Decizia nr. 743/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 743 /2012
Ședința publică din data de 01 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. H. JUDECĂTOR: M. B. JUDECĂTOR: F. T. GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare recursul promovat de reclamantul I. I., împotriva sentinței civile nr. 3714 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al
Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu pârâtul P. M. Z., având ca obiect - contestație act administrativ fiscal..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursul promovat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 4 lei, achitată cu chitanța nr. 2. din (...), aflată la fila 14 din dosar
și timbru judiciar de 0,15 lei.
Prin serviciul registratură, la data de (...) intimatul-pârât a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Se constată că intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2 C.pr. civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art. 10 și art. 17 din L. nr. 554/2004 și art. 218 C. pr.fiscală , constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele;
Prin sentința civilă nr.3714 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al Tribunalului Sălaj a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul I. I. în contradictoriu cu pârâtul P. municipiului Z.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că în raport de dispozițiile art.256 alin.3 C.fiscal în mod corect a fost calculate și impuse obligațiile fiscale în sarcina reclamantului pentru următoarele considerente:
Alături de obligațiile stabilite în sarcina reclamantului prin contractele de închiriere pentru suprafețele de 10,64 ha în parcela „Răpaus"; și 73 ha în parcela „Soci"; acea de plată a chiriei la termenele și în condițiile prevăzute în contract, îi revine și obligația stabilită prin lege, mai precis prin dispozițiile art.256 alin.3 din L. 5. privind Codul fiscal care prevede că:
Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren.
Această dispoziție de plată a taxei pe teren a fost introdusă în Codul fiscal prin L. 3. și se aplică începând cu 1 ianuarie 2007.
Cum după încheierea contractului de învoire la pășunat 1. contestatorul avea obligația de a depune o declarație fiscală - conform
Normelor Metodologice de aplicare a L. 5. - organul fiscal a stabilit din oficiu obligațiile de plată ale acestuia, prin decizia de impunere contestată, stabilind pentru terenul din zona „Răpaus"; taxa pe teren în sumă de 742 lei (debit 2010 -445 lei, debit 2009 - 297 lei și penalități - 122,04 lei).
Cu privire la obligațiile fiscale stabilite pentru terenul extavilan din zona „Ciutruci";, cu privire la care reclamantul arată că nu știe ce reprezintă, instanța reține din întâmpinarea pârâtului faptul că reclamantul are în folosință un teren în zona „Soci"; pentru care baza de impozitare este identică cu zonele „Ciutruci"; și „Răpaus";.
Din înscrisul depus în copie la fila 32 din dosarul cauzei rezultă că reclamantul în anul 2007 a încheiat cu pârâtul un act adițional la contractul de pășunat 1. majorându-se suprafața închiriată de la 46 ha la
73 ha, prin includerea parcelei „Soci";.
Cum prin decizia atacată nu se impune reclamantului vreo obligație de plată a vreunei sume de bani pentru parcela „Soci"; este evident că și pentru această suprafață reclamantului este obligat să achite taxa pe teren aferentă perioadei în care a utilizat teren (anii 2007-2008) în sumă de 5848 lei, la care se adaugă majorări de întârziere în sumă de 4708,81 lei calculată până la data emiterii deciziei de impunere.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea acestuia cu consecința în principal a casării hotărârii și trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond deoarece nu s-a cercetat fondul cauzei iar în subsidiar modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii, obligării intimatului la anularea dispoziției nr.2938 din (...), anularea parțială a deciziei de impunere nr.2694 din (...) și a notei de plată nr.31608 din (...) în ceea ce privește plata impozitului pe terenul extravilan parcela Răpaus în cuantum de 864,04 lei și terenul extravilan parcela Ciutruci în cuantum de 556,81 lei.
În motivare se arată că hotărârea a fost dacă fără cercetarea elementelor esențiale ce au fost invocate. Astfel se arăta că a semnat contractul de pășunat în numele și pe seama tuturor persoanelor care dețin în proprietate animale și care sunt cuprinse în lista anexă care a fost depusă la momentul semnării contractului. Se poate așadar observa că semnatarii contractelor de învoire la pășunat reprezintă un număr mare de deținători de animale aspect pe care instanța nu l-a avut în vedere ,nu a înțeles să stabilească cine datorează suma imputată prin decizia de impunere a cărei anulare se solicită. Chiar dacă s-ar accepta o astfel de taxă aceasta este nelegală atâta timp cât ar trebui calculată separat pentru fiecare deținător de animale în funcție de numărul acestora.
Înscrisurile depuse de intimat la (...) nu fac decât să confirme că ceea ce s-a susținut de la început ca cele două taxe care se impută respectiv taxa de pășunat și taxa pe teren datorată potrivit art.256 alin.3 sunt stabilite pe baza aceleiași modalități de calcul. T. de pășunat prevăzută în contractul de învoire achitată a fost stabilită prin HCL nr-3. privind stabilirea impozitelor și taxelor pentru anul 2010 a tarifelor și chiriilor pentru administrarea bunurilor ce aparțin domeniului public care în anexă prevede un tarif de învoire de 4,6 lei /ovină adultă/an. În consecință în calitatea sa de chiriaș în temeiul art.4.2 pct.a din contract îi incumbă doar obligația de plată a taxei de învoire la pășunat.
Imputarea unei alte taxe cu titlu de impozit dar care are același regim juridic și aceeași bază de calcul este nelegală. Aceasta ar însemna o dublă impunere a aceleiași materii impozabile pentru același subiect ceea ce este excesiv. Mai mult impozitul pentru parcela Ciutruci nu se recunoaște întrucât nu se cunoaște proveniența sumei terenul nefiind proprietatea sa și nefiind încheiat un contract de administrare.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea recursului în considerarea de a achita taxa similară impozitului pe teren pentru suprafețele aflate în folosință, această obligație derivând din lege este diferită de chiria ce derivă din contractele de închiriere.
Analizând argumentele aduse prin prisma actelor dosarului a normelor juridice incidente a art.304 C.pr.civ. Curtea reține că acestea nu pot conduce la casarea sau modificarea hotărârii atacate.
Astfel se reține că prin decizia nr.2694/(...) s-au stabilit în sarcina recurentului obligații fiscale ce au inclus și taxa pe terenurile aflate în folosința în baza contractului nr.1. a actului adițional din (...) la contractul nr.11195/(...).
Cele stabilite au fost contestate iar prin dispoziția nr.2938/(...) aceasta a fost respinsă.
Nemulțumit recurentul s-a adresat instanței susținând că în calitate de chiriaș în temeiul contractului îi incumbă doar obligația de plată a taxei de învoire la pășunat pornind de la un tarif stabilit prin hotărâre a consiliului local. Tot astfel se susține că impunerea este nelegală cu atât mai mult cu cât impozitul revine proprietarului terenului iar parcela Ciutruci nu este deținută nefiind încheiat un contract de dare în folosință.
Față de cele susținute intimatul a arătat că pentru terenurile folosite în baza contractelor încheiate în temeiul Codului fiscal se datorează taxă.
Actul normativ invocat legea nr.5., art.256 alin.3 prevede că pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrative teritoriale concesionate închiriate, date în administrare ori în folosință se stabilește taxă pe teren ce reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatorilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință după caz în condiții similare impozitului pe teren.
Reiese din norma enunțată că sarcina fiscală respectiv taxa pe teren similară impozitului pe teren se datorează de titularul contractului de concesiune, administrare, locațiune respectiv cel ce folosește terenul proprietate publică sau privată.
În speță recurentul este titularul contractelor de învoire la pășunat nr.16993/(...) și a actului adițional nr.1/(...) și respectiv a actului adițional din (...) la contractul nr.11195/(...) acte prin care s-a dat în folosință suprafața de 10,64 ha parcela Răpaus respectiv 73 ha prin includerea parcelei Soci la suprafața menționată inițial.
Fiind titularul dreptului de folosință în condițiile contractelor încheiate recurentul în baza normei are obligația fiscală de a achita taxa similară impozitului pe teren Ori raportat la cele rezultate din acte constand in aceea ca recurentul foloseste terenurile in baza unor contracte de inchiriere/folosinta și la norma enunțată cele reținute de prima instanță nu pot fi considerate greșite. Susține însă recurentul că taxa a fost stabilită prin contract si are doar obligația de plată a taxei convenite iar a stabilit o altă taxă ar însemna o dublă impunere. Susținerea nu poate fi primită întrucât prin actele încheiate nu se stipulează că în taxa de pășunat intră și obligația fiscală reținută prin norma mai sus arătată. Cele două obligații sunt diferite, nu se identifică și nici nu reprezintă o dublă impunere având regim diferit. T. de pășunat se datorează în temeiul contractelor consiliului pentru folosința terenului iar cea de-a doua are ca temei legea reprezentând impozit pe teren ,obligație fiscală datorată bugetului local ce de regulă se achită de proprietar și prin excepție de titularul contractelor de folosință dacă legea prevede aceasta. Or legea prevede că în cazul terenurilor proprietate privată sau publică taxa similară impozitului pe teren se datorează de titularul contractului de concesiune, folosință. Prin încheierea contractelor recurentul și-a asumat nu doar plata taxei pentru folosința terenului convenita prin contract ci și obligația fiscală ce o impun normele fiscale. Ca atare de vreme ce legea prevede obligația plății taxei/impozit iar prin contractele încheiate nu se prevede altfel susținerile apar ca nefondate și vor fi respinse.
Respinse urmează a fi și susținerile recurentului constând în aceea că nu s-a ținut seama la calcul că terenul este folosit și de alte persoane.
Împrejurarea evocată nu poate conduce la exonerarea de la obligația fiscală instituită de lege câtă vreme persoanele în cauză nu rezultă a fi încheiate contractele de folosință, singurul semnatar al actelor fiind recurentul. Prin urmare relația sa cu alte persoane nu poate fi imputată autorității care trebuie să aplice norma în raport cu titularul semnatar al contractului.
Mai susține însă recurentul că impozitul în sumă de 10.556,81 lei nu se datorează întrucât nu este încheiat contract, susținerea nu poate fi reținută în condițiile în care prin actul adițional la (...) se atestă că recurentul are închiriată și o suprafață majorată de la 46 ha la 74 ha prin includerea parcelei Soci (f.32 dosar fond) diferită de cea închiriată prin contractul nr.16993 din (...). Prin urmare cata vremedin acte reiese ca terenul a fost inchiriat susținerea este nefondată și va fi respinsă.
Așadar constatând că nu sunt motive întemeiate în temeiul art.312
C.pr.civ. coroborat cu art.20 din L. nr.554/2004 Curtea va da o soluție de respingere a recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE:
Respinge recursul declarat de I. I. împotriva sentinței civile nr. 3714 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. H. M. B. F. T.
GREFIER D. C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./(...)
