Sentința nr. 758/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 758/2012

Ședința Camerei de C. de la 25 O. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. D.

Grefier M. T.

S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit în cadrul soluționării contestație la executare formulată de D. P., în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. C., având ca obiect conflict de competență.

Soluționarea conflictului a avut loc în Camera de C., fără citarea părților

S-a făcut cauzei, după care, Curtea reține cauza în pronunțare.

Prin sentința civilă nr. 1. Judecătoria Cluj-Napoca și-a declinat competența de soluționare a cererii formulată de contestatorul D. P. în contradictoriu cu intimata C. de A. de S. a jud. C., în favoarea T.ui C., reținând, în considerentele hotărârii, că sunt aplicabile dispozițiile art. 154, 155 din Legea nr. 19/2000.

Investită cu soluționarea cauzei, prin sentința civilă nr. 8. Tribunalul Cluj a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței invocată din oficiu și a declinat soluționarea contestației la executare promovate de reclamantul D. P. în contradictoriu cu intimata C. de A. de S. a jud. C..

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Cluj a reținut incidența dispozițiilor art. 400 alin. 1, 399 și 373 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora contestația se introduce la instanța de executare care este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Curtea de A. C. sesizată cu soluționarea conflictului de competență ivit între

Judecătoria Cluj-Napoca și Tribunalul Cluj, instanțe care se află ambele în raza de competență a C., reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul J. C.-N., contestatorul D. P. a investit instanța, pe de o parte cu o contestație fiscală, care viza decizia de impunere din oficiu emisă de intimata C. de A. de S. a jud. C. și care a fost soluționată prin sentința civilă nr. 9. pronunțată de Tribunalul Cluj și, pe de altă parte, cu o contestație la executare, care face obiectul prezentului conflict.

Contestația la executare vizând formele de executare silită efectuate de C. de A. de S. a jud. C., nu sunt incidente dispozițiile art. 154, 155 din Legea nr.

19/2000, greșit reținute de Judecătoria Cluj-Napoca, ci cele de drept comun, respectiv art. 399, 400 Cod procedură civilă, care stabilesc competența de soluționare în favoarea instanței de executare, respectiv a judecătoriei în circumscripția căreia se face executarea, în acord cu dispozițiile art. 373 alin. 2

Cod procedură civilă.

Prin urmare, cauza supusă soluționării fiind o contestație la executare formulată în temeiul dispozițiilor legale citate anterior, competența de soluționare a acesteia aparține J. C.-N..

Pentru considerentele enunțate, Curtea va stabili potrivit disp. art. 22

C.pr.civ., competența de soluționare a acțiunii formulate de contestatorul D. P. în contradictoriu cu intimata C. de A. de S. a jud. C. având ca obiect contestație la executare, în favoarea J. C.-N..

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

Stabilește competența de soluționare a contestației la executare, formulată de reclamantul D. P. cu domiciliul în C.-N., str. Byron, nr. 6B, ap. 2, jud. C., în contradictoriu cu C. DE A. DE S. C. cu sediul în C.-N., str. C., nr. 5, jud. C., în favoarea J. C.-N..

Cu recurs, în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE, GREFIER, M. D. M. T.

Red.M.D./dact.L.C.C.

4 ex./(...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința nr. 758/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal