Decizia nr. 5567/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)*
DECIZIA CIVILĂ Nr. 5567/2012
Ședința din data de 20 I. 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. B. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. G. D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. N. AL A. DE P. și S. V. - ÎN R. M. DE S., angajați ai P. TF M. împotriva sentinței civile nr. 1012 din data de (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...)* în contradictoriu cu pârâții I. J. DE P. M., M. A. ȘI I. - D. G. J., I. G. AL P. R. B. și P. T. F. M., având ca obiect -litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Prin serviciul registratură, la data de (...) intimatul I. J. DE P. M. a depus la dosarul cauzei un răspuns la adresa instanței, însoțit de înscrisuri, în două exemplare.
Se constată că intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct. 2 C.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1012 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...)* al T.ui M. a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor; respinsă acțiunea formulată și completată de reclamantul S. N. al A. de P. pentru B. T. M. precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de membrii S. N. al A. de poliție - B. T.
M. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor - D. G. J., I. G. al P. R., I. J. de P. M. și P. de T. F. M..
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că excepția este nefondată întrucât în calitatea sa de ordonator principal de credite ce reprezintă instituțiile subordonate creditelor bugetare aprobate pentru opozabilitate se justifică prezența sa în acest cadru procesual.
Potrivit dispozițiilor art. 39 al. 1 din Legea nr. 360/2002, serviciul , polițienesc are caracter continuu și este organizat în schimburi, presupunând lucru prin rotație inclusiv în zilele de repaus săptămânal și în cele de sărbătoare legală.
Legislația specială a polițiștilor prevede în art. 16 al. 2, posibilitatea ca sporul să fie înlocuit prin timp liber corespunzător, suplimentar celor 2 zile aferente repausului săptămânal.
Conform prevederilor art. 16 al. 1 lit. a și b din OG nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de polițiști se vor plăti cu un spor de 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale de lucru și cu 1.) pentru orele suplimentare și orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.
În condițiile în care orele nu au fost plătite, la cererea polițistului, munca prestată potrivit al. 1 poate fi compensată cu timp liber corespunzător, numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă în scris de șeful ierarhic, cu aprobarea ordonatorului de credite și cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate, aspect reglementat de art. 16 al. 3 din același act normativ, nedovedit de reclamant.
Față de cele arătate și reținând că pentru anii 2008 și 2009 fondurile aprobate au fost cheltuite, membrii de sindicat ar fi putut cere timp liber pentru orele lucrate suplimentar, în condițiile legii, neexistând la dosar vreo solicitare în acest sens.
Articolul 20 din Legea nr. 330/2009, prevede că munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se plătește cu un spor de 1. din salariul de bază al funcției îndeplinite.
Începând cu (...) nu se mai pune problema plății, neexistând temei legal pentru plata acestora, având în vedere că art. 16 din OG nr. 38/2003 a fost abrogat prin art. 48 pct. 9 din Legea nr. 330/2009.
Pe de altă parte, potrivit art. 30 al. 7 din aceeași lege, prevederile art. 19 al.
2, art. 20 și 24 nu se aplică în anul 2010.
Împotriva soluției arătate S. N. al A. de P. a declarat recurs solicitând admiterea, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea de probe.
În susținerea celor solicitate se arată că hotărârea nu face referire la anul
2007, din dosar nu rezultă că pentru anii 2008 - 2009 fondurile aprobate s-au cheltuit și ca atare nu se cunoaște de unde s-a ajuns la această concluzie. La fel nu se cunoaște cum s-a ajuns la concluzia că nu s-a solicitat de către membrii de sindicat plata orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal și în celelalte zile în care în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează ori compensarea lor cu zile lucrătoare din moment ce în temeiul rolului activ nu s-au solicitat pontajele care îi privește pe membrii sindicatului reclamant ori există vreo cerere din partea membrilor de sindicat de compensare cu zile libere a orelor prestate. Membrii de sindicat nu sunt în posesia cererilor și nici a pontajelor deținute de unitatea angajatoare.
La rândul lor intervenienții A. Alexandru N., Bobici I. s.a au solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare în considerarea acelorași argumente ca și în recursul sindicatului respectiv nu se face referire la anul 2007, nu sunt cate din care să rezulte cele la care face referire instanța .
Răspunzând celor invocate prin întâmpinările depuse M. A. si I., I. de P. al județului M. au solicitat respingerea recursurilor în considerarea că nu s-a făcut dovada că munca peste durata normală a timpului de lucru a fost efectuată în baza unor dispoziții scrise ale ordonatorului terțial de credite în condițiile existenței unui buget aprobat și al refuzului instituției de a compensa cu timp liber corespunzător la cererea polițiștilor munca prestată.
Totodată intimatul I. de P. al J. M. susține că recurentul S. N. al A. de P. nu are calitate procesuală activă în condițiile în care nu face dovada că are împuternicirea scrisă a membrilor săi, pentru anii 2007-2009 membri de sindicat ar fi putut cere timp liber pentru orele suplimentare ceea ce nu s-a întâmplat iar începând cu (...) nu se mai putea pune problema plății orelor suplimentare.
Analizând argumentele aduse prin recursurile declarate în raport de actele dosarului de normele juridice incidente și de art.304 C. Curtea reține că acestea nu pot conduce la casarea sau modificarea hotărârii atacate.
Astfel se reține că prin demersurile introductive recurenții au solicitat obligarea la plata sumelor vizând valoarea financiară neimpozabilă a orelor lucrate de repaus săptămânal sau în celelalte zile care conform legii nu se lucrează începând cu anul 2007 sume actualizate cu indicele inflației de la data scadenței și până la plata efectivă. În susținerea celor solicitate s-a arătat că în conformitate cu Legea nr.360/2002 durata programului de lucru este de 8 ore pe zi și 5 zile pe săptămână, stabilită astfel încât să se asigure continuitatea serviciului polițienesc și refacerea capacității de muncă, în condițiile prevăzute de lege.
Orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de către personalul încadrat în funcții de execuție sau de conducere se compensează cu timp liber corespunzător, iar în cazul în care munca prestată peste durata normală a timpului de lucru nu a putut fi compensată cu timp liber corespunzător, aceasta se plătește în luna următoare, cu un spor de 75% aplicat la salariul de bază.
Deși a fost abrogată OG nr.38/(...) în noua Lege nr.330/2009 privind salarizarea unică se prevede expres același lucru conform art.19 și 20.
Plecând de la cele susținute prima instanță a reținut în esență că în condițiile în care orele nu au fost plătite la cererea polițistului munca prestată potrivit alin.1 art.16 din OG nr.38/2003 poate fi compensată cu timp liber corespunzător muncii dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă în scris de șeful ierarhic cu aprobarea ordonatorului de credite și cu încadrarea în fondurile bugetare aspect reglementat la alin.3 al normei arătate, nedovedit de reclamant.
Recurenții susțin însă că o atare concluzie nu se putea reține întrucât la dosar nu există acte care să releve pontajul orelor, ordinele și solicitarea de compensare.
Față de cele susținute în recurs instanța a solicitat intimatului a comunica situația orelor prestate peste programul de lucru de către reclamanți și intervenienți de a indica dacă există cerere de compensare și dacă efectuarea orelor a fost dispusă de șeful ierarhic.
Prin actele comunicate intimatul inspectoratul de P. M. a făcut cunoscut că în perioada 2007 și până în prezent nu a existat o dispoziție din partea șefului ierarhic pentru prestarea orelor suplimentare. Tot astfel prin actele subunităților atașate răspunsului s-a mai făcut cunoscut că neexistând dispoziție scrisă nu au existat cereri de compensare iar într-o singură unitate în lipsa dispozitiei și a cererii au fost date zile libere.
Se poate așadar observa că nu s-a făcut dovada existenței dispoziției, a cererilor de compensare respectiv a unor ore suplimentare necompensate context în care obligarea la plata sporurilor salariale se vădește nefondată și va fi respinsă.
Prin urmare constatându-se că nu sunt motive întemeiate în baza art.312
C. coroborat cu art.20 din Legea nr.554/2004 Curtea va da o soluție de respingere a recursurilor declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de S. N. AL A. DE P. și S. V. - ÎN R. M. DE S., împotriva sentinței civile nr. 1012 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...)* al T.ui
M. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. B. F. T. M. H.
G. D. C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./(...) Jud.fond.S. O.