Decizia civilă nr. 10005/2013. Anulare act emis de autoritati publice locale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 10005/2013
Ședința publică de la 22 Octombrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE DP
Judecător C. I.
Judecător A. -I. A. Grefier M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții B. C. și B. I.
L. împotriva sentinței civile nr. 2320 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj în contradictoriu cu intimații P. M. Z., C. LOCAL Z. având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale certificat de urbanism.
La apelul nominal, făcut în cauză, la prima și la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat nu este legal timbrat lipsind taxa judiciară de timbru în valoare de 4 de lei și nu are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea intimaților - întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
La data de_ se înregistrează din partea recurenților - cerere de strigare a cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.3 pct.3 din C.pr. civilă coroborat cu art.10 din Legea nr.554/2004 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Totodată, reține că deși legal citați recurenți ( filele 6-7 ) cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,3 aferente judecării cererii formulate nu și-au îndeplinit această obligație. Motiv pentru care, invocă din oficiu, în temeiul art.137 C.pr. civilă coroborat cu art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 excepția nelegalei timbrări și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 2.320 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj, s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanții B.
C., B. I. L. în contradictoriu cu pârâții P. M. Z. - prin primar și C. LOCAL AL M. Z. privind anularea certificatului de urbanism 80/2012 și eliberarea autorizației de construire. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în conformitate cu actele depuse în cauză, reclamanții au cumpărat în cursul anului 2009, o suprafață de 1000 mp teren înscris în cf 51677 Z. nr. cadastral 5384/1. Ulterior, parcela a fost dezmembrată în 3 suprafețe iar pe două dintre ele au fost construite imobile.
Prin Hotărârea C. ui local 117/2010 a fost aprobat actualul PUG care cuprinde reglementări noi în legătură cu suprafața minimă necesară edificării unei construcții.
În cauză nu s-a menționat care sunt neregulile actului a cărei anulare se cere, iar faptul că reclamanții au dorit construirea a 3 imobile, nu poate constitui un temei pentru anularea certificatului de urbanism, câtă vreme nu s-a probat încălcări ale documentației PUG aprobat prin HCL nr. 117/2010.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul legal, reclamanții B.
C. și B. I. L.
solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina reclamanților-recurenți obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,3 lei.
În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 reclamanții-recurenți a fost înștiințați să achite în contul bugetului local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază își au domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că reclamanții-recurenți nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de_ (f.6,7), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar în sumă de 0,3 lei, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.
Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de fond ale acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanții B. C. și B. I.
împotriva sentinței civile nr. 2.320 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
D.
P.
C.
I.
A.
A.
I.
GREFIER,
N. ȚAR
Red.A.A.I./ 11.2013.
Dact.H.C./2 ex./Jud.fond: P. R.M. lena.