Decizia civilă nr. 10083/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 10083/2013
Ședința publică din data de 23 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul R. I. împotriva sentinței civile nr. 370 din data de_, pronunțată de Tribunalul Cluj, în contradictoriu cu pârâții P. M., P. R., M. C. N. -D. U. -S.
C., P. M. C. N. și intervenienții în numele altei persoane R. C. A. și B. M. C., având ca obiect - anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul-reclamant prin avocat Negru P. a L., în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 6 din dosar și intimații-pârâți P. M., P. R. prin avocat Moscovits Raul Iosif, în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 32 din dosar, prezentă fiind și intimata-pârâtă P. M., identificată cu CI seria KX nr. 7., lipsind celelalte părți litigante.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Prin S. Registratură, la data de_ intimații-pârâți au depus la dosarul cauzei întâmpinare cu privire la cererile de intervenție accesorie, iar la data de_ recurentul a depus note de ședință, însoțite de planșe foto.
Instanța comunică reprezentantului intimaților un exemplar al notelor de ședință depuse de recurent, precum și câte un exemplar din întâmpinarea formulată de intimatul M. C. -N. .
Față de susținerile intimatului M. C. -N., formulate în cuprinsul întâmpinării, în sensul că destinația imobilului a fost înscrisă și în CF ca fiind de birouri, arhivă, etc iar nu spațiu de locuit, reprezentantul recurentei arată că în dosarul având ca obiect obligația de a face - acordarea consimțământului pentru schimbarea destinației apartamentului nr. 1 nu figura această mențiune, imobilul având destinația de spațiu de locuit, în timp ce reprezentantul intimaților depune la dosar originalul CF nr. 2. -C1-U3 C. -N. din_, care se referă la spațiul comercial, arhivă, oficiu etc, precum și vechiul CF nr. 2. -C1-U3 C. -N., eliberat la data de_, care se referă la birouri, arhivă, oficiu etc. Din scriptele depuse se deduce că anterior obținerii autorizației de construire atacată, spațiul figura cu destinația de birouri.
De asemenea reprezentantul intimaților depune la dosar un set de
înscrisuri în combaterea susținerilor intervenientei B. M. C. potrivit cărora este deranjată de activitățile desfășurate de chiriașii pârâților, respectiv decizii de impunere din care rezultă că intervenienta închiriază spațiul său încă din anul 2009.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 370 din data de_, pronunțată de Tribunalul Cluj astfel cum acesta a fost formulat și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată sub aspectul primului petit și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata în fond și recurs, conform dovezii pe care o depune la dosar.
Apreciază nelegală hotărârea pronunțată de prima instanță întrucât aceasta a reținut în considerente că a analizat cererea de chemare în judecată și legalitatea autorizației de construire contestată prin prisma dispozițiilor art. 7 al. 1 din Legea nr. 50/1991 privind regimul construcțiilor în România, precum și ca urmare a certificatului de urbanism emis anterior eliberării autorizației, concluzionând că atât autorizația de construire cât și certificatul de urbanism au fost legal emise, prin raportare la actul normativ amintit.
Apreciază apărătorul recurentului că atât hotărârea pronunțată de Tribunalul Cluj cât și aplicarea dispozițiilor legale sunt greșite, având în vedere că instanța nu a reținut incidența prevederilor art. 11 al. 1 din Legea nr. 230/2007 și ale art. 13 din HG 1588/2007.
Se relevă că întreg imobilul a avut inițial destinația de spațiu de locuit, iar după 1990 regimul juridic al imobilului s-a modificat. Instanța de judecată trebuie să aibă în vedere că destinația întregului imobil cât și a apartamentelor din care este format a fost cea de spațiu de locuit, deși în prezent, în unul dintre apartamente funcționează și o farmacie, pentru care reclamantul și-a dat acordul, iar activitatea acesteia se desfășoară în limitele convenite de recurent la momentul la care i s-a solicitat acordul. În raporturile cu intimații-pârâți nu s-a ajuns la o astfel de înțelegere și s-a refuzat stabilirea unor criterii și limite de utilizare a spațiului comercial, motiv pentru care recurentul a refuzat să își dea acordul pentru schimbarea destinației spațiului.
Se mai arată că din apartamentul intimaților-pârâți s-a creat o ușă de acces dinspre stradă, fără a se solicita în prealabil acordul reclamantului, deoarece viza un perete care face parte din părțile indivize comune, iar prin amplasarea unei scări de acces s-a blocat un geam de la pivnița proprietatea reclamantului. Cât privește acordul vecinilor, acesta era necesar raportat la dispozițiile Legii nr. 230/2007 și a HG nr. 1588/2007, iar ca urmare a încălcării acestor norme legale se impune anularea autorizației de construire.
Reprezentantul intimaților-pârâți solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, conform dovezii pe care o depune la dosar.
Susține apărătorul intimaților că imobilul nu mai are destinația de locuință încă din anul 2003, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, aceasta fiind modificată în destinație de birouri.
Cât privește dosarul în care s-a discutat obținerea acordului de funcționare și a orarului, acesta a fost evocat din motive de șicană, dat fiind că în acel dosar instanța nu a tranșat fondul cauzei ci s-a pronunțat cu privire la excepția lipsei
calității procesuale active a reclamanților și prin urmare respectiva hotărâre nu se bucură de autoritate de lucru judecat asupra fondului raportului dedus judecății.
În mod corect instanța de fond a reținut că potrivit anexei 1 pct. 2.5.6 din Legea nr. 50/1991 acordul vecinilor exprimat în forma autentică era necesar doar pentru construcții noi (…) și numai dacă sunt necesare măsuri de intervenție pentru protejarea acestora, pentru lucrări de construcție necesare în vederea schimbării destinației în clădiri existente precum și în cazul amplasării de
construcții cu altă destinație decât cea a clădirilor învecinate. În speță nu este incident niciunul din cazurile care presupune acordul vecinilor și așa cum prima instanță a reținut, din certificatul de urbanism nu rezultă obligația de a obține acordul vecinilor pentru schimbarea destinației din spațiu de birouri în spațiu comercial.
Cât privește prevederile art. 11 al. 1 din Legea nr. 230/2007 și ale art. 13 din HG 1588/2007 acestea nu își găsesc aplicabilitatea în speță, dat fiind că ele se referă la schimbarea de structură a spațiilor, iar alin. 2 al acelorași texte normative vizează situația proprietății comune, în condițiile în care spațiul la care face referire este proprietatea exclusivă a intimaților-pârâți.
Pentru a sublinia atitudinea șicanatoare a recurentului dorește a evoca conținutul adresei provenită de la primul chiriaș care recomandă găsirea unor chiriași care să nu fie afectați de comportamentul vecinilor.
Intimata-pârâtă P. M. personal învederează că întregul imobil este format din patru apartamente, trei la parter și apartamentul nr. 4, care aparține recurentului, este situat la etaj și că pe lângă intrările în cele două spații mai are încă două case de scară, închise și folosite exclusiv de către recurent. Nici farmacia și nici apartamentul intimaților-pârâți nu se învecinează în mod direct cu apartamentul recurentului.
De asemenea se relevă că recurentul și -a dat acceptul pentru funcționarea farmaciei iar de la data utilizării intrării din str. Baba Novac pârâții nu mai au acces la casa scării, aceasta fiind de altfel închisă.
Apartamentul nr. 3 este proprietatea fiicei recurentului, d-na B. M. C.
, dar care nu locuiește la acea adresă, spațiul fiind închiriat în fiecare an.
Recurentul-reclamant a avut încă de la început o atitudine șicanatoare, din anul 2003, prin diferite metode, a încercat să determine intimații să îl recompenseze material, formulând în acest scop și numeroase reclamanții. Prin urmare reclamantul manifestă un comportament abuziv, în scopul de a obține foloase materiale.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.370 pronunțată la data de_ în dosar nr._ al Tribunalului C. a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul R. I. în contradictoriu cu pârâții P. M., P. R., M. C. -N. și în consecință a fost obligat reclamantul să plătească pârâților P. cheltuieli de judecată în cuantum de 1240 lei.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că potrivit dispozițiilor Legii nr.50/1999 autorizația se emite pe bază de documentație depuse la autoritatea care va cuprinde avizele și acordurile legale necesare stabilite prin certificatul de urbanism.
Astfel cu rezulta din cuprinsul certificatului de urbanism care a stat la baza emiterii AC contestate acesta nu cuprinde obligativitatea obtinerii acordului vecinilor exprimat in forma autentica.
Pe de alta parte, in ce priveste existenta acordului vecinilor ca si conditie de legalitate prevazuta de Legea nr 50/1991 instanta retine ca potrivit prevederilor pct 2.5.6 din Anexa nr 1 a Legii nr 50/1991 acest acord, exprimat in forma autentica, este necesar pentru constructiile noi, amplasate adiacent constructiilor existente sau in imediata lor vecinatate si numai daca sunt necesare masuri de interventie pentru protejarea acestora, pentru lucrari de constructii necesare in
vederea schimbarii destinatiei in cladiri existente precum si in cazul amplasarii de constructii cu alta destinatie decat cea a cladirilor invecinate.Apoi, potrivit prevederilor art 27 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții"; Situațiile prevăzute la alin.
(1) lit. b) și c) corespund cazurilor în care, urmare investiției noi pot fi create situații de disconfort generate de incompatibilități între funcțiunea preexistentă și cea propusă, atât în situația în care se aduc modificări de destinație a spațiilor în interiorul unei clădiri, cât și în situația în care funcționalitatea unei construcții noi este incompatibilă cu caracterul și funcționalitatea zonei în care urmează să se integreze. Cauzele cele mai frecvente sunt cele legate de afectarea funcțiunii de locuit prin implementarea unor funcțiuni incompatibile datorită zgomotului, circulației, degajării de noxe, etc";.
In conditiile in care, la data emiterii AC nr 64/2011 destinatia spatiului era aceea de "birouri"; autoritatea publica locala a apreciat corect ca natura modificarile autorizate nu sunt de natura a crea situații de disconfort generate de incompatibilități între funcțiunea preexistentă și cea propusă,aceasta fiind, de altfel, ratiunea pentru care certificatul de urbanism a fost emis fara a contine obligativitatea obtinerii acordului in forma autentica.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamantul R. I. solicitând admiterea recursului modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii.
În susținerea celor solicitate se arată că hotărârea este nelegală raportat la faptul că autorizația de construire nr.64/2011 încalcă prevederile Legii nr.50/1991 și a Legii nr.230/2007 privind regimul de folosință al spațiilor cu destinația de locuință respectiv încalcă HG nr.1588/2007 ce a abrogat HG nr.400/2003. Prin emiterea autorizației nr.1224/2003 privind executare lucrări la apartamentul nr.1 de acces direct din strada și amenajare birouri s-a ocolit legea din partea autorității, astfel din conținutul autorizației nu rezultă schimbarea destinației ce se vorbește de amenajare birouri iar existența acestei stări de fapt în opinia sa încalcă legea, nu înseamnă ca o asemenea nelegalitate trebuie că continue și să fie obligat prin acesta să vândă locuința pentru ca schimbarea de destinație a apartamentului vecin în spațiu și aduce disconfort psihic și zgomot. Certificatul de urbanism este un act de informare și nu ține loc de autorizație iar prin demersul său a solicitat instanței să cerceteze legalitatea actului de construire /A.C nr.64/2011) în raport de prevederile legii nu în contradictoriu cu autoritatea ce a emis actul contestat și care în opinia sa a
încălcat legea.,
În speță autorizația a încălcat prevederile art.13 alin.1,2 din HG nr.1588/2007 respectiv art.11 alin.1și 2 din Legea nr.230/2007 unde se prevede că proprietarul nu poate schimba destinația proprietății individuale atunci când pune în pericol alte proprietăți individuale având nevoie de acordul asociației de proprietari pentru schimbarea destinației proprietății comune. Prin decizia nr.1794/2012 acțiunea reclamanților prin care se solicită obligarea la a se da consimțământul a fost respinsă irevocabil și prin urmare emiterea unui alt certificat de urbanism care nu condiționa obținerea acordului vecinilor și astfel emiterea autorizației încalca nu numai dreptul la un spațiu de odihnă stabilit prin prevederile legii nr.230/2007 dar s-a încălcat și dreptul de proprietate întrucât a achiziționat un apartament într-un imobil cu destinația locuințe și nu spații comerciale. Faptul că în zona mai sunt spații comerciale nu atestă faptul că este obligat să cedeze locuința proprie și sa facă spațiu comercial în ideea că unii proprietari de apartamente doresc acest aspect.
Nu în ultimul rând autorizația nr.1224/2003 este tot o nelegalitate accesul creat de pârâți la apartamentul din stradă a necesitat acoperirea și închiderea unui geam de la pivnița individuală și spargerea unui perete pentru crearea uși
de acces, iar acest perete face parte din comdominiu adică pereți exteriori, scările de acces, coloanele de utilitate comune și acoperisul sunt părți indivize comune și nu se pot realiza lucrări de amenajare sau modificare decât cu acordul tuturor coproprietarilor în afara celor necesare și urgente de conservare.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimații P. au solicitat instanței respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea celor solicitate a arătat că actele dosarului atestă că imobilul nu mai are destinația de locuință din 2003 astfel că prin actul administrativ nu s-a realizat o schimbare a destinației din spațiu de locuit în spațiu comercial.
Pe de altă parte cartea funciară individuală a apartamentului menționează expres că destinația imobilului a fost modificată din birouri în spațiu comercial aspect ce reiese din încheierea nr.27637/_ .
Schimbarea destinației imobilului din locuință în spațiu de birouri a survenit în 2003 iar modificările realizate prin actul administrativ sunt pur formale - nu s-au realizat nici un fel de modificări de structură ci doar lucrări de igienizare. Cu alte cuvinte situația de azi este identică din punct de vedere faptic cu situația creată prin emiterea autorizației de construire din 2003 prin care s-a modificat destinația imobilului din locuință în spațiu birouri.
Referitor la dosarul invocat de recurenți se arată că nu a fost soluționat pe fond ci prin admiterea excepției lipsei calității procesuale active. Așadar nefiind soluționată pe fond acțiunea, o astfel de hotărâre nu se bucură de nici un fel de putere de lucru judecat asupra fondului raportului dedus judecății.
Totodată arată intimații că în mod corect a constatat instanța că nu era necesar acordul dat fiind că nu era niciuna din ipotezele prevăzute de Legea nr.50/1991, iar certificatul de urbanism nu a prevăzut acesata.
Cu privire la HG nr.1588/2007 și Legii nr.230/2007 se arată că nu sunt aplicabile, normele nu fac referire la schimbarea destinației ci vizează ipoteza modificărilor de structură și situația proprietății comune ceea ce nu este cazul.
La rândul său intimatul P. M. C. -N. prin întâmpinare a solicitat de asemenea respingerea recursului în considerarea în esență că autorizația a fost emisă cu respectarea legii în condițiile în care anterior emiterii spațiul nu avea destinația de locuință iar acordul nu era necesar.
Ulterior prin cererea de intervenție accesorie intervenienții R. C. A. ,
M. C. s.a au solicitat admiterea recursului în considerarea că prin schimbarea destinației prin activitatea desfășurată în acesta se produce nu doar disconfort - zgomot ci și obstrucționarea accesului comun prin depozitarea deșeurilor din dezmembrarea produselor comercializate.
Analizând argumentele aduse prin recursul declarat în raport de actele dosarului, de normele juridice incidente, de art.304 C.pr.civ. Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea hotărârii atacate.
În acest sens se reține că la data de_ a fost autorizată în favoarea intimaților P. executarea lucrărilor la imobilul apartament nr.1 situat în str. I.
M. nr.43 pentru funcțiune/destinație spațiu comercial fără modificări interioare.
Ulterior în considerarea că actul a fost emis cu încălcarea prevederilor Legii nr.50/1991, a Legii nr.230/2007 recurentul s-a adresat instanței solicitând anularea.
Actul normativ în materie de construcții și invocat prin acțiune Legea nr.50/1991 prin dispozițiile sale reglementează procedura de autorizare stabilind printre altele ca emiterea autorizației se face pe baza documentației corespunzătoare; certificat de urbanism; titlu-extras carte funciară, documentație tehnică, avize/acorduri stabilite prin certificat urbanism, cu respectarea regulilor urbanistice.
Actele dosarului nu atestă o lipsă a documentației corespunzătoare cerută pentru emiterea autorizației context în care corect prima instanță a reținut că din această perspectivă nu se poate reține nelegalitatea.
Susține însă recurentul că potrivit actului normativ menționat era necesar acordul vecinilor. În anexa nr.1 a actului normativ se prevede că: acordul vecinilor este necesar pentru construcții noi amplasate adiacent construcțiilor adiacente/ învecinate și numai dacă sunt necesare măsuri de intervenție pentru protejarea acestora; pentru construcții necesare în vederea schimbării destinației și în cazul amplasării cu altă destinație decât cea a clădirilor învecinate.
În cauză nu se poate reține niciuna din ipotezele enunțate. Astfel prin autorizație se permite executarea de lucrări fără modificări interioare, iar actele nu atestă că este vorba de noi construcții /intervenții sau că se aduc modificări care fac necesară protecția. Tot astfel actele nu relevă că în clădirile învecinate nu ar exista spații cu altă destinație decât cea e locuit. Prin urmare în lipsa unor acte care să ateste contrar nu se poat reține ipotezele normei invocate.
De altfel nici ipoteza schimbării destinației din spațiu de locuit nu poate fi reținută. Autorizația din 2003, certificatul de atestare și extrasul CF din 2010 atestă că la momentul eliberării actului contestat spațiul deținut de intimați avea o altă funcționalitate decât cea de locuit respectiv era folosit ca birou acesta situație fiind făcută public prin menționarea în cartea funciară . Ori în atare circumstanțe susținerile că ar fi fost necesar acordul se vădesc nefondate și vor fi respinse.
Mai susține recurentul că actul este nelegal din perspectiva lipsei acordului asociației de proprietari - cerut de dispozițiile HG nr.1588/2007 și a Legii nr.230/2007. Actul normativ invocat HG nr.1588/2007 prin art.13 prevede că
:";proprietarul poate aduce îmbunătățiri sau modificări proprietății sale individuale cu respectarea prevederilor legale referitoare la autorizarea de către autoritatea publică locală a modificărilor construcției, fără a pune în pericol integritatea structurală a clădirii sau a altor proprietăți individuale.
Tot astfel prin Legea nr.230/2007 art.1 prevede că " proprietarul poate aduce îmbunătățiri sau modificări proprietății sale individuale cu respectarea prevederilor legale referitoare la autorizarea de către autoritatea publică locală a modificărilor constructive, fără a pune în pericol integritatea structurală a clădirii sau a altor proprietăți individuale.
Din normele enunțate reiese că acceptul asociației de proprietari este necesar când se aduc modificări, îmbunătățiri care pun în pericol structura clădirii proprietăților individuale comune, când se schimbă aspectul și destinația proprietății comune.
Situațiile enunțate nu se regăsesc în cauză întrucât printre lucrările autorizate nu sunt prevăzute modificări de structură sau schimbări de destinație,lucrările sunt interioare, pentru un spațiu ce acea o altă funcționalitate aprobată din 2003. Ca atare față de acte corect a reținut prima instanță că nu era necesar acordul și că normele evocate nu sunt aplicabile.
Nici restul susținerilor nu pot fi reținute deoarece se omite a se avea în vedere că lucrările invocate au fost făcute în baza autorizației din 2003 iar acesta nu a fost anulată, revocat.
Așadar constatând că nu sunt motive întemeiate în baza art.312 C.pr.civ. Curtea va da o soluție de respingere a recursului declarat. Totodată fata de respingerea demersului urmeaza a fi respinsă și cererile de intrevenție accesorie.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul R. | I. | împotriva sentinței civile |
nr. 370 din_, pronunțată în dosarul nr. _ | al Tribunalului C., pe |
care o menține în întregime.
Respinge cererile de intervenție accesorie.
Obligă recurentul să plătească intimatei P. M. suma de 4960 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
M. H. | D. | M. | F. T. |
GREFIER
D. C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./_
