Decizia nr. 751/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios A.TRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 751/2012
Ședința publică din data de 01 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: F. T. JUDECĂTOR: M. H. JUDECĂTOR: M. B. GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare recursul promovat de reclamanții S. L. "A." J. în numele și pentru membrii de sindicat, B. E. - membru de sindicat -S. L. "A." J., S. P. - membru de sindicat -S. L. "A." J., O. M.- membru de sindicat -S. L. "A." J., I. O.- membru de sindicat -S. L. "A." J., B. T. E.- membru de sindicat -S. L. "A." J., D. L.- membru de sindicat -S. L. "A." J., T. I.- membru de sindicat -S. L. "A." J., O. D.- membru de sindicat -S. L. "A." J., I. M.- membru de sindicat -S. L. "A." J., M. V.- membru de sindicat -S. L. "A." J., C. C.- membru de sindicat -S. L. "A." J., B. F.- membru de sindicat -S. L. "A." J., C. M. E. - membru de sindicat -S. L. "A." J., P. M. - membru de sindicat -S. L. "A." J., M. A.- membru de sindicat -S. L. "A." J., P. M.- membru de sindicat -S. L. "A." J., B. C. I.- membru de sindicat -S. L. "A." J., Z. I.- membru de sindicat -S. L. "A." J., T. R.- membru de sindicat -S. L. "A." J., R. I. C.- membru de sindicat -S. L. "A." J., G. L.- membru de sindicat -S. L. "A." J., C. M.- membru de sindicat -S. L. "A." J., N. D.- membru de sindicat -S. L. "A." J., P. M.- membru de sindicat -S. L. "A." J., F. A. I.- membru de sindicat -S. L. "A." J., R. L.- membru de sindicat -S. L. "A." J., D. M. A.- membru de sindicat -S. L. "A." J., P. M.- membru de sindicat -S. L. "A." J., P. S.- membru de sindicat -S. L. "A." J., B. A. - membru de sindicat -S. L. "A." J., B. D. I. - membru de sindicat -S. L. "A." J., B. I. D.- membru de sindicat -S. L. "A." J., H. L.- membru de sindicat -S. L. "A." J., O. C.- membru de sindicat -S. L. "A." J., P. I. S.- membru de sindicat -S. L. "A." J., T. I. F.- membru de sindicat -S. L. "A." J., T. R.- membru de sindicat -S. L. "A." J., T. M. D.- membru de sindicat -S. L. "A." J., V. C.- membru de sindicat -S. L. "A." J., O. G. S. - membru de sindicat -S. L. "A." J., M. I.- membru de sindicat -S. L. "A." J., A. M.- membru de sindicat -S. L. "A." J., P. S.- membru de sindicat -S. L. "A." J., P. L.- membru de sindicat -S. L. "A." J. și I. M.- membru de sindicat -S. L. "A." J., împotriva sentinței civile nr. 3640 din data de (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâtul O. J., având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici diminuare salarii cu 25 %.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25 ianuarie 2012, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3640 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al
T.ui S. a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantului S. L. A. J. în numele
și pentru membrii menționați în tabelul anexă la acțiune exclusiv poziția 44 cu privire la P. L. pentru plata diferenței salariale ; disjunsă acțiunea cu privire la aceasta din urma si transpusa cauza la completul C3 litigii muncă și asigurări sociale din cadrul T.ui S..
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că urma analizei efectuate de
Curtea Constituțională s-a arătat că dispozițiile L. nr.285/2010 sunt constituționale și mai mult aceste dispoziții nu sunt de natură să încalce cele stabilite prin decizia 872 și 874 din 25 iunie 2010.
În privința aplicării dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului, invocate de către reclamant în susținerea acțiunii, trebuie să se rețină că în situația în care pe parcursul aprecierii instanței, răspunsul la una dintre aceste trei întrebări este negativ, analiza trebuie să se oprească si să se constate că nu există o încălcare a art. 1 din
Protocolul 1.
Cu privire la prima problemă, se poate constata că partea de 25% din salariu ca neintrând sub incidența art. 1 din Protocolul 1, după intrarea în vigoare a L. 1..
În principiu dreptul la salariu este într-adevăr apt a cădea sub incidența protecției instituite de art. 1 din Protocolul 1, însă aprecierea trebuie sa se realizeze în concret avându-se în vedere principiile stabilite de C. în jurisprudența sa referitoare la situații similare sau apropiate.
De subliniat este că analiza nu trebuie să se limiteze la considerarea dreptului la salariu în general ca posesie sau bun in sensul convenției, ci să se axeze asupra caracterizării cotei de 25% din salariul reclamantului pentru perioada ulterioară intrării în vigoare a legii ca bun în sensul convenției.
Hotărârea Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005 a C. arată că "(...) este la latitudinea statului sa determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, daca printr-o dispoziție legala in vigoare se stabilește plata unor sporuri si condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să amâne plata lor, atâta vreme cât dispozițiile legale sunt in vigoare." (par. 23).
Prin urmare, în accepțiunea C., un "bun"; în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. l-ar putea constitui dreptul salarial prevăzut printr-o dispoziție legală în vigoare, neacordat.
În același sens Hotărârea Lelas versus Croația reține că „...instituțiile C.i au reținut în mod constant că venitul care a fost câștigat constituie o posesie în sensul art. 1 din protocolul 1", curtea reținând că drepturile salariale ale reclamantului constituie posesii, întrucât în perioada de referință erau prevăzute de lege.
Totodată, hotărârea Vil ho Eskelinen și alții versus Finlanda statuează că
" .... nu există un drept protejat de C. de a continua să primești un salariu într- un anumit cuantum în cazul de față rezultă că reclamanții nu aveau o speranță legitimă să primească un spor salarial după încorporare în condițiile în care, ca o consecință a schimbării postului către o municipalitate în afara Sonkajarvi (prin Ordin al Ministrului de interne n.n), dreptul la un spor salarial încetase."
Față de aceste decizii de speță se desprinde principiul potrivit căruia conturarea unei posesii sau bun în sensul convenției, în ceea ce privește drepturi salariale, are loc atunci când acesta are un fundament solid în dreptul intern, când dreptul este prevăzut în ordinea de drept a statului. în momentul în care dreptul salarial este abrogat sau suspendat iar această operațiune se realizează prin lege, nu se mai poate reține în continuare existența unei posesii sau bun.
Principiul este exprimat de altfel explicit în hotărârea Kechko versus Ucraina "....este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să refuze plata lor, atâta vreme cat dispozițiile legale sunt în vigoare".
Prin urmare, în cazul de față, în care art.1 alin.1 din L. 1. prevede "(1)
Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr.
330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%." înlăturându-se temeiul legal pentru plata după intrarea în vigoare a acestui act normativ a procentului de 25% din salariu.
Cu privire la a doua chestiune, existența unei ingerințe.
În cazul în care s-ar aprecia că partea de 25% din salariu, fără un temei legal, intră în sfera de aplicare a art.1 din Protocolul 1 analiza existenței unei ingerințe nu poate fi analizată în abstract, ci exclusiv în cazuri concrete.
Totuși, ca ilustrare a jurisprudenței C. în ceea ce privește existența unei exproprieri sau a unei limitări a folosinței, menționăm cauza Sporrong și Lonnroth vs Suedia în speță cei doi reclamanți erau proprietarii unor terenuri foarte valoroase care au fost afectate de niște permise de expropriere si interdicții de construire emise de autoritățile locale pentru perioade foarte lungi de timp. A. dacă a existat sau nu o expropriere Curtea a constatat că limitările aduse dreptului de proprietate al reclamanților de către autoritățile statale au făcut ca acesta să devină „precar", cu consecințe asupra valorii bunurilor care formează obiectul acelui drept; totuși, deși în situația dată dreptul a pierdut din substanța sa, instanța europeană a constatat că el nu a dispărut din patrimoniul celor interesați, (paragraf 63 din hotărâre).
Atât în situația din speța mai sus prezentată cât și în materia drepturilor sociale și salariale în general nu s-a pus problema încălcării art.1 din Protocolul
1 prin constatarea unei exproprieri (art. 1, alin 1 teza a doua) sau a unei îngrădiri a dreptului de folosință (art. 1 alin 2), ci exclusiv cu referire la norma generală a alin. 1 teza 1 a articolului, respectiv atingerea proprietății în sens larg.
Cu privire la justificarea ingerinței.
În cazul în care s-ar aprecia că suntem în fața unui bun protejat de art.1 din Protocolul 1 si că a existat din partea statului o ingerință vă solicităm să observați că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, statul având o largă marjă de apreciere în ceea ce privește anumite limitări ce pot fi aduse acestui drept.
În legătură cu aceste limitări, atât C. cât și jurisprudența C. impune respectarea anumitor condiții și principii, care au fost avute în vedere.
Scopul măsurii - apărarea interesului public.
Potrivit expunerii de motive a L. nr.1. pentru edictarea acesteia a existat un obiectiv principal major, respectiv salvarea economiei naționale aflată în fața unei crize economice severe, prin aceasta apărându-se concomitent ordinea publică și siguranța națională. Astfel, se constată că în expunerea de motive a L. 1. se arată că, potrivit evaluării Comisiei Europene, "activitatea economică a României rămâne slabă și, contrar așteptărilor inițiale, cel mai probabil, creșterea economică s-a menținut negativă în primul trimestru al anului 2010. [...] Până la sfârșitul anului 2010, se așteaptă ca inflația să scadă în continuare la aproximativ 3,75% datorită cererii interne slabe și implementării unei politici monetare prudente. Redresarea mai slabă a cererii interne a diminuat importurile, prognozându-se acum un deficit de cont curent de circa 5% din PIB pentru 2010, comparativ cu 5,5% inițial".
Prin urmare, prin acest obiectiv se urmărește echilibrarea bugetului de stat având în vedere interesul public de a asigura sustenabilitatea plății obligațiilor statului atât către pensionari cât și către salariați sau beneficiari de orice alte tipuri de indemnizații, precum și de a asigura derularea în condiții optime a acordurilor internaționale ale României care vor asigura stabilitatea macroeconomică pe termen mediu. De asemenea, se poate constata că Guvernul a avut și are la îndemână mai multe pârghii pentru atingerea acestor deziderate, însă reducerea salariilor din sistemul bugetar nu a putut fi în niciun fel evitată, întrucât deficitele create în situația menținerii acestora, așa cum rezultă din analize independente ar fi fost imposibil de finanțat.
Proporționalitatea măsurii.
Se impune de asemenea, analiza compatibilității măsurii de reducere a salariilor cu 25% cu criteriul proporționalității între scopul urmărit și mijloacele de realizare.
Prin măsura adoptată reclamanții nu au încetat să beneficieze de dreptul la salariu, ci au suferit doar de o diminuare temporară.
În acest sens este de menționat hotărârea C. Kjartan Asmunsson vs Islanda, situația de fapt analizată de curte referindu-se la încetarea totală a plății pensiei de invaliditate pentru reclamant. Curtea reține " ...ca individ reclamantul a fost pus în situația de a purta o povară disproporționată care, chiar având în vedere larga limită de apreciere de care se bucură statul în domeniul legislației din domeniul protecției sociale, care nu poate fi justificată de interesul legitim al comunității, prezentat de autorități. S. ar fi fost alta dacă reclamantul ar fi pus doar în situația de a îndura o reducere rezonabilă și comensurabilă și nu privarea totală de drepturi" (paragraful 45 din hotărâre).
Se poate constata că în jurisprudența sa Curtea recunoaște dreptul la o amplă apreciere a statului în ceea ce privește sistemul de drepturi sociale, arătând expres că acest drept are un conținut mai vast decât în alte domenii și pe de altă parte, că măsura încalcă principiul proporționalității în special atunci când are loc o privare totală.
"...Curtea accepta reduceri substanțiale ale cuantumului pensiei și/sau ale altor beneficii de asigurări sociale fără a ajunge la concluzia încălcării articolului 1 a! Protocolului nr 1: aprox. 43% (T. c. Suediei - reducere de la 8625 coroane la 4950 coroane - neîncălcare): aprox 38% (Jankovic c Croația, 12 octombrie 2000); 5% (Lenz c. Germaniei); pierderea statutului de veteran cu avantajele ce decurgeau din acesta (10% din salariul mediu lunar: reduceri de
50% din prețul transportului consumului de electricitate, căldura, gaz etc. 50% din prețul asigurării pentru automobile - Domalewski c. Polonia, 15 iunie 1999). reducerea cu 66% a pensiei principale (reclamantul mai primea alte 2 pensii, si reducerea fusese necesara pentru ca suma celor 3 pensii sa nu depășească un plafon maximal stabilit de lege pentru pensiile publice -Callejas c. Spaniei, 18 iunie 2002); reduceri intre 30 si 50% din cuantumul unei alocații speciale pentru văduve (A. C. Goudswaard-Van Der Lans c. Olandei, decizie de inadmisibilitate din 22 septembrie 2005).1
În această ordine de idei, s-a reținut că din jurisprudența C. speța Hasani vs Croația, în care reclamanta a susținut că i-a fost încălcat dreptul de proprietate, deoarece la data nașterii copilului legea prevedea o indemnizație de maternitate până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani. După ce copilul a împlinit un an, legea a fost modificată în sensul că indemnizația se acorda doar până la împlinirea vârstei de 1 an, situație în care reclamantei i-a încetat plata acestei indemnizații. în cauză s-a reținut că nu se exclude dreptul statului de a adopta, în domeniul civil, prevederi legale noi care să reglementeze drepturi ce decurg din legislația veche, modificările legislative afectând într-adevăr dreptul reclamantei de a mai primi în continuare indemnizația de maternitate, dar nu au fost afectate drepturile plătite până atunci. Reclamanta nu a fost privată de dreptul la indemnizație ci aceasta a fost limitată, neputându-se susține că esența dreptului la indemnizație a fost afectat.
Acordarea de compensații corespunzătoare.
Având în vedere că în situația drepturilor sociale s-a pus problema încălcării art.1 din Protocolul 1 exclusiv în ceea ce privește teza 1 a alin 1, respectiv o atingerea a dreptului de proprietate în sens larg nu se poate pune problema acordării de despăgubiri sau compensații.
În acest sens cele reținute de Curte în speța Aizpurua Ortiz si alții împotriva Spaniei paragraful 48 "Curtea apreciază că modificarea sau suprimarea drepturilor la prestații complementare de pensionare, pe baza convenției colective din anul 2000 validată de hotărârea definitivă a T.ui suprem din 8 aprilie 2005, constituie o atingere a dreptului de proprietate al reclamanților și că aceasta nu echivalează cu o expropriere și nici cu o măsură de restrângere a folosinței bunurilor; ea trebuie deci examinată din punctul de vedere a primei fraze a primului alineat al art. 1. Astfel interesează a se determina dacă un just echilibru a fost menținut între exigențele referitoare la interesul general al societății și imperativele legate de protecția drepturilor fundamentale ale individului".
De asemenea, în această materie, a drepturilor salariale, acordarea de despăgubiri sau compensații, în afară de faptul că nu poate fi susținută din punctul de vedere al dispozițiilor convenției, este de neconceput, orice acordare de compensații ducând la imposibilitatea atingerii scopului pentru care măsura a fost adoptată, lipsind-o de orice sens.
Măsura să respecte principiul legalității
În situația de față reducerea salariilor cu 25%, s-a realizat printr-o lege organică, L. 1.. Mai multe, legea a fost adoptată prin procedura angajării răspunderii G., asupra acestei legi existând o decizie fermă atât la nivelul executivului cât și la nivelul legislativului. Prin urmare emiterea actelor administrative atacate au un solid temei legal, potrivit exigențelor C.i.
Măsura nediscriminatorie.
Măsura reducerii cu 25% a salariilor a vizat, potrivit dispozițiile L. 1. întreaga categorie a angajaților din sistemul public, categorie din care fac parte reclamanții.
Raportat la această jurisprudență, instanța constată că drepturile reclamanților prevăzute de C. E. a D. O. nu au fost afectate în substanța lor prin adoptarea L. nr. 1..
Împotriva soluției arătate a declarat recurs S. L. A. J. în numele și respectiv membrii de sindicat solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul obligării pârâtelor la plata diferențelor salariale cuvenite potrivit contractului individual de muncă, dintre sumele încasate cu acest titlu și sumele stabilite prin respectivele contracte individuale de muncă, aferente lunilor iulie 2010 - aprilie 2011 sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la plata efectivă a sumelor.
În susținerea celor solicitate se arată că în mod greșit a concluzionat instanța că drepturile salariale nu au fost afectate în substanță prin adoptarea L. nr.1..
Dreptul la salariu ce a fost stabilit prin contract în condițiile reducerii a fost afectat în substanță salariu componentă a dreptului la muncă reprezintă o compensație în raport cu munca prestată în baza raportului de muncă, raport al cărui efect se concretizează prin obligații asumate prin contract. În această convenție se negociază liber limitele drepturilor, obligațiilor și răspunderilor iar în acesta nu poate interveni un terț. Reducerea unilaterală a salariului încalcă prevederile declarației universale a drepturilor omului și pe cele ale primului protocol ce statuează că orice persoană nu poate fi lipsită arbitrar de proprietate. Curtea de la S. în nenumărate rânduri s-a pronunțat în sensul că și dreptul de creanță reprezintă un bun în sensul art.1 din primul protocol dacă este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau dacă reclamantul poate pretinde că a avut cel puțin o speranță legitimă de a-l vedea concretizat
(cauzele Rafinăriile grecești Stran și Stratis contra Greciei,s.a. cauza M.u împotriva României. Salariul membrilor de sindicat la care au dreptul în baza contrcatelor individuale reprezintă un bun în sensul protocolului. În plus reducerea salariului cu 25% pe perioada nedeterminată prezintă o ingerință ce a avut ca efect privarea reclamanților de bunul său iar această ingerință nu respectă justul echilibru a proporționalității cum este statuat în jurisprudența C. Europene (cauza Pressos Compania Noviera S.A și alții contra Belgiei, cauza Strain și alții contra României).
A. recursul declarat Curtea reține următoarele:
Prin demersul introductiv instanța a fost investită cu verificarea legalității reducerii drepturilor salariale cu consecința obligării autorităților intimate la plata diferenței de 25% aferentă lunilor iulie - noiembrie 2010 sume actualizare cu indicele de inflație până al plata aferentă.
În motivare s-a susținut în esență că prin L. nr.1. s-a realizat o sustragere a dreptului la muncă fiind afectată o componentă esențială a acestui drept salarial. Astfel au arătat la fel ca și prin recurs că salariul ca o componentă a dreptului la muncă reprezintă o compensație în raport cu munca prestată în baza raportului de muncă; că măsura diminuării salariului cu 25% încalcă vădit dispozițiile codului muncii, legii funcționarului și respectiv noțiunea de bun așa cum este statuat prin protocolul 1 și în jurisprudența C..
Se observă din demersurile inițiate că reclamanții respectiv recurenții se consideră vătămați prin dispozițiile L. nr.1.. Actul normativ prin dispozițiile art.1 prevede următoarele: Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%."
Raportat la aceste prevederi legale, nu poate fi reținută apărarea conform căreia reducerea nu ar fi putut opera decât urmare a emiterii unui act administrativ, de către ordonatorul de credite, din moment ce ele sunt extrem de clare și previzibile, existența unui act privind modificarea raporturilor de serviciu nereprezentând decât o simplă formalitate.
În plus, din moment ce instanța a recunoscut reclamanților dreptul de se adresa direct cu acțiune în justiție și de a contesta, pe fond, măsura reducerii, nu se poate susține că aceștia ar fi fost prejudiciați în mod efectiv, prin modul în care angajatorul a înțeles să o pună în practică.
De altfel, nu se poate susține cu temei că nu ar fi posibilă o modificare a salariului funcționarilor publici, în temeiul unui act normativ care îndeplinește cerințele de calitate a legii, din moment ce principiul legalității și al recunoașterii, în favoarea acestei categorii socio-profesionale, numai a drepturilor de natură salarială acordate prin lege, își găsește pe deplin incidența.
Cu referire la alegațiile conform cărora L. nr.1. ar încălca prevederile C.i pentru Apărarea D. O. și L.tăților Fundamentale, se constată că reducerea salariului reclamanților cu un procent de 25%, pentru o perioadă determinată, nu reprezintă o ingerință ce să aibă ca efect privarea acestora de bunul lor, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art. l din Protocolul nr.1, ci doar o restrângere temporară a drepturilor.
Potrivit jurisprudenței C. Europene a D. O., privarea de un bun, prevăzută de art. 1 din Protocolul adițional la C., poate fi făcută pentru realizarea unor interese generale de ordin economico-social, ceea ce este de natură să confere statelor semnatare o anumită marjă de apreciere, întotdeauna aflată sub controlul C. Europene a D. O.; totodată, privarea de un bun trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit. De asemenea, se arată că restrângerea dreptului este contrară C.i numai dacă este discriminatorie și insuficient motivată (Cauza Beyeler împotriva Italiei, 2000).
Or, în cauza de față, se observă că restrângerea exercițiului drepturilor menționate este prevăzută de lege, este luată pe o perioadă determinată, până la data de 31 decembrie 2010 și este justificată de salvarea securității naționale, concept constituțional definit prin art. 1 din L. nr. 51/1991 privind siguranța națională a României. Potrivit acestei definiții, un element esențial al securității/siguranței naționale îl constituie starea de echilibru și de stabilitate economică.
În plus, este de remarcat că dispozițiile legale criticate vizează restrângerea exercițiului dreptului și nu a substanței dreptului (la muncă, la pensie sau la șomaj), din moment ce acesta continuă să fie recunoscut și respectat în deplinătatea sa.
Totodată, potrivit jurisprudenței C. Europene a D. O., legea nu garantează un anumit cuantum al dreptului patrimonial, ci doar plata acestuia ca drept câștigat: "C. nu conferă dreptul de a continua să încasezi un salariu într-un cuantum determinat" (Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei (nr.
63235/00, Marea Cameră, hotărârea din 19 aprilie 2007, par. 94).
M. de restrângere luate sunt nediscriminatorii, reducerile salariale aplicându-se tuturor salariaților din instituțiile și autoritățile publice, indiferent de regimul de finanțare. M. propuse sunt obiective, rezonabile și proporționale cu amploarea și impactul consecințelor crizei economice cu care se confruntă România. Totodată, se arată că, în absența acestor măsuri, statul ar urma să fie lipsit de sursele de finanțare necesare supraviețuirii sale ca stat de drept și democratic. L. nr.1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar îndeplinește condițiile menționate anterior, fiind un act normativ accesibil, precis și previzibil, nediscriminatoriu și motivat în sensul jurisprudenței C. Europene a D. O. de la S.
Soluția legislativă cuprinsă în art.1 din L. nr.1. a fost determinată, așadar, de apărarea securității naționale, astfel cum rezultă și din expunerea de motive a G. S. națională nu implică numai securitatea militară, ci are și o componenta socială si economică. Nu numai existența unei situații manu militari atrage aplicabilitatea noțiunii "securitate națională", ci și alte aspecte din viața statului, precum cele economice, financiare, sociale, care ar putea afecta însăși ființa statului prin amploarea și gravitatea fenomenului. S. de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării și, implicit, securitatea națională.
Asigurarea stabilității economice a țării și apărarea siguranței naționale sunt noțiuni care se circumscriu celor de "scop legitim de interes general" și de
"cauză de utilitate publică".
În acest context, se pot face trimiteri punctuale la jurisprudența relevantă a C. în privința dreptului statului de a diminua, prin lege, salariile personalului bugetar, care a relevat că "bunul", în sensul C.i, este creanța de natură salarială stabilită printr-o hotărâre judecătorească executorie.
Este de subliniat că jurisprudența împotriva României (Cauza M.u contra României; Hotărârea din 15 iunie 2010, cauza Aurelia P.a contra României, Hotărârea din 26 ianuarie 2010) privește numai ipoteza neexecutării unor hotărâri judecătorești și nu vizează situația diminuării, prin lege, a cuantumului salariului funcționarilor publici. Dacă în cazurile privind neexecutări ale unor creanțe salariale există un temei clar stabilit al obligației de plată - hotărârea judecătorească - în schimb, în cazul reducerii printr-o lege, pentru viitor, a salariilor, temeiul existenței "bunului" este mult mai puțin clar.
În această privință, Curtea E. a D. O. face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești, pe viitor, un salariu intr-un anumit cuantum
și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată (Lelas contra Croației, Hotărârea din 20 mai 2010, par. 58).
S-a mai statuat în sensul în care „O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 dacă are o bază suficientă în drept intern, de exemplu dacă este confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor de judecată"; (Hotărârea Marii Camere în cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007, par. 94).
De asemenea, în Hotărarea Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005: (...) este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare ... ." (par. 23).
Ca atare, statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale in acest domeniu. Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei, hotărâre din 8 decembrie 2009, par. 59 sau
Mellacher c. Austriei, hotărâre din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par.
53).
De altfel, într-o hotărâre relativ recentă - Aizupurua Ortiz c. Spaniei-, pierderea unei pensii complementare a fost analizată de către Curte din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor, situația reducerii pensiilor sau salariilor nefiind încadrată în categoria "privării de proprietate". În consecință, lipsa despăgubirii pentru ingerință nu conduce, eo ipso, la încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1.
Trebuie avută în vedere marja mare de apreciere pe care Curtea o lasă statelor în stabilirea propriilor politici în această materie. Putem aprecia că această marjă este și mai mare atunci când necesitatea intervenției statului rezultă din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar.
Așadar, s-ar putea lua în discuție o încălcare a art. 1 din Protocolul adițional numai în măsura în care angajatul din sistemul public a fost lipsit în totalitate de salariu (Kjartan Asmundsson contra Islandei, hotărârea din 12 octombrie 2004, par. 39), funcționarul și familia sa au fost lipsiți în totalitate de mijloace de subzistență (Azinas contra Ciprului, par. 44) sau măsura este discriminatorie (Kjartan Asmundsson c. Islandei, citată mai sus, par. 39).
În concluzie, trebuie valorificată jurisprudenta C. Europene a D. O. in materie, care nu garantează dreptul de a continua să primești un salariu într- un anumit cuantum.
De altfel, aceste aspecte au fost dezvoltate și de către Curtea
Constituțională, prin D. nr. 872 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul
Oficial nr. 433/(...), prin care instanța de contencios constituțional a constatat că dispozițiile art. 1 - 8 și cele ale art. 10 - 17 din L. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constituționale, iar dispozițiile art. 9 sunt neconstituționale.
Deși reclamanții nu critică L. nr.1. pentru neconstituționalitate, instanța nu poate face abstracție de argumentele C. C.
Motivând soluția adoptată, Curtea a constatat că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului. Curtea a observat, de asemenea, că reducerea de 25% este aplicată in mod nediscriminatoriu tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod.
Curtea a reținut totodată că legea criticată nu aduce atingere substanței dreptului, fiind respectate condițiile prevăzute la art. 53 din Constituție.
Drept consecință, validarea pretențiilor formulate de către reclamanți ar fi de natură nu numai să contrazică liniile directoare dezvoltate în jurisprudența
C. și cea a instanței de contencios constituțional, dar ar însemna și o nesocotire a Deciziei CCR nr. 838 din 27 mai 2009, care s-a pronunțat în sensul în care numai legiuitorul - respectiv puterea legislativă - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi, condițiile și cuantumul acestor drepturi; instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente, care au girul puterii legislative.
În concluzie, Curtea conchide în sensul în care măsura de constrângere bugetară instituită a fost determinată de situația economică gravă care poate pune în pericol stabilitatea economică și, prin aceasta, ordinea publică și siguranța națională, situație care a impus adoptarea unor reglementări speciale, dar cu aplicabilitate limitată în timp.
Ca atare, în baza prev. art. 20 din L. nr. 554/2004, art. 312 alin. 1
C.pr.civ., urmează ca recursul reclamanților să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. L.
DECIDE:
Respinge recursul declarat de S. L. „. J. împotriva sentinței civile nr. 3640 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. pe care o menține în întregime.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
F. T. M. H. M. B.
GREFIER D. C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./(...). Jud,fond,I. D.
