Contencios. Excepţie de inadmisibilitate pt. lipsa procedurii prealabile
| Comentarii |
|
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 4886 din 2015
Prin sentinţa civilă nr. 130 din 15.01.2015, pronunţată în dosarul nr. ..7117/2014 al Tribunalului Cluj, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă, pe cale de întâmpinare.
A fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta SC S. SRL în contradictoriu cu pârâţii AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢIE PENTRU AGRICULTURĂ BUCUREŞTI, şi AGENŢIA DE PLĂŢI INTERVENŢIE PENTRU AGRICULTURĂ - CENTRUL JUDEŢEAN CLUJ.
A fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării actului administrativ. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Analizând argumentele care au stat la baza invocării excepţiei tardivităţii formulării acţiunii instanţa a dispus calificarea corectă a excepţiei ca excepţie de inadmisibilitate.
Analizând cu precădere excepţia inadmisibilităţii raportat la formularea contestaţiei administrative cu încălcarea termenului prescris de art. din Legea nr. 554/2004 instanţa a reţinut, pentru început, că această excepţie a fost invocată în condiţiile art. 193 alin.2 Cod procedură civilă.
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 procedura prealabilă reprezintă o condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ, reclamantul fiind ţinut la a solicitat, anterior promovării unei acţiuni în instanţă, sa solicite autorităţii publice emitente a actului administrativ contestat sau autorităţii publice superioare, dacă există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia.
În speţă se solicită anularea procesului-verbal de constatare nr. 68/7.02.2011, împotriva căruia a fost formulat recurs graţios la data de 26.06.2014, reclamanta afirmând că procesul-verbal contestat i-a fost comunicat doar la data de 20.06.2014, odată cu notificarea privind sumele restante de restituit.
Pârâţii susţin că procesul-verbal de constatare nr. 68/7.02.2011 a fost comunicat reclamantei la data de 21.04.2011, cu confirmare de primire, conform recipisei depuse în probaţiune, în copie certificată, la fila 205 a dosarului.
Ţinând seama de faptul că recipisa de confirmare a primirii mai sus menţionată nu cuprinde datele persoanei care primit documentele, existând o menţiune ilizibilă la rubrica „Confirm primirea”, pentru a se stabili dacă la această rubrică a fost aplicată semnătura de către persoana împuternicită de reclamantă cu primirea corespondenţei instanţa a dispus administrarea de probe în acest sens. Totodată s-a solicitat depunerea unui extras din registrul de intrări/ieşiri al societăţii reclamante, pentru luna aprilie 2011.
La solicitarea instanţei reclamanta a comunicat că la data de 21.04.2011 doamna L.I.A. era persoana responsabilă cu ridicarea/preluarea corespondenţei, în temeiul Deciziei interne nr. 1/1.06.2007, numele acesteia neregăsindu-se în cuprinsul recipisei de comunicare a procesului-verbal contestat, de care se prevalează pârâţii.
De asemenea, analizând registrul de intrări/ieşiri se constată că nu figurează inregistrată nicio adresa având ca emitent APIA în luna aprilie 2011.
Astfel fiind, instanţa a constatat că înscrisul depus în probaţiune la fila 205 nu este în măsură să probeze comunicarea valabilă a procesului-verbal contestat la data de 21.04.2011.
Pe de altă parte, instanţa a constatat că în baza contractului de asistenţă juridică nr. 090801/2.03.2011, doamna avocat B. Cristina a fost împuternicită de reclamanta SC S. SRL să efectueze activităţi de „reprezentare, redactare şi semnare cereri privind actele emise de autorităţi în legătură cu activitatea SC S. SRL” şi să reprezinte societatea reclamantă în faţa „oricăror autorităţi publice şi instanţe de judecată”.
În baza mandatului astfel acordat de reclamantă doamna avocat B. a înaintat APIA -Centrul Judeţean Cluj cererea înregistrată la pârâtă sub nr.3098/15.03.2012 solicitând o situaţie la zi a plăţilor efectuate către reclamantă, a sancţiunilor aplicate şi a sumelor compensate .Cererii înaintate de avocatul reclamantei pârâta APIA - Centrul Judeţean Cluj a răspuns prin adresa nr.3098/9.04.2012 (f. 207-208) menţionând, printre altele că „Urmare neregulilor constatate în urma controalelor efectuate s-au stabilit, de asemenea, în sarcina dumneavoastră, cu privire la cererea depusă în Campania 2008, un debit în cuantum de 97.418, 74 lei, constatat prin procesul-verbal nr. 303/14.01.2011, comunicat la data de 3.02.2011( cu confirmare de primire) şi cu privire la cererea depusă în Campania 2009, un debit în cuantum de 214.579,75 lei constatat prin procesul-verbal nr. 68/7.03.2011, comunicat la data de 21.04.2011( cu confirmare de primire. Niciuna dintre aceste sume nu au fost recuperate până la această dată, ele atrăgând în continuare majorări de întârziere şi dobânzi”După cum rezultă din copia înscrisului depus la filele 207-208 dosar acesta a fost recepţionat, fiind aplicată menţiunea „Am primit un exemplar”.
Instanţa a apreciat că adresa nr. 3098/9.04.2012 este în măsură să probeze faptul că reclamanta a luat la cunoştinţă despre existenţa actului contestat la o altă dată decât cea recunoscută prin poziţia procesuală exprimată, prin urmare depunerea contestaţiei administrative la data de 25.06.2014 apare ca fiind tardivă în raport de prevederile art. 207 alin. 1 Cod procedură fiscală.
Pentru considerentele mai sus expuse instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâte pe cale de întâmpinare şi în consecinţă a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta SC S. SRL în contradictoriu cu pârâtele Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Cluj, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie Pentru Agricultura Bucureşti.
În acest stadiu al procedurii instanţa a respins cererea de suspendare a executării procesului-verbal de constatare nr. 68/7.02.2011 ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. S. S.R.L., solicitând în baza prev. art. 498 alin. 2 NCPC rap. la ari. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinţei civile atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Cluj.
În motivare s-a arătat că potrivit art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazul admiterii recursului, instanţa de recurs, casând sentinţa, va rejudeca litigiul în fond. Când hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a se judeca fondul ori dacă judecata s-a făcut în lipsa părţii care a fost ne legai citată atât. la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului, cauza se va trimite, o singură dată, la această instanţă. în cazul în care judecata în primă Instanţă s-a făcut în lipsa părţii care a fost ne/egal citată ia administrarea probelor, dar a fost legal citată la dezbaterea fondului, instanţa de recurs, casând sentinţa, va rejudeca litigiul în fond."
Potrivit art. 498 alin. 2 NCPC „Instanţele prevăzute ia alin. (1) vor casa cu trimitere, o singură dată în cursul procesului, în cazul în care instanţa a cărei hotărâre este atacată cu recurs a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului "
Prin hotărârea recurata prima instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile şi a respins ca inadmisibila acţiunea.
Hotărârea este profund nelegala:
Prin întâmpinările depuse la dosar, intimatele Agenţia de Plaţi şi Intervenţie pentru Agricultura Centrul Judeţean Cluj şi Agenţia de Plaţi şi Intervenţie pentru Agricultura (APIA), au invocat EXCEPŢIA TARDIVITĂŢII introducerii cererii de chemare în judecata.
În susţinerea acestei excepţii intimatele au invocat faptul ca actul administrativ i-ar fi fost comunicat în data de 21.04.2011, iar recurenta ar fi formulat tardiv contestaţie împotriva procesului verbal nr. 68/07.03.2011» respectiv în data de 24.06.2014.
Fata de aceste susţineri, intimatele solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind TARDIV introdusa.
În acest sens, în şedinţa publica din data de 30 Octombrie 2014 „în temeiul art. 248 Cod pr. Civ, instanţa aduce în discuţie excepţia tardivităţii introducerii cererii de chemare în judecata invocată de pârâtă."
În vederea soluţionării excepţiei invocate, instanţa dispune din oficiu administrarea probei cu Înscrisuri.
Cu toate acestea, la termenul de judecată din data de 15 ian. 2015, Tribunalul rămâne în pronunţare pe excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Dispoziţiile art. 188 alin. (1) Noul cod de procedura civila statuează că "sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta", după care, prin alin, (2) al art. 188 se statuează că "neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii".
Din conţinutul acestor dispoziţii legale instituite prin NCPC se poate concluziona faptul că are loc o schimbare a regimului juridic al excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii în contencios administrativ pentru lipsa plângerii prealabile. Astfel, NCPC transforma această excepţie dintr-o excepţie peremptorie, absolută, de ordine publică, într-o excepţie relativă, ea putând fi invocată numai de către pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii, ceea ce exclude posibilitatea instanţei de a o mai invoca din oficiu.
Intimatele nu au invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile. Din contra, ele afirma ca au formulat contestaţie împotriva actului administrativ în data de 24.06.2014. sens în care, au susţinut ca acţiunea, în contencios administrativ a fost tardiv introdusa.
Aşa fiind, instanţa de fond, în mod nelegal a înţeles sa invoce la termenul din data de 15 ian. 2015, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi sa soluţioneze cauza pe aceasta excepţie,
Pe fondul excepţiei tardivităţii, a arătat că astfel cum recunosc şi intimatele în cuprinsul întâmpinărilor formulate, recurenta a formulat contestaţie împotriva procesul verbal nr. 68/07.03.2011 în data de 24.06.2014.
Mai susţin însă intimatele ca procesul verbal atacat ar fi fost întocmit şi comunicat recurentei în data de 21.04.2011. În acest sens s-a depus la dosar o confirmare de primire, susţinându-se ca potrivit acestei confirmări, procesul verbal nr. 68/07.03.2011, ar fi fost comunicat societăţii în aprilie 2011, sens în care acţiunea în contencios administrativ ar fi fost tardiv introdusa.
Aşa cum a arătat şi în fata instanţei de fond, susţinerea pârâtelor nu poate fi primita, pentru următoarele motive:
a). Cu ocazia dezbaterilor care au avut Ioc în şedinţa publica din data de 11 oct. 2013 în fata Curţii de Apel Cluj, în dos, nr. 64506/3/2011, a întrebat expres părţile dacă s-au mai emis de către APIA procese verbal de restituire.
În mod neechivoc reprezentantul APIA a arătat ca nu s-a mai emis un proces verbal de restituire!
De subliniat este faptul ca ambele pârâte evita sa discute despre susţinerile şi afirmaţiile făcute în fata Curţii de Apel Cluj.
Aşadar, rezulta ca la data de 11 oct. 2013, prezentul proces verbal nr. 68/07.03.2011 nu era emis!!!
În aceste condiţii, este evident ca actul administrativ atacat a fost emis de către parate după data de 11 oct. 2013.
Înţelege, deci sa conteste împrejurarea ca la data de 21.04.2011 procesul verbal nr. 68/2011 era întocmit, astfel cum contestă faptul ca procesul verbal, în litigiu i s-ar fi comunicat vreodată prin modalitatea arătata, respectiv prin scrisoare recomandată cu. confirmare de primire.
Încă un argument în acest sens este acela ca, niciodată APIA nu a încercat sa execute creanţa cuprinsă în procesul verbal atacat.
b). Potrivit prevederilor art. 44 alin. (2) lit. e) din Codul de procedura fiscala, actul administrativ fiscal se comunica prin posta, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire.
Alin. (4) al art. 44 din Codul de procedura fiscala prevede ea; Dispoziţiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură simt aplicabile în mod corespunzător.
Confirmarea de primire trebuie sa indice în mod clar numele şi prenumele celui care primeşte corespondenţa sau cel puţin ştampila societăţii comerciale la sediul căreia se menţionează că s-a făcut comunicarea, în cazul. în care actul de procedură vizează o persoană juridică.
Lipsa din confirmarea ele primire, a arătării în clar a numelui şi prenumelui celui care a primit corespondenţa, precum şi a ştampilei societăţii comerciale ia sediu! căreia se menţionează că s-a făcut comunicarea, atrag o îndoială puternică asupra împrejurării că actele administrative au fost comunicate persoanei însărcinate cu primirea corespondentei, aşa cum menţionau expres dispoziţiile art. 91 din Codul de procedură civilă.
Astfel cum rezulta din copia confirmării de primire depusa la dosar de către parate, aceasta nu cuprinde nici numele, nici prenumele celui care se susţine ca ar fi primit corespondenta. De asemenea, pe confirmarea de primire nu exista stampila societăţii comerciale.
La calitatea primitorului apare doar menţiunea „destinatar", iar primirea este confirmata de către „delegatu".
În acest caz, a apreciat că recurenta este îndreptăţită să solicite repunerea în termenul de introducere a acţiunii în contencios administrativ, întrucât societatea a fost împiedicata sa acţioneze în termenul legal imperativ din cauza unor motive temeinic justificate, respectiv actul, administrativ atacat de natura proces verbal nr. 68/07.03.2011 nu a fost niciodată comunicat SC S. SRL.
În schimb, conform „Notificării privind sumele restante de restituit procesul verbal nr. 68/07.03.2011 a fost comunicat reprezentantului societăţii, dl. Frisan Gavril, în data de 20.06.2014.
În aceste condiţii, este evident ca societatea comercială a fost împiedicata să acţioneze în termenul legal dintr-un motiv temeinic justificat.
Susţinerile recurentei, sunt susţinute în totalitate şi de probaţiunea administrata în fata instanţei de fond, respectiv registrul, de intrări corespondenţe ale societăţii reclamante din luna aprilie 2011 şi luna aprilie 2012; datele persoanei abilitate cu ridicarea corespondenţei cu referire la data de 21.04,201.1; natura raportului juridic existent între SC S. SRL şi doamna av. Cristina B. în baza căreia a fost formulată de către d-na avocat solicitarea înregistrată la APIA sub nr. 3098/15.03.2012 şi care a primit răspuns de la APIA fa data de 09.04.2012 (fila 207).
Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii de repunere în termenul de introducere a cererii privind anularea actului administrativ de natura proces verbal de constatare nr. 68 din 07.03.2011 formulată în conformitate cu art. 186 alin. I NCPC care prevede: „Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate”."
Pe fondul cauzei, arată că prin Procesul Verbal de constatare atacat APIA a apreciat ca subscrisa SC S. SRL nu as 11 respectat criteriile de eligibilitate prevăzute în legislaţia în domeniu, reţinând ca, urmare a depunerii de către S. a contractului de închiriere încheiat cu D.S.S. Sofron, ar fi cedat dreptul de utilizare a păşunilor pentru care am solicitat sprijin şi deci ca subscrisa nu as mai fi utilizat suprafaţa de teren pentru care am solicitat pachete agromediu.
A invocat puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 9615/2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj.
Conform jurisprudenţei constante a CEDO, incertitudinea jurisprudenţiala este de natura a reduce încrederea justiţiabililor în justiţie şi contravine principiului securităţii raporturilor juridice ca element esenţial al preeminentei dreptului.
Noţiunea de proces echitabil presupune ca dezlegările irevocabile date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluţionate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece s-ar încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, cu consecinţa generării incertitudinii jurisprudenţiale şi a reducerii încrederii justiţiabililor în sistemul judiciar.
În esenţa, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifica faptul ca o cerere nu poate fi judecata în mod definitiv decât o singura data (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea este prezumata a exprima adevărul şi nu trebuie sa fie contrazisa de o alta hotărâre (res judicata pro veritate habetur). Mihaeia Tabarca, Drept procesual civil, Universul Juridic, Bucureşti, 2005, voi l pag. 703.
Efectul, de „lucru judecat" al unei hotărâri judecătoreşti are doua accepţiuni:
Stricto sensu semnifica autoritatea de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibila judecarea unui nou litigiu intre aceleaşi parti, pentru acelaşi obiect, cu aceeaşi cauza (exclusivitatea);
Lato sensu semnifica puterea de lucru judecat (res judicata)) care presupune ca hotărârea beneficiază de o prezumţie irefragabila ca exprima adevărul şi ca nu trebuie contrazisa de o alta hotărâre (obligativitatea).
"Autoritatea de lucru judecai" şi "puterea de lucru judecai" nu suni sinonime. Autoritatea de lucru judecat este o parte a puterii de lucru judecat. Cu alte cuvinte, existenta unei hotărâri judecătoreşti poate fi invocata în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci cană se invoca exclusivitatea hotărârii, sau CU putere de lucru judecat, când se invoca obligativitatea sa, fără ca în cei de-al doilea proces sa fie aceleaşi parţi, să se discute acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.
Altfel spus, pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile privind soluţionarea unei probleme juridice nu este necesara existenta triplei identităţi de părţi, cauza şi obiect, ci este necesara doar probarea identităţii intre problema soluţionata irevocabil şi problema dedusa judecaţii, instanţa de judecata fiind ţinuta sa pronunţe aceeaşi soluţie, deoarece, în caz contrar s-ar ajunge la situaţia încălcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat.
„Excepţia puterii lucrului judecat", este o excepţie de fond care a fost dezvoltata de doctrina pe baza principiului conform căruia „hotărârea este prezumata a exprima adevărul, şi nu trebuie contrazisa de o alte hotărâre (res judicata pro veritate habetur).
b) Prin decizia civilă nr. 9615/2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în data de 11 octombrie 2013, în dosarul nr. 64506/3/2011 în contradictoriu cu pârâta APIA, s-a dispus anularea procesului-verbal de constatare nt. 303/14.01.2011 încheiat de APIA prin care s-a stabilit în sarcina S.C. S. S.R.L. obligarea la plata a sumei de 97.418,73 lei pentru nerespectarea angajamentului de mediu.
Prin procesul verbal anulat s-a reţinut - întocmai ca în procesul verbal care face obiectul prezentei contestaţii ca subscrisa SC S. SRL nu as ii respectat criteriile de eligibilitate prevăzute în legislaţia în domeniu, respectiv ca, urmare a încheierii de către S. a contractului de închiriere cu D.S.S. Sofron, am fi cedat dreptul de utilizare a păşunilor pentru care am solicitat sprijin şi deci ca subscrisa nu as mai fi utilizat suprafaţa de teren pentru care am solicitat pachete agromediu.
În cuprinsul Deciziei civile invocate, Curtea de Apel a reţinut ca în raport de probaţiunea administrata în cauza, subscrisa am „respectat cerinţele naţionale şi comunitare, menţinând suprafaţa de păşune pentru care am primit sprijinul financiar în categoria păşunilor, aceasta fiind utilizata exclusiv în scopul producerii de furaje,"
Curtea de Apel reţine, de asemenea, la pag. 4 alin. 2 din decizie ca „Nu se poate retine faptul ca încheierea contractului cu numitul D.S.S. Sofron în scopul exclusiv al fertilizării terenului constituie expresia neîndeplinirii criteriilor de eligibilitate".
În aceste condiţii afirmam faptul ca, s-â stabilit cu putere de lucru judecat ca încheierea contractului de închiriere cu D.S.S. Sofron, destinaţia suprafeţei de păşune a rămas aceeaşi, fiind relevante lucrările de întreţinere şi regenerare a păşunii pe care subscrisa le-am realizat în perioada de referinţa.
Aşadar, Curtea stabileşte în mod neechivoc faptul că încheierea contractului de închiriere cu D.S.S. Sofron nu este de natură a justifica retragerea finanţării.
Mai mult, în şedinţa publica din data de 11 oct. 2013, Curtea de Apel a întrebat părţile dacă s-au mai emis de către APIA procese verbal de restituire. reprezentantul APIA a arătat ca nu s-a mai emis un proces verbal de restituire!
Aşadar, rezulta ca la data de 11 oct. 201.3, prezentul proces verbal nr. 68/07.03.2011 nu era emis!!!
În concluzie, în raport cele statuate de Curtea de Apel Cluj prin decizia civila sus menţionata, procesul verbal nr. 68/07.03.2011 este vădit nefondat!
c) În campania 2009 subscrisa SC S. SRL- am depus cererea de plata nr. 31286/14.05.2009 pentru o suprafaţa, de 283,38 ha, accesând pentru aceleaşi parcele ca în anul .2008 pachetele de agro-mediu (P1.2).
În anul 2009, a prezentat la dosarul cererii de plata contractul de închiriere încheiat cu numitul D.S.S. Sofron în scopul fertilizării, păşunilor concesionate.
Potrivit art. 7 din Ordonanţa de Urgenta nr. 125/2006, "(1) Pentru a beneficia de acordarea de plăţi în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă, solicitanţii trebuie să fie înscrişi în Registrul fermierilor, administrat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, să depănă cerere de solicitare a plăţilor la termen şi să îndeplinească următoarele condiţii generale: a) să exploateze un teren agricol cu o suprafaţă de cel puţin 1 ha, iar suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha, iar în cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a, parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 ha, "
SC S. SRL a respectat toate cerinţele naţionale şi comunitare, menţinând suprafaţa de păşune pentru care a. primit, sprijinul financiar în categoria păşunilor şi a utilizat-o în continuare pentru acelaşi scop, respectiv producerea de furaje.
Astfel cum am susţinut şi dovedit cu înscrisuri, subscrisa am folosit continuu, păşunea, în discuţie. Convenţia încheiata, cu numitul Pascal Sorin Sofron, nu prezintă nicio relevanta sub aspectul utilizării, terenului în litigiu de către S. S.R.L. Practic aceasta a pierdut şi nu a cedat niciodată dreptul de utilizare a terenului categoria păşune pentru care a primit sprijinul financiar.
Astfel, S. SRL a menţinut suprafaţa de păşune, a utilizat-o în acelaşi scop, pentru producere de furaje. în acest sens, subscrisa am efectuat o serie de lucrări de întreţinere şi regenerare a păşunii.
A depus la APIA adeverinţe emise de Primarul com. R., care atesta împrejurarea ca SC S. SRL a concesionat suprafaţa de 102,3 ha păşune, pe care a executat lucrări de nivelare a terenului, drenare, distrugerea buruienilor, fertilizare păşunii, cosirea păşunii, uscarea fânului, amenajarea unui drum de 2 km precum şi întreţinerea unor jgheaburi de apa.
În acelaşi sens, a depus la Primăria R. planul tehnic pentru întreţinere păşunii in. anul 2009, constând din lucrări de intre ţinerea păşunii, distrugerea muşuroaielor, curăţire de arboret, de cioturi, pietre, buturugi, resturi vegetale, lucrări de,nivelare a terenului şi de drenare a tocurilor cu exces de umiditate, distrugerea buruienilor şt a plantelor toxice, fertilizarea păşunii cu îngrăşăminte organice şi minerale, amenajarea unui drum de 2 km., refacerea şi întreţinerea a doua jgheaburi de apa, refacerea, şi curăţarea unei fântâni de apa, cosirea păşunii, uscarea fânului, etc. ...
Toate aceste lucrări au fost efectuate cu angajaţii firmei, cu zii ieri şi cu. sprijinul Consiliului Local R..
De asemenea a depus şi declaraţia data de D.S.S. prin care acesta arata ca a colaborat cu subscrisa în vederea întreţinerii păşunii, ca a pus îa dispoziţia noastră în mod gratuit animalele în vederea păşunării terenului, ca nu a preluat ori utilizat păşunea în nume propriu, societatea comerciala fiind cea care a utilizat terenului.
În fapt, aşa cum a susţinut şi cum în mod judicios a reţinut Curtea de Apel Cluj, recurenta a încheiat convenţia de colaborare cu numitul D.S.S. în vederea fertilizării terenului.
Recurenta a respectat întocmai angajamentul semnat în anul 2009, a utilizat continuu suprafaţa de teren pentru care ani solicitat sprijinul, a realizat pe teren în mod continuu activităţi agricole, am folosit terenul şi a efectuat o serie de lucrări, cum ar fi, fertilizare, cosit, uscare fan, etc. Aşadar, ani utilizat întreaga suprafaţa de păşune în acelaşi scop producere de furaje.
d) Pornind de la aceleaşi date de referinţa, rapoartele de control întocmite de APIA până la data de 07.03.201.1, constata îndeplinirea de către SC S. SRL a condiţiilor de eligibilitate pentru obţinere schemelor de ajutor.
Astfel, potrivit art. 3 din Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 64/2008 privind aprobarea formularului de cerere de plata pentru schemele de sprijin pe suprafaţa pentru anul 2008, „APIA primeşte, verifica, procesează cererile de plata şi efectuează plăţile către fermier în contul bancar al acestuia, conform procedurilor stabilite. "
Totodată potrivit reglementarilor proprii, (art. 6 din Ordinul 246/2008), APIA verifica documentele depuse de solicitanţi şi transmite acestora notificări în cazul în care viitorii beneficiari nu au depus toate documentele necesare sau exista neconcordante între datele furnizate şi documentele ataşate.
Având în vedere ca APIA nu a notificat SC S. SRL eu privire la lipsa unor documente necesare constatării eligibilităţii sau cu privire ia neconcordanta dintre documente şi informaţia furnizata, în condiţiile în care subscrisa ara depus acel contract încheiat cu D.S.S. Sofron odată cu cererea de plata, având în vedere şi plăţile efectuate pe anul 2009, rezulta ea S. SRL îndeplinea toate condiţiile de eligibilitate necesare pentru obţinerea fondurilor atât la data solicitării cat şi la data plaţii sumelor aferente ajutoarelor pentru agricultura.
În acest context, retragerea finanţării survenita 1a data de 07.03.2011 - când afirma APIA ca ar fi întocmit procesul verbal atacat - , în raport de aceleaşi date care erau cunoscute şi asumate de autoritatea administrativa la data acordării facilitaţilor de plata contravine principiului securităţii juridice. (Curtea de Apel Cluj, decizia civila nr. 9615/2013).
În drept, a invocat prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, art. 498 alin. 2
NCPC.
La data de 27 februarie 2015, recurenta S. S.R.L., a înregistrat completare a motivelor de recurs, prin care a solicitat în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 488 punctele 6 şi 8 NCPC, art. 453 NCPC: să se pronunţe o decizie prin care să se admită recursul declarat şi, constatând că dosarul a fost soluţionat pe cale de excepţie, fără antamarea fondului, să se dispună casarea sentinţei civile nr. 130/2015 şi trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond, la prima instanţă - Tribunalul Cluj, cu cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că la data de 10.02.2015 a fost promovat recurs împotriva sentinţei civile nr. 130/2015, anterior comunicării acestei hotărâri către subscrisa recurentă S. S.R.L., potrivit art. 485 NCPC raportat la art. 468 alin. 3 NCPC, la data de 10.02.2015 se consideră că a fost comunicată sentinţa civilă mai sus indicată şi începe să curgă termenul de 15 zile pentru motivarea recursului, termen special prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004.
Termenul de recurs care a început să curgă la data de 10.02.2015 se împlineşte în data de 26.02.2015, dată la care este formulată şi înregistrată prezenta completare a motivelor de recurs.
Ca atare, cu titlu prealabil, solicităm să se constate că motivele de recurs depuse prin prezenta completare sunt formulate în termen legal.
Critică sentinţei civile nr. 130/2015, pronunţată de Tribunalul Cluj, Secţia Mixtă de Contencios Administrativ şi Fiscal, în şedinţa publică din 15.01.2015, se raportează la următoarele motive de nelegalitate:
I. Primul motiv de recurs se raportează la invocarea de către instanţa de fond din oficiu a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, cu aplicarea greşită a prevederilor art. 193 NCPC şi eludarea principiului disponibilităţii.
Reclamanta-recurentă a investit instanţa de judecată cu o acţiune având ca obiect anularea procesului verbal de constatare nr. 68/07.03.2011.
La acţiunea formulată, pârâtele au depus întâmpinări, prin care au invocat o unică excepţie de procedură - excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată, raportat la data la care se susţine că a fost comunicat procesul verbal de constatare nr. 68/07.03.2011.
În justificarea acestei excepţii, pârâtele au depus anexată o copie a unei dovezi de comunicare, purtând o ştampilă şi o menţiune olografă cu data de 21.04.2011.
La primul termen de judecată a fost pusă în discuţia părţilor această excepţie, a tardivităţii cererii de chemare în judecată şi s-a acordat un termen pentru depunerea de înscrisuri în probaţiune.
La cel de-al doilea termen de judecată, din 15.01.2015, instanţa a invocat din oficiu, în legătură cu excepţia de tardivitate a cererii de chemare în judecată, excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, invocând lipsa îndeplinirii / finalizării procedurii prealabile. Menţionăm că apreciem că excepţia de inadmisibilitate a acţiunii este la dispoziţia exclusivă a părţii şi poate fi invocată doar de aceasta prin întâmpinare şi nu din oficiu, indiferent care fază sau act aparţinând procedurii prealabile a fost avut în vedere de către instanţă la invocarea excepţiei.
Aşadar, motivul de nelegalitate detaliat în continuare este susţinut de subscrisa recurentă faţă de toate elementele componente ale procedurii prealabile care au putu fi avute în vedere de instanţa de fond la invocarea din oficiu a excepţiei de inadmisibilitate.
Motivul de nelegalitate a sentinţei civile nr. 130/2015 se raportează la invocarea unei excepţii din oficiu, de către instanţa de judecată, în condiţiile în care această excepţie poate fi invocată exclusiv de către pârât, prin întâmpinare, sub sancţiunea expresă a decăderii.
În acest sens, solicită instanţei de recurs să reţină aplicabilitatea prevederilor art. 193 alin. 2 NCPC: „Neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii."
De asemenea, invocă şi opiniile doctrinare exprimate raportat la această ipoteză:
- „în raport cu cele prevăzute la alin. 2 [art. 193 NCPC], rezultă că, în cazul nedepunerii întâmpinării şi în cazul în care întâmpinarea depusă nu cuprinde şi excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, această împrejurare nu mai poate fi invocată" - a se vedea, în acest sens, Ion Deleanu, Noul Cod de Procedură Civilă. Comentarii pe articole, Voi. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti 2013, pag. 193;
- „NCPC stabileşte un regim juridic fundamental diferit pentru neîndeplinirea procedurii prealabile. Cel de-al doilea alineat al textului comentat determină, pentru ipoteza în discuţie, sancţiunea decăderii. Ea poate fi invocată numai de către pârât, prin întâmpinare. Iar acest regim juridic este stabilit în pofida redactării imperative a primului alineat al textului analizat" - a se vedea, în acest sens, loan Leş, Noul Cod de Procedură Civilă. Comentariu pe articole, Voi. I, Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2011, pag. 320.
Subliniază că pârâtele, prin întâmpinările depuse, nu doar că nu au invocat excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile (excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile a contestaţiei), ci au arătat expresis verbis că această procedură a fost îndeplinită de către subscrisa reclamantă.
Raportat la prevederile legale ale art. 193 NCPC şi având în vedere şi interpretarea doctrinară a acestora, apreciem că în mod greşit a fost invocată din oficiu excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, această excepţie fiind exclusiv la dispoziţia pârâtului, care nu a invocat-o.
Ca atare, se impune admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 130/2015 şi trimiterea dosarului pentru judecarea cauzei pe fond, la prima instanţă, în condiţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004.
II. Cel de-al doilea motiv de nelegalitate priveşte admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii introductive de către instanţa de fond, considerându-se în mod greşit că procesul verbal de constatare nr. 68/07.03.2011, actul atacat, a fost comunicat subscrisei recurente la data de 21.04.2011, fără a se parcurge procedura prealabilă în termenul de 30 de zile de la comunicarea actului.
Motivul de recurs se raportează la nulitatea confirmării de primire a procesului verbal de constatare nr. 68/07.03.2011, depusă în copie de APIA, act care nu ne-a fost comunicat prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, la data de 21.04.2011 sau ulterior.
În acest sens, menţionează că la data de 25.06.2014 a fost promovată pe rolul Tribunalului Cluj acţiunea având ca obiect solicitarea de anulare a procesului verbal de constatare nr. 68/07.03.2011.
Recurenta a promovat această acţiune pornind de la înştiinţarea primită la data de 20.06.2014, privind existenţa unei creanţe fiscale în sarcina sa.
Subliniază că procesul verbal de constatare nr. 68/07.03.2011 nu i-a fost comunicat după ce a fost emis de către autorităţi, ci au fost înştiinţaţi despre existenţa acestuia şi despre obligaţia de plată doar prin notificarea comunicată la data de 21.06.2014.
Prin întâmpinarea formulată de pârâta APIA, aceasta a susţinut că subscrisei reclamante-recurente ne-a fost comunicat procesul verbal de constatare nr. 68/07.03.2011, depunând în acest sens o copie a unui formular de confirmare de primire, xeroxat faţă-verso, purtând menţiunea unei date de comunicare - 21.04.2011.
Prin răspunsul la întâmpinare şi respectiv prin susţinerile în faţa instanţei de judecată, la primul termen de judecată, din 30.10.2014, reclamanta a invocat în mod expres faptul că procesul verbal de constatare nr. 68/07.03.2011 nu i-a fost comunicat şi că dovada de comunicare prezentată de pârâta APIA este nulă de drept.
Nulitatea confirmării de primire a procesului verbal de constatare nr. 68/07.03.2011, depusă de APIA, purtând menţiunea că ar fi fost primită la data de 21.04.2011, se raportează la lipsa unor elemente esenţiale, care sunt obligatorii pentru ca scriptul depus de APIA să poată fi realmente considerat ca reprezentând dovada de comunicare (confirmare de primire):
- lipseşte semnătura destinatarului (a reprezentantului recurentei societăţi), practic în locul destinat pentru semnătură fiind menţionat de către agentul poştal cuvântul „delegatul", menţiune care nu reprezintă o semnătură care să provină de la „destinatar";
- lipseşte ştampila societăţii, singurul element care ar fi conferit dovezii de comunicare certitudinea că actul care se pretinde că ar fi fost comunicat a parvenit destinatarului în mod real;
- nu a fost indicat vreun nume a vreunei persoane care să se pretindă că ar fi reprezentantul destinatarului, căruia să îi fi fost înmânat procesul verbal de constatare nr. 68/07.03.2011 la data de 21.04.2011, deşi o astfel de menţiune era obligatorie, pentru a exista certitudinea că actul a fost comunicat.
În acest context, arată că instanţa de fond a solicitat la primul termen de judecată recurentei să facă dovada împrejurării că în registrul de intrări-ieşiri al societăţii nu a fost înregistrată în luna aprilie 2011 sau aprilie 2012 o intrare corespunzătoare confirmării de primire datată 21.04.2011.
Din înscrisurile anexate rezultă în mod explicit faptul că nu a fost primită prin corespondenţă, nici la data de 21.04.2011, nici ulterior sau anterior (până la data de 07.03.2011 - data emiterii procesului verbal), vreo comunicare de la APIA, privind procesul verbal nr. 68/2011.
Ca atare, raportat la menţiunile obligatorii pe care trebuia să le cuprindă dovada de comunicare, menţiuni care nu se regăsesc pe înscrisul depus de pârâta APIA şi raportat la înregistrările de intrare - ieşire a corespondenţei subscrisei reclamante-recurente, se impune concluzia că procesul verbal de constatare nr. 68/07.03.2011 nu ne-a fost comunicat la data de 21.04.2011, deci confirmarea de primire este un act nul, care nu face dovada comunicării.
În acest sens, invocă prevederile art. 164 alin. 1 lit. d) şi f) NCPC, raportat la art. 164 alin. 3 NCPC, ca temei al nulităţii dovezii de comunicare informe, de care se prevalează pârâta APIA.
Apreciază că temeiul de drept mai sus invocat este aplicabil prin analogie şi pentru actele de comunicare efectuate în procedura prealabilă fazei judiciare, având în vedere art. 28 din Legea nr. 554/2004.
În acelaşi sens, invocă şi jurisprudenţa ICCJ, care prin decizia nr. 3401/2006, a reţinut în mod expres că sunt „incidente prevederile generale ale Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor procedurale, din care rezultă că, în toate cazurile, persoana care primeşte actul comunicat va trebui să-şi arate în clar numele şi prenumele, precum şi calitatea, după care să semneze dovada de primire a corespondenţei respective".
Faţă de cele de mai sus, apreciază că sentinţa civilă atacată este nelegală, fiind pronunţată cu greşita aplicare a prevederilor imperative ale art. 164 alin. 3 NCPC, care sancţionează cu nulitatea lipsa semnăturii şi lipsa numelui persoanei care a primit corespondenţa.
III. Cel de-al treilea motiv de recurs, pe care îl susţine subsidiar motivului 2, se raportează la omisiunea instanţei de fond de a finaliza procedura înscrierii în fals cu privire la dovada de comunicare a procesului verbal de constatare nr. 68/07.03.2011.
Menţionează ca în principal susţine ca nu exista o dovada de comunicare valabila, raportat la prevederile art. 164 NCPC, ci aceasta este nula; în subsidiar, în măsura în care instanţa apreciază ca cel puţin formal/aparent dovada de comunicare poarta o semnătura ce aparţine reprezentantului subscrisei, în rubrica speciala a formularului tipizat, semnătura ce poate fi citita ca fiind o menţiune „delegatul", apreciază ca se impunea ca instanţa de fond sa procedeze în conformitate cu prevederile art. 304 NCPC, verificând înscrisul pe care subscrisa reclamanta l-am defăimat ca fiind un fals, deoarece nu poarta semnătura reprezentantului societăţi.
Aşa cum rezultă din contractul individual de munca anexat în copie, începând din data de 14.01.2007 d-na L.I.A. este angajată a subscrisei societăţi, în funcţia de inginer agricol -ANEXA 1.
Având în vedere faptul ca subscrisa societate nu mai avea alţi angajaţi, d-na Luca a fost desemnata şi ca funcţionar responsabil cu ridicarea/preluarea corespondentei, conform Deciziei interne nr. 1 /01.06.2007 - ANEXA 2, anexata în copie prezentului recurs.
Astfel cum s-a reţinut şi prin încheierea de şedinţa din data de 30.10.2014, încă de la primul termen de judecata reclamanta-recurenta a susţinut ca dovada de comunicare prezentata de parate nu a fost semnata de către reprezentantul subscrisei societăţi (nici de către reprezentantul legal/administratorul societăţii, nici de către funcţionarul desemnat sa primească corespondenta.
În acest context, apreciază că în mod nelegal instanţa de fond a omis sa finalizeze procedura înscrierii în fals, deşi a dispus administrarea de probe pentru a verifica daca într-adevăr procesul verbal de constatare nr. 68/07.03.2011 a fost subscrisei recurente la data de 21.04.2011, aşa cum susţin pârâtele.
În susţinerea afirmaţiei recurentei privind faptul ca dovada de comunicare este un fals, învederam onoratei instanţe de judecata faptul ca agentul procedural angajat al Poştei Romane în luna aprilie 2011 a avut şi alte antecedente privind îndeplinirea defectuoasa a atribuţiilor de serviciu.
Astfel, aşa cu rezulta din răspunsul la solicitarea subscrisei recurente, Posta Romana a menţionat ca în anul 2011 agentul procedural care isi desfăşura activitatea şi în localitatea Eseu (localitate în care subscrisa societate avem stabilit sediul social) nu si-a îndeplinit atribuţiile în conformitate cu regulamentele de funcţionare a Poştei Romane, existând probleme grave, care au generat desfacerea contractului de muncă pentru acest angajat -ANEXA 3.
Din simpla analiza vizuala a dovezii de comunicare a procesului verbal de constatare nr. 68/07.03.2011, se poate observa ca toate menţiunile privind predarea către destinatar sunt realizate de aceeaşi persoana care a semnat ca „lucrator predator" şi care a menţionat data pretinsei predări a scrisorii recomandate, fiind utilizat acelaşi instrument de scris.
În aceste condiţii, apreciază ca, în fata instanţei de fond ar fi trebuit sa fie aplicate în mod complet prevederile art. 304 NCPC, privind înscrierea în fals, cu consecinţa derulării şi finalizării procedurii speciale prevăzute de textul de lege mai sus indicat.
Menţionează ca, fata de susţinerile subscrisei reclamante în fata instanţei de fond, la primul termen de judecata, din 30.10.2014, nu a fost nici măcar întrebat reprezentantul paratelor daca înţelege sa se folosească în continuare de înscrisul defăimat ca fals, deşi procedura civila prevede aceasta etapa, în demersul de verificare a scriptului fals.
Şi raportat la cele de mai sus, se impune admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 130/2015 şi trimiterea dosarului pentru finalizarea procedurii de verificare a înscrisului defăimat ca fals şi respectiv pentru judecarea pe fond a cauzei, cu înlăturarea dovezii de comunicare falsificate.
Pentru toate motivele de nelegalitate invocate, solicităm admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 130/2015 şi trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond, la prima instanţă -Tribunalul Cluj, cu acordarea cheltuielilor de judecată în fond şi recurs.
În drept a invocat prevederile art. 193 NCPC, art. 164 NCPC, art. 304 NCPC, art. 490 NCPC şi art. XVII din Legea nr. 2/2013, art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 488 punctele 6 şi 8 NCPC, art. 453 NCPC.
Prin întâmpinarea înregistrată la 29 aprilie 2015, intimata Agenţia de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Cluj, a invocat excepţia decăderii din termen având în vedere site-ul instanţei, în care data la care recursul a fost declarat este data de 26.01.2015, coroborat cu "Motivele de recurs" care au fost redactate în data de 09.02.2015, trimise pe fax în data de 10.02.2015 la ora la care activitatea a încetat în mod legal, înregistrate în data de 11,02.2015, completate ulterior prin alt act înregistrat la data de 27.02.2015 şi ţinând cont de dispoziţiile art. 182 alin.2 coroborate cu art.485 NCPC raportat la art. 468 alin. 3 NCPC. Pentru aceste motive apreciem că recursul este decăzut din termen fiind aplicabile prevederile art. 185 alin.l din NCPC.
Conform art. 468, alin. 3 din Codul de Procedura civilă "Dacă o parte face apel înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se socoteşte comunicată la data depunerii cererii de avei".
Potrivit art. 485 alin 1 din Codul de Procedura civilă "Termenul de recurs este de 30 de zile de la data comunicării, daca legea nu dispune altfel. Dispoziţiile art. 468, alin. (2) -(4), precum şi cele ale art. 469 se aplică în mod corespunzător".
Deoarece art. 20, alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, statuează că: "Hotărârea pronunţată în primă instanţă poale fi atacată cit recurs, în termen de 15 zile de la comunicare" apreciază că termenul de recurs dispus de instanţa de fond în Sentinţa civilă nr. 130/2015 nu a fost respectat.
Arată faptul că, în mod eronat, recurenta reclamantă, prin completarea la motivele de recurs, susţine faptul că la data de 10.02.2015 a fost promovat recurs împotriva sentinţei civile nr. 130/2015. Aşa cum arătat în cele de mai sus, termenul de recurs a început să curgă la data de 26.01.2015, conform înscrisurilor care se află în dosar.
În situaţia în care instanţa va respinge excepţia şi va aprecia că recursul este formulat în termen, arătăm că susţinerea reclamantei - recurente referitoare la faptul că, instanţa a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii acţiunii nu este întemeiată, deoarece aşa cum reiese şi din sentinţa atacată, instanţa. în termen, conform prevederilor art. 224 NCPC, a pus în discuţia părţilor excepţiile prezentate şi necesitatea recalificării excepţiei tardivităţii invocate în întâmpinare, în această situaţie subscrisa a susţinut excepţia inadmisibilităţii acţiunii prin prisma faptului că reclamanta nu a parcurs procedura prealabilă necesară stabilită de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În mod corect instanţa de fond a procedat şi la aplicarea dispoziţiilor art. 193 aîin.2 Cpc, reţinând că nerespectarea procedurii prealabile instituite de Legea nr. 554/2004 reprezintă o condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ, care trebuia îndeplinită de reclamantă înainte de a se adresa instanţei.
Inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată cu nerespectarea procedurii prealabile a contestării actului administrativ la autoritatea emitentă nu este o sancţiune distinctă, ci un caz de nulitate - nulitatea este sancţiunea, iar inadmisibilitatea este haina juridică pe care o îmbracă excepţia prin intermediul căreia această nulitate este valorificată.
Astfel, potrivit art. 7, alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „ înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său an într-un interes legitim prinlr-un aci administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii publice superioare, dacă există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. "
Recurenta reclamantă nu a făcut dovada că a formulat plângere prealabilă împotriva actului administrativ contestat, în termenul legal prevăzut de lege.
Apreciază că este INADMISIBILĂ abordarea recurentei reclamante şi o considerăm un mod de natură a tergiversa soluţionarea cauzei.
Mai mult, apreciază că este inadmisibil:
- Pe de o parte, a se sancţiona instituţia noastră pentru formularea excepţiei tardivităţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 7, alin, 1 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004 şi nu a
excepţiei lipsei procedurii prealabile, asa cum susţine recurenta reclamantă;
- Pe de altă parte, a nu se sancţiona atitutinea. pasivitatea şi lipsa de diligentă a recurentei reclamante de a nu respecta o obligaţie, expresă, care a fost stabilită de legiuitor, exclusiv, în sarcina sa. anume nerespectarea art. 7, alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, nu se poate imputa instituţiei pasivitatea de care a dat dovadă recurenta reclamantă şi pe care APIA a demonstrat-o în faţa instanţei de fond.
Arată că instanţa de fond a mai solicitat părţilor să depună în probaţiune şi alte documente care ar putea justifica susţinerile de fond ale reclamantei. Chiar dacă instanţa a apreciat că proba de la fila 205 din dosar nu ar proba comunicarea valabilă către reclamantă, deşi din punctul nostru de vedere ea este valabilă, totuşi s-a considerat că o probă veritabilă a comunicării o constituie actul din data de 09.04.2012, când intimata i-a comunicat răspunsul la cererea reclamantei nr. 3098/15.03.2012, prin care i-a reconfirmat existenţa unui debit încă din 2011, aferent Campaniei 2009. Cu toate acestea însă reclamanta nu a întreprins nici un demers pentru contestarea acestui document, în condiţiile procedurii prealabile.
Mai mult. susţinerea că actul i-a fost înmânat doar în data de 26.06.2014, deoarece atunci a semnat de primire, reprezintă doar o încercare forţată de repunere în termen, în condiţiile în care această dată ar putea fi considerată eventual ca fiind în fapt o recomunicare a unui act pe care reclamanta „nu îl mai regăseşte" în evidenţele sale.
De asemenea, împrejurarea că neînregistrarea întregii corespondenţe în registrul de intrări - ieşiri al reclamantei ar conduce la ideea că subscrisa nu ar fi făcut o comunicare valabilă cu aceasta, este neîntemeiată atât timp cât subscrisa s-a folosit de mijloacele procedurale de comunicare, respectiv serviciile de poştă cu confirmare de primire. Mai mult, dacă de pe această confirmare lipsesc unele elemente ale destinatarului, acestea nu sunt în măsură să conducă la nulitatea absolută a acelui document.
Totodată nu poate fi reţinut în culpa subscrisei faptul că factorul poştal a fost concediat pe motiv că a decontat eronat şi întârziat unele facturi de Electrica şi nu pentru modul de comunicare a corespondenţei către destinatari.
Precizăm că recurenta a mai avut ca şi angajaţi în acea perioadă mai multe persoane, printre care Muzur Dorel şi Gliga Viorel, alături de L.I.A..
Din cele arătate mai sus apreciază că instanţa nu a făcut altceva decât să aplice prevederile art. 22 alin 2. NCPC, rolul judecătorului fiind acela de a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză şi de a aplica corect legea, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
În ceea ce priveşte petitele privind „Suspendarea executării actului administrativ pana la soluţionarea irevocabila a prezentei cauze", respectiv „procesul verbal de constatare nr. 68/07.03.2011 „ instituţia noastră îşi menţine argumentele de fapt şi drept detaliate în întâmpinarea APIA cu nr. 13711/31.07.2014, asupra cărora nu vom mai reveni în prezenta întâmpinare.
Din interpretarea dispoziţii legale arătate mai sus rezultă că procedura prealabilă este imperativă astfel că anterior formulării cererii de chemare în judecată pentru anularea actului administrativ reclamanta avea obligaţia de a solicita emitentului actului revocarea acestuia, dovada efectuării procedurii prealabile urmând să fie anexată la cererea de chemare în judecată.
Aşadar procedură prealabilă se constituie într-un „fine de neprimire", neîndeplinirea acesteia având drept consecinţă inadmisibilitatea acţiunii, cum corect a reţinut instanţa de fond.
Mai mult s-a apreciat corect că reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată cu încălcarea condiţiilor imperative prevăzute în legea organică de exercitare a dreptului persoanei vătămate de o autoritate public.
În situaţia în care, instanţa de recurs va retine, spre soluţionare, şi petitele referitoare la suspendarea executării şi anularea actului administrativ fiscal din cererea de chemare în judecată, rugăm instanţa să Ie respingă ca netemeinice pentru susţinerile expuse în întâmpinarea depusă la fond.
Având în vedere cele arătate mai sus, solicită instanţei admiterea excepţiei invocate şi să se respingă recursul ca fiind decăzut din termen.
În cazul respingerii excepţiei, solicită respingerea cererii de recurs formulată ca nefondată şi neîntemeiată şi pe cale de consecinţă să se menţină ca temeinică şi legală Sentinţa nr. 130/2015 pronunţată de Tribunalul Cluj, Secţia Mixtă de Contencios Administrativ şi Fiscal, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
În drept, invocă dispoziţiile art. 205 coroborat cu art. 490 alin. (2) Cod procedură civilă, Legea nr. 1/2004, O.G. nr. 79/2003, O.G. nr. 92/2003, OUG nr. 125/2006. în dovedire, solicităm admiterea probei cu înscrisurile aflate la dosarul de fond.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
1. Aşa cum rezultă din practicaua prezentei decizii Curtea a respins excepţia de tardivitate a depunerii completării motivelor de recurs.
Pentru dezvoltarea considerentelor acestei soluţii, Curtea a avut în vedere faptul că potrivit art. 486 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs trebuie să conţină, între altele, menţiuni referitoare la motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
În cererea de recurs, înregistrată la data de reclamantă la data de 26 ianuarie 2015 (f. 1-2) aceasta a menţionat că motivele de recurs le va dezvolta printr-un memoriu separat după motivarea hotărârii atacate.
Astfel la data de 11 februarie 2015 (f. 5-11) reclamanta a înregistrat la dosar memoriul conţinând motivele de recurs şi dezvoltarea acestora.
Mai apoi la data de 27 februarie 2015 aceeaşi reclamantă recurentă a depsu la dosar completare a motivelor de recurs (f. 12-19). Faţă de acest ultim act procesual intimata a invocat excepţia tardivităţii depunerii motivelor de recurs cu consecinţa trasă din art. 489 alin. 1 din Codul de procedură civilă, respectiv aceea a nulităţii actului prin care s-au adus completări a motivelor de recurs.
Curtea reţine că potrivit normei legale precitate, în regulă generală, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia notată la alineatul al treilea din text ce se referă la motivele de casare de ordine publică care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare ce se urmează în faţa Înaltei Curţi ca instanţă de recurs, fie în şedinţă publică în situaţia celorlalte instanţe de recurs.
Aşa cum rezultă din prevederile art. 487 alin. 1 din codul de procedură civilă recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. 5 , aplicabile şi în recurs.
Astfel fiind, în cazul în care termenul pentru exercitarea recursului curge de la un alt moment decât acela al motivării hotărârii, motivarea recursului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care va curge, însă, de la data comunicării hotărârii, prin aplicarea în recurs a soluţiei consacrată de dispoziţiile art. 470 alin. 5 din Codul de procedură civilă la care de altfel trimite expres art. 487 alin. 1 din acelaşi cod.
Aşa fiind, chiar dacă prin efectul principiului echipolenţei consacrat de art. 485 alin. 1 care trimite la art. 468 alin. 2-4 din Codul de procedură civilă şi care, între altele, echivalează cu comunicarea hotărârii recurate, în vederea exercitării recursului, actul procesual de declarare a recursului înainte de comunicarea hotărârii atacate şi care consideră comunicată hotărârea la data depunerii cererii de recurs de la acest moment fiind socotit că curge şi termenul de recurs, pentru îndeplinirea exigenţelor privind motivarea recursului şi consecinţele ce decurg din aceasta nu sunt incidente aceste norme legale, eronat invocate de intimat.
Aşa cum s-a arătat pe larg şi ex plicit mai sus, în ceea ce priveşte reperul în funcţie de care se aplică cerinţa motivării recursului şi implicit sancţiunea nulităţii pentru nemotivare acesta nu este dat de principiul echipolenţei tras din art. 485 alin. 1 care trimite la art. 468 alin. 2-4 din Codul de procedură civilă ci din dispoziţia expresă şi derogatorie consacrată de art. 487 alin. 1 care trimite la art. 470 alin. 5 485 alin. 1 care trimite la art. 468 alin. 2-4 din Codul de procedură civilă.
Pe cale de consecinţă, în speţă Curtea reţine că deşi recursul a fost declarat mai înainte de a se fi comunicat hotărârea recurată, termenul pentru motivarea recursului nu poate curge decât de la momentul comunicării efective a hotărârii fără ca pentru această ipoteză să fie incidente cazurile de echipolenţă prevăzute de lege.
Aşa fiind, cum în speţă hotărârea atacată a fost comunicată cu reclamanta la data de 04.03.2015 (f. 262 dos. fond), depunerea completării motivelor de recurs la data de 27 februarie 2015 se socoteşte făcută în termenul legal cu atât mai mult cu cât termenul legal de motivare nu a început încă să curgă la această din urmă dată, ci aşa cum s-a relevat anterior, termenul urma să curgă începând cu data de 04.03.2015.
Faţă de cele ce precedă, pentru motivele pe larg expuse în precedent Curtea a respins ca nefondată excepţia prealabilă invocată de intimată în apărarea formulată pe calea întâmpinării depuse la data de 29 aprilie 2015 (f. 64-66).
2. Cât priveşte recursul în substanţa sa, circumscris primului motiv de recurs aşa cum a fost invocat şi dezvoltat apoi, Curtea reţine că instanţa de fond în cuprinsul menţiunilor din partea introductivă (practicaua) a sentinţei recurate a menţionat expres că recalifică excepţia tardivităţii invocate de pârâtă, prin întâmpinare, raportat la susţinerile conform cărora nu a fost parcursă regulat procedura prealabilă, reţinând astfel argumentele pârâtei în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, excepţie susţină ca atare de autorul acesteia şi combătută de reclamantă pe considerentul că aceasta a susţinut că a depus deja dovada parcurgerii procedurii prealabile la dosarul prezentei cauze.
În speţă, Curtea are de dezlegat problema de drept a regularităţii invocării excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată cauzată de lipsa îndeplinirii procedurii prealabile ori a depunerii actului ce susţine dovada procedurii prealabile în afara termenului defipt de lege.
Astfel cum rezultă din lucrările dosarului instanţei de fond prin întâmpinare pârâta a invocat formal apărarea sub forma excepţiei tardivităţii introducerii cererii de chemare în judecată (f 141-142).
Pentru argumentarea acestei apărări s-a evocat în drept art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 care prescrie obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile sesizării cu cererea de chemare în judecată în materia contenciosului administrativ prin formularea unei cereri exprese în acest sens într-un termen expres prevăzut de lege precum şi art. 193 din Codul de procedură civilă text legal care condiţionează regularitatea sesizării instanţei îndeplinirea şi dovedirea parcurgerii procedurii prealabile dacă legea specială prevede o atare obligativitate.
Se mai susţine în argumentarea excepţiei că ţinând seama de cerinţele legale mai sus evocate reclamanta avea posibilitatea să formuleze plângerea prealabilă în termenul de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ contestat, recte procesul-verbal din litigiu care sa comunicat reclamantei la data de 21.04.2011, că aceasta nu a depus o atare contestaţie în termenul de 30 de zile defipt de lege ci contestaţia a fost depusă mult peste termenul de 30 de zile, respectiv la data de 24.06.2014.
În acest context, intimatul pârât a conchis în apărare strict cu privire la excepţia invocată că reclamanta nu a respectat prevederile art. 7 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004.
La primul termen de judecată fixat în cauză, în urma preschimbării din oficiu operată prin încheierea din 1 octombrie 2014 (f. 224), instanţa de fond a pus în discuţia părţilor în conformitate cu prevederile art. 248 din Codul de procedură civilă excepţia tardivităţii introducerii cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă şi faţă de conţinutul expunerii părţilor cu referire la susţinerea poziţiei lor procesuale instanţa de fond a dispus prorogarea soluţionării excepţiei impunându-se amânarea judecării cauzei în vederea administrării de probe pentru elucidarea neclarităţii cu privire la efectiva comunicare a actului administrativ atact, prin prezentarea registrului de intrări corespondenţe al societăţii reclamante din lina aprilie 2011 şi luna aprilie 2012 cu referire la situaţia adresei nr. 3098/09.04.2012 şi respectiv comunicarea de către societatea reclamantă a datelor persoanei abilitate să ridice corespondenţa cu referire la data de 21.04.2011 şi care este natura raportului juridic existent între reclamantă şi av. Cristina B. (f. 237 dos. fond).
În urma înscrisurilor depuse la dosar (f. 241-254 dos. fond), la termenul următor de judecată la care s-a şi pronunţat asupra cererii de chemare în judecată instanţa de fond a adus în discuţie necesitatea recalificării excepţiei tardivităţii invocată de pârâtă aşa cum de altfel sa redat şi la începutul considerentelor de faţă.
Astfel fiind, critica conform căreia instanţa ar fi invocat din oficiu excepţia lipsei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată dedusă din faptul neregularităţii procedurii prealabile cu încălcarea prevederilor art. 188 din Codul de procedură civilă, în realitate dispoziţiile art. 193 alin. 2, nu este fondată.
Ceea ce este esenţial de observat în cauza de faţă, că dat fiind conţinutul argumentaţiei prezentate în sprijinul excepţiei invocate de pârâtă prin întâmpinare s-a creat confuzia cu excepţia tardivităţii introducerii cererii de chemare în judecată.
Or, se poate observa cu uşurinţă, că excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată trebuie fundamentată în drept pe temeiul art. 11 din Legea nr. 554/2004, care de altfel antamează atât termenul special de prescripţie de 6 luni cât şi termenul special de decădere de un an ambele cu referire la cerea de chemare în judecată. Deşi formal acest test a fost invocat de pârâtă în întâmpinare acesta nu a fost dezvoltat factual prin nici un raţionament în fundamentarea acestuia.
Plecând de la raţionamentul factual în susţinerea excepţiei şi de la dispoziţiile art. 7 alin. 1 din legea nr. 554/2004 , după administrarea probatoriului necesar verificării acestei excepţii, pe bună dreptate instanţa de fond a decis recalificarea excepţiei invocate de pârât, practic stabilind cu adevărat care este natura juridică a acestei apărări conforme cu voinţa exprimată de parte prin actul de procedură prin care a fost ridicată în faţa instanţei.
În acest context, susţinerea recurentei conform căreia instanţa ar fi invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii trasă din nerespectarea art. 193 alin. 2 din Codul de procedură civilă nu este fondată, pârâtul nefiind decăzut din dreptul de a invoca o atare excepţie.
Trebuie notat în acest context că instanţa de fond a aplicat corect şi legal principiile procesului civil, în special cele avocate la art. 14 şi art. 22 din Codul de procedură civilă.
Astfel, din economia dispoziţiilor art. 22 alin. 4 din Codul de procedură civilă rezultă cu titlu imperativ că judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire, situaţie în care judecătorul este obligat să respecte principiul contradictorialităţii, respectiv să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă, ceea de altfel instanţa de fond a şi făcut prin actele de procedură săvârşite în cursul cercetării judecătoreşti şi pe care Curtea le-a prezentat pe larg în precedent.
Pe cale de consecinţă primul motiv de recurs evocat nu este fondat sens în care va fi respins ca atare.
3. Cât priveşte analiza în substanţă a excepţiei de inadmisibilitate asupra căreia instanţa de fond şi-a oprit analiza şi a finalizat judecata, Curtea reţine că sub aspectul disputei părţilor cu referire la regularitatea comunicării actului administrativ atacat aceasta a făcut o cercetare judecătorească pertinentă.
Astfel, dincolo de faptul că aspectele factuale nu mai pot fi deduse judecăţii în recurs aşa cum rezultă din regimul juridic prescris de art. 483 alin. 3 şi 4 cu trimitere la art. 488 din Codul de procedură civilă, trebuie notat că prima concluzie a instanţei a fost aceea că înscrisul depus în probaţiune la fila 205 nu este în măsură să probeze comunicarea valabilă a actului administrativ atacat, recte a procesului-verbal contestat în litigiu, raportat la rezultatul cercetării judecătoreşti. Din această perspectivă criticile deduse judecăţii în recurs cu referire la aceste aspecte sunt superflue.
Mai mult, instanţa a constatat că cu trimitere la mandatul de asistenţă juridică dat de reclamantă avocatului B. Cristina prin contractul de asistenţă juridică nr. 090801/02.03.2011, că aceasta a fost împuternicită de reclamantă să efectueze diverse activităţi specifice acestui tip de raport juridic inclusiv activităţii de reprezentare a societăţii faţă de diverse autorităţi publice context în care avocatul numit mai sus a formulat la pârâtă o adresă înregistrată sub nr. 3098 din 15.03.2012 prin care a solicitat să i se comunice o situaţie la zi a plăţilor efectuate către reclamantă, a sancţiunilor aplicate acesteia cât şi a sumelor compensate. În acest context, răspunsul dat de pârâtă a fost calificat ca edificator, în ceea ce priveşte concluzia conform căreia că actul contestat în cauză, recte procesul-verbal nr. 68/07.03.2011 a fost încunoştiinţat reclamantei în această modalitate şi cel puţin de la data comunicării răspunsului (menţiunea efectuată pe cuprinsul actului de răspuns de la f. 207-208 dos. fond) aceasta a luat la cunoştinţă de conţinutul acestuia şi de semnificaţia juridică a unui atare act, putând astfel să evalueze, mai ales că avea asistenţă juridică calificată, dacă se impune sau nu demararea unei proceduri administrative şi/sau judiciare de contestare.
Astfel fiind, statuarea instanţei de fond că adresa nr. 3098 din 09.04.2012 este o probă elocventă şi indubitabilă din care se deduce că reclamanta a luat la cunoştinţă de existenţa şi conţinutul actului administrativ contestat în prezenta cauză este cât se poate de corectă.
Mai mult, plecând de la aceste consideraţii, corectă şi legală este statuarea instanţei de fond conform căreia depunerea contestaţiei administrative la data de 25.06.2014 este cu mult peste termenul prevăzut expres la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 sens în care legal s-a procedat la interpretarea şi aplicarea acestei norme legale sub aspectul regularităţii sesizării instanţei.
Mai precis, actul de procedură, în cazul din speţă plângerea prealabilă făcută peste termenul legal prevăzut de lege este conform art. 185 alin. 1 parte finală din Codul de procedură civilă lovit de nulitate. Neproducând nici un efect juridic, se poate conchide că sesizarea instanţei s-a făcut fără să fie dovedită parcurgerea procedurii prealabile în consens cu exigenţa impusă de art. 7 alin 1 din legea nr. 554/2004 şi drept urmare în acord cu prevederile art. 193 alin. 1 din Codul de procedură civilă corect s-a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă.
Celelalte aspecte invocate nu vor mai fi analizate raportat la împrejurarea că soluţia instanţei de fond menţinută de Curte se referă strict la o excepţie peremtorie şi dirimantă care face de prisos analiza şi altor aspecte care excedează aria de incidenţă a acestei excepţii.
Faţă de cele ce precedă, Curtea urmează ca, în temeiul art. 20 alin. 3 rap. la art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 cu aplicarea art. 496 şi art. 498 din Codul de procedură civilă, să respingă recursul declarat de recurenta SC S. SRL şi să menţină în întregime sentinţa atacată.
| ← Executarea hotărârilor pronunţate de instanţa de contencios... | Achiziţii publice. Exigibilitatea obligaţiei autorităţii... → |
|---|
