Decizia civilă nr. 10081/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 10081/2013
Ședința publică din data de 23 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul N. M. împotriva sentinței civile nr. 8939 din data de_, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. A J.
C., având ca obiect - anulare act administrativ decizie FNUASS.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 2 lei, conform dovezii aflată la fila 10 din dosar și timbru judiciar de 0,50 lei.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art.
242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și dispozițiile OUG 92/2003, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 8939 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul N. M. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. A J.
C., având ca obiect anularea Deciziilor de impunere din oficiu nr. 366716/1/_ și nr. 366716/1/_ emise de pârâtă.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Începând cu anul 2006, reclamantul N. M. realizează venituri din activități independente, aspect necontestat în cursul prezentului proces. Recunoscut este și faptul că, în această calitate, reclamantul nu a depus la C. de A. de S. a județului C. nicio declarație cu privire la veniturile realizate.
Ca urmare a parafării Protocolului dintre CNAS și ANAF nr. P5282/_, respectiv nr. 95896/_, CAS C. a identificat veniturile realizate de
reclamant și a emis pe seama acestuia Decizia de impunere din oficiu nr. 366716/1/_ pentru stabilirea contribuției datorate la FNUASS pe perioada 2006-2011 și respectiv Decizia de impunere din oficiu nr. 366716/2/_ pentru stabilirea accesoriilor aferente debitului principal (filele 25-26).
Contestația formulată de reclamant și înregistrată sub nr. 35797/_ a fost respinsă prin Decizia nr. E 326 emisă de pârâtă la data de_ (filele 6-7).
Potrivit art. 208 alin. 3 lit. b și e din Legea nr. 95/2006, actualizată, privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate se realizează pe baza principiilor de solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor, respectiv cu participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
În acest sens, art. 215 alin. 3 din lege stabilește în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente obligația de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond.
Apoi, legea statuează că în caz de neachitare la termen a contribuțiilor datorate fondului, casele de asigurări procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere (art. 216).
Pe de altă parte, art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, actualizat, stabilește în mod expres faptul că decizia de impunere emisă de organul competent al CAS constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al CAS pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Din lectura acestor dispoziții legale reiese în mod cert că persoanele fizice care realizează venituri din activități independente au obligația de a contribui la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, iar omisiunea de a depune declarații în acest sens dă dreptul caselor de asigurări de a emite din oficiu deciziile de impunere, cărora legea le conferă caracterul de titluri de creanță.
În ceea ce privește obligația de ascultare a contribuabilului, arată că organul fiscal, potrivit art. 9 al. 2 lit d C. pr. fiscală, nu este obligat la o atare măsură atunci când urmează să ia măsuri de executare silită.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 218 alin. 2 din O.G. nr.
92/2003, tribunalul a respins acțiunea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul N. M.
solicitând admiterea recursului si modificarea in totul a sentinței civile nr. 8939/2013 a Tribunalului C. in sensul anularii ca neîntemeiate a Deciziei nr. E 326/_, prin care s-a respins plângerea prealabila formulata de reclamant si a DECIZIILOR DE IMPUNERE DIN OFICIU nr. 366716/1 din_ si 366716/2
din_ emise de C. de S. a J. C. .
In primul rând, evidențiază necompetenta organului emitent a celor doua decizii de impunere. Astfel, potrivit prevederilor art. 216 si 261 al. 2 din Legea 95/2006, C. Naționala de A. de S. nu are calitatea de organ emitent al deciziilor de impunere pentru creanțele cu titlu de contribuții la FNUASS. ci doar calitatea de organ execuțional fiind astfel abilitat prin actele normative in vigoare doar sa procedeze la masuri de executare silita pentru încasarea sumelor menționate, in condițiile prevăzute de Codul de Procedura Fiscala. Mai exact, potrivit art. 35 din Normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, precum si pentru aplicarea masurilor de executare silita pentru incasarea sumelor datorate Fondului National Unic de A. Sociale de S., aprobate prin Ordinul Președintelui Casei Naționale de A. de S. nr. 617/2007, conform căreia C. de A.
de S. este abilitata sa emită decizii de impunere care la scadenta au valoare de titlu executoriu, nesocotește dispozițiile Legii 95/2006. Astfel, potrivit art. 85 din Codul de Procedura Fiscala, impozitele, taxele, contribuțiile si alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc fie prin declarație fiscala, fie prin decizie emisa de organul fiscal. Deciziile astfel emise trebuie sa respecte exigentele prevăzute de art. 43 C. Pr. Fiscala. Prin Legea 95/2006 nu se stabilește nicio procedura de stabilire a contribuției de asigurări sociale de sănătate, nici direct si nici prin trimitere la procedura generala reglementata de Codul de Procedura Fiscala. Prin urmare, concluzia nu poate fi alta decât ca competenta Casei de A. de S. se limitează la competenta executării silite a creanțelor reprezentând contribuțiile la FNUASS, si doar daca preexista un titlu executoriu format valabil si in fond temeinic, in timp ce competenta de stabilire a contribuțiilor datorate si de calcul al penalităților de întârziere aparține, in temeiul dreptului comun si al art. 42 al. 1 din Normele metodologice, aplicat prin analogie, organelor fiscale expres indicate de art. 17 al. 5 C. Pr. Fiscala. Din toate cele expuse mai sus, rezulta nelegalitatea dispozițiilor art. 35 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 617/2007, astfel incat deciziile de impunere din oficiu care au fost emise in sarcina reclamantului sunt emise de către un organ necompetent de a stabili respectivele creanțe fiscale.
In acest context, prezintă o deosebita relevanta si prevederile Legii 24/2000 privind tehnica legislativa, potrivit căreia ordinele se emit in baza legii, fiind date in aplicarea si concretizarea ei, fara a face adăugiri sau omisiuni. Mai exact, textele relevante ale acestei legi sunt următoarele: art. 76-Ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza si în executarea
legilor, a hotărârilor si a ordonanțelor Guvernului; art. 78- Ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza si în executarea cărora au fost emise si nu vot conține soluții care să contravină prevederilor acestora.
Având in vedere ca Legea 95/2006 nu abilitează C. de A. de S. in mod expres de a realiza alte demersuri decât cele de executare silita, si deci nu o abilitează sa emită decizii de impunere, aceasta competenta rămânând in favoarea instituțiilor de drept comun in materie fiscala dupa cum a arătat anterior, cu atat mai mult nu se poate realiza o astfel de abilitare prin Ordinul 617/2007, deoarece prin aceasta s-ar atribui practic unui ordin de aprobare a unor norme metodologice mult peste rolul sau de interpretare si completare, un rol de reglementare a unor norme de drept material, ceea ce este inadmisibil in lumina Legii 24/2000, precum si a Constituției României, art. 61 al. 1, care atribuie puterea legislativa exclusiv Parlamentului României.
In al doilea rand, in emiterea deciziilor menționate, in pofida prevederilor art. 9 al. 1 C. Pr. Fiscala, nu a fost solicitat niciodată punctul de vedere al reclamantului in calitate de contribuabil fiind astfel incalcat dreptul său la apărare si principiul contradictorialitatii reglementat de Codul de Procedura Fiscala. Astfel, din deciziile de impunere menționate lipsește mențiunea privind ascultarea contribuabilului, mențiune care are ca si temei art. 9 C. Pr. Fiscala. Articolul menționat trebuie coroborat cu art. 6 din CEDO. In lumina temeiurilor de drept invocate, organul fiscal este obligat sa asigure contribuabilului posibilitatea de a-si exprima punctul de vedere cu privire la faptele si împrejurările relevante in luarea unei decizii. Aceste prevederi nu se aplica, printre alte situații, cand urmează sa se ia masuri de executare silita. Cu toate acestea, in speța, dupa cum a arătat anterior, C. de A. de S. nu a realizat doar demersuri de executare silita, ci dimpotrivă, a emis insusi actele
materiale (ilegale) care vor sta la baza unei eventuale executări silite. In aceste condiții, consideră ca aplicarea prevederilor privitoare la ascultarea contribuabilului erau imperative.
Un alt aspect care consideră ca atrage nelegalitatea Sentinței Civile nr. 8939/2013 a Tribunalului C. si a deciziilor de impunere menționate este faptul ca, potrivit art. 208 din Legea 95/2006, obiectivele menționate in cuprinsul legii in cauza se realizează cu respectarea principiului alegerii libere de către asigurați a casei de asigurări de sănătate ( art. 208 alineat 3 litera a). Cu toate acestea, in speța se poate observa ca prin emiterea deciziilor de impunere in discuție, acest principiu nu a fost respectat. Astfel, fara niciun fel de notificare prealabila, C. de
A. de S. a emis deciziile de impunere menționate, lipsindu-ma practic de orice posibilitate de a alege o casa de asigurări. Din punctul de vedere al reclamantului, principiul menționat trebuie sa fie asigurat in mod efectiv la orice moment, deoarece instituirea unui principiu reflecta in fapt obligativitatea aplicării si interpretării legii cu respectarea acestuia. In aceste condiții, C. de A. de S., la data la care obține datele relevante pentru emiterea (ilegala) a unei decizii de impunere din oficiu, fara niciun fel de notificare prealabila, îl obliga la plata unor sume de bani, plata care nu poate fi realizata decât in favoarea Casei de A. de S. C. pentru a fi considerata valabila. In consecința, in aceasta situație, principiul alegerii libere a casei de asigurări este complet lipsit de eficacitate, ceea ce constituie inca un motiv pentru care deciziile de impunere menționate nu pot fi considerate legale si temeinice.
In fine, un alt aspect de nelegalitate il constituie situația majorărilor si a penalităților de întârziere. Astfel, dupa cum a arătat anterior, decizia de impunere prin care s-au stabilit accesoriile a fost emisa imediat dupa decizia de impunere privind debitele principale, respectiv in aceeași zi. Cu privire la acest aspect, arată faptul ca, practic s-a născut in același moment in care s-a născut obligația propriu-zisa si obligația de a suporta majorări de intarziere. Arată ca obligației contribuabilului de a comunica casei de asigurări veniturile pe baza declarației de asigurare ii corespunde o obligație corelativa a casei de asigurare de a informa asiguratul cel puțin o data pe an asupra serviciilor de care beneficiază, a minimului de contribuție si a modalităților de plata, precum si a drepturilor si obligațiilor aferente, in temeiul art. 222 din Legea 95/2006. Aceasta obligație este imperativa si trebuie îndeplinita cumulativ cu cea a asiguratului. In consecința, neindeplinirea obligației de informare de către C. de A. de S. conduce la prezumția ca nu pot fi aplicate penalități de întârziere, in condițiile Codului de Procedura Fiscala, care sancționează tocmai pasivitatea cu rea-credinta a contribuabilului in indeplinirea obligațiilor care ii revin. Or, buna credința a contribuabilului nu poate fi pusa la îndoiala in aceasta situație si ca atare C. de
A. de S. nu poate eluda o obligație care ii revenea in virtutea unei norme de drept imperativ, pentru a aplica in mod absolut discreționar majorările si penalitățile de intarziere pentru neachitarea la termen de către contribuabil a obligațiilor care s-au reținut in sarcina sa.
Pentru toate motivele expuse mai sus, solicită admiterea recursului si modificarea in totul a sentinței civile nr. 8939/2013 a Tribunalului C. in sensul anularii ca neîntemeiate a Deciziei nr. E 326/_, prin care s-a respins plângerea prealabila formulata de reclamant si a DECIZIILOR DE IMPUNERE DIN OFICIU nr. 366716/1 din_ si 366716/2 din_ emise de C. de S. a
J. C. .
In drept, textele legale la care a făcut mai sus referire, art. 20 Legea 554/2004 actualizata, art. 304 alin. (9) Cod Procedura Civila.
În apărare, pârâta intimată C. DE A. DE S. A J. C. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului, ca fiind
netemeinic si menținerea ca legala si temeinica a Sentinței civile nr. 8939/2013 pronunțata de Tribunalul Cluj.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:
În ceea ce privește competența materială a CAS C. de a stabili obligații fiscale și presupusa nerespectare a art. 85 Cod procec. fiscală, după cum constant a reținut Î. Curte în jurisprudența sa, legalitatea unui act administrativ normativ se apreciază în raport cu legea în baza căreia a fost emisă. În cauză, Ordinul nr. 617/2007, emis de CNAS pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Național Unic de A. Sociale de S., a fost emis în temeiul dispozițiilor expres menționate din Legea nr. 95/206 privind reforma în domeniul sănătății (art. 211 alin.3, 213 alin.3 și 4, art. 216, 256-260 ș.a.) și al Statului Casei Naționale de A. de S., aprobat prin H.G. nr. 972/2006 (art. 7, 17
alin.(5) și art. 18 pct. 36).
Î. Curte a apreciat, raportat la prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu care, în cazul neachitării la termen, conform legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, că dispozițiile art. 35 din Normele metodologice nu au caracter nelegal întrucât nu adaugă la lege și nici nu contravin sensului și spiritului legii în aplicarea căreia au fost adoptate.
Astfel, norma legală cuprinsă în art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la dispozițiile cuprinse în Codul de procedură fiscală atunci când menționează atribuțiile execuționale ale Casei Naționale de A. de S. .
Împrejurarea că dispozițiile cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează și posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al CAS nu reprezintă o nelegală adăugare la textul legii sus-arătat care să contravină prevederilor cuprinse în Codul de procedură fiscală, în condițiile în care potrivit art. 141 din acest cod executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, de către organul de executare competent, care în cazul dat este chiar C. Națională de A. de S. .
Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce așadar la concluzia că prevederile art. 35 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2006 nu depășesc cadrul legal stabilit prin Legea nr. 95/2006, în executarea căruia a fost esențialmente emis și nu contravin legii, în condițiile în care, strict cu privire la obligațiile de plată către Fondul Național Unic de A. Sociale de
S., în cadrul competențelor atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silită sunt incluse și cele de emitere a titlurilor executorii, în condițiile și cu respectarea prevederilor cuprinse în O.G. nr. 92/2003.
O astfel de interpretare apare ca fiind și rațională în condițiile în care, astfel cum corect au arătat și recurentele, gestionarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, ca fond special ce se constituie din contribuția pentru asigurări de sănătate datorată, se realizează prin CNAS ca și prin casele de asigurări expres indicate, ceea ce demonstrează că aceste autorități se află direct și nemijlocit în posesia datelor necesare referitoare la cuantumul și natura
sumelor datorate și neachitate pentru a putea emite, prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu, cu respectarea prevederilor art. 141 din Codul de procedură fiscală.
Cu privire la obligativitatea audierii contribuabilului
, potrivit art. 9 alin 1 din Codul de proced. fiscală, Curtea achiesează la susținerile intimatei potrivit cărora, în ipoteza în care urmează să se treacă la executare silită, această obligație nu subzistă așa cum de altfel se statuează în alin 2 lit. de al aceluiași articol. Nu trebuie omisă nici corespondența inițiată de reclamant care evidențiază în mod explicit poziția contribuabilului, fără a se mai putea invoca cu succes faptul că a fost lipsit de dreptul la apărare. Reclamantului i-a fost comunicată Notificarea nr. 32783/_, aducându-i-se la cunoștință că a fost identificat în baza de date comunicată de ANAF cu venituri din activități independente aferent cărora are obligația de a plăti contribuția. Această notificare a fost transmisă împreună cu deciziile de impunere, iar reclamantul și-a exprimat punctul de vedere referitoare la acestea prin contestația înregistrată la CAS-C. 14._, contestație respinsă prin Decizia nr.E326/_, decizie formulată în termenul legal.
Drepturile și obligațiile asiguraților sunt stabilite anual prin contractul cadru, așa cum stipulează art.217 din Legea 95/2006. Acestea sunt aduse la cunoștința asiguraților prin publicarea în Monitorul Oficial atât a contractului cadru cât și a normelor metodologice de aplicarea a cestuia.
Ca atare, nerecunoașterea caracterului exigibil al acestei creanțe bugetare de la data realizării veniturilor asupra cărora ele se calculează, ar contraveni principiului nemo censetur ignorare lege.
Obligația de plată se naște la data realizării venitului și nu în virtutea contractului de asigurare.
Prin urmare, nu se poate admite că reclamantul ar putea fi ținut numai la plata datoriei principale, curgerea accesoriilor fiindu-i de asemenea imputabilă.
Atâta timp cât reclamantul nu putea invoca necunoașterea legii, falsa reprezentare asupra prevederilor legale în ceea ce privește obligația principală de a contribui la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, el nu avea posibilitatea de a se prevala de eroarea de drept și anume de falsa reprezentare a realității în ceea ce privește modul de calcul al accesoriilor care însoțesc obligația principală.
Obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate sunt protejarea asiguraților față de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident și asigurarea protecției asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu în condițiile utilizării eficiente a fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. Aceste obiective se realizează pe baza principiului solidarității și subsidiarității în constituirea și utilizarea fondurilor precum și în temeiul principiului participării obligatorii la constituirea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa că obligativitatea asigurării și contribuției la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, trebuie analizată în legătură cu un alt principiu care stă la baza acestui sistem și anume, principiul solidarității (decizia CC 705/_, 1011/_ ).
Curtea Constituțională a statuat de asemenea că sistemul asigurărilor sociale de sănătate își poate realiza obiectivul principal datorită solidarității celor care contribuie.
Prin urmare, Curtea apreciază că încheierea contractului de asigurare are doar valoare administrativă, de luare în evidență, dobândirea calității de asigurat realizându-se în temeiul legii și nu în virtutea contractului.
Obținerea calității de asigurat despre care vorbește art.259 alin.7 din Legea 95/2006 se referă doar la raporturile dintre C. de A. și asigurat, neavând relevanță asupra obligativității plății contribuției.
Prin urmare, organul fiscal putea emite decizia de impunere din oficiu, întrucât, potrivit art.216, 259 alin.7, 261 din Legea 95/2006, Casele de A. de
S. au abilitarea legală de a proceda la recuperarea sumelor restante datorate fondului și a majorărilor de întârziere aferente în condițiile OG 92/2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de N. M. împotriva sentinței civile nr. 8939 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 octombrie 2013.
Președinte, M. H. | Judecător, D. M. | Judecător, F. T. |
Grefier, D. C. |
Red.M.H./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: A. -M. B.
