Decizia civilă nr. 110/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 110/R

Ședința publică din 01 Februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. I.

J. ecător S. O.

J. ecător A. C. O.

G. ier A. H.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul-intimat IPJ MARAMUREȘ-POLIȚIA SIGHETU MARMAȚIEI, cu sediul în B. M., str. 22

D., nr. 37, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 8749 din_ a Judecătoriei B. M., jud. M., în contradictoriu cu intimatul-petent V. I., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică în reprezentarea recurentului se prezintă Inspector principal Paul M., prezent fiind și intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul recurentului arată că nu formulează cereri, nici nu invocă motive prealabile.

Intimatul arată că nu formulează cereri, nici nu invocă motive prealabile. Deliberând, instanța reținând că nu s-au formulat cereri, nici nu s-au invocat chestiuni prealabile, raportat la actele și lucrările dosarului, acordă

cuvântul părților în dezbaterea cauzei.

Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului formulat, modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii plângerii formulate de petent și menținerea în totalitate a procesului verbal de contravenție atacat.

Intimatul solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.8749 din_ Judecătoria Baia Mare a admis în parte plângerea contravențională formulată de petentul V. I. , domiciliat în Cicîrlău nr. 466, jud. M., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL J. M. , cu sediul în B. M. str. 22 D. nr. 37, împotriva procesului verbal de contravenție seria CC nr. 9399127, încheiat la data de_ și a înlocuit sancțiunea amenzii

contravenționale aplicate prin procesul verbal seria CC nr. 9399127 cu sancțiunea "avertisment".

În considerentele hotărârii s-a reținut că petentul a solicitat anularea procesului verbal de contravenție în principal, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.

Analizând probele administrate, prima instanță a reținut că prin procesul- verbal de constatare și sancționare a contravenției atacat, petentul a fost sancționat cu amendă în valoarea de 402 lei pentru că a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ având defecțiuni la sistemul de iluminare, contravenție prevăzută de art.147 alin.3 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 și sancționată de art.101 alin.11 pct.11 din OUG nr.195/2002.

Reținând că procesul verbal a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.17 din OG nr.2/2001, judecătoria a constatat că nu sunt motive de nulitate pe care să le invoce din oficiu, și că petentul a recunoscut comiterea faptei contravenționale reținută în sarcina sa.

Cu toate acestea, prin prisma prevederilor art. 5 alin. 5: "sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite", art. 7 alin. 2: " avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă" și art. 21 alin. 3: "sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise in procesul-verbal" din OG nr. 2/2001, instanța a apreciat că pentru respectarea raportului de proporționalitate care trebuie să existe între gravitatea obiectivă a faptei și sancțiunea atrasă de comiterea acesteia este suficientă aplicarea unui avertisment, petentului.

Astfel, instanța de fond a reținut că nu s-a făcut dovada unei antecedențe contravenționale a petentului, pe cale de consecință, instanța de fond a admis în parte plângerea contravențională și a înlocuit sancțiunea amenzii în cuantum de 402 lei, aplicată petentului prin procesul verbal de contravenție seria CC nr. 9399127 din_, cu sancțiunea "avertisment";.

Împotriva sentinței a declarat recurs intimata I. de P. al județului M. solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii plângerii și menținerii procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, care a fost întocmit în condițiile legii.

Recurenta a susținut că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică dat fiind gradul de pericol social.

În drept a invocat art.304 pct.9 și art.304 ind.1 raportat la art.312 Cod procedură civilă.

Prezent în sală, petentul-intimat V. I. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de judecătorie ca temeinică și legală.

Examinând sentința prin prisma criticilor recurentei susținute oral în conformitate cu art.34 alin.2 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și raportat la art.304 ind.1 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.34 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor modificată, instanța competentă se pronunță cu privire la legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, hotărând asupra sancțiunii principale și complementare.

Față de normele enunțate și având în vedere că sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei contravenționale, prima instanță a apreciat corect că pentru atingerea scopului sancțiunii, în speță este suficientă aplicarea primei sancțiuni principale prevăzută de art.5 lit.a din actul normativ menționat.

În contextul celor arătate și reținând că reindividualizarea sancțiunii respectă criteriile enumerate de art.21 alin.3 din ordonanța amintită, hotărârea pronunțată de judecătorie este temeinică și legală.

Din perspectiva considerentelor descrise, în cauză nu pot fi reținute motivele de modificare prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, invocate expres de recurentă, iat tribunalul n-a constatat prezența unor astfel de motive pe care să le invoce din oficiu în temeiul art.304 ind.1, situație în care recursul va fi respins ca nefondat în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimatul I.

DE P. AL

J.

M., împotriva sentinței civile nr. 8749 din _

a Judecătoriei B.

  1. , jud. M., pe care o menține. IREVOCABILĂ.

    Pronunțată în ședința publică de azi,_ .

    Președinte,

    J. ecător,

    J. ecător,

    V. I.

    S. O.

    C.

    O.

    G. ier,

    1. H.

Red. I.V. / _

Tehnored.C.C.-_ / 2 ex.

J. ECĂTOR LA FOND C. C. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 110/2013. Anulare proces verbal de contravenție