Încheierea civilă nr. 743/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL CLUJ
SECTIA MIXTA DE contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL,LITIGII DE munca SI ASIGURARI SOCIALE
DOSAR NR _
ÎNCHEIEREA CIVILA NR.743/CC/2013
Ședința Camerei de Consiliu din data de 26 martie 2013 Instanța constituită din :
Presedinte:M. F. B. Grefier: C. B.
Pe rol fiind solutionarea cererii de indreptare a erorii materiale strecurate in dispozitivul sentintei civile nr 765/2011 pronuntata in dosarul nr_ al Tribunalului Cluj, formulata de reclamanta SC F. SI LS
La apelul nominal se constata lipsa partilor.
Procedura este îndeplinită, soluționarea cauzei facandu-se in Camera de Consiliu, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei după care, fata de actele si lucrările dosarului, instanța rămâne in pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin cererea inregistrata sub nr de mai sus la Tribunalul Cluj reclamanta SC F. SI LS a solicitat sa se dispuna indreptarea erorii materiale strecurate in dispozitivul Sentintei civile nr 765/2011 pronuntata in dosarul nr_ al Tribunalului Cluj, in sensul mentionarii datelor de carte funciara pentru terenul in suprafata de 4100 mp situat in S., nr 89 jud Cluj ca fiind:";CF nr 1089 S.
, A+2, nr top 183/1/1";.
Analizand sustinerile reclamantei instanta va constata ca acestea sunt intemeiate in raport de datele si actele dosarului, in cuprinsul dispozitivului sentintei mai sus indicate strecurandu-se omisiune in sensul neconsemnarii datelor funciara pentru terenul in suprafata de 4100 mp situat in S., nr 89 jud Cluj, teren pentru care paratul C. Local al C. M. a fost obligat sa emita hotarare de vanzare.
In aceste conditii, instanta va constata ca aspectele mai sus mentionate se incadreaza in categoria erorilor materiale,care pot fi corectate fie la cererea uneia dintre parti fie din oficiu,in temeiul art 281 Cod procedura civila.
Pentru cele ce preced tribunalul va admite cererea si va dispune indreptarea erorii materiale strecurate in dispozitivul sentintei civile nr 765/2011 pronuntata in dosarul nr_ al Tribunalului Cluj in sensul ca se vor consemna datele de carte funciara pentru terenul in suprafata de 4100 mp situat in S., nr 89 jud Cluj ca fiind:";CF nr 1089 S., A+2, nr top 183/1/1";.
DISPUNE
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
Admite cererea de indreptare a erorii materiale formulata de reclamanta SC F. SI LS .
Dispune indreptarea erorii materiale strecurate in sentinta civila nr 765/2011 pronuntata in dosarul nr_ al Tribunalului Cluj in sensul ca se vor consemna datele de carte funciara pentru terenul in suprafata de 4100 mp situat in S., nr 89 jud Cluj ca fiind:";CF nr 1089 S., A+2, nr top 183/1/1";.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică din data de 26 martie 2013.
Judecator Grefier
M. -F. B. C. B.
Red.tehnored MFB/5 ex/_