Decizia civilă nr. 2584/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2584/2013
Ședința publică din data de 27 Februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de reclamantul P. G. P. și pârâtei D. G. A F. P. A J. C., împotriva sentinței civile nr. 8943 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. 8943 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., având ca obiect - contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă recurentul- reclamant prin avocat Husar Codruța, lipsind recurenta-pârâtă.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de pârâta D. G. a F. P. a J. C. este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, iar recursul formulat de reclamant este legal timbrat, cu taxa judiciară de timbru de 4 lei, conform dovezii aflată la fila 4 din dosar și timbru judiciar de 0,3 lei.
Prin serviciul registratură, la data de_ recurenta-pârâtă a depus la dosarul cauzei întâmpinare.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004, art. 218 din OG 92/2003, și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Instanța comunică reprezentantei recurentului-reclamant un exemplar al întâmpinării depusă de partea adversă și nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta recurentului-reclamant solicită admiterea recursului, în principal modificarea în întregime a sentinței atacate, ca fiind nelegală și netemeinică, în sensul admiterii petitului principal, iar în subsidiar admiterea în parte a acțiunii introductive raportat la admiterea petitului referitor la aplicabilitatea art. 11 din OG 30/2011.
În privința petitului principal se apreciază că sentința pronunțată este nelegală și netemeinică, instanța de fond a reținut că reclamantul a înțeles să invoce în fața organului fiscal motive de fapt și de drept diferite de cele invocate în fața instanței. Această motivare a hotărârii este nelegală și netemeinică, prin raportare la prevederile art. 206 al. 2 C. pr. fiscală, conform căruia obiectul contestației îl constituie doar sumele și măsurile stabilite de organul fiscal și înscrise în actul administrativ fiscal atacat. Prin raportare la aceste prevederi se apreciază că obiectul celor două căi de atac este același.
Mai mult, a accepta contrariul înseamnă a încălca dreptul reclamantului la accesul liber la justiție.
Având în vedere că Titlul IX din Cod pr. fiscală nu reglementează condițiile de admisibilitate a acțiunii în contencios fiscal, condiții care sunt stabilite exclusiv prin legea contenciosului administrativ, consideră că aspectele reținute de instanța de fond, care a reținut că potrivit dispozițiilor art. 218 al. 2 Cod pr. fiscală deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța de contencios administrativ competentă ca motivare a sentinței atacate, fără să țină seama că obiectul acțiunii de anulare a unui act administrativ este determinat de legea contenciosului administrativ, este nelegală și netemeinică.
Astfel se susține că această procedură reprezintă procedura administrativă prealabilă și nu o procedură administrativ jurisdicțională, sens în care organul fiscal sesizat trebuia să analizeze speța supusă discuției, din toate punctele de vedere.
Raportat la petitul subsidiar de modificare a sentinței pronunțată de Tribunalul Cluj și la apărările invocate de către organul fiscal prin întâmpinare, solicită a se observa că acestea nu au fost invocate prin contestația înregistrată inițial, la momentul înregistrării contestației nu era în vigoare OG 30/2011. ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ, a fost suspus spre analiză organului competent prin cererea înregistrată la data de_, aspect ce rezultă mai ales din răspunsul emis de către de Agenția Națională de Administrare Fiscală prin D. G. a F. P. a J. C., care a verificat stingerea obligației TVA stabilită suplimentar de plată și a confirmat faptul că reclamantul nu înregistra debite restante la acea dată. În acest context, reținerile primei instanțe, care a aplicat doar prevederile art. 11 al. 1 și 3, fără a fi aplicat și al. 4 sunt netemeinice și se impun a fi modificate.
Față de aceste considerente solicită admiterea recursului și acordarea cheltuielilor de judecată.
Cu privire la recursul declarat de către pârâta D. G. a F. P. a J. C. solicită a fi respins ca neîntemeiat, cu consecința menținerii în parte a sentinței atacate în ceea ce privește admiterea petitului subsidiar vizand aplicabilitatea art. 11 din OG 30/2011. Se poate constata o rea credință a organului fiscal care invocă prevederile art. 1 al. 2 din Ordinul 2604/2011 citându-le fracționat, evitând să precizeze că în realitate articolul menționat prevedea faptul că facilitățile fiscale prevăzute de art. 2 se acordă de către următoarele structuri, respectiv de Agenția Națională de Administrare Fiscală prin organele fiscale competente subordonate; ori organele fiscale subordonate sunt direcțiile generale județene, respectiv D. G. a F. P. a J.
C., organ căruia reclamantul s-a adresat cu o cerere și care a emis un răspuns.
Prin recursul formulat D. G. a F. P. a J. C. încearcă să invoce o imunitate de executare silită cu privire la care instanțele de judecată s-au pronunțat, stabilit cu titlu de practică unitară faptul că executarea unei sentințe judecătorești de către instituțiile statului trebuie să se facă din oficiu.
Curtea, raportat la concluziile părților prezente și actele dosarului, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.8943 pronunțată la_ în dosar nr._ al Tribunalului C. a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul P.
G. PFA în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. C. respinse capetele de cerere având ca obiect anulare decizie nr.500/_, decizie de impunere 252/1 din_, și decizia de impunere nr.252/3 din_ ; obligată pârâta să facă aplicarea prevederilor art.XI alin.1 lit.a și alin.3 din OG
nr.30/2011 în ce privește penalitățile stabilite în sarcina reclamantei prin decizia nr.252/3 din_ astfel cum a fost modificată prin decizia nr.55968 din_ și respectiv decizia de corecție nr.777120205 din_, obligată pârâta să plătească reclamantului cheltuieli parțiale de judecată în cuantum de 539,6 lei.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că potrivit prevederilor art.213 alin.1 C.pr.fiscală fiscala in solutionarea contestatiei organul competent va verifica motivele de fapt si de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal contestat. Analiza contestatiei se va face in raport de sustinerile partilor, de dispozitiile legale invocate de acestea si de documentele existente la dosarul cauzei. Solutionarea contestatiei se face in limitele sesizarii.
Procedura instituita in ceea ce priveste contestarea actelor organelor de control, ca parte obligatorie a demersului judiciar pentru asigurarea accesului deplin si integral la o instanta implica asigurarea unui acces efectiv al partii la toate structurile care fac parte din cele investite de legiuitor cu solutionarea acestor cereri, astfel ca in fata acestor organe pretentiile partilor si apararile acestora trebuie efectiv ascultate.
Din analiza contestatiei administrative formulate de reclamant rezulta ca acesta a inteles sa invoce in fata organului fiscal motive de fapt si de drept cu totul distincte de cele invocate in fata instantei. Astfel fiind, organul administrativ fiscal competent nu a fost in masura sa se pronunte prin decizia de solutionare a contestatiei, asupra aspectelor invocate de reclamant direct in fata instantei. Or, potrivit prevederilor art 218 alin 2 din Codul de procedura fiscala " Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă.";
Sub aspectul incidenței prevederilor art.XI alin.1 lit.a și alin.3 din OG nr.30/2011 reține instanța că norma presupune ca obligațiile principale si dobanzile aferente acestora sa fie stinse prin plata voluntara sau compensare. Conform art. 24 din Codul de procedura fiscala, creantele fiscale se sting prin incasare, compensare, executare silita, scutire, anulare, prescriptie si prin alte modalitati prevazute de lege.
Or, astfel cum rezulta din cuprinsul inscrisurilor depuse la filele 35 si 36 din dosarul cauzei reclamantul a efectuat plata sumei de 20.000 lei la data de_ si suma de 50.796 lei la data de_, stingand astfel, prin plata, debitul principal stabilit de parata prin Decizia de corectie nr 777120295 din 5 iulie 2011.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs D. G. a F. P. C. solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii.
În susținere se arată că soluția este nelegală în ce privește petitul vizând obligarea la aplicarea dispozițiilor OG nr.30/2011 deoarece pe de o parte acțiunea în contencios are ca obiect decizia de soluționare a contestației și nu pot fi puse în discuție alte aspecte decât cele ce au fost invocate în procedura administrativă prealabilă iar pe de altă parte art.XI are în vedere acordarea în anumite condiții a unor facilități în ce privește sumele stabilite deja de pârâtă și aplicarea acestora este de competența organului fiscal în a cărei rază se află contribuabilul.
Prin recursul declarat reclamantul P. G. PFA a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii în întregime iar în subsidiar modificarea în parte raportat la admiterea în parte a petitului subsidiar în sensul scutirii de plata penalităților de întârziere cât și a 50% din majorările de întârziere prin raportare la prevederile art.XI din OG nr.30/2011, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea celor solicitate se arată că reținerile instanței cu privire la motivele distincte este eronată obiectul celor două cereri fiind același. Mai mult
situației îi sunt aplicabile prevederile art.206 alin.1 C.pr.fiscală conform căruia obiectul contestației îl constituie numai sumele și măsurile stabilite și înscrise de organul fiscal în actul administrativ fiscal atacat.
Or, pentru a analiza o posibilă cale de atac omisso medio trebuie se facă raportarea strict la obiectul acestor cereri. În speță obiectul contestației corespunde cu cel al cererii în anulare, maxim ar putea fi vorba de o restrângere a acestora prin raportare la ceea ce este și poate constitui conform legii obiectul contestației. În sensul că raportat la achitarea valorii taxei pe valoare adăugată stabilită suplimentar nu s-a solicitat anularea deciziei de impunere nr.252/2. Restul argumentelor sunt doar parte integrantă a motivării acțiunii. A susține respingerea cererii pe o astfel de obligativitate a contribuabilului în a invoca aceleași argumente atât în fața organului financiar cât și în fața organelor jurisdicționale se arată a constituie o aplicare eronată a legii, o restrângere a accesului la justiție. În fapt contestația reglementată de codul fiscal reprezintă o plângere prealabilă și are drept scop acordarea dreptului autorității emitente de a-și revoca actul ilegal. Actul contestat trebuie analizat de departamentul de control al autorității emitente sub toate aspectele sale. A impune contribuabilului epuizarea întregii argumentații în faza administrativă ar fi o măsură excesivă și pune în discuție dreptul de acces la justiție. Or, accesul la justiție trebuie să fie unul efectiv în conformitate cu prevederile Convenției și Constituției. Mai mult se arată inclusiv în ipoteza în care administrația financiară nu ar fi dat nici un fel de răspuns contestației formulate de către reclamant, acțiunea în contencios administrativ tot ar fi fost admisibilă, contenciosul fiscal roman fiind un contencios de plină jurisdicție care permite instanței judecătorești să analizeze fondul cauzei chiar și atunci când organul administrativ nu a soluționat în termenul legal contestația administrativă.
Or, atunci când autoritatea publică a emis deja un act administrativ considerat vătămător pentru reclamant, instanța este obligată să verifice în totalitate legalitatea acelui act dedus judecății, și în funcție de constatările sale, să-l anuleze total sau parțial sau să-l mențină.
Aceasta cu atât mai mult cu cât procedura de soluționare a contestațiilor în materie fiscală este o procedură administrativă, care presupune parcurgerea ei ca o procedură prealabilă astfel cum rezultă în mod expres din dispozițiile art.205 C.pr.fiscală și din doctrina juridică în materie, și nu o procedură administrativ- jurisdicțională, ale cărei trăsături s-ar fi apropiat mai mult de judecata în primă instanță.
Întreaga doctrină în materie este consecvența în a aprecia "controlul pe care îl exercită instanțele judecătorești asupra activității autorităților administrative, în baza Legii contenciosului administrativ, este un control de plină jurisdicție. În aceste condiții instanțele judecătorești pot să adopte orice măsură, având drept scop restabilirea legalității încălcate"; și "instanța judecătorească are o competență deosebit de largă în controlul legalității actelor administrative";.
Cât privește obligarea la acordarea facilităților instituită e norme se arată că hotărârea primei instanțe este netemeinică deoarece aplicarea prevederilor art.XI alin.1-3 și alin.4 vizează atât penalitățile dar și 50% din valoarea majorărilor de întârziere. Autoritatea a comunicat și confirmat prin răspuns că nu are obligații fiscale principale restante până la_ și dacă s-ar fi pus în vedere ar fi fost dispus să achite această valoare reprezentând 50% din cuantumul majorărilor pentru a beneficia de aplicarea completă a normei menționate.
Analizând recursurile declarate Curtea reține că doar recursul Direcției Generale a F. P. este întemeiat în parte.
Astfel se reține că în urma verificărilor efectuate constatând că a fost depășit plafonul de scutire TVA la_, nu a fost solicitată înregistrarea ca plătitor în termen și nu s-a procedat la înregistrarea unor sume încasate organul fiscal a stabilit în sarcina PFA P. G. obligația suplimentară în sumă de
141.433 lei reprezentând TVA, impozit pe venit, majorări s.a.
Cele stabilite au fost contestate reclamantul recurent susținând că au fost încălcate prevederile art.98 alin.3 din OG nr.92/2003 prin efectuarea controlului pe toată perioada de prescripție chiar mai lungă, a neidentificării vreuneia din situațiile prevăzute la alin.3 lit.a-c.
Pe fond s-a susținut că nu se contestă starea de fapt însă criticile vizează neacordarea dreptului de deducere și faptul că, calculul accesoriilor este greșit deoarece nu s-a scăzut valoarea TVA stabilită în sarcina sa prin decizia de impunere pentru fiecare an în parte.
Ulterior în condițiile respingerii contestației reclamantul s-a adresat instanței susținând că actul fiscal este nelegal deoarece în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală (forma în vigoare până la_ ) nu se putea percepe atât majorări cât și penalități pentru_ până la_ perceperea penalităților este lipsită de temei legal. Decizia de impunere a mai susținut reclamantul încalcă prevederile imperative prevăzute de art.85-88, art.43 C.pr.fiscală prin lipsa bazei de calcul, perioada. Tot astfel s-a susținut că decizia este nelegală și din perspectiva scutirii instituite de OUG nr.20/2011 în condițiile în care a achitat contravaloarea debitului la_ depunând la organele fiscale actele doveditoare.
Plecând de la cele susținute instanța a reținut în esență că nu se contestă decizia de soluționare a contestației din perspectiva celor susținute prin contestație iar analiza trebuie făcută în limitele sesizării.
Recurentul reclamant arată că reținerile instanței sunt greșite deoarece obiectul este același iar epuizarea argumentației în faza administrativă ar însemna o restrângere, o discriminare și a pune în discuție accesul la justiție și acesta în condițiile în care o atare procedură este asemenea plângerii prealabile, scopul fiind asigurarea posibilității autorității de a revoca măsura.
Susținerile nu pot fi reținute. Astfel potrivit OG nr.92/2003, art.213 în soluționarea contestației organul competent va verifica motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza contestației se face în raport de susținerile părților, de dispozițiile legale invocate de acestea și de documentele existente la dosarul cauzei. Soluționarea contestației se face în limitele sesizării.
Potrivit art.216 din același act normativ "prin decizie contestația va putea fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă";.
În cazul admiterii contestației se decide, după caz, anularea totală sau parțială a actului atacat. Prin decizie se poate desființa total sau parțial actul administrativ atacat, situație în care urmează să se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluționare.
Conform aceluiași act normativ art.218 deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.
Din normele enunțate reiese că analiza actelor fiscale se face în raport de actele existente, de susținerile, de motive și de dispozițiile legale invocate prin contestație iar o atare analiză trebuie avută în vedere și la verificarea legalității deciziei date în soluționarea contestației.
Cu alte cuvinte analiza conform normelor enunțate făcută de instanță trebuie să aibă în vedere motivele de fapt și drept susținute și formulate prin contestație și avute în vedere prin soluția dată în soluționarea contestației . Alte motive decât cele susținute prin contestație nu pot constitui motive de nelegalitate a deciziei date în soluționarea contestației de vreme ce acestea nu au fost avute în vedere la analiza făcută de către organul de soluționare.
Așa cum se observă din expunerea rezumativă de mai sus obiectul contestației l-a constituit anularea actelor fiscale considerate nelegale însă argumentele/motivele din contestație sunt altele decât cele din cererea adresată instanței . Ori raportat la norme, de vreme ce nu se contestă cele reținute prin decizie cu privire la argumentele aduse prin contestație ci se relevă alte argumente ce nu au făcut obiectul verificării și analizei organului de soluționare a contestației reținerile primei instanțe nu pot fi considerate greșite.
Cât privește însă reținerile primei instanțe cu privire la facilități trebuie făcute câteva precizări.
Potrivit OG nr.30/2001 art.XI "Pentru obligațiile fiscale restante la 31 august 2011, penalitățile de întârziere se anulează sau se reduc, astfel:
penalitățile de întârziere se anulează dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 31 decembrie 2011;
penalitățile de întârziere se reduc cu 50% dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 30 iunie 2012.
Pentru dobânzile datorate până la data stingerii și stabilite prin decizii comunicate după această dată, condiția se consideră îndeplinită dacă dobânzile se sting până la termenul de plată prevăzut la art. 111 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În cazul prevăzut la alin. (1), se desființează, total sau parțial, chiar dacă împotriva acestora s-au exercitat ori nu căi de atac, actele administrative fiscale sau titlurile executorii prin care s-au stabilit creanțe fiscale accesorii aferente creanțelor fiscale principale, stinse potrivit alin. (1).
Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător și pentru o cotă de 50% din majorările de întârziere, reprezentând componenta de penalitate a acestora, aferente obligațiilor fiscale stinse prin plată sau compensare";.
Ordinul nr.2604/2011 emis în aplicarea prevederilor OG nr.30/2011 prin art.1 alin.2 prevede că facilitățile fiscale prevăzute la art. 2 se acordă de către următoarele structuri, denumite în continuare organe competente:
Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin organele fiscale competente subordonate, pentru obligațiile fiscale administrate de aceasta, cu excepția celor prevăzute la lit. b) și c);
Autoritatea Națională a Vămilor, prin organele sale subordonate, pentru obligațiile fiscale administrate de aceasta;
direcțiile de specialitate din Ministerul Finanțelor Publice, pentru obligațiile stabilite de acestea și transmise spre recuperare Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Obligațiile fiscale de a căror plată depinde acordarea facilității sunt cele administrate/stabilite de fiecare dintre organele prevăzute la alin. (2).
Totodată OG nr.92/2003 prin art.33 prevede că pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului București, stabilit prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al
contribuabilului sau al plătitorului de venit, în cazul impozitelor și contribuțiilor realizate prin stopaj la sursă, în condițiile legii.
Reiese din normele arătate că acordarea facilităților în contextul verificărilor - stingere prin plata sau compensare datorii fiscale - se face de către organul fiscal în a cărei administrare se află contribuabilul respectiv administrația finanțelor publice.
În speță nu există identitate cu privire la autoritatea în măsura să acorde facilitatea (Administrația F. P. ) și cel chemat în judecată (direcția) pentru a se verifica astfel dacă refuzul neacordării facilităților este sau nu justificat.
Câtă vreme direcția nu este abilitată a acorda facilitatea susținerile pârâtei vizând greșita reținere de către instanță a obligației se vădesc întemeiate și vor fi admise.
În acest context, cât privește susținerile reclamantului privind facilitatea se reține că acestea se vădesc nefondate raportat la abilitatea conferită de lege și în condițiile în care nu organul îndrituit la acesta a fost chemat în judecată.
Așadar față de cele arătate în baza art.312 C.pr.civ. Curtea va respinge recursul reclamantului și va admite recursul pârâtei, modificând în parte hotărârea conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 8943 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o modifică în parte în sensul că înlătură obligarea pârâtei la aplicarea art. XI alin. 1 lit. a și alin. 3 din OG 30/2011.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Respinge recursul declarat de reclamantul P. G. PFA. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
D. | M. | F. | T. | M. | H. |
GREFIER
D. C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./_
