Sentința nr. 205/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 205/2012
Ședința { F. publică} de la 15 M. 2012
Completul compus din: PREȘEDINTE M. D. Grefier M. T.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta SC M. I. SRL, în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. A J. C., având ca obiect contestație act administrativ.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că prin încheierile de ședință din data de (...), respectiv (...) s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale și scrise ale părților, încheieri ce fac parte din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin acțiunea în contencios fiscal formulată la (...) de reclamanta SC M. I.
SRL, în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. A J. C. s-a solicitat sa se dispună:
1. Admiterea prezentei contestații astfel cum este formulată și motivată;
2. Anularea în intregime a DECIZIEI nr. 19/(...), si pe cale de consecinta anularea în intregime a Deciziei de nr. 1345/(...), emisă în baza constatărilor cuprinse în Raportul de I. F. nr. 37734/(...), in sensul exonerarii reclamantei de la plata sumei totale de 2.234.050 lei, reprezentand:
- impozit pe profit: -138.815 lei;
- majorari de intarziere impozit pe profit: - 43.264 lei;
- taxa pe valoare adaugata: - 1.662.269 lei;
- majorari de intarziere TVA - 389.702 lei.
3. Suspendarea executării deciziei de impunere nr. 1345/(...) până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei acțiuni în contencios administrativ;
4. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
La solutionarea prezentei contestatii solicită instanței a avea in vedere, pe langa cele invederate cu ocazia formularii contestatiei in fata D.G.F.P. C. si următoarele motive:
In fapt, prin decizia de impunere nr. 1345/(...) și raportul de inspecție fiscală ce a stat la baza acestuia intocmite de către D. G. A F. P. A J. C. s-a constatat că reclamanta ar datora TVA si Impozit pe P., aferent in primul rand achizitiilor intracomunitare de bunuri (autoturisme) fi desfășurat tranzacții imobiliare.
Impotriva acestei decizii de impunere și a raportului de impunere reclamanta a formulat în termenul legal contestatie care a fost respinsă prin decizia nr.19/(...) a
DGFP C..
1. Referitor la suma de 403.141 lei venituri in avans reconsiderate de catre organele de inspectie fiscala ca fiind venituri care se iau in considerare la calculul profitului impozabil, carora le corespunde un impozit pe profit stabilit suplimentar in suma de 64.503 lei, la care se adauga accesoriile aferente, mentionează urmatoarele: a) decizia de impunere, din punctul reclamantei de vedere, nu este fundamentata cu privire la acest aspect, rezumandu-se a cuprinde la motivul de fapt mentiune a ca " au fost reconsiderate venituri inregistrate in contul 472
Venituri in avans in suma de 403.140,93 lei ca fiind aferente exercitiului financiar
2009", fara a arata concret pe ce argumente se bazeaza aceasta reconsiderare, iar temeiul de drept invocat, respectiv art.19 alin.(l) din Legea nr.571/2003 este unul general, inaplicabil atata timp cat nu e dublat de temeiul legal in baza care stabileste momentul recunoasterii veniturilor; b) a devenit deja o practica ca organul de solutionare a contestatiei sa completeze motivele de fapt si temeiurile de drept necuprinse in decizia de impunere, insa in cazul de fata invocarea lor vine sa infirme temeinicia si legalitatea constatarilor din cuprinsul deciziei; astfel motivul de fapt se completeaza cu imprejurarea ca intr-o situatie intocmita de agentul economic si intitulata "Tabel Finante" se prezinta pentru fiecare tip de autoturism provenienta si destinatia acestora; se trage concluzia eronata ca "autoturismele ce fac obiectul facturilor fiscale in cauza au fost vandute", ignorand complet explicatiile reprezentatului legal date in timpul controlului cat si argumentele aduse prin contestatia depusa, conform carora respectivele facturi erau in fapt facturi proforma, neavand loc livrarea bunurilor la momentul intocmirii lor si nici la o data ulterioara.
De altfel, organul fiscal trebuia sa-si intemeieze afirmatia/ constatarea pe baza unor documente justificative si financiar-contabile care sa ateste achizitia si receptia bunurilor in cauza, respectiv livrarea si predarea acestora, insa nu exista documente in care sa fie consemnate astfel de operatiuni; de asemenea ar fi putut proceda, la efectuarea/solicitarea efectuarii unor controale incrucisate la clientii inscrisi in respectivele facturi proforma si respectiva situatie, care sa confirme sau infirme finalizarea tranzactiilor.
De asemenea ar fi avut posibilitatea, in temeiul prevederior C.ui de procedura fiscala, sa solicite informatii de la primariile fumizorului si ale beneficiarilor precum si de la serviciile de inmatriculari auto, fiind vorba de autoturisme inmatriculabile si care se supun taxei auto si implicit declararii detinerii lor. Nu au facut aceste demersuri, organul de control fiscal anticipand infirmarea supozitiilor facute.
In ceea ce priveste motivul de drept invocat in competarea celui inscris in decizia de impunere, respectiv pct.214 din O.M.F.P. nr.1752/2005 pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, trebuie remarcat faptul ca el este cel aplicabil in cazul de fata, insa nu trunchiat-doar alin.(2), cum este in decizie, ci inclusiv alin. (1 ).
Redarea integral a acestui text de lege contrazice constatarile echipei de inspectie fiscala cu privire la momentul recunoasterii veniturilor din vanzarea bunurilor. Astfel, conform acestor prevederi: ,,214. - (1) În contabilitate, veniturile din vânzări de bunuri se înregistrează în momentul predării bunurilor către cumpărători, al livrării lor pe baza facturii sau în alte condiții prevăzute în contract, care atestă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor respective, către clienți.
(2) Veniturile din vânzarea bunurilor se recunosc în momentul în care sunt îndeplinite următoarele condiții: a) entitatea a transferat cumpărătorului riscurile și avantajele semnificative care decurg din proprietatea asupra bunurilor; b) entitatea nu mai gestionează bunurile vândute la nivelul la care ar fi făcut- o, în mod normal, în cazul deținerii în proprietate a acestora și nici nu mai deține controlul efectiv asupra lor; și c) veniturile și, respectiv, cheltuielile ocazionate de tranzacție pot fi cuantificate."
Concluzia organului de solutionare a contestatiei este una hilara, potrivit ei daca societatea nu mai gestioneaza autoturismele in cauza, ignorand faptul ca nu le-a gestionat niciodata nefiind in stocul de marfuri, rezulta ca de fapt tranzactia a avut loc asa cum s-a inscris in facturi. Insa chiar daca am admite, prin reducere la absurd, faptul ca livrarea a avut loc conform celor consemnate in facturile proforma, organul fiscal trebuia sa stabileasca profitul impozabil nu la nivelul veniturilor ci conform textului de lege invocat in cuprinsul deciziei, respectiv ca diferenta intre veniturile realizate si cheltuielile efectuate in scopul realizarii de venituri.
Daca organul de inspectie fiscala a constatat ca respectivele bunuri au intrat in gestiunea reclamantei si cu ocazia inventarierii facute de catre contribuabil sau de catre organul de control insusi la o anumita data, se contata lipsa din gestiune a acestora dar nu se poate proba livrarea lor catre beneficiarii inscrisi in facturile proforma ( cu mijloacele ce-i sunt conferite de catre C. de procedura fiscala) atunci reflectarea in contabilitate conform prevederilor O.M.F.P. nr.1752/2005 pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, se face pe seama cheltuielilor cu marfurile, nedeductibile fiscal conform prevederilor art.21* alin.(4) lit.c) din C. fiscal, insa efectul fiscal este zero.
Referitor la cheltuielile cu chiriile in suma de 54.713 lei considerate de catre organul de inspectie fiscala ca fiind nedeductibile la calculul profitului impozabil trebuie remarcata confuzia facuta cu buna stiinta atat de catre organul de inspectie fiscala cat si de catre organul de solutionare a contestatiei intre sintagma "efectuate in scopul realizarii de venituri impozabile" si "prin realizarea lor sunt generate venituri". Prima sintagma, cupinsa in textul art,19 alin.(l) din Legea nr.571/2003 privind C. fiscal, defineste conditia prevazuta de lege pentru deductibilitatea cheltuielilor, in timp ce a doua sintagma cuprinsa in cuprinsul deciziei atacate, constituie o conditie inventata de catre organul fiscal, incalcandu-se grav, asa cum a aratat si in cuprinsul contestatiei, principiul libertatii de gestiune a activitatii economice, conform caruia contribuabilul are posibilitatea sa angajeze orice cheltuieli pe care le considera necesare si utile in desfasurarea activitatii sale in scopul obtinerii de profit. In cuprinsul deciziei de solutionare a contestatiei se face afirmatia ca "societatea si-a inregistrat pe cheltuieli, achizitii pentru care nu putut face dovada ca sunt efectuate pentru nevoile firmei in scopul realizarii de venituri impozabile", afirmatie care:
-nu corespunde realitatii intrucat, atat in explicatiile scrise date de catre reprezentatul legal in timpul controlului cat si prin argumentele aduse in cuprinsul contestatiei depuse, a aratat faptul ca atat inchirierea autoturismului cat si a imobilului a fost efectuate in folosul operatiunilor desfasurate de catre reclamantă, cu scopul realizarii de venituri impozabile;
-denota necunosterea de catre organul fiscal a obligatiilor procedurale ce-i revin, respectiv a obligativitatii fundamentarii constatarilor fiscale, prin inscrierea in cuprinsul deciziei de impunere a motivului de fapt si a temeiului de drept; asadar este obligatia organului fiscal sa faca dovada faptului ca respectivele cheltuieli cu inchirierea bunurilor mobil si imobil nu au fost efectuate in scopul realizarii de venituri impozabile, in temeiul prev.art. 65 alin (2) din C. de procedura fiscala.
Nedeclararea imobilului ca punct de lucru se sanctioneaza contraventional de prevederilor art.219 din O.G.nr.92/2003 privind C. de procdedura fiscala si nu prin considerarea ca nedeductibila a cheltuielii cu chiria.
De asemenea neangajarea de catre reclamantă a unor cheltuieli suplimentare cheltuieli cu combustibilul si intretinerea si repararea mijlocului de transport", "angajarea de personal salariat, achizitii de mobilier, dotari") nu constituie un motiv intemeiat pentru a considera nedeductibila operatiunea de baza.
III Referitor la baza impozabila stabilita suplimentar in suma de 3.425.654 lei si TVA colectat in suma de 650.684 lei aferente "bunurilor constatate lipsa in gestiune" si declarate ca livrari intracomunitare de catre diversi operatori intracomunitari in beneficiul subscrisei, mentionează urmatoarele: a) desi in timpul controlului , la solicitarea organelor de inspectie fiscala, a explicat in scris faptul ca societatea reclamantă a declarat si inregistrat in contabilitate toate bunurile achizitionate intracomunitar, faptul ca nu cunoaste societatile care au declarat livrarile intracomunitare si nici pe numitul C. C. care ar fi achizitionat in numele reclamantei, precum si faptul ca va face sesizare penala impotriva persoanelor ca care au actionat in numele societatii reclamante fara a avea mandat in acest sens, organele de control au nesocotit complet explicatiile date si nu au facut nici un demers procedural pentru a verifica veridicitatea lor, cum ar fi:
- solicitarea sprijinului organelor de politie in vederea identificarii unor persoane si stabilirea realitatii unor tranzactii -posibibilitate conferita de art.60 din
C. de procedura fiscala "Colaborarea dintre autoritățile publice
- suspendarea inspectiei fiscale pana la primirea raspunsului, in temeiul prev.art.2 din Ordinul presedintelui ANAF nr.14 din 5 ianuarie 2010 privind condițiile și modalitățile de suspendare a inspecției fiscale;
- solicitarea de informatii, in temeiul prev.art.52 C.ui de procedură fiscală de la insusi dl. C. C. cu privire la existenta vreunui mandat din partea firmei reclamante, cui a predat bunurile achizitionate intracomunitar sau catre cine le-a instrainat.
De asemenea fiind vorba de autoturisme noi si second hand, dupa cum se arata in cuprinsul Raportului de inspectie fiscala, acestea au un regim de evidenta si inmatriculare care permite organului fiscal, in temeiul prev.art.60 din C. de procedura fiscala, solicitarea de informatii de la organele competente cu privire la detinatorul acestora, actului de dobandire si stabilirea pe aceasta baza a persoanei fizice sau juridice care realmente a fraudat bugetul de stat prin necolectarea TVA aferenta.
Mai grav este faptul ca desi, in baza prerogativelor de care dispun ca autoritate fiscala, potrivit procedurii stabilite pentru toate statele membre ale U. E., organele de inspectie fiscala au solicitat controale incrucisate organelor competente din alte statele membre pentru verificarea datelor existente in sistemul VIES, au omis sa solicite imputernicirea data numitului C. C. pentru efectuarea respectivelor achizitii pentru a se stabili daca exista o astfel de imputernicire si daca este veridica, desi au fost informati asupra inexistentei vreunui mandat din partea firmei reclamante. De asemenea s-au grabit cu finalizarea inspectiei fiscale, intrerupand suspendarea acesteia inainte de primirea tuturor raspunsurilor la solicitarile de controale incrucisate efectuate, incalcand flagrant procedura de suspendare si reluare a inspectiei fiscale.
Aceeasi graba suspecta a manifestat-o si organul de solutionare a contestatiei, care au refuzat să suspende solutionarea contestatiei pana la pronuntarea organelor de cercetare penala asupra cauzei.
Referitor la argumentele invocate de reclamantă in contestatie, in loc sa le analizeze cu atentie, organul de solutionare a contestatiei de se rezuma la a considera ca atata timp cat petitionara nu prezinta documente prin care sa combata constatarile organelor de inspectie fiscala, acestea nu au nici o relevanta in solutionarea favorabila a cauzei.
IV Referitor la baza impozabila estimata in suma de 3.905.477 lei si TVA colectat in suma de 742.041 lei aferente "bunurilor constatate lipsa in gestiune" si declarate ca livrari intracomunitare de catre diversi operatori intracomunitari in beneficiul reclamantei - argumentele reclamantei sunt identice cu cele prezentate la capitolul anterior, cu precizarea potrivit careia organul de control a emis de aceasta data solicitari pentru efectuarea unui control incrucisat, insa nu a asteptat raspunsul la acestea, inainte de a emite decizia de impunere.
Din punctul reclamantei de vedere, si acest fapt este de natura a reliefa reaua credinta a organelor de control, care nu procedeaza echidistant, in sensul ca nu urmaresc reala administrarea si a probelor ce s-ar putea dovedi a fi in favoarea reclamantei, interesul acestora fiind exclusiv acela de a emite o decizie de impunere pentru o suma cat mai mare, chiar daca nu are legatura cu realitatea.
Referitor la suma de 130.247 lei TVA colectat aferent livrarilor intracomunitare pentru care organul de inspectie fiscala considera ca nu a prezentat documentele justificative impuse de legiuitor in vederea scutirii de TVA Reclamanta intelege sa sublinieze din nou importanta in speta a unuia dintre principiile de baza ale sistemului fiscal romanesc, si anume principiul neutralitatii taxei -reglementat la art. 3, lit. A din Legea m..571/2003. Neutralitatea TVA este unul dintre principiile ce stau la baza sistemului comun de TVA aplicabil la nivelul U. E., fiind invocat in solutionarea diverselor cauze de catre Curtea E. de J., sens in care amintște cauza C-146/05, in motivarea careia Curtea retine: " .. Aplicand principiul prevalenței fondului asupra formei, Curtea a statuat ca, din moment ce este incontestabil faptul ca a fost efectuata o livrare intracomunitara, principiul neutralitatii fiscale impune ca scutirea de TVA sa fie acordata daca cerintele de fond sunt indeplinite, chiar daca anumite cerinte de forma au fost omise de catre persoanele impozabile."
Era evident la indemana organului fiscal sa verifice daca clientii comunitari au declarat achizitiile intracomunitare efectuate de la SC M. I. SRL, dovada cea mai elocventa ca bunurile au fost livrate intracomunitar. Era si este la indemana oricui, deci inclusiv a organui fiscal, sa verifice valabilitatea codului de inregistrare ca platitor de TVA a beneficiarilor reclamantei din alte state membre, cod pe care a omis sa-l inscrie in facturi; conform prev.OMFP nr.1706/2006
Este absurd sa soliciti document de transport (CMR sau scrisoare de trasura) in cazul unei livrari intracomunitare de autoturisme, care evident se deplaseaza pe propriile roti; numai in cazul autoturismelor defecte sau care nu pot fi puse in circulatie din alte motive (neinmatriculat, lipsa carte verde samd) se justifica transportul pe platforma sau cu alt mijloc de trasport cu intocmirea documentelor de transport corespunzatoare
Trebuie remarcat faptul ca toate achizitiile intraconunitare de autoturisme pe care le-a efectuat, si pentru care reclamanta in calitate de cumparatoare a asigurat transportul pe propriile roti ale autoturismului, deci fara document de transport, au fost declarate de catre furnizorii reclamantei stabiliti in celelalte state membre ca fiind livrari intracomunitare scutite, fara a detine CMR sau scrisoare de trasura.
De altfel organele fiscale au abuzat stabilind TVA pentru livrarile intracomunitare pe care le-a efectuat, nesocotind complet nu doar jurisprudenta europeana in materie ci si legislatia nationala, respectiv art. 159 din C. fiscal, precum și art. 81 ind. 2 din Normele metodologice.
III Un alt aspect pe care il tratează separat este acela al pretinsei nemotivari a tuturor capetelor din contestatia formulate de catre reclamantă.
Solicită instantei sa constate si in aceasta privinta reaua credinta a organelor de control.
Astfel, reclamanta contesta in primul rand faptul ca nu ar fi motivat in fapt si in drept pozitia reclamantei, in realitate, atat cu ocazia pozitiilor exprimate cu ocazia controlului, cat si ulterior, prin contestatie, a prezentat argumente in sustinerea pozitiei sale. Faptul ca respectivele argumente au fost considerate neintemeiate de catre organele de control nu inseamna ca nu au existat.
Mai mult decat atat, organul de solutionare a contestatiilor ignora cu buna stiinta unele prevederi exprese ale legii, de stricta aplicabilitate in speta, referitoare la pretinsa nemotivare.
Astfel, reclamanta intelege sa invoce dispozitiile art. 2.5 din Ordinul
519/2005, privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului IX din
Ordonanta Guvernului m. 92/2003 privind C. de procedură fiscală, republicată, care stipuleaza: "În exercitarea rolului activ, organul de soluționare va solicita contestatorului, pe bază de scrisoare recomandată cu confirmare de primire, prezentarea, în termen de cinci zile de la data comunicării acesteia, a motivelor de fapt și de drept, sub sanctiunea respingerii contestației ca nemotivată."
Atata vreme cat reclamantei nu i-a fost solicitat, conform procedurii de mai sus, prezentarea unor eventuale lamuriri/ completari ale argumentatiei folosite, nu poate sa considere pozitia organului de solutionare a contestatiilor ca fiind ilegala si de rea credinta.
In drept își fundamentează pozitia pe textele legale la care a facut mai sus referire.
Pârâta D. G. a F. P. a J. C. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea actiunii in contencios administrativ fiscal formulata de reclamanta S.
M. I. S. impotriva deciziei nr.19/(...) emisa de institutia pârâtă si implicit impotriva actului administrativ subsecvent respectiv, decizia de impunere nr.19/(...) emisa de A. de I. F.
Pentru lămurirea cauzei, Curtea a dispus efectuarea unei expertize fiscale, expertiză care a fost efectuată de către dl. expert C. G.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin decizia de impunere nr. 1345/(...) emisă de D. G. a F. P. a jud. C. în baza Raportului de I. fiscală nr. 37734/(...), s-a stabilit în sarcina reclamantei SC M. I. SRL obligația de plată a sumei de 2.234.050 lei, reprezentând: 138.815 lei, impozit pe profit, 43.264 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 1.662.269 lei, taxă pe valoare adăugată și 389.702 lei, majorări de întârziere aferente T.
Împotriva deciziei de impunere, reclamanta a formulat contestație, potrivit dispozițiilor art. 205 Cod procedură fiscală, contestație care a fost respinsă prin decizia nr. 19/(...) emisă de pârâta D. G. a F. P. a jud. C..
Analizând legalitatea actelor contestate, Curtea constată că acestea sunt nelegale parțial.
Astfel, cu privire la impozitul pe profit, a reținut pârâta că acesta a fost influențat cu baza impozabilă în sumă totală de 973.884 lei, reprezentând: 889.161 lei, venituri neluate în calcul la determinarea impozitului pe profit, din care 486.020 lei, venituri neînregistrate în contabilitate aferente facturilor emise de reclamantă,
403.141 lei, venituri neînregistrate în contul 472 „venituri în avans";, fiind aferente anului 2009 și 84.723 lei, cheltuieli nedeductibile, din care: 54.713 lei, cheltuieli înregistrate în contabilitate pentru care nu se face dovada efectuării acestora în folosul activității desfășurate, reprezentând 40.336 lei, cheltuieli cu închirierea unui autoturism pentru 30 de zile și 14.376 lei, cheltuieli cu închirierea unui imobil, precum și 30.010 lei, cheltuieli cu amortizarea unui autoturism reprezentând marfa destinată revânzării, stornate de societate în luna iunie 2010.
În legătură cu majorarea bazei impozabile, organele fiscale au colectat suplimentar suma de 92.343 lei, reprezentând taxă pe valoare adăugată.
Sumele calculate cu titlu de impozit pe profit precum și suma de 92.343 lei, calculată cu titlu de TVA, reținute anterior, sunt aferente facturilor fiscale nr. 8/(...),
26/(...) și 28/(...), facturi care nu au fost înregistrate în contabilitate la momentul realizării lor, omisiunile de înregistrare fiind remediate în trimestrul II al anului
2010, fiind evidențiate în contabilitate și cuprinse în Raportarea situațiilor financiare și a impozitului pe profit la (...).
Cu privire la aceste facturi, reclamanta consideră că în realitate acestea nu erau facturi fiscale, ci facturi proforma, neavând loc livrarea bunurilor nici la momentul întocmirii și nici la o dată ulterioară, astfel încât acestea nu trebuiau înregistrate în contabilitate.
Contrar susținerilor reclamantei, Curtea constată că în mod corect au reținut organele fiscale că facturile amintite anterior erau facturi fiscale, care trebuiau evidențiate în contabilitate, și nu facturi proforma.
Astfel, așa cum corect a reținut și expertul C. G., desemnat de instanță pentru efectuarea expertizei fiscale, facturile proforma nu sunt reglementate de legislația fiscală, fiind emise, în practică, de către societățile comerciale în avans, ca și document informativ care conține prețurile și termenii tranzacției, aceste documente nefiind documente primare și nefiind evidențiate în contabilitate.
Analizând însă, facturile reținute de organele de inspecție fiscală, Curtea constată că acestea sunt intitulate „facturi fiscale";, referindu-se la livrări de autoturisme către 3 persoane (2 fizice și una juridică), respectiv F. fiscală nr. 8/(...) cuprinde livrarea unui autoturism BMW 535d către European Leasing Group IFN SA (fila 180), factura nr. 26/(...) cuprinde livrarea unui autoturism marca Audi A4 către Kinal Csaba Andras (fila 181) iar factura nr. 28/(...) cuprinde livrarea unui autoturism Tozota Lexus SS către Podolzak Vilmos. Aceste facturi cuprind toate elementele prevăzute de art. 155 alin. 5 Cod fiscal, iar din cercetările efectuate de expert, respectiv din analiza proceselor verbale de inventariere generală a patrimoniului reclamantei rezultă că aceste autoturisme nu se mai regăsesc în patrimoniul ei, rezultând astfel, că livrările au avut loc.
De altfel, din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză rezultă că reprezentanta reclamantei a și recunoscut că aceste livrări au avut loc, recunoașterea fiind făcută în cadrul discuțiilor pe care aceasta le-a purtat cu expertul ca urmare a citării părților, iar cu privire la această reținere reclamanta nu a formulat obiecțiuni. Mai mult decât atât, faptul că, ulterior, reclamanta a înregistrat aceste facturi în evidența contabilă întărește ideea că documentele reținute de organele fiscale erau facturi fiscale și nu facturi proforma, așa cum eronat susține reclamanta.
Prin urmare, reclamanta avea obligația înregistrării lor în evidența contabilă a societății, în contul reprezentând venituri din vânzarea mărfurilor și nu în cel privind venituri înregistrate în avans și trebuiau incluse în baza impozabilă și avute în vedere la calculul impozitului pe profit pentru anul 2009.
Neprocedând în acest sens, în mod corect organele de inspecție fiscală au avut în vedere la calculul impozitului pe profit suma de 403.141 lei, rezultând din facturile fiscale enunțate anterior.
Referitor la suma de 54.713 lei, considerată de reclamantă ca fiind cheltuială deductibilă, Curtea constată că această sumă se compune din 40.336 lei, reprezentând cheltuieli cu închirierea unui autoturism pentru 30 de zile și din suma de 14.376 lei, reprezentând cheltuieli cu închirierea unui imobil.
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1 din C. fiscal, sunt considerate cheltuieli deductibile acelea efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare, iar potrivit alin. 4 lit. f din același text, nu sunt deductibile cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit legii.
Rezultă din dispozițiile legale enunțate anterior că sunt considerate cheltuieli deductibile doar acelea efectuate în mod real, în scopul realizării de venituri impozabile și care au la bază un document justificativ prin care să se facă dovada efectuării sale.
În ceea ce privește suma de 40.336 lei, Curtea constată că aceasta derivă din factura fiscală nr. 21/(...) emisă de SC S. C. SRL către reclamantă, având ca obiect închirierea, pe o perioadă de 30 de zile, a unui autoturism marca Porsche.
Deși reclamanta susține că această cheltuială este una deductibilă, efectuată în scopul obținerii de profit, la dosar nu există nici o dovadă în acest sens. Astfel, așa cum corect a reținut și dl. expert G. C., folosirea unui autoturism în interesul societății reclamante, cu scopul de a se obține profit, implică existența unor ordine de deplasare, ordine care, potrivit dispozițiilor Ordinului Ministrului F. P. nr.
3512/2008 servește și ca document justificativ de înregistrate în contabilitate. În lipsa unui astfel de ordin de deplasare, nu se poate demonstra că autoturismul a fost folosit în interesul societății, cu scopul obținerii de venituri, ci se prefigurează o prezumție simplă, în sensul că acesta a fost folosit în scopuri personale, de către administratorul societății.
De asemenea, referitor la suma de 14.376 lei, Curtea constată că aceasta rezultă din contractul de închiriere n. 133/(...) încheiat cu SC Metalurgia SCM, având ca obiect închirierea unui imobil cu destinația de birou și magazin.
Și în legătură cu această cheltuială, raționamentul este identic, în sensul că ea poate fi considerată deductibilă doar în condițiile în care a fost efectuată cu scopul obținerii de venituri impozabile și are la bază un document justificativ, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii.
Pentru a fi considerată cheltuială deductibilă, nu este suficientă prezentarea unui contract de închiriere încheiat de reclamantă cu privire la închirierea unui imobil, ci este necesar ca operațiunea de închiriere să fie efectuată în interesul societății și cu scopul realizării de venituri, aspect care trebuie dovedit, în caz contrar fiind în prezența unei operațiuni fictive.
Or, la dosarul cauzei nu există nici o dovadă că această cheltuială ar fi fost efectiv făcută, în scopul menționat anterior și în interesul reclamantei, lipsa oricărei activități economice a reclamantei în acel spațiu, precum și nedeclararea imobilului nici ca sediu social și nici ca punct de lucru reprezentând elemente de natură să întărească concluzia în sensul că ne aflăm în prezența unei cheltuieli nedeductibile.
Principiul libertății de gestiune a activității economice invocat de reclamantă nu este de natură să conducă la o concluzie contrară și să înlăture dispozițiile legale referitoare la deductibilitatea cheltuielilor sau să le golească de conținut.
Prin urmare, neexistând nici o dovadă la dosarul cauzei în sensul că suma de
54.713 lei ar reprezenta o cheltuială deductibilă, efectuată în interesul societății, cu scopul obținerii de venituri impozabile, în mod corect această sumă a fost avută în vedere de organele de inspecție fiscală la determinarea bazei impozabile și la calculul impozitului pe profit, precum și a TVA aferent.
Cu privire la taxa pe valoare adăugată, Curtea constată că, prin decizia de impunere nr. 1..10.201, s-a stabilit, în perioada (...)-(...) verificată:
-650.684 lei, TVA colectat aferent bazei impozabile în sumă de 3.424.654 lei, reprezentând achiziții intracomunitare de bunuri (autovehicule) neînregistrate în evidența contabilă;
-742.041 lei, TVA colectat aferent bazei impozabile estimate în sumă de 3.905.477 lei, reprezentând achiziții intracomunitare de bunuri nedeclarate ca și achiziții;
-130.247 lei, TVA colectat, aferent livrărilor intracomunitare de bunuri, pentru care societatea nu justifică scutirea de TVA conform OMF nr. 2222/2006, respectiv O. nr. 1., O. 2. și O. 3..
-92.343 lei, TVA colectat aferent facturilor emise și neînregistrate în evidența contabilă;
-22.682 lei TVA colectat aferent facturii externe 09/86/(...) de achiziție pentru care nu se justifică livrarea, fiind lipsă din gestiune;
-1.870 lei, TVA dedusă nelegal, fiind aferente penalităților facturate;
-14.738 lei, TVA dedusă aferentă achiziției unui autovehicul pentru care nu se justifică livrarea, fiind lipsă din gestiune;
-7.664 lei, TVA aferentă cheltuielilor cu închirierea unui autoturism pentru care nu se justifică efectuarea acestora în folosul operațiunilor taxabile.
În ceea ce privește achizițiile intracomunitare reținute de către organul fiscal ca fiind efectuate și nedeclarate ca și bunuri, în sumă de 3.424.654 lei, respectiv
3.905.477 lei, acestea au rezultat din datele transmise de către organele competente comunitare, la solicitarea organelor de inspecție fiscală, reprezentând livrări intracomunitare de autoturisme de la mai multe societăți din Uniunea E. având ca destinatar societatea reclamantă (cu referire la suma de 3.424.654 lei), respectiv au rezultat din controalele încrucișate, suma de 3.905.477 lei reprezentând diferența dintre suma totală de 7.330.131 lei și suma de 3.425.654 lei, pentru care s-au primit informațiile cerute de D. G. a F. P. a jud. C.. Acest aspect reținut și de către expertul desemnat cu efectuarea raportului de expertiză fiscală nu a fost contestat.
Astfel cum corect a reținut și expertul desemnat în cauză, noțiunea de achiziție intracomunitară de bunuri este definită de D. 7. din (...) ca fiind achiziționarea dreptului de a dispune în calitate de proprietar de bunul corporal mobil expediat sau transportat către persoana care achiziționează bunurile de către sau în numele vânzătorului sau al persoanei care achiziționează bunurile într-un alt stat membru decât cel din care bunurile sunt livrate sau transportate.
De asemenea, în cauza C-409/04, Curtea de J. a U. E. a decis, cu privire la problematica în discuție, în sensul că este necesară efectuarea calificării unei livrări sau a unei achiziții intracomunitare pe baza unor elemente obiective, precum existența unei circulații fizice a bunurilor respective între state membre și că, dat fiind că nu mai este posibil pentru persoanele impozabile să se bazeze pe documentele emise de autoritățile vamale, proba unei livrări și a unei achiziții intracomunitare trebuie să fie făcută prin alte mijloace. În concluzie, a decis Curtea, achiziția intracomunitară a unui bun este efectuată atunci când dreptul de a dispune de bun în calitate de proprietar a fost transmis persoanei care îl achiziționează și când furnizorul dovedește că acest bun a fost expediat sau transportat în alt stat membru și că, în urma acestei expediții sau a acestui transport, bunul a părăsit în mod fizic teritoriul statului membru de livrare.
Rezultă din cele reținute mai sus că nu este suficientă, pentru a se reține efectuarea unei achiziții intracomunitare de bunuri, existența unor facturi fiscale emise pe numele unei societăți, ci este necesar să se dovedească și realitatea acestei operațiuni, respectiv că bunurile care au făcut obiectul achiziției au părăsit teritoriul statului membru de expediție și au intrat în posesia persoanei care le-a achiziționat.
Or, la dosarul cauzei nu există nici o dovadă cu privire la realitatea acestor livrări; mai mult decât atât, persoanele care au declarat că ar fi ridicat autoturismele livrate și care s-ar fi folosit de copii după documentele societății reclamante sunt cercetate penal pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în formă agravată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declarații și fals privind identitatea, iar în patrimoniul societății reclamante nu au fost nicicând identificate aceste bunuri.
Prin urmare, existând suspiciuni cu privire la realitatea acestor tranzacții, precum și cercetări ale organelor penale cu privire la aspectele de fapt reținute de organele fiscale, Curtea apreciază, la fel ca și expertul desemnat în cauză, că pârâta trebuia să facă uz de dispozițiile art. 214 Cod procedură fiscală și să suspende soluționarea contestației până la soluționarea sesizărilor privind săvârșirea acestor infracțiuni. În nici un caz, nu se putea reține că reclamanta ar fi efectuat aceste achiziții, fără a se lămuri aceste aspecte cu certitudine, astfel încât stabilirea taxei pe valoare adăugată aferentă acestor achiziții este nelegală.
Susținerea pârâtei în sensul că, cel puțin suma de 3.425.654 lei ar fi certă, fiind stabilită pe baza răspunsurilor primite de organele de control fiscal din Austria nu poate fi primită de Curte, în condițiile în care nu există, la dosarul cauzei, dovezi concrete privind achiziția respectivă, din care să rezulte cel puțin transportul autoturismelor în România, către societatea reclamantă, astfel cum se impune și în jurisprudența CJUE.
În ceea ce privește suma de 130.247 lei cu titlu de TVA colectat, aceasta a fost reținută de către pârâtă ca fiind aferentă livrărilor intracomunitare de bunuri, pentru care societatea nu justifică scutirea de TVA, decurgând din facturile fiscale nr. 100/(...) și nr. 101/(...) (filele 176, 177 dosar). A considerat pârâta că nu este posibilă scutirea de TVA aferentă acestor facturi, întrucât nu conțin codul valid de TVA al societăților beneficiare ale acestora.
A invocat reclamanta în apărare cauza C-146/05 Colee, în care CJUE a decis că sistemul comun al taxei pe valoare adăugată, baza unitară de evaluare, astfel cum a fost modificată prin D. 9. a C. din (...), trebuie interpretat în sensul că nu permite ca administrația fiscală a unui stat membru să refuze scutirea de taxă pe valoare adăugată a unei livrări intracomunitare, care a avut loc în mod efectiv, numai pentru motivul că dovada unei astfel de livrări nu a fost prezentată în timp util.
Prin urmare, această problemă este în strânsă legătură cu cea privind dovedirea achiziției intracomunitare tratată anterior, în sensul că administrația fiscală nu poate refuza scutirea de taxă pe valoare adăugată doar pentru neîndeplinirea unei condiții formale, atâta timp cât există dovada că livrarea intracomunitară a avut loc în mod efectiv.
Or, analizând facturile fiscale, expertul a observat că acestea sunt semnate de beneficiarii înscriși în cuprinsul lor cu privire la transportul bunurilor de pe teritoriul R., rezultând astfel realitatea livrării.
Mai mult decât atât, expertul desemnat în cauză a verificat și evidențele ANAF
și a constatat că reclamanta a declarat aceste livrări în Declarația recapitulativă
390-VIES a lunii februarie 2010, cu nr. de înregistrare 33515/(...), iar în aceste declarații cei doi beneficiari au codurile valide de TVA înscrise și transmise în sistemul VIES al TVA intracomunitar. Or, aceste documente puteau fi verificate de câtre organele fiscale, în condițiile în care ele erau înregistrate în evidențele ANAF și confirmau realitatea livrării intracomunitare.
Prin urmare, existând dovada că livrările aferente acestor facturi fiscale au fost efectiv realizate, în concordanță și cu jurisprudența CJUE desprinsă din cauza
C-146/05 Colee, pârâta nu putea refuza scutirea de TVA aferente facturilor, astfel încât reclamanta nu datorează nici suma de 130.247 lei, calculată în mod nelegal ca fiind datorată cu titlu de T.
Referitor la sumele de 92.343 lei, TVA colectat aferent facturilor emise și neînregistrate în evidența contabilă; 22.682 lei TVA colectat aferent facturii externe
09/86/(...) de achiziție pentru care nu se justifică livrarea, fiind lipsă din gestiune;
1.870 lei, TVA dedusă nelegal, fiind aferente penalităților facturate; 14.738 lei, TVA dedusă aferentă achiziției unui autovehicul pentru care nu se justifică livrarea, fiind lipsă din gestiune și de 7.664 lei, TVA aferentă cheltuielilor cu închirierea unui autoturism pentru care nu se justifică efectuarea acestora în folosul operațiunilor taxabile, Curtea constată că reclamanta nu a adus nici o critică prin acțiunea formulată, astfel încât acestea nu au mai fost analizate, în acord cu principiul disponibilității părților.
În consecință, pentru toate considerentele expuse anterior, Curtea constată că s-a reținut, în mod nelegal, în sarcina reclamantei obligativitatea de plată a următoarelor sume, reprezentând debit principal:
-650.684 lei, TVA colectat aferent bazei impozabile în sumă de 3.424.654 lei, reprezentând achiziții intracomunitare de bunuri (autovehicule) neînregistrate în evidența contabilă;
-742.041 lei, TVA colectat aferent bazei impozabile estimate în sumă de 3.905.477 lei, reprezentând achiziții intracomunitare de bunuri nedeclarate ca și achiziții;
-130.247 lei, TVA colectat, aferent livrărilor intracomunitare de bunuri, pentru care societatea nu justifică scutirea de TVA conform OMF nr. 2222/2006, respectiv O. nr. 1., O. 2. și O. 3., actele administrativ fiscale contestate urmând a fi anulate parțial, cu privire la aceste sume.
Fiind nelegală reținerea acestor sume în sarcina reclamantei, este evident că este nelegală și perceperea accesoriilor cu privire la sumele indicate mai sus, actele administrativ fiscale urmând a fi anulate și cu privire la acestea.
În conformitate cu dispozițiile art. 274, 276 Cod procedură civilă, Curtea va obliga pârâta la plata, în favoarea reclamantei, a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, proporțional cu partea din cerere care a fost admisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
{ F. |HOTĂRĂȘTE}
Admite în parte cererea formulată de reclamanta SC M. I. SRL cu domiciliul procesual ales în C.-N., str.Acad.David Prodan, nr.24, jud.C., în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. A J. C. cu sediul în C.-N., P. A. I., nr.19, jud.C..
Dispune anularea, în parte a Deciziei nr. 19/(...) și a Deciziei de impunere nr.
1345/(...) emise de pârâtă, în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 37734/(...), cu privire la suma de 1.522.972 lei, reprezentând TVA, precum și cu privire la majorările de întârziere aferente acestei sume.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 5200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.
Cu drept de recurs, în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE, GREFIER, M. D. M. T.
Red.M.D./dact.L.C.C.
4 ex./(...).
