Decizia civilă nr. 10355/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 10355/2013
Ședința publică din data de 30 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. C., împotriva sentinței civile nr. 6160 din data de_, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul A.
I., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se prezintă intimatul-reclamant prin avocat R. D., în substituirea d- nei avocat C. Udrescu, în baza delegației de substituire aflată la fila 23 din dosar, lipsind recurenta.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
P. edura de citare este legal îndeplinită.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei note de ședință însoțite de înscrisuri, în două exemplare, iar la data de_ recurenta a depus note de ședință.
Reprezentanta intimatului-reclamant arată că nu are cereri de formulat și excepții de invocat.
La întrebarea instanței în sensul de a indica dacă prin demersul introductiv a înțeles să solicite anularea actelor fiscale și din perspectiva neacordării unui drept de deducere, reprezentanta intimatului-reclamant învederează că în faza administrativă a contestat în mod direct și neacordarea dreptului de deducere, așa cum reiese din conținutul acesteia (fila 55 paragraf ultim din dosarul de fond), dat fiind faptul că instituția TVA este una complexă, care conferă nu doar obligații ci și drepturi.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 6160 din data de_, pronunțată de Tribunalul Cluj și menținerea în totalitate a hotărârii instanței de fond. În susținerea apărărilor reclamantul a depus la dosar un set de înscrisuri în dovedirea aspectelor susținute în cuprinsul întâmpinării, potrivit cărora edificarea locuinței s-a realizat în folosul personal, iar nu în scop de închiriere sau alte afaceri imobiliare. Totodată documentele depuse relevă faptul că profesia reclamantului este cea de arhitect, care presupune timp și dăruire, iar în viața acestuia nu mai era loc de o altă activitate profesională, cu caracter de continuitate, care să atragă incidența dispozițiilor legale invocate de către organul fiscal. Normele juridice evocate de pârâtă nu respectă principiul securității juridice, nefiind suficient de clare la data la care au avut loc activitățile de edificare a acelor imobile, ceea de denotă că atât reclamantul cât și celelalte persoane nu puteau să prevadă astfel de consecințe. De altfel reclamantul a invocat și o situație specială
de scutire de la plata TVA față de modul cum era reglementată în perioada respectivă, iar cu privire la acest aspect organul fiscal nu a formulat nicio apărare și nici prima instanță nu s-a pronunțat.
Pentru aceste considerente solicită respingerea recursului, fără obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 6.160 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. I., în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. A J. C. și, în consecință, s-a anulat Decizia nr. 708/_ privind soluționarea contestației reclamantului și Decizia de impunere nr. 32716/_ privind taxa pe valoare adăugată și alte obligații fiscale stabilite de inspecția fiscală și raportul de inspecție fiscală cu același număr, iar pârâta a fost obligată la plata în favoarea reclamantului a sumei de 3.386,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că pe baza raportului de inspecție fiscală, pârâta D.G.F.P. C. a emis Decizia de impunere nr. 32716/_ privind taxa pe valoare adăugată și alte obligații fiscale stabilite de inspecția fiscală, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului A. I. obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 112.066 lei, dobânzi/majorări de întârziere de 138.978 lei și penalități de întârziere de 16.811 lei. Pentru aceasta, s-a reținut că reclamantul a desfășurat operațiuni economice în perioada martie 2007 - decembrie 2011 fără a solicita înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată la data depășirii plafonului de scutire.
Cu respectarea art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, reclamantul a formulat contestație împotriva acestui act administrativ fiscal, respinsă prin Decizia nr. 708/_ a Direcției Generale a F. P. a județului C., iar acum atacă în contencios administrativ decizia de soluționare a contestației.
După cum reiese din înscrisurile de la dosar, avizul de inspecție fiscală nr. 32716/_ comunicat petentului la data de_ indica perioada supusă inspecției fiscale de_ -_ . Pârâta a emis apoi avizul de inspecție fiscală nr. 32716/_, transmis contribuabilului prin poștă cu confirmare de primire la data de_, prin care s-a extins perioada verificată și pentru anii 2007- 2008.
Pe fondul constatărilor, art. 127 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, forma în vigoare la data desfășurării activității impuse fiscal de către pârâtă, definește persoanele impozabile și activitatea economică.
Reclamantul susține în primul rând că nu are calitatea de persoană impozabilă în sensul art. 127 din Codul fiscal deoarece nu este producător, comerciant, prestator de servicii, iar tranzacțiile efectuate neavând natura unor activități extractive, agricole ori specifice profesiilor libere și profesiilor asimilate acestora. Tribunalul a validat această susținere, necombătută, de altfel, nici de organul fiscal.
Cu toate acestea, ceea ce trebuie determinat este dacă tranzacțiile imobiliare pe care le-a desfășurat reclamantul nu constituie activitate economică de exploatare a bunurilor în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, în sensul art. 127 alin. 2 teza finală.
Această teză este identică cu art. 4 par. 2 din Directiva a 6-a privind armonizarea legislației statelor membre în privința TVA (text preluat în prezent de Directiva nr.2006/112/CE privind sistemul comun de TVA).
Conform unei jurisprudențe constante a CEJ, noțiunea de exploatare, potrivit principiului neutralității sistemului comun al taxei pe valoarea adăugată, acoperă toate operațiunile fără a se lua în considerare forma lor juridică. Cu toate acestea, dacă bunul prin natura sa este susceptibil de a fi utilizat atât în scopuri economice, cât și private, ansamblul condițiilor exploatării sale se impune a fi analizat pentru a se determina dacă el este utilizat în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.
Prin prisma acestor clarificări jurisprudențiale, urmează că organul fiscal trebuia să cerceteze dacă reclamantul a luat măsuri active de comercializare a imobilelor prin mobilizarea unor mijloace similare celor utilizate de un producător, de un comerciant sau un prestator de servicii în sensul reglementărilor din Directiva TVA.
Din actele administrative fiscale emise reiese, însă, că în analiza situației fiscale a reclamantului s-a avut în vedere doar numărul tranzacțiilor imobiliare, care denotă - în opinia inspecției fiscale - continuitatea operațiunilor economice derulate de reclamant.
Or, acest criteriu nu este recunoscut de Curtea Europeană de Justiție ca fiind de natură să încadreze operațiunile în cele cu caracter de continuitate.
De asemenea, prin cererea introductivă de instanță reclamantul a prezentat care au fost resorturile subiective ale tranzacțiilor derulate, intenția inițială a lui și a celorlalți coproprietari și elementele obiective care i-au determinat să înstrăineze succesiv imobilele.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că prezenta cerere este întemeiată și, în temeiul art. 218 din Codul de procedură fiscală raportat la art.
18 din Legea nr. 554/2004, a fost admisă și a dispus anularea deciziilor contestate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs D. G. A F. P. A J.
C.
prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea în totul a sentinței atacate, cu consecința respingerii acțiunii reclamantului si exonerarea pârâtei de la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea recursului, întemeiat pe disp. 304 pct. 9 C.pr. civ., recurenta a arătat că soluția instanței de fond este vădit nelegala si netemeinica si în contradicție totală cu practica înaltei Curți de C. si Justiție si cu cea mai mare parte a practicii judiciare a instanțelor.
În ceea ce privește trimiterea pe care o face instanța de fond la practica Curții Europene de Justiție recurenta consideră că, în primul rând, se face referire la hotărâri vechi ale Curții, respectiv, din anii 1990 si 2004 perioada în care dispozițiile Codului fiscal privind problematica specifica spetei nici măcar nu existau, iar în al doilea rând, cele două spețe al C.E. nu se pliază prezentei cauze.
Pe de alta parte, recurenta arată că în mod greșit a reținut instanța de fond ca organul de inspecție fiscala, ar fi avut în vedere doar numărul tranzacțiilor imobiliare, care ar denota continuitatea operațiunilor economice derulate de reclamant. Susținerea pârâtei se bazează pe împrejurarea ca, din analiza obiectiva a Raportului de inspecție fiscala, rezulta indubitabil ca reclamantul si asociații Cozac Valeriu D. si Cozac D. C. desfășurau activități economice specifice unei întreprinderi, iar caracterul de continuitate a activității reclamantului si asociaților săi rezultă din scopul asocierii care a fost acela de a construi imobile pe care să le tranzactioneze (in perioada_ -_, aceștia au efectuat 7 tranzacții imobiliare). Având în vedere tranzacțiile efectuate în perioada menționata mai sus, s-a reținut ca activitatea desfășurata de către contribuabil reprezintă operațiune impozabila din punct de vedere al taxei pe
valoare adăugata, în conformitate cu prevederile art. 126, alin. (1) din Legea nr. 571/_ privind Codul Fiscal, cu modificările si completările ulterioare, coroborate cu prevederile pct. 2, alin. (1), si (2) din Titlul VI "Taxa pe valoarea adăugata" ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/_ .
Prin urmare, având în vedere operațiunile economice efectuate de către contribuabil precum si derularea lor în timp, s-a constatat că reclamantul avea obligația să solicite organului fiscal înregistrarea ca plătitor de TVA începând cu data de_, obligație pe care nu a dus-o la îndeplinire, încălcând prevederile art. 153, alin. (1) din Legea nr. 571/_ privind Codul Fiscal, motiv pentru care organul de inspecție fiscala a procedat la stabilirea în sarcina acestuia a obligațiilor fiscale care fac obiectul prezentei contestații, obligații aferente operațiunilor economice efectuate în perioada_ -_ .
Referitor la suma de 112.066 lei reprezentând debit suplimentar la sursa taxa pe valoarea adăugata, recurenta a arătat că din conținutul raportului de inspecție fiscala încheiat la data de_, se retine ca în perioada supusa inspecției fiscale, d-l A. loan, a desfășurat în perioada verificata, activități economice cu caracter de continuitate, precum si activități independente (servicii de proiectare), devenind astfel persoana impozabila în scop de TVA începând cu data de_ . Potrivit actului fiscal menționat, rezulta ca tranzacțiile imobiliare efectuate de către contribuabil împreuna cu soția sa, d-na A. M. si asociații (Cozac Valeriu D. si Cozac D. C. ) în perioada ianuarie-decembrie 2007, sunt în suma totala de 2.567.215 lei, din care partea care ii revine petentului sunt în suma de 641.804 lei (impozabile TVA= 577.398 lei).
De asemenea, se constata ca în perioada supusa inspecției fiscale (_ -_ ), petentul a desfășurat si activități independente (servicii de proiectare) pentru care a realizat venituri în suma de 13.015 lei, din care veniturile supuse taxei pe valoarea adăugata sunt în suma de 11.765 lei, astfel incat baza impozabila pentru stabilirea obligațiilor fiscale la sursa TVA este în suma de
589.163 lei.
Având în vedere operațiunile economice de natura tranzacțiilor imobiliare efectuate de d-l A. loan cu domiciliul fiscal în mun. C. -N., s-a constatat ca activitatea desfășurata de către contribuabil în perioada supusa verificării prin tranzacționarea de apartamente noi prin acte autentificate de către notar public, reprezintă operațiuni impozabile din punct de vedere al TVA în conformitate cu prevederile art. 126, alin. (1), cu referire și la 127 alin. 1 și 2 din Legea nr. 571/_ privind Codul Fiscal, cu modificările si completările ulterioare. Prin urmare, din coroborarea acestor dispoziții legale se retine ca d-l A. loan reprezintă persoana impozabila în sensul titlului VI privind taxa pe valoarea adăugata din Codul fiscal, în condițiile în care acesta desfășoară activități economice de natura celor prevăzute la art. 127, alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.
Pe cale de consecința, reclamantul, prin operațiunile pe care le-a desfășurat în aceasta perioada, a avut calitatea de persoana impozabila, cu toate drepturile si obligațiile care decurg din aceasta calitate, având ca prima obligație declararea începerii activității sale ca persoana impozabila.
In sensul constatărilor prezentate mai sus, sunt incidente dispozițiile art.
153 alin. (1), lit. b) cu referire la art. 153 alin. 1 și 6 din Legea nr. 571/_ privind Codul Fiscal, referitoare la înregistrarea persoanelor impozabile în scopuri de taxa pe valoarea adăugată.
Apoi, întrucât din conținutul documentelor existente la dosarul cauzei rezulta ca la data de_ a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 113/_ pentru înstrăinarea a doua apartamente în suma totala de 257.625 lei, organele de inspecție fiscala au constatat ca în luna ianuarie 2007
reclamantul, împreuna cu asociații au depășit plafonul de scutire de TVA în valoare de 35.000 euro (119.000 lei) prevăzut de dispozițiile art. 152, alin. (1) din Legea nr. 571/_, privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, acesta având obligația ca în conformitate cu prevederile art. 153, alin. (1), lit. b) din același act normativ, sa solicite înregistrarea ca plătitor de taxa pe valoarea adăugata.
Prin urmare, potrivit prevederilor legale citate mai sus si având în vedere faptul ca reclamantul a depășit plafonul de scutire de taxa pe valoarea adăugata în cursul lunii ianuarie 2007, acesta avea obligația legala de a solicita înregistrarea ca plătitor de taxa pe valoarea adăugata în regim normal (pana la data de 10 februarie 2007) în termen de 10 zile de la data constatării depășirii plafonului, respectiv prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost depășit, situație în care acesta ar fi devenit plătitor de T.V.A. incepand cu data de_, obligație legala care nu a fost dusa la îndeplinire de către contribuabil în termenul legal.
A învederat recurenta că deoarece contribuabilul nu a solicitat înregistrarea ca plătitor de TVA în termenul prevăzut de dispozițiile legale, pentru a deveni plătitor de taxa pe valoarea adăugata începând cu data menționata mai sus, organul de inspecție fiscala este îndreptățit sa procedeze la stabilirea de obligații fiscale aferente operațiunilor economice efectuate după aceasta data, prin aplicarea cotelor de 19% si 24%, asupra valorii tranzacțiilor impozabile efectuate de către petent în perioada martie-decembrie 2007, respectiv asupra veniturilor realizate din activități independente în perioada verificata.
Asa cum rezulta din actul de control fiscal, valoarea operațiunilor efectuate de reclamant în perioada verificata este în suma totala de 654.819 lei, din care valoarea supusa taxei pe valoarea adăugata care revine acestuia este în suma de
589.163 lei, operațiuni aferent cărora organul de inspecție fiscala a procedat la stabilirea în sarcina contribuabilului a unui debit suplimentar de plata la sursa TVA în suma de 112.066 lei.
Stabilirea cuantumului obligației fiscale reținute în sarcina petentului s-a efectuat prin aplicarea cotei standard de 19%, respectiv 24% asupra veniturilor impozabile realizate prin tranzacțiile imobiliare aferente unui număr de 6 contracte de vânzare cumpărare (577.398 lei), respectiv a unor venituri din activități independente (11.765 lei), prin aplicarea prevederilor Ordinului M.F.P. nr. 1873/_ privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 2/2011, publicata în M.O. al României nr. 278/_ .
Referitor ia suma de 155.789 lei, reprezentând majorări (dobânzi) de întârziere (138.978 lei) si penalități de întârziere (16.811 lei) la sursa taxa pe valoarea adăugata, recurenta arată că aceste obligații fiscale suplimentare datorate bugetului de stat au fost stabilite în sarcina contribuabilului pentru debitul de plata aferent veniturilor impozabile realizate în perioada martie 2007 - decembrie 2011. Întrucât, în sarcina contestatorului a fost menținută ca datorata obligația de plata de natura taxei pe valoarea adăugata în suma de 112.066 lei aferenta perioadei martie 2007 - decembrie 2011, se constata ca acesta datorează si suma de 155.789 lei cu titlu de accesorii aferente debitelor datorate, conform principiului de drept "accesorium sequitur principale".
In drept, spetei analizate ii sunt aplicabile prevederile art. 119, alin. (1), art.
120 alin. (1) si (7) ale Cap. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 92/_ republicata, privind Codul de procedura fiscala, cu modificările si completările ulterioare, aplicabile pana la_, respectiv dispozițiile art. 119, art. 120 si art. 120A1 ale aceluiași act normativ, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 39/_ pentru modificarea si completarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, aplicabile începând cu data de _
.
In ceea ce privește cuantumul dobânzilor sau majorărilor de întârziere în suma totala de 138.978 lei, recurenta menționează că acestea au fost stabilite prin aplicarea cotei de 0,1% (pentru perioada_ -_ ), cotei de 0,05% (pentru perioada_ -_ ), respectiv cotei de 0,04% (pentru perioada _
-_ ), asupra debitelor stabilite ca datorate de către contribuabil bugetului de stat la sursa taxa pe valoarea adăugata aferente activității desfășurate în perioada verificata. Referitor la penalitățile de întârziere în suma de 16.811 lei reținute în sarcina petentului, acestea au fost calculate prin aplicarea cotei de 15% asupra debitului datorat la sursa taxa pe valoarea adăugata (112.066 lei), în conformitate cu prevederile art. 119 si art. 120A1 din O.G. nr. 92/_, republicata, privind Codul de procedura fiscala, astfel cum au fost modificate de prevederile O.U.G. nr. 39/_ pentru modificarea si completarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, prevederi legale în vigoare la data încheierii actului administrativ fiscal atacat.
Referitor la invocarea de către reclamant a calculării eronate a unui debit de plata si accesorii aferente cu mult peste nivelul datorat, prin neacordarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugata aferenta operațiunilor taxabile efectuate, recurenta susține că acesta avea obligația de a solicita înregistrarea în scopuri de TVA începând cu data de_ ca urmare a depășirii plafonului de scutire, sau prin opțiune la începerea activității economice, situație în care putea beneficia de dreptul de deducere a taxei aferenta achizițiilor de bunuri si servicii necesare realizării obiectului de activitate. In acest sens sunt incidente prevederilor art. 152, alin. (8) si (9) din Legea nr. 571/_ privind Codul fiscal, referitor la regimul de scutire pentru întreprinderile miciși cele ale art. 153, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 571/_, privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
A mai susținut recurenta că întrucât petentul nu a solicitat înregistrarea ca plătitor de TVA în perioada supusa inspecției fiscale, iar pe cale de consecința neputându-si exercita dreptul de deducere a TVA, stabilirea obligațiilor fiscale în sarcina contribuabilului s-a efectuat avându-se în vedere situația fiscala a acesteia la data finalizării inspecției fiscale. De menționat este faptul ca, în conformitate cu prevederile art. 147A1 alin. (2) din Legea nr. 571/_ 3, privind Codul Fiscal, cu modificările si completările ulterioare, contribuabilul are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugata prin decontul de TVA. Prin urmare, potrivit prevederilor legale citate se retine ca după înregistrarea în scopuri de TVA, contribuabilul are posibilitatea depunerii unui decont prin care poate beneficia de dreptul de deducere a taxei aferente bunurilor achiziționate înainte de înregistrarea ca plătitor de TVA, asa cum este prevăzut la pct. 48, alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/_, cu modificările si completările ulterioare, dat în aplicarea prevederilor art. 147A1, alin. (2) si (3) din Codul fiscal, chiar dacă taxa înscrisă în facturile pentru achiziții era exigibila în perioada supusa inspecției fiscale.
În final, recurenta a precizat că pentru a beneficia de dreptul de deducere al taxei pe valoarea adăugata aferenta achizițiilor efectuate, acestea trebuie sa respecte prevederile art. 145 si art. 146 din Legea nr. 571/_, privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, aplicabile în perioada verificata.
Intimatul reclamant A. I. a depus întâmpinare
în cauză prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată (f.7).
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente
:
Așa cum a arătat și instanța de fond speța dedusă judecății impune a se stabili dacă activitatea desfășurată de către reclamanta, împreună cu soția sa și
cu terții Cozac poate fi supusă regulilor fiscale de taxare specifice comercianților sau nu.
Regimul juridic aplicabil este cel ce rezultă din dispozițiile art. 127 cod
fiscal.
Astfel art. 127 din Codul fiscal prevede:
"(1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară,
de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.
(2) În sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.";
Textul citat este clar și menționează determinarea existenței unor consecințe fiscale pentru anumite tranzacții în situația efectuării lor cu caracter de continuitate, indiferent de subiecții acelor acte juridice.
Cu privire la întinderea aplicării art. 127 al.2 din codul fiscal, pct. 3 din Normele Metodologice de aplicare ale codului fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004, menționau, începând cu_ :
Art. 127 CF- pct.3.:
-1. "In sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, obtinerea de venituri de catre persoanele fizice din vanzarea locuintelor proprietate personala sau a altor bunuri care sunt folosite de catre acestea pentru scopuri personale, nu va fi considerata activitate economica, cu exceptia situatiilor in care se constata ca activitatea respectiva este desfasurata in scopul obtinerii de venituri cu caracter de continuitate in sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal. …";
- "2) În aplicarea prevederilor alin. (1), persoanele fizice nu se consideră că realizează o activitate economică în sfera de aplicare a taxei atunci când obțin venituri din vânzarea locuințelor proprietate personală sau a altor bunuri care au fost folosite de către acestea pentru scopuri personale. În categoria bunurilor utilizate în scopuri personale se includ construcțiile și, după caz, terenul aferent acestora, proprietate personală a persoanelor fizice care au fost utilizate în scop de locuință, inclusiv casele de vacanță, orice alte bunuri utilizate în scop personal de persoana fizică, precum și bunurile de orice natură moștenite legal sau dobândite ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate.
-3) Persoana fizică, care nu a devenit deja persoană impozabilă pentru alte activități, se consideră că realizează o activitate economică din exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, dacă acționează ca atare, de o manieră independentă, și activitatea respectivă este desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal
.";
Astfel, așa cum s-a menționat anterior, din starea de fapt reținută din analiza materialului probator administrat, în principal, în fața instanței de fond, rezultă că reclamanta a realizat un număr de 7 tranzacții cu bunuri imobile, în intervalul_ -_ fără a se putea reține că bunurile vândute au fost folosite în scop personal de către reclamant sau că au fost realizate în scopul satisfacerii nevoilor locative ale reclamantului și familiei acestuia.
În explicitarea dispozițiilor art. 127 al. 2 din codul fiscal, pct. 3 din NM are în vedere și situația vânzărilor de bunuri imobile de către persoanele fizice, și permite identificarea criteriului legal stabilit pentru determinarea nivelului taxabil pentru anumite tranzacții, respectiv că activitatea respectiva este desfasurata în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.
Norma legală incidentă impunea anumite cerințe exoneratoare, ce nu pot fi reținute în speță, prin raportare la natura bunurilor vândute, apartamente, și la frecvența acestor vânzări într-un interval de timp limitat.
Nu se poate reține deci lipsa unei legislații previzibile, organul de control aplicând legislația existentă la data desfășurării tranzacțiilor în cauză și, sub nicio formă, cu caracter retroactiv, nefiind încălcat principiul securității juridice.
În privința eventualelor consecință asupra cauzei a hotărârii CJUE în cauzele reunite Slaby și Kuc (C-180/10 și C-181/10), Curtea constată că în acele cauze s-a arătat că simpla dobândire și simpla vânzare a unui bun imobil, nu constituie prin ea însăși o activitate economică. Însă, mobilizarea unor mijloace similare celor utilizate de către un producător, comerciant sau prestator de servicii, face ca activitatea realizată să devină o activitate economică în scopul realizării de profit pe o bază continuă.
Se reține însă că în intervalul dintre achiziționarea terenurilor și vânzarea apartamentelor construite, reclamantul a luat mai multe măsuri active de pregătire a comercializării acestora, respectiv obținerea certificatelor de urbanism, obținerea avizelor impuse de certificatele de urbanism, obținerea autorizațiilor de construire necesare etc.(f.29-39, 46-52, dosar recurs)
Din această perspectivă, reținând că nu s-a realizat o simplă vânzare a unor apartamente construite în scop personal nu se poate reține incidența hotărârii citate și, deci, încălcarea principiului încrederii legitime.
Mai mult Curtea reține că nici în fața instanței de recurs, deși s-a solicitat suplimentarea probațiunii pentru dovedirea aspectelor susținute de către reclamant, în sensul că a construit în interesul sau și pentru ai asigura fiului un spațiu de locuit împreună cu familia acestuia, nu au fost pe deplin dovedite.
De asemenea, nu s-a dovedit aspectul referitor la aglomerarea zonei în care a construit primul imobil, str. Pădurii, respectiv momentul de la care a cunoscut aspectul invocat, iar în privința motivului pentru care s-a luat decizia vânzării imobilului de pe str. Bacovia, Curtea reține că s-a dovedit doar existența unui litigiu având ca obiect grănițuire (dosarul_ ) finalizat, de altfel prin perimare.
Curtea constată însă că reclamantul a vândut primul apartament din imobilul de pe str. Bacovia în cursul aceluiași an în care a vândut ultimul apartament din imobilul de pe str. Pădurii, martie respectiv noiembrie 2007.
Practic, așa cum a reținut și organul de control fiscal, frecvența vânzărilor de apartamente, practic toate apartamentele construite, în cursul unui singur an de zile conjugată și cu nedovedirea aspectelor susținute în apărare, converg în dovedirea temeiniciei susținerilor organului fiscal de control și de impunere
Nu se poate reține caracterul ocazional al tranzacțiilor și deci incidența dispozițiilor pct. 3 al. 1 din NM de aplicare a codului fiscal.
Cu privire la organizarea activității reclamantului în cadrul unei asocieri împreună cu soția sa și cu terții Cozac, Curtea constată că aceasta rezultă din faptul cumpărării, împreună, a celor două terenuri pe care sau edificat ulterior construcțiile, vânzarea, tot împreună, a apartamentelor, solicitarea, în comun de emitere a autorizațiilor de construire și emiterea acestora pe numele tuturor celor 4 asociați. (f.29-35, 39-52, 55-66, dosar recurs)
Din toate aceste considerente, din perspectiv a art. 304 pct.9 și art 312 al. 3 și al.5 c.pr.civ, sub aspect procedural, și în baza normelor de drept substanțial mențioante anterior, se va admite recursul declarat de pârâta D. G. A F.
P. C. împotriva sentinței civile nr. 6.160 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., ce va fi casată și, rejudecând, se va respinge acțiunea reclamantului în ceea ce privește obligațiile de plată a TVA și a accesoriilor aferente.
Referitor la dreptul de deducere TVA, Curtea reține că reclamantul a criticat actele fiscale și din perspectiva neacordării acestuia.
În decizia de impunere contestată, organul fiscal își justifică poziția de respingere motivat de împrejurarea că reclamantul nu a îndeplinit condițiile prev. de art. 1471alin. 1 din Codul fiscal.
Instanța de fond a analizat cererea de chemare în judecată doar din perspectiva inexistenței obligației de plată a T.V.A., astfel încât nu a mai fost necesar să fie analizate, în mod distinct, aspectele referitoare la dreptul de deducere T.V.A.
Față de soluția pronunțată în recurs, de respingere a cererii de chemare în judecată în ceea ce privește obligația de plată a T.V.A., și deci menținerea obligației de plată a taxei se impune a se analiza corelativ și dreptul la deducerea TVA ce ar trebui recunoscut reclamantului.
Referitor la dreptul de deducere TVA se rețin următoarele:
Potrivit art. 16 (Egalitatea in drepturi) din Constitutia Romaniei, republicata, "cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.";
Pornind de la prevederile constitutionale mentionate, codul fiscal impune un tratament egal tuturor contribuabililor în ceea ce priveste corectitudinea stabilirii obligatiilor fiscale față de stat, termenele de depunere a declarațiilor fiscale si de plata a impozitelor, taxelor si contributiilor sociale datorate statului, drepturilor și obligațiilor de natură fiscală, etc.
Principiul tratamentului fiscal egal impune ca acelor contribuabili ce se află în situații fiscale identice să le fie aplicat același tratament fiscal.
Curtea reține, în acest contex, că lipsa declarației de plătitor de TVA, generată de faptul depășirii plafonului de scutire, nu a fost sancționată de către legiuitor cu nerecunoașterea dreptului de deducere, ci are doar o consecință pecuniară, respectiv plata accesorilor.
Situația unui tratament fiscal egal este exclusă atunci când doar celui care a depus declarația de plătitor de TVA i s-ar recunoaște dreptul de deducere, față de cel ce nu a formulat o astfel de declarație. În mod cert cele două persoane (declarantul și nedeclarantul) se află, sub aspect fiscal, într-o situație identică astfel încât și tratamentul fiscal, consecința legală, trebuie să fie identică pentru amândoi.
Diferența se va evidenția doar în ceea ce privește un eventual regim sancționator, aplicabil în temeiul legii, doar celui ce a nesocotit obligația legală de declarare.
Sunt reținute, cu titlu exemplificativ, cele menționate în jurisprudența CJUE, respectiv hotararea din 27 septembrie 2007, Collée, C-146/05, hotararea din 1 aprilie 2004, Bockemühl,C-90/02, hotărârea din 29 aprilie 2004, Faxworld, C-137/02, hotărârea din 21 February 2006 în cauza HALIFAX și alții, C-255/02.
Față de toate aceste considerente apreciază Curtea că se impune recunoașterea dreptului de deducere în favoarea reclamantului.
Se reține și aspectul că atât în fața organului fiscal (f.20, verso, dosar fond) cât și ulterior prin cererea de chemare în judecată (f.10, verso, dosar fond) reclamantul a solicitat recunoașterea acestui drept, cerere apreciată ca fiind neîntemeiată de către organul fiscal.
În condițiile art. 312 al.5 c.pr.civ, întrucât dreptul de deducere nu a fost analizat pe fond, sub aspectul cuantumului sumei ce ar putea fi dedusă, se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare în ceea ce privește dreptul de deducere TVA.
În rejudecare se vor administra probele necesare, inclusiv proba cu expertiza, pentru a se stabili întinderea dreptului de deducere, în raport de documentele justificative ce vor fi prezentate de către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 6.160 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o casează și rejudecând respinge acțiunea reclamantului în ceea ce privește obligațiile de plată a TVA și a accesoriilor aferente.
Dispune trimiterea cauzei spre rejudecare în ceea ce privește dreptul de deducere TVA.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, D. M. | JUDECĂTOR, F. T. | JUDECĂTOR, M. H. |
GREFIER, D. C. |
Red.M.D./_ .
Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: A.G.C.
