Sentința civilă nr. 11621/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
Cod operator de date cu caracter personal 3184 TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILA Nr. 11621/2013
Ședința publică de la 09 Iulie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. -F. B.
Grefier I. -M. P.
Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta L. ANA în contradictoriu pârât D. G. A F. P. C., pârât A. F. P. C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal se constată lipsă părțile. Procedura legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și cuvântul pe fond au fost consemnate prin încheierea de ședință din 28 iunie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Cauza fiind în stare de judecată se retine în pronunțare pe actele de la dosar.
INSTANȚA | |||
Prin acțiunea înregistrată la data de_ contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. | P. | , reclamanta L. C. și A. | ANA în F. P. |
A MUNICIPIULUI C. -N. a solicitat pronunțarea unei sentințe prin care se să de spună anularea Deciziei de impunere emisă de D.G.F.P. C. privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 37621/_ si a Raportului de inspecție fiscală nr.37621/_, anularea obligației de plată a sumei totale de 246.981 lei reprezentând TVA, majorări de întârziere si penalități de întârziere, anularea Deciziei nr. 351/_ emisă de D.G.F.P. C. privind soluționarea contestației, anularea Deciziei nr. 153644/_ emisă de A.F.P. C. -
N. privind înregistrarea din oficiu, în scopuri de TVA, ca nelegală și anularea Deciziei nr. 25/_ emisă de A.F.P. C. -N. privind soluționarea contestației, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este artist plastic, iar la sfârșitul anului 2011, pârâta D.G.F.P C. a efectuat inspecția fiscală pentru a verifica cuantumul si natura veniturilor, această inspecție finalizându-se prin întocmirea Raportului de inspecție fiscală nr.37621/_ si a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată pentru persoane fizice care desfășoară activități independente nr.37621/_ prin care i-au fost stabilite obligații fiscale în cuantum total de 246.981 lei din care suma de 142.500 lei reprezentând TVA pentru anii 2008 și 2009, suma de 83.106 reprezentând majorări de întârziere si suma de 21.375 lei reprezentând penalități.
S-a apreciat de către organul fiscal că reclamanta avea obligația de a se înregistra ca plătitor de TVA întrucât a depășit plafonul maxim de 35.000 Euro.
Reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei de impunere si împotriva raportului de inspecție fiscală, contestația fiind respinsă prin Decizia nr. 351/2012.
Pârâta D. G. a F. P. a Județului C. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamanta a realizat venituri din activități supuse TVA care au depășit plafonul de scutire de TVA, reclamanta era obligată să se declare plătitor TVA pentru aceste activități - prestări servicii drepturi de autor care îndeplinesc condițiile unor operațiuni impozabile din punct de vedere al TVA, reclamanta nu a făcut demersurile necesare pentru luarea în evidență ca plătitor TVA organul de inspecție fiscală a procedat la determinarea bazei impozabile si la stabilirea TVA pe care contestatoarea ar fi trebuit să o colecteze pe perioada_ -_ dacă ar fi fost înregistrată în scopuri de TVA.
Reclamanta si-a precizat acțiunea solicitând instanței să dispună anularea obligației de plată pentru suma de 246.981 lei la care se adaugă si suma de 1938 lei si anularea Deciziei de impunere pentru accesorii nr. 24207/_ în care s-a stabilit obligația de plată a acestei sume.
Arată reclamanta că la data emiterii Deciziei de impunere nr. 37621/_ s- a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei reprezentând TVA restantă pentru anii 2008 și 2009 majorări de întârziere si penalități, în total de 246.981 lei. A plătit această sumă la data de_, dată la care în fișa de calcul era menționată si o sumă de 1881 lei cu titlu de dobânzi aferente TVA, calculate dar neinstituite. Reclamanta deși a solicitat să i se indice clar care este suma pe care o datorează si contul în care să efectueze plata, în răspunsul primit i s-a precizat doar suma de 246.981 lei.
Învederează reclamanta că în cursul lunii iulie 2012 s-a trecut la executarea silită pentru plata sumei de 1938 lei, contestând această executare silită.
Pârâta A. F. P. a Municipiului C. -N. a formulat întâmpinare
invocând excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește petitele 1,2 si 3 arătând că toate înscrisurile care reclamanta solicită a fi anulate sunt emise de către D.G.F.P. C. si nu de către AFP C. -N., aceasta din urmă pârâtă având calitatea de terț atât față de Raportul de inspecție fiscală cât si față de Deciziile de impunere atacate.
Referitor la petitele 4 si 5, învederează pârâta că deoarece reclamanta nu a solicitat înregistrarea în scopuri de TVA, aceasta având această obligație, organele fiscale competente au dreptul să stabilească obligații privind taxa de plată si accesoriile aferente de la data la care ar fi trebuit să fie înregistrat în scopuri de taxă.
Reclamanta a formulat concluzii scrise, solicitând anularea Deciziei de impunere emisă de DGFP C. privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane fizice care desfășoară activități independente în mod individual și/sau într-o formă de asociere nr. 37621/_ și a Raportului de inspecție fiscală nr. 37621/_, anularea Deciziei de impunere pentru accesorii nr. 24207/8 aprilie 2012 în care s-a stabilit obligația mea de plată a
sumei de 1938 cu titlu de dobânzi și penalități aferente TVA, anularea obligației mele de plată a sumei totale de 2. lei reprezentând TVA, majorări de întârziere și penalități de întârziere (suma include astfel 246.981 lei cât am solicitat inițial la care se adaugă 1938 lei, dobânzi și penalități aferente TVA), anularea Deciziei nr. 351/_ emisă de DGFP C. privind soluționarea contestației, anularea Deciziei nr. 153644/_ emisă de A. F. P. a mun. C. -N. privind înregistrarea, din oficiu, în scopuri de TVA, ca nelegală, anularea Deciziei nr. 25/_ emisă de A. F. P. a mun. C. -N. privind soluționarea contestației și obligarea pârâtelor în solidar, la plata cheltuielilor de judecată reprezentând contravaloarea onorariilor de avocat conform actelor doveditoare depuse la dosar.
La sfârșitul anului 2011 DGFP C. a efectuat în ce mă privește inspecția fiscală pentru a verifica cuantumul și natura veniturilor pe care le obțin din activitatea de artist plastic pe care o desfășor.
în temeiul Raportului de inspecție fiscală nr. 37621/_, s-a emis Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane fizice care desfășoară activități independente în mod individual și/sau într-o formă de asociere nr. 37621/_, impunându-i-se plata de obligații fiscale în cuantum total de 246.981 lei din care:
suma de 142.500 lei reprezintă TVA pentru anii 2008 și 2009,
suma de 83.106 lei reprezentând majorări de întârziere,
suma de 21.375 lei reprezentând penalități.
S-a apreciat de către organul fiscal faptul că reclamanta avea obligația de a mă înregistra ca plătitor de TVA întrucât am depășit plafonul maxim de 35.000 euro.
A contestat decizia emisă dar contestația i-a fost respinsă de către DGFP C. printr-o altă decizie, nr. 351/2012.
Ulterior stabilirii acestor obligații fiscale în sarcina reclamantei a fost emisă, de această dată de către AFP C., Decizia nr. 153644/_ prin care s-a dispus înregistrarea din oficiu, ca plătitor de TVA, argumentul în acest sens fiind faptul că din veniturile obținute din activitati liberale reclamanta a depășit plafonul de scutire de la plata acestei taxe.
Contestația împotriva acestei decizii a fost respinsă prin Decizia nr. 25/2012 emisă de AFP C. .
Reclamanta a achitat suma de 246.981 lei cu titlu de TVA, dobânzi și penalități, pe baza fișei sintetice editată la data de 14 decembrie 2011 ce a fost eliberată în urma cererii înregistrată sub nr. 53525/14 decembrie 2011 la DGFP C. pentru a mi se comunica exact suma datorată și contul în care trebuie să o depun
S-a emis în 2012, Decizia privind anularea înregistrării în scopuri de TVA, nr. 136365/4 iulie 2012, dar măsura a fost luată potrivit prev. art. 152 alin. 7 din Codul fiscale, respectiv AFP C. constatând că veniturile reclamantei pentru perioada ulterioară celei verificate prin Raportul de inspecție fiscală nr. 37621/_, sunt inferioare limitei de venituri de la care se calculează TVA.
În cursul lunii iulie 2012 s-a comunicat un titlu executoriu și somația de plată pentru suma de 1938 lei, suma pe care reclamanta a achitat-o prin Chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții seria TS8 nr. 6028345 emisă în 20 iulie 2012 .La data de 26 iulie 2012 a luat cunostinta despre executarea silită pornită
împotriva sa pentru această sumă în Dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., în prezent suspendat conform art. 244 pct. 1 C.pr.civilă.
Titlul executoriu și somația pentru suma de 1938 lei nu au fost însoțite și de o decizie de stabilire a obligației de plată a acestei sume ca obligație bugetară în sarcina mea. Din înscrisurile comunicate la data de 20 iunie ax. de AFP C. în prezentul dosar rezultă faptul că Decizia de calcul accesorii nr. 24207/8 aprilie 2012 este actul administrativ-fiscal prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 1938 lei, dar această decizie nu i-a fost adusă la cunoștință în mod direct (desi organele fiscale cunosteau adresa de domiciliu a reclamantei), ci actul a fost de fapt o decizie colectivă, publicată doar pe site-ul ANAF. Arata reclamanta că acest mod de comunicare nu constituie, în speță, modalitatea corectă prin care să-i fi fost adusă la cunoștință Decizia nr. 24207/8 aprilie 2012, astfel că, în mod îndreptățit, a atacat-o în prezentul dosar și a solicitat a fi anulată.
Activitatea de creație intelectuală este o activitate independentă care, din punct de vedere al regimului fiscal, de principiu, este supusă impozitului pe venit. Cesiunea drepturilor de proprietate intelectuală este o componentă a acestei activități și urmează același regim fiscal, dar acest lucru nu are în mod automat și semnificația că cesiunea drepturilor de autor este o prestare de servicii care urmează a fi supusă și TVA.
Cesiunea de drepturi de proprietate intelectuală din punct de vedere al TVA poate fi activitate independentă sau dependentă, deci nu doar activitate independentă.
Cesiunea de drepturi de proprietate intelectuală pe care reclamanta a consimțit-o în favoarea Ministerul Culturii și Consiliul General al Municipiului București pentru opera "Compoziție udă"; intră în categoria unei activități realizate într-o relație de dependență față de aceste autorități administrative, cesionari ai dreptului de autor, ca atare veniturile obținute pentru aceasta nu trebuie supuse TVA.
Cu referire la prima dintre aceste probleme juridice:
Reclamanta este artist plastic și desfășoară activitate de creație intelectuală care, prin natura sa specifică se circumscrie reglementărilor din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe.
Din punct de vedere fiscal activitatea sa se supune prev. art. 41 lit. a rap. la art. 46 alin. 1 și 4 din Codul fiscal (în forma în vigoare în perioada verificată și pentru care s-a întocmit Raportul de inspecție fiscală nr. 37621/_ ), în sensul că veniturile pe care astfel le obține sunt venituri impozabile.
Având în vedere această reglementare de principiu a activității sale din punct de vedere fiscal și a regulilor aplicabile veniturilor pe care le obține, DGFP C. a procedat în 2011 la o analiză și reevaluare cu caracter retroactiv a activității pe care a desfășurat-o în executarea a trei contracte pe drept de proprietate intelectuală, pe care reclamanta le-a încheiat în 2007 (nr. 2758/_ ), 2008 (nr. 1997/_ ) și 2009 (nr. 2571/_ ) cu D. pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural al Municipiului București, respectiv A. Monumentelor și Patrimoniului Turistic București. Prin aceste contracte reclamanta a cesionat drepturile de reproducere și expunere publică a creației sale, operă de artă plastică monumentală intitulată "Compoziție udă", în favoarea acestei autorități administrative din cadrul Consiliului General al Municipiului București. Cesionarul
drepturilor de reproducere și expunere publică urmează să amplaseze această lucrare în spațiul public situat în mun. București, str. B. Ștefănescu Delavrancea f.n.
Inspecția fiscală finalizată cu Raportul nr. 37621/2011 a concluzionat în urma analizei făcute următoarele:
cesiunea drepturilor de autor pe baza celor trei contracte este o formă de realizare a activității ca artist plastic și constituie, din perspectiva disp. art. 7 comb. cu art. 127 alin. 1 și 2 Cod fiscal o activitate independenta,
cedarea drepturilor de autor prin cele trei contracte întrunește și condiția de a fi o activitate cu caracter de continuitate, astfel că este o activitate cu caracter economic care se încadrează d.p.v. fiscal și în categoria prestărilor de servicii conform disp. art. 129 alin, 1 și 3 lit. b din Codul fiscal.
Având în vedere această din urmă calificare din punct de vedere fiscal al regimului fiscal, deoarece veniturile pe care le-a obținut reclamanta din executarea acestor contracte depășesc pragul valoric de 35.000 EUR (în echivalent lei conform raportului EUR- RON la data de 1 ianuarie 2007) pentru toate sumele ce au fost achitate de către cesionarul drepturilor de autor reclamanta datoreaza și TVA nu doar impozit pe venit. Ca urmare, deoarece asupra acestor sume s-a calculat și plătit doar impozitul pe venit (acesta a fost, de altfel, reținut direct de către cesionar și virat de acesta către bugetul de stat) s-a calculat retroactiv TVA asupra acestor sume, precum și accesorii cu titlu de dobânzi și penalități.
Se solicita sa se constate că DGFP C. califică într-o manieră simplistă activitatea concretizată în încheierea și executarea celor trei contracte pe drept de proprietate intelectuală, punând de fapt semn de egalitate între această activitate și prestarea de servicii, ca activitate economică. Se simplifică practic în acest fel, din punct de vedere al regimului fiscal, orice activitate de creație intelectuală și, cu atât mai mult, cea de cedare a drepturilor de autor, aceasta devenind oricând si în orice condiții, o activitate economică.
DGFP C. a refuzat să își reconsidere punctul de vedere și să respecte în legătură cu această chestiune calificarea cesiunii de drepturi de creație intelectuala așa cum a făcut-o OUE în 2009 în cauza Falco Privatstiftung și Thomas Rabitsch împotriva Gisela Weller - Lindhorst, Cauza C - 533/07, în sensul ca cesiunea de drepturi de proprietate intelectuala nu este o prestare de servicii, motivându-și punctul de vedere prin aceea că:
jurisprudența CJE nu este o normă de drept întrucât nu face parte din tratatele comunitare (aspect care trebuie cu atât mai mult a fi avut în vedere cu cât subsemnata nu am indicat tratatul comunitar aplicabil situației din speță, tratat care să fi fost încălcat),
potrivit Codului fiscal român cesiunea de drepturi de autor este o prestare de servicii căreia i se aplică TVA,
prevederile legale interne în domeniul fiscal sunt armonizate cu legislația comunitară europeană, în condițiile în care Codul fiscal român transpune de fapt Directiva 2006/112/CE în ceea ce privește sistemul comun al TVA.
Punctul de vedere al DGFP C. în sensul refuzului de a ține seama de calificarea dată de CJUE cesiunii de drepturi de creație intelectuală îl considera greșit raportat la faptul ca jurisprudența CJUE asigură interpretarea normelor din tratatele CE, soluțiile date constituind astfel dreptul secundar și intră astfel în blocul
normelor comunitare a căror respectare se impune tuturor statelor membre UE, deci și României.
Acest lucru rezultă chiar din soluția dată în cauza FALCO întrucât problema calificării cesiunii de drepturi de creație intelectuală s-a pus ca o chestiune de principiu (a fost cercetată pentru soluționarea unei întrebări preliminare) și cu privire la interpretarea unui text de principiu (art. 5 pct. 1 din Regulamentul nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială),
- întâietatea dreptului comunitar asupra normelor interne și, astfel, a interpretării normelor din dreptul intern, se referă nu numai la dreptul comunitar originar (normele din tratate și directive) ci și la cel secundar (jurisprudența).
CJUE a subliniat în cauza FALCO faptul că există directive comunitare în materia TVA (Directiva 2006/112/CE se înscrie între acestea) care favorizează o accepțiune largă a noțiunii de servicii. Dar, acest lucru nu înseamnă că operațiunea de cesiune de drepturi de autor este întotdeauna o prestare de servicii ci, ca natură și prin esența ei, cesiunea de drepturi de autor este esențial diferită de prestarea de servicii. Pentru a fi în prezența unei prestări de servicii trebuie să se regăsească în privința acelei activități condițiile ca ea să aibă caracter economic, să fie realizată cu continuitate și să fie efectuată de o persoană impozabilă.
Calificarea dată de CJUE cesiunii de drepturi de autor în cauza FALCO impune a se observa că cesiunea de drepturi de autor nu implică, de principiu și în mod obișnuit, aceste caracteristici (ele nu țin de natura și esența sa). Concepția CJUE, așa cum rezultă din cauza FALCO, este aceea că nu se poate echivala într-o manieră simplistă, de tip aprioric, cesiunea de drepturi de autor cu o prestare de servicii. O astfel de situație, în care cesiunea de drepturi de autor să fie și o prestare de servicii poate exista, dar numai dacă aceasta întrunește toate aceste trei condiții arătate. Iar, în ceea ce privește aplicarea regimului TVA, numai într-o atare ipoteză cesiunea de drepturi de autor calificată fiscal și ca prestare de servicii este purtătoare de TVA. O astfel de ipoteză impune însă a se observa că cesiunea de drepturi de autor intră în sfera TVA nu prin natura ei, ci prin condițiile concrete în care această cesiune are loc, de aceea doar poate fi purtătoare de TVA, nu este în mod obligatoriu și purtătoare de TVA.
Transpunând aceste considerații la situația concretă a reclamantei, în legătură cu cele trei contracte de proprietate intelectuală din 2007 - 2009 prin care a cesionat autorității administrative de specialitate din cadrul CGMB dreptul de a reproduce și expune public opera /"Compoziție udă", considera că prin executarea acestor trei contracte, deși ele sunt parte a activității sale de creator independent ce se spune Codului fiscal pentru veniturile obținute (este vorba despre impozitul pentru o activitate ce este fiscalizată), ele nu reprezintă o prestare de servicii și, în niciun caz, o prestare de servicii pentru care să fie supusă regimului fiscal al TVA.
A arătat în cuprinsul contestației faptul că activitatea pe care o realizează este aceea de artă plastică monumentală, adică o activitate pur artistică si culturală, nu economică.
Aceasta este activitatea reclamantei în mod obișnuit, fapt dovedit cu prisosință din înscrisurile de prezentare ca artist plastic (f. 153 -155 din dosar) și pe care cesionarul de drepturi de autor (A. Monumentelor și patrimoniului Turistic București) le-a avut în vedere la încheierea acestor contracte. Activitatea de
creație se concretizează în realizarea de opere care sunt preluate în colecții publice sau care sunt obiect al unor expoziții personale și colective.
Cu referire la executarea celor trei contracte analizate de DGFP C., solicită instanței să constate că acestea sunt integrate activității sale de creație artistică pentru realizarea unei creații anumite, opera intitulata "Compoziție uda" (a se vedea înscrisul de prezentare a operei aflat la fila 152 din dosar), pe care cesionarul de drepturi intelectuale, D. pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural al Municipiului București, respectiv A. Monumentelor și Patrimoniului Turistic București, a dorit să și-o aproprie în ceea ce privește exercitarea drepturilor de reproducere și de expunere publică în considerarea valorii sale artistice. Prin urmare și în legătură cu executarea acestor trei contracte, activitatea reclamantei nu are ca dominantă latura economică (deși cesionarul a achitat un preț al drepturilor ce îi sunt transmise) ci cea artistică și culturală.
Nu se regăsește în legătură cu activitatea rezultată din executarea celor trei contracte de cesiune de drepturi de autor nici cerința continuității pe care o presupune o activitate economică de prestare de servicii, deoarece, pe de o parte, este vorba despre o singură lucrare care constituie opera plastică, iar, pe de altă parte, materializarea transmiterii drepturilor din conținutul dreptului de autor în cele trei contracte a fost dată de aceea că ele au fost încheiate pe faze de lucrări.
Subliniază reclamanta faptul că dacă actele încheiate ar fi fost considerate ca prestări de servicii, respectiv reclamanta sau cesionarul dreptului de autor ar fi prevăzut că se va ajunge la o reevaluare din partea DGFP C. a regimului fiscal a acestor contracte și a obligația de plată a TVA, ar fi putut fi segmentată atât activitatea reclamantei cât și actele juridice și, mai ales, sumele plătite/primite în baza acestora în mai multe asemenea acte, astfel încât în niciun an fiscal să nu fie atins plafonul de la care operațiunile devin purtătoare de TVA. Contractele încheiate nu au fost însă privite ca fiind prestări de servicii, ci modul cum au fost încheiate a fost unul dependent doar de etapele actului de creație și de realizarea operei plastice.
Acțiunile desfășurate, care compun activitatea de artist plastic a reclamantei și care constituie executarea din partea sa a contractelor de cesiune a dreptului de autor, nu se încadrează în tiparul de repetabilitate necesară pentru o activitate economică din categoria prestării de servicii.
Opera pentru care a cedat statului drepturile mele de autor este una de artă plastică monumentală în cazul căreia derularea raportului juridic pe o perioadă de trei ani a fost determinată numai de faptul că lucrarea este una de mari dimensiuni, care a ridicat (si, din păcate ridică în continuare) numeroase probleme tehnice.
Argumentele de mai sus permit a se constata, din perspectiva primei chestiuni juridice pe care reclamanta am înțeles să o aducă în fața instanței, că cesiunea dreptului de autor, concretizată în cele trei contracte, se integrează activității sale ca și creator de artă, deci sunt parte a activității independente din punct de vedere al regimului fiscal. Acest lucru înseamnă însă că, în mod necesar, legal și corect, pentru veniturile astfel obținute reclamanta a fost obligată la plata de impozit, dar acest lucru nu mai înseamnă, automat, și ca cesiunea dreptului de autor pe care a realizat-o este o prestare de servicii care să fie, tot într-un mod automat, și purtătoare de TVA.
față:
Cu privire la cea de a doua problemă juridică pe care o ridică speța de
DGFP C. a calificat contractele de cesiune de drept de autor
încheiate de cu D. pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural al Municipiului București, respectiv A. Monumentelor și Patrimoniului Turistic București, ca fiind o activitate de prestare de servicii purtătoare de TVA prin aplicarea în acest sens a dispozițiilor HG nr. 44/2004 de aprobare a NM de aplicare a Codului fiscal.
HG nr. 44/2004, cu modificările ulterioare, impune a se da atenție în primul rând prevederilor de la pct. 19 care menționează criteriile ce definesc existența unei activități independente: libera alegere a desfășurării activității, a programului de lucru și a locului de desfășurare a activității și riscul pe care și-l asumă întreprinzătorul.
Raportarea DGFP C. la HG nr. 44/2004 ridică problema nelegalității dispoziției care constituie Normele metodologice pct. 3 alin. 71 la art. 127 alin. 3 din Codul fiscal, ca efect al coroborării acestei prevederi cu Normele metodologice 1 la art. 7 din Codul fiscal.
Potrivit art. 127 alin. 3 Cod fiscal "nu acționează de o manieră independentă angajații sau oricare alte persoane legate de angajator printr-un contract individual de muncă sau prin orice alte instrumente juridice care creează un raport angajator/angajat în ceea ce privește condițiile de muncă, remunerarea sau alte obligații ale angajatorului", iar potrivit NM 3 alin. 71 se consideră că nu acționează de o manieră independentă în sensul art. 127 alin. 3 Cod fiscal doar o persoană care desfășoară o activitate dependentă, definită astfel în art 7 din Codul fiscal.
Prin Normele Metodologice, pct. 1 la art. 7 din Codul fiscal s-a stabilit că o activitate (independentă) poate fi reconsiderată ca activitate dependentă, în cazul în care raportul juridic în baza căruia se desfășoară nu reflectă conținutul economic al acesteia, însă activitățile desfășurate în mod independent, în condițiile legii, care generează venituri din profesii libere, precum și din dreptul de autor și drepturile conexe ... nu pot fi reconsiderate ca activități dependente potrivit prev. art. 7 alin. 1 pct. 2.1. și 2.2. din Codul fiscal.
In esență, dispozițiile din HG nr. 44/2004 nu ar permite a se considera că activitatea din care se obțin venituri din drepturi de autor nu este, din punct de vedere fiscal, decât o activitate independentă și aceasta nu poate fi reconsiderată vreodată ca activitate dependentă.
Acesta este sensul în care DGFP C. a aplicat normele metodologice, mai precis Normele metodologice pct. 3 alin. 71 referitoare la art. 127 din Codul fiscal, considerând deci că nici din pucnt de vedere al obligației de plată a TVA activitatea reclamantei nu poate fi apreciată ca regim fiscal decât ca activitate independentă și deci nici nu s-ar putea pune problema de a fi analizată dacă, totuși, nu s-a desfășurat de fapt ca o activitate dependentă de cesionar iar astfel, să fie reconsiderată ca nefiind purtătoare de TVA.
Așa cum s-a statuat deja în jurisprudență (și am depus în acest sens hotărârile judecătorești relevante, adoptate de Curtea de Apel București în dosarul nr._ și de aceeași instanță și de Î. în Dosarul nr._ ) art. 7 din Codul fiscal a menționat în mod expres că definițiile pe care acest text le conține nu sunt aplicabile și titlului VI, adică nu sunt aplicabile și în materia TVA. Ca urmare, nici
Normele metodologice care nu permit reconsiderarea unor activități independente în activități dependente nu sunt direct aplicabile în ceea ce privește TVA. Doar pct. 3 alin. 71, prin faptul că fac trimitere la art. 7 din Codul fiscal, au acest efect și transpun și în materia TVA interdicția de aconsidera/reconsidera o activitate circumscrisă dreptului de autor, producătoare de venituri prin contracte de cesiune a drepturilor din conținutul dreptului de autor, ca o activitate dependentă.
Dispozițiile pct. 3 alin. 71 contravin însă chiar dispozițiilor art. 127 alin. 3 din Codul fiscal, care, de fapt, stabilesc strict în privința TVA, într-o manieră distinctă de prev. art. 7 din Codul fiscal, care sunt criteriile după care o anumită activitate este sau poate fi apreciată ca o activitate dependentă (sau independentă). S-a judecat și s-a dispus deja în sensul anulării NM pct. 3 alin. 71 la art. 127 din Codul fiscal și consider că dispoziția dată în acest sens prin hotărârile judecătorești pe care le-am prezentat în dosar este incidență.
Cu privire la cea de a treia problemă :
Pornind de la aspectele mai sus analizate, admițând faptul că din perspectiva TVA cesiunea de drept de autor realizată de reclamanta în urma celor trei contracte încheiate în perioada 2007 - 2009 este calificată ca o prestare de servicii (CJUE a subliniat în cauza FALCO faptul că doar din perspectiva TVA cesiunea de drept de autor este cuprinsă în categoria "prestării de servicii" și nicidecum prin natura sau esența ei), trebuie observat că acest lucru nu atrage pentru veniturile obținute din această activitate și obligația de calcul și plată a TVA decât dacă este vorba despre venituri realizate dintr-o astfel de activitate ca activitate independenta. Art. 127 alin. 1 din Codul fiscal dispune clar în sensul că "este considerată persoană impozabilă (în scopuri de TVA - n.n.) orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă feubl ns.) și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. 2 (în alin. 2 sunt incluse prestările de servicii - n.n.), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități".
Cesiunea de drept de autor pe care reclamanta a realizat-o pentru expunerea publică a operei "Compoziție udă" s-a făcut însă, prin toate cele trei contracte aduse în discuție, într-o manieră care evidențiază relația de dependență față de cesionar, D. pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural al Municipiului București, respectiv A. Monumentelor și Patrimoniului Turistic București.
Documentația de achiziție a lucrării înaintată la dosarul cauzei prin adresa nr. 958/17 iunie 2013 a Direcției pentru Cultură a Municipiului București evidențiază acest lucru cel puțin prin următoarele:
Pentru această instituție, realizarea și amplasarea lucrării este considerată și a intrat în categoria de "investiție" ca atare, din punct de vedere al regimului de finanțare acesta este cel de care beneficiază însăși instituția publică ( sunt edificatoare în acest sens Adresa nr. 2482/18 nov. 2008 a direcției către Trezoreria sect. 2 cu cererea în acest sens nr. T 46198/_ și nota de fundamentare din Adresa nr. 2482/_: Adresa nr. 2616/_ de la Ministerul Culturii către D. pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național a Mun. București de aprobare a bugetului aprobat pe 2008, Lista obiectivelor de investiții cu finanțare integrală de la bugetul de stat pentru D. pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național al mun. București pe anul 2008 și cea de cheltuieli de investiții defalcată pe categorii de bunuri, Adresa nr. 1875/_ a Direcției pentru Cultură
a mun. București către Ministerul Culturii și cultelor, D. Buget, Finanțe, contabilitate și Nota de fundamentare astfel prezentată cu propunerea de defalcare a cheltuielilor de capital pentru realizarea și amplasarea lucrării "Compoziție udă" ca monument de for public),
Achiziția lucrării a urmat o procedură de achiziție publică, stabilirea amplasamentului, recepția componentelor lucrării și a fazelor de execuție au fost realizate prin constituirea de către cesionar, D. pentru Cultură a mun. București, a unor comisii de specialitate și sub stricta supraveghere a acestora, reclamanta, deși autorul lucrării, fiind obligata să se supună dispozițiilor acestor comisii (a se vedea Procesul verbal de recepție pentru contractul nr. 2758/_, Procesul verbal de recepție nr. 2249/_, Raportul procedurii de atribuire a contractului nr. 2457/_, Procesul verbal nr. 2446/_ - actul fiind relevant pentru faptul că reclamanta sunt obligată să prezint comisiei de evaluare și negociere conceptul și sistemul în care se va realiza tehnic lucrarea de ancorare și amplasare in situ a modulelor operei Compoziție udă și termenul de finalizare a sistemului),
Stabilirea prețului contractelor (onorariul reclamantei) a fost rezultatul evaluării din partea comisiei de evaluare și negociere constituia de către cesionar (a se vedea în acest sens Procesul verbal nr. 1826/_, Referatul nr. 1673/_, Procesul verbal nr. 2446/_ ) și, mai ales, în toate aceste acte prețul a fost prevăzut ca preț fără TVA, reclamantei indicându-i-se expres ( a se vedea Invitația de participare făcută prin adresa nr. 2316/_ ) să prezinte ofertă de realizare a lucrării care să cuprindă "prețul... în lei, fără TVA...".
Se adaugă acestor înscrisuri ce dovedesc raportul de dependență al reclamantei față de D. pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național al mun. București, cesionar în relația generată de contractele de cesiune a drepturilor de autor, înscrisurile ce evidențiază în mod direct stabilirea amplasamentului lucrării, Certificatul de urbanism nr. 593/875821/_ eliberat Administrației Monumentelor și Patrimoniului Turistic București și Proiectul de arhitectură realizat pentru același beneficiar. Aceste acte definesc clar lucrarea reclamantei ca monument de for public ce este realizat de A. Monumentelor și Patrimoniului Turistic București.
Ca atare, reclamanta este ,în ceea ce privește crearea lucrării, autorul ei, dar acest lucru ține doar de aplicarea prevederilor Legii nr. 8/1996 nu și în privința regimului fiscal al acestui bun. Din punct de vedere al regimului patrimonial această lucrare intră în categoria unui bun pe care instituția publică îl realizează pentru a fi pus la dispoziția publicului, iar consecința în plan fiscal este aceea că instituția publică prestează, în ultimă instanță, un serviciu cultural, care nu este însă supus regimului TVA în temeiul prev. exprese ale art. 141 lit. m din Codul fiscal. Activitatea reclamantei a fost și este dependentă atât de solicitările cât și de scopul urmărit de instituția publică în beneficiul căreia subsemnata a cedat drepturile de reproducere și expunere publică a operei "Compoziție udă", astfel că, deși calificabilă din perspectiva TVA ca o "prestare de servicii", nu intră și în categoria uneia impozabilă cu o astfel de taxă.
Asupra veniturilor pe care le-a obținut din cele trei contracte aflate în discuție în prezentul dosar s-au calculat greșit obligațiile de plată a TVA, precum și a accesoriilor rezultate din dobânzi și majorări de întârziere.
Este vădit că reclamanta este în situația de a suporta acum o taxă pe care nu a "colectat-o" din partea cesionarului de drept de autor, ca adăugată sumelor achitate prin cele trei contracte, dar pe care trebuie să o restitui. Ceea ce s-a calculat prin decizia de impunere ca fiind TVA de plată în sarcina mea, plus penalități de întârziere și majorări, rămâne să se scadă doar din sumele pe care le-a primit conduita aceasta a organelor fiscale reprezintă o schimbare intempestivă și retroactivă a modului de interpretare a normelor fiscale, interpretare despre care nu am fost însă înștiințată la timp și care, așa fiind, contravine atât prevederilor din codul fiscal (art. lit. b Cod fiscal și art. 7 C.pr.fiscală - este culpa organului fiscal că nu i-a adus la cunoștință faptul că ar datora TVA, deși reclamanta si-a îndeplinit toate obligațiile de plată a impozitelor, iar la regularizarea datoriilor mele către bugetul de stat mi s-au și restituit sume considerate achitate în plus), cât și exigențelor pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului le-a menționat constant în jurisprudența sa pentru asigurarea clarității și predictibilității normelor legale din dreptul intern, între care, cu deosebire, a clarității și previzibilității normelor fiscale.
Analizand exceptia inadmisibilitatii
capătului de cerere având ca obiect anularea Deciziei de impunere pentru accesorii nr. 240207/2012, invocata de parata D.
G. a F. P. a judetului C. instanta urmeaza a o admite pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispozițiilor art. 205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale, se poate formula contestație potrivit legii; potrivit alin. 2, este îndreptățit la contestație numai cel ce consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 218 alin. 2 din același act normativ, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit legii.
Rezultă din dispozițiile legale enunțate anterior că actul administrativ fiscal care poate și trebuie să fie contestat în fața instanței de contencios fiscal este decizia emisă în soluționarea contestației introduse potrivit dispozițiilor art. 205 Cod procedură fiscală.Or, în prezentul litigiu, instanta constată că reclamanta a solicitat, direct în fața instanței de judecată anularea deciziei de impunere pentru accesorii nr. 240207/2012 ,fără a parcurge procedura prevăzută de dispozițiile art. 205 Cod procedură fiscală.
În consecință, pentru faptul neparcurgerii procedurii obligatorii prevăzută de dispozițiile art. 205 alin. 2, 218 alin. 2 Cod procedură fiscală, cererea reclamantei de anulare a deciziei de impunere pentru accesorii nr. 240207/2012,emisa de pârâta
D.G.F.F.C., apare ca fiind inadmisibilă.
In privinta fondului cauzei, analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
Urmare a faptului ca reclamanta a desfasurat activitate de arta plastica monumentala in perioada_ -_ aceasta activitate a fost supusa unei inspectii fiscale din partea paratei D. G. a F. P. a Judetului C., controlul desfasurandu-se in perioada_ -_ la sediul organului fiscal.
Inspecția fiscala a fost finalizata prin intocmirea Raportului de inspecție fiscală nr.37621/_ si a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată pentru persoane fizice care desfășoară activități independente nr.37621/_ prin care in sarcina reclamantei au fost stabilite obligații fiscale în cuantum total de 246.981 lei ,din care suma de 142.500 lei reprezentând TVA pentru anii 2008 și 2009, suma de 83.106 reprezentând majorări de întârziere si suma de 21.375 lei reprezentând penalități.
Organul fiscal a stabilit că in perioada supusa controlului reclamanta a desfășurat activitatea de artă plastică monumentală in baza a trei contracte avand ca obiect cesiune drepturi de de autor incheiate cu A. Monumentelor si Patrimoniului Turistic Național si D. pentru Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural Național al municipiului București. In urma prestarii de servicii privind cesiunea drepturilor de proprietate intelectuală catre benficiarii mentionati reclamanta a incasat pana la data de_, suma de 200.000 lei, depasind plafonul de scutire de TVA in valoare de 119.000 lei (35.00EUR) prevăzut la art 152 alin 1 din Codul fiscal.
Reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei de impunere si împotriva raportului de inspecție fiscală, contestația fiind respinsă prin Decizia nr. 351/2012.
Instanta retine ca reclamanta este artist plastic și desfășoară activitate de creație intelectuală care, prin natura sa specifică se circumscrie reglementărilor din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe.
Din punct de vedere fiscal activitatea sa se supune prev. art. 41 lit. a rap. la art. 46 alin. 1 și 4 din Codul fiscal (în forma în vigoare în perioada verificată și pentru care s-a întocmit Raportul de inspecție fiscală nr. 37621/_ ), în sensul că veniturile pe care astfel le obține sunt venituri impozabile.
Ramane de stabilit in cauza de fata in ce masura contractele pe care reclamanta le-a încheiat în 2007 (nr. 2758/_ ), 2008 (nr. 1997/_ ) și 2009 (nr. 2571/_ ) cu D. pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural al Municipiului București, respectiv A. Monumentelor și Patrimoniului Turistic București, prin care a cesionat drepturile de reproducere și expunere publică a creației sale, operă de artă plastică monumentală intitulată "Compoziție udă", în favoarea acestei autorități administrative din cadrul Consiliului General al Municipiului București, sunt in masura sa determine incadrarea activitatii artistice a reclamantei in categoria activitatilor economice independente, prevazute de Codul fiscal.
In acest context instanta retine ca cesiunea de drepturi de autor nu reprezinta nici vânzare de mărfuri, nici de de servicii, fiind o operațiune juridică distinctă de oricare dintre acestea.
Prin cesiunea de drept de autor se conferă beneficiarului (cesionar, plătitor al prețului cesiunii) exclusivitatea exploatării operei de creație intelectuală. Autorul - cedentul dreptului de autor - își asumă o obligație de a se abține de la acte sau fapte care ar fi de natură să stânjenească exploatarea operei de către cesionar. În schimbul acestei abtineri, autorul primește un preț, pe care îl încasează la momentul cesiunii sau, după caz, eșalonat în timp, după cum opera este exploatată de cesionar, dintr-o dată sau fracționat. În orice caz, nu se transferă la cesionar decât dreptul
patrimonial asupra operei, nu și drepturile nepatrimoniale (cum ar fi, spre exemplu, paternitatea operei).
Pentru motivele de mai sus, cesiunea de drept de autor (drept de proprietate intelectuală) nu se asimilează cu vânzarea de bunuri, întrucât drepturile de autor nu sunt bunuri corporale (materiale), ci valori incorporale.
Cesiunea dreptului de autor nu se asimilează nici cu prestările de servicii, întrucât nu presupune o activitate în favoarea beneficiarului. Această soluție este prezentă și în jurisprudența recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene.
În speța Falco Stiftung (fundația fostei vedete austriece Falco), soluționata de CJUE în 2009, s-a statuat expres că cesiunea de drepturi de proprietate intelectuală nu este o prestare de servicii în sensul Regulamentului 44/2001 cu privire la competența de soluționare a litigiilor în dreptul Uniunii Europene.
Este de reținut că, deși art. 50 din Tratat (libera circulație a serviciilor) și Directiva cu privire la TVA din 2006 se referă la cesiunea de drepturi de proprietate intelectuală ca fiind inclusă în categoria largă a prestărilor de servicii, CJUE a interpretat cele trei acte de drept comunitar european în sensul că includerea cesiunii drepturilor de autor în categoria prestărilor de servicii are doar semnificația că, nefiind nici vânzare de bunuri, nici prestare de servicii propriu-zisă, cesiunea de drepturi de proprietate intelectuală este trecută în categoria prestărilor de servicii doar by default, adică din lipsa unei a treia categorii care să permită persoanelor implicate în aceste operațiuni să beneficieze de libertățile stabilite de Tratat, operațiunea rămânând esențial diferită de prestările de servicii din perspectiva Regulamentului 44/2001.
De altfel, Directiva relativ la TVA definește prestările de servicii printr-o formulă negativă, intenționat largă: este prestare de servicii tot ceea ce nu poate fi considerat vânzare de bunuri. În această Directivă nu există, ca operațiuni potențial purtătoare de TVA, decât vânzări de bunuri și prestări de servicii, dar condițiile în care se aplică efectiv TVA sunt cele de mai sus, respectiv, caracterul economic și de continuitate al operațiunii și efectuarea acesteia de către o persoana impozabilă.
Din această perspectivă, textul din Codul fiscal român conform căruia cesiunea de drept de autor este calificată drept prestare de servicii apare ca fiind o implementare incorectă sau incompletă a Directivei, ceea ce poate da naștere fie la aplicarea directă a Directivei în dreptul intern, fie la întrebări preliminare adresate CJUE de către instanța română sesizată cu o contestație fiscală.
În orice caz, CJUE are înalta competență de a da interpretarea oficială și obligatorie a dreptului Uniunii Europene, ceea ce înseamnă că interpretarea CJUE din 2009 după care cesiunea de drepturi de autor nu este o prestare de servicii este obligatorie pentru instanțele și autoritățile naționale, inclusiv pentru cele române. Într-adevăr, conform art. 148 alin. 2 din Constituția noastră, dreptul comunitar european are prioritate la aplicare față de legile interne, astfel că o instanță română va fi obligată să lase neaplicat textul din Codul fiscal român care consideră că cesiunea de drept de autor este o prestare de servicii.
Pe de alta parte o operațiune are caracter economic și de continuitate dacă are regularitatea specifică unei afaceri și dacă cel ce o face în mod regulat își asumă riscul afacerii, adică riscul de a câștiga sau pierde.
Noul cod civil prevede că este profesionist cel care exploatează o întreprindere și că exploatarea unei întreprinderi înseamnă exercițiul sistematic al
unei activități organizate de producție, administrare sau înstrăinare de bunuri sau de prestări de servicii, cu sau fără scopul de a realiza profit. De asemenea, OUG nr. 44/2008 definește activitatea economică a persoanelor fizice autorizate (PFA) și a întreprinderilor individuale sau familiale în coordonate similare, accentuând asupra regularității afacerii și asupra riscului pe care și-l asumă titularul afacerii.
Asadar, lipsa regularității și lipsa riscului asumat exclude activitatea respectivă din sfera afacerilor și, implicit, din sfera activității economice, cu consecința excluderii de sub incidența TVA.De aici se poate trage concluzia că este o activitate economică și continuă doar afacerea organizată (întreprinderea), care presupune asumarea unui risc propriu de către titularul afacerii. Dacă riscul nu este alt autorului, ci al unei alte persoane care organizează exploatarea operei de creație, atunci operațiunea de cesiune de drept de autor nu este purtătoare de TVA.
De notat ca OUG nr. 44/2008 lasă să se înțeleagă că se pot înregistra ca PFA și persoanele care nu organizează o întreprindere. Este o chestiune de ne- coordonare a legislației dar, dincolo de aceasta, este vorba de persoane care sunt înscrise ca atare în registrul comerțului, nu și de cei care nu sunt înscriși ca PFA.
Autorul care își cedează creația artistică, jurnalistică, științifică etc. nu desfășoară prin această cesiune o activitate economică (activitatea este creatia intelectuala, si nu cesiunea) și autorul, chiar daca încasează periodic sume de bani din cesiunea dreptului de autor, nu face din această încasare periodică o activitate continuă, întrucât el, de fapt, își asumă obligația de abstențiune, adică de a nu împiedica exploatarea și valorificarea de către cesionar a operei. Cel ce face o afacere din valorificarea operei este, de fapt, cesionarul, adică editura, teatrul, organizatorul concertului sau spectacolului, televiziunea, ziarul, portalul de internet etc. Acesta trebuie sa aplice tva facturilor prin care se valorifica opera creata si, ulterior, cedata de autor.
In ce priveste caracterul independent al activitatii desfasurate de recamanta, instanta retine ca dacă cesiunea de drept de autor creează între cedent (autorul creației) și cesionar o relație de dependență de tipul relației dintre salariat și angajator, atunci condiția independenței nu se mai întrunește și persoana în cauză nu mai este impozabilă cu TVA.În concepția Codului fiscal, persoana fizică ce realizează venituri din drepturi de autor nu poate fi asimilată totuși cu salariatul din perspectiva impozitului pe venit și a contribuțiilor la asigurările sociale și la asigurările de sănătate. De notat ca, desi este greu de decelat, intentia Codului fiscal este aceea de a distinge intre "dependența"; din perspectiva TVA si "dependența"; din perspectiva impozitului pe venit, doar aceasta din urma oferind fiscului perspectiva recalificării relației cu plătitorul de venit ca relație de dependență, cu consecinta asimilarii venitului cu salariul.
Aplicarea de TVA unor contracte care au fost tratate ca fiind nepurtătoare de TVA mai mult de 6 ani de către organele fiscale, în condițiile în care textul legal care permitea, cel puțin teoretic, o tratare ca operațiune purtătoare de TVA exista încă din 2004, precum și aplicarea retroactiva de TVA, cu impunerea de penalități, contravine jurisprudenței CEDO.
In Cauza Silver contra Marea Britanie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că nu este lege în sensul Convenției (și, deci, este înlăturată de la aplicare, în condițiile art. 20 din Constituție), legea care nu permite cetățeanului să își ordoneze comportamentul în așa fel încât să respecte legea. De asemenea, nu
respectă condițiile încrederii în lege și ale predictibilității aplicării ei de autoritățile care schimbă intempestiv modul în care interpretează și aplică legea, mai ales cea în domeniul fiscal.
Aplicarea de TVA unei operațiuni care nu s-a facturat cu TVA transforma TVA-ul, o taxa neutră, într-un cost, care se aplică, practic, la valoarea totală a operațiunii. Adică, fiscul transforma TVA-ul (taxă pe valoare adăugată) într-o TVT(taxă pe valoare totala).
Contractul de cesiune de drept de autor este integrat, cel mai adesea, unui contract de prestări de servicii (altele decât realizarea și punerea operei la dispoziția cesionarului) sau unui contract de muncă. În aceste situații, după voința părților, se va decela activitatea principală urmărită de părți, care va da natura juridică a întregii operațiuni.
In speta, realizarea și punerea la dispoziție a operei fiind scopul urmarit de parti la incheierea contractelor aceste contracte au fost calificate chiar de organele fiscale drept cesiune de drept de autor, cu consecințele în privința TVA care au fost expuse mai sus. In consecinta, instanta va admite actiunea si va dispune anularea Deciziei nr. 351/_, privind soluționarea contestației, anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. 37621/_ și anularea Raportului de inspecție fiscala nr. 37621/_ emis de D.G.F.P. C.
.Pentru aceleasi ratiuni urmeaza a dispune anularea Deciziei de soluționare a contestației nr.25/_ și anularea Deciziei nr. 153644/_ privind înregistrarea din oficiu în scopuri de TVA emise de pârâta AFP C. -N. .
In temeiul art 274 Cod procedura civila instanta va obliga pârâții, în solidar, la plata cheltuielilor parțiale de judecată în cuantum de 4017,80 lei reprezentând onorariu avocatial, taxa de timbru si timbru judiciar aferente actiunii admise, justificate prin inscrisurile depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect anularea Deciziei de impunere pentru accesorii nr. 240207/2012.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta L. Ana, domiciliată în C.
-N., str. Cardinal Iuliu H. nr. 33, jud.C., cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat Burzo M. E. în C. -N., Bulevardul 21 D. 1989 nr. 93, ap. 62, jud.C. în contradictoriu cu pârâții D. G. a F. P. a Județului
C., cu sediul în C. -N. P. A. I. nr. 19, jud.C. si A. F. P.
-N., cu sediul în C. -N., P. A. I. nr. 19, jud.C. .
Dispune anularea Deciziei nr. 351/_, privind soluționarea contestației, anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. 37621/_ și anularea Raportului de inspecție fiscala nr. 37621/_ emis de
D.G.F.P. C. .
Dispune anularea Deciziei de soluționare a contestației nr.25/_ și anularea Deciziei nr. 153644/_ privind înregistrarea din oficiu în scopuri de TVA emise de pârâta AFP C. -N. .
Respinge ca inadmisibila cererea privind anularea Deciziei de impunere pentru accesorii nr. 24207/_ emisa de D.G.F.P. C. .
Obligă pârâții, în solidar, la plata cheltuielilor parțiale de judecată în cuantum de 4017,80 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 09 Iulie 2013.
Președinte,
-F. B.
Grefier,
-M. P.
Red.tehnored MFB/5 ex/_
