Decizia civilă nr. 1047/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1047/2013
Ședința publică din data de 30 Ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: F. T. JUDECĂTOR: M. H. JUDECĂTOR: D. M.
G.: D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamanta I. V. împotriva sentinței civile nr. 2863 din data de_ pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. M.
, având ca obiect - contestație act administrativ fiscal.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimata-pârâtă C. DE A.
DE S. M. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare, iar la aceeași dată recurenta-reclamantă a depus concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2863 pronunțată la data de_ în dosar_ al T. ui M. a fost respinsă contestația formulată contestatoarea I. V. în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. M. .
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că reclamanta realizează venituri din activități independente.La_, C. de A. de S. M. a emis desfășurătorul de calcul dobânzi și penalități aferente contribuabililor, datorate pentru perioada_ -_ .
Atât OUG nr. 150/2002 cât și Legea nr. 95/2006 fac trimitere, în cea ce privește consecințele neachitării în termen a contribuțiilor datorate fondului de asigurări de sănătate, la dispozițiile Codului de procedură fiscală.
Potrivit art. 119 Cod procedură fiscală, în forma sa în vigoare începând cu data de 1 iulie 2010, pentru neachitarea la termenul de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.
Atât în formula sa actuală, cât și în variantele anterioare ultimelor modificări, OG nr. 92/2003, atunci când face referire la dobânzi, penalități sau majorări de întârziere nu condiționează nașterea obligației de plată a debitorului, în ceea ce privește aceste accesorii ale debitului principal, de obligația autorității fiscale de a încunoștiința contribuabilul cu privire la obligația sa de plată a creanței.
Obligația de plată a contribuției contestatorului la Fondul Național Unic de
Sociale de S. era stabilită în mod neechivoc atât în dispozițiile OUG nr. 150/2002 cât și, mai apoi, în legea nr. 95/2006. De altfel, contestatoarea nu atacă actele emise de intimat în partea ce privește creanța principală.
Dreptul de informare prevăzut de art. 222 din Legea nr. 95/2006 nu condiționează în niciun fel dreptul agentului fiscal de a pretinde controbuabilului contribuția datorată și de a percepe dobânzile, penalitățile de întârziere sau majorările de întârziere, care se calculează conform termenelor și procentelor stabilite de Codul de procedură fisacală la care, așa cum am mai arătat, face trimitere atât OUG nr. 150/2002 cât și Legea nr. 95/2006.
Așadar, susținerile contestatoarei în partea ce privește inexistența datoriei sale de plată a accesoriilor, pentru considerentele mai sus arătate, sunt nefondate.
În ceea ce privește cuantumul datoriei, instanța reține că, potrivit desfășurătorului de calcul dobânzi și penalități, depus la fil. 11-11, C. de A. de S. M. a stabilit că pentru perioada_ -_ contestatoarea datorează cu titlu de accesorii suma de 19..737,68 lei.
Pentru a determina dacă pentru a se ajunge la această sumă totală intimata a făcut o corectă aplicare a normelor legale incidente, era necesară, în opinia instanței, administrarea unei probe de specialitate. Instanța, la ultimul termen de judecată, a pus în discuție această chestiune, însă contestatorul, prin reprezentantul său, nu a fost de acord cu efectuarea expertizei.
În aceste condiții, instanța constată că prin probele administrate în cauză contestatorul nu a reușit să-și probeze susținerile, drept pentru care va respinge contestația formulată.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea acestuia, modificarea
hotărârii cu consecința admiterii acțiunii.
În susținerea celor solicitate se arată că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii. Astfel se arată în esență că Legea nr.95/2006 și Ordinul nr.617/2007 au instituit obligația de informare și de înștiințare ce avea rol de punere în întârziere și justificare a dreptului organului fiscal de a proceda la calculul accesoriilor. Ori o informare nu a fost făcută, calculul nu s-a realizat cu respectarea condițiilor legale iar aspectele învederate nu au fost analizate. Desfășurătorul calculului dobânzii și penalității a fost emis de CAS M.
pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF, posibilitatea prevăzută odată cu intrarea în vigoare a Ordinului CNAS nr.509/2008 la data de 5 august 2008. Ori pentru perioada 2006- 5 august 2008, CAS M. nu avea competența materială de a proceda la impunerea din oficiu a contribuției datorate la FNUASS de vreme ce nu avea informații privind baza de impunere. Aceste informații la avea ANAF ca urmare a declarațiilor de venit realizate depuse anual, prin urmare pentru perioada 2005 - 5 august 2008 impunerea o putea realiza numai organul fiscal teritorial, acesta având și posibilitatea de a realiza înștiințarea anuală prealabilă și respectiv impunerea din oficiu anuală.
Atâta vreme cât contribuabilului i s-a comunicat o decizie de impunere privind impozitul datorat, această decizie nu îi este opozabilă și prin urmare contribuabilul nu poate fi obligat la plata majorărilor de întârziere. Se înțelege că pentru a achita majorări de întârziere trebuia să fie pusă în întârziere anual cu privire la neîndeplinirea obligației de plată a debitului principal, ori în perioada 2006-2008 și de altfel până în 2010 nu a fost înștiințată în nici un an fiscal asupra obligației de plată a contribuției la FNUASS. De vreme ce nu a fost înstiințat asupra debitului sumele nu sunt datorate.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului în considerarea în esență că obligațiile au fost stabilite în conformitate cu prevederile legale iar recurenta reclamantă a uzat de înlesnirile prevăzute de art.XI din OG nr.30/2011 fiind scutită de majorări și penalități.
Analizând recursul declarat în raport de actele dosarului, de normele juridice incidente Curtea reține că nu este întemeiat pentru următoarele
:
OUG nr.150/2002 privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, prin art.8 alin.1 prevede ca obligația virarii contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care angajează persoane pe baza de contract individual de munca sau în baza unui statut special prevăzut de lege, precum și persoanelor fizice, după caz.
Persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații sunt obligate sa depună lunar la casele de asigurări alese în mod liber de asigurați declarații nominale privind obligațiile ce le revin fata de fond și dovada plății contribuțiilor.
Prevederile alin. (1) și (2) se aplica și persoanelor care exercita profesii liberale sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, sa desfășoare activități independente.
Ulterior Legea nr.95/2006 consacră participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale pentru formarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. Obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine și persoanelor fizice ce exercită profesii liberare sau a celor care sunt autorizate să desfășoare activități independente. Recurenta face parte din categoria persoanelor ce desfășoară activitate context în care în mod corect s-a reținut incidența art.256, 208,215, 257 și respectiv 259 din Legea nr.95/2006 .
Corecte sunt și reținerile instanței privind majorărilor și penalităților de întârziere. În materie fiscală, accesoriile sunt datorate de drept ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale indiferent de existența sau nu a unei culpe din partea contribuabilului. Astfel, conform Codului de procedură fiscală art.85 impozitele, taxele contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc fie prin declarație fiscală în condițiile art.82 alin.2 și 86 alin.4, fie prin decizie emisă de organele fiscale, creanțele fiscale fiind scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează (art.111). Tot astfel art.119 alin.1 C.pr.fic. prevede că pentru neachitarea la termenul scadent de către debitor a obligațiilor de plată se datorează după acest termen majorări de întârziere.
Același cod prin art.120 mai prevede că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând chiar din ziua următoare termenului de scadență până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Prin normele enunțate nu se prevede condiție prealabilă incunostintarea,emitere. Dimpotrivă normele prevăd expres că se datorează majorări de întârziere pentru neplata la scadență a creanțelor fiscale stabilite potrivit legii.
Recurenta reclamanta a realizat venituri impozabile din desfășurarea unei activități care se supun impozitului pe venit și avea obligația legală de a plăti o contribuție lunară către fondul național unic de asigurări sociale de sănătate în forma unei cote procentuale care se aplică asupra veniturilor impozabile . Astfel avea obligația de a depune și declarațiile prevăzute atât de OG nr.92/2003 și art. 215 din Legea nr.95/2006. Această obligație de a depune declarații nu a fost îndeplinită iar stabilirea obligațiilor sale fiscale în această materie s-a realizat printr-o decizie de impunere emisă din oficiu de către organul fiscal în temeiul art.83 alin.4 din OG nr.92/2003. Ori în condițiile Legii ce reglementează sistemul de asigurări de sănătate recurenta avea obligatia de a contribui la sistemul național de asigurări de sănătate indiferent de opțiunea acesteia de a nu accesa sistemul public de sănătate. În plus drepturile și obligațiile asigurărilor sunt stabilite anual prin contractul cadru așa cum prevede legea nr.95/2006 art.257. Acestea sunt aduse la cunoștința asiguraților prin publicarea în monitorul oficial atât a contractului cadru cât și a normelor metodologice de aplicare a acestuia . Prin urmare necunoașterea caracterului exigibil al acestei
creanțe bugetare de la data realizării veniturilor asupra cărora se calculează ar contravine principiului nemo censetur ignorare lege. Obligația de plată se naște de la data realizării venitului și nu în virtutea actelor. Ca atare nu se poate reține că recurenta ar fi ținut numai la plata datoriei principale ci si la plata accesoriilor.
Recurenta susține că în lipsa încunoștințării din partea autorității nu trebuie să achite contribuțiile. Susținerea nu poate fi reținută întrucât nu se poate evoca necunoașterea legii în condițiile în care dispozițiile erau clare, previzibile, legea cât și contractul cadru au fost publicate în monitor și astfel aduse la cunoștința publicului. Prin urmare susținerile recurentulei în privința accesoriilor sunt greșite.
În ceea ce privește competența CAS C. de a emite acte administrative fiscale, după cum constant a reținut Î. Curte în jurisprudența sa, legalitatea unui act administrativ normativ se apreciază în raport cu legea în baza căreia a fost emisă.
În cauză, Ordinul nr. 617/2007, emis de CNAS pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Național Unic de A. Sociale de S., a fost emis în temeiul dispozițiilor expres menționate din Legea nr. 95/206 privind reforma în domeniul sănătății (art. 211 alin.3, 213 alin.3 și 4, art. 216, 256-260 ș.a.) și al Statului Casei Naționale de A. de S., aprobat prin H.G. nr. 972/2006 (art. 7, 17 alin.(5) și art. 18 pct. 36).
Î. Curte a apreciat, raportat la prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu care, în cazul neachitării la termen, conform legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, că dispozițiile art. 35 din Normele metodologice nu au caracter nelegal întrucât nu adaugă la lege și nici nu contravin sensului și spiritului legii în aplicarea căreia au fost adoptate.
Astfel, norma legală cuprinsă în art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la dispozițiile cuprinse în Codul de procedură fiscală atunci când menționează atribuțiile execuționale ale Casei Naționale de A. de S. .
Împrejurarea că dispozițiile cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează și posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al CAS nu reprezintă o nelegală adăugare la textul legii sus-arătat care să contravină prevederilor cuprinse în Codul de procedură fiscală, în condițiile în care potrivit art. 141 din acest cod executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, de către organul de executare competent, care în cazul dat este chiar C. Națională de A. de S. .
Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce așadar la concluzia că prevederile art. 35 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2006 nu depășesc cadrul legal stabilit prin Legea nr. 95/2006, în executarea căruia a fost esențialmente emis și nu contravin legii, în condițiile în care, strict cu privire la obligațiile de plată către Fondul Național Unic de A. Sociale de
S., în cadrul competențelor atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silită sunt incluse și cele de emitere a titlurilor
executorii, în condițiile și cu respectarea prevederilor cuprinse în O.G. nr. 92/2003.
O astfel de interpretare apare ca fiind și rațională în condițiile în care, astfel cum corect a arătat și intimata, gestionarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, ca fond special ce se constituie din contribuția pentru asigurări de sănătate datorată, se realizează prin CNAS ca și prin casele de asigurări expres indicate, ceea ce demonstrează că aceste autorități se află direct și nemijlocit în posesia datelor necesare referitoare la cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate pentru a putea emite, prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu, cu respectarea prevederilor art. 141 din Codul de procedură fiscală.
Nici restul susținerilor nu pot fi reținute în contextul în care prin actele emise se precizează obligația ,normele incidente iar prin hotărâre se arată că obligațiile derivă din Legea nr.95/2008 și dispozițiile OG nr.92/2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta I. V. împotriva sentinței civile nr. 2863 din 9 mai 2012 pronunțată în dosarul nr._ al T. ui
M. pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
F. | T. | M. | H. | D. M. |
G.
D. C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./_ Jud.fond. V. P.
