr 554/2004 raportat la art 312 Cod pr civ va respinge recursurile declarate de reclamantul B. R. și pârâta C. DE A. DE S. A JUD.C. împotriva sentinței civile nr. 2.020 din 4 iunie
2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., pe care o vamenține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursurile declarate de reclamantul B. R. și pârâta C. DE A. DE S. A JUD.C. împotriva sentinței civile nr. 2.020 din 4 iunie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 mai 2012.
{ F. |
PREȘEDINTE, G.-A. N. | JUDECĂTOR, S. AL H. | JUDECĂTOR, M.-I. I. |
GREFIER, A. B. |
}
Red.M.I.I./(...). Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: A.-A. M..
