Decizia civilă nr. 11079/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR.11079/2013
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. L. R. JUDECĂTORI: V. G.
M. H.
G.: M. V. -G.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta-reclamantă Ș. G.
P. D., împotriva sentinței civile nr.4924 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș, în contradictoriu cu intimații-pârâți M.
B. M. -P. B. M. PRIN P., D. DE V. B. M., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Componența completului de judecată în prezentul dosar a fost modificat potrivit dispozițiilor art.98 alin. 6 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, conform procesului-verbal atașat la fila 16 din dosar.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată. Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este legal timbrat.
Intimații-pârâți au depus întâmpinare Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece recursul care este formulat în termen, motivat, comunicat și legal timbrat.
Curtea, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.4924 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de M. B. M. .
S-a respins acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta Ș. G.
P. D. în contradictoriu cu M. B. M. - Primăria Baia Mare prin P. -
D. de V. B. M. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Analizând cu prioritate, în conformitate cu art. 137 Cod procedură civilă, excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de M. B. M., tribunalul a constatat că aceasta este nefondată raportat la faptul că se solicită și anularea
raportului de inspecție fiscală întocmit de M. ui B. M. - D. de V.
.(f.11,12)
Examinând acțiunea prin prisma susținerilor reclamantului, din coroborarea apărărilor pârâtului, a probelor existente la dosar, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul a reținut următoarele:
Prin decizia de impunere nr. 1523 din_ emisă de P. M. ui B.
M. - D. de V. s-a stabilit în sarcina reclamantei Ș. G. P. D. din B. M., obligații de plată suplimentare în cuantum de 34.433,71 lei cu titlu de venituri din închirieri pentru perioada_ -_ (f.5 -6)).
Împotriva acestei decizii, care a fost emisă urmare inspecției fiscale ale cărei concluzii sunt consemnate în raportul de inspecție fiscală nr. 5866 din _
, debitoarea a formulat contestație administrativă care a fost respinsă ca nefondată prin dispoziția nr. 1701 din 6 iunie 2012 emisă de P. ul M. ui B. M. (f. 9 - 10).
S-a impus precizarea că inspecția fiscală a fost efectuată în baza Deciziei nr. 42/2011 emisă de Camera de Conturi a județului Maramureș, în urma misiunii de audit realizată în perioada septembrie - octombrie 2011 la Primăria Baia Mare, în speță neinvocându-se împrejurarea că acest act administrativ unilateral ar fi fost anulat de instanțele de judecată.
Nu s-a contestat faptul că reclamanta a primit în administrare bunurile imobile în natură teren și construcții, ce constituie proprietatea publică a municipiului B. M., pe care le-a închiriat și a obținut venituri în acest mod.
Potrivit dispozițiilor art. 16 al. 1 și 2 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, sumele încasate din închirierea sau din concesionarea bunurilor proprietate publică se fac, după caz, venit la bugetul de stat sau la bugetele locale iar în cazul în care contractul de închiriere este încheiat de către titularul dreptului de administrare, cum este în litigiul pendinte, acesta are dreptul să încaseze din chirie o cotă parte între 20 - 50%, stabilită prin hotărâre a consiliului local prin care s-a aprobat închirierea.
Față de normele legale imperative menționate anterior, nu poate fi primită apărarea reclamantei conform căreia veniturile realizate din chirii ar fi venituri proprii în sensul art. 68 al. 1 și 2 din Legea nr. 273/2006 a finanțelor publice locale.
Dat fiind faptul că bunurile închiriate nu constituie proprietatea reclamantului iar din raportul de inspecție fiscală reiese că verificarea se referă la perioada ianuarie 2007 - 30 iunie 2011, tribunalul a considerat că reclamanta nu se poate prevala cu succes de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 1/2011 privind educația națională, intrată în vigoare ulterior perioadei supuse controlului.
Este nefondată apărarea reclamantei privind incidența prevederilor art. 166 al. 6 din Legea învățământului nr. 84/1995, atâta vreme cât prin Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, legea specială în materie, s-a stabilit expres care este destinația veniturilor obținute din închirierea acestora, în situația în care titularul contractului are bunurile doar în administrare.
În considerarea aspectelor arătate, sunt lipsite de relevanță susținerile reclamantei cu privire la controalele efectuate de Camera de Conturi în anul 2010.
În contextul celor descrise anterior și reținând că începând cu anul 2006 nu a existat o hotărâre de consiliu local care să stabilească procentul pe care reclamanta ar fi putut să îl rețină din chirii, în sensul art. 16 al. 2 din Legea nr. 213/1998, actele administrativ fiscale atacate sunt temeinice și legale, situație în care acțiunea vizând anularea acestora este neîntemeiată.
Referitor la capătul de cerere privind suspendarea actelor administrativ fiscale până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, tribunalul a
constatat că aceasta nu îndeplinește cerințele privind existența unui caz bine justificat, respectiv paguba iminentă în sensul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 privind contencios administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Din perspectiva considerentelor de fapt și de drept expuse, acțiunea formulată de reclamantă a fost respinsă în temeiul dispozițiilor art. 18 al. 1 din Legea privind contenciosul administrativ, modificată, raportat la art. 218 din OG nr. 92/2003 republicată și modificată ulterior, conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Ș. G. P.
D.
solicitând sa se admită recursul si sa se modifice sentința in sensul admiterii cererii reclamantei. Solicită cheltuieli de judecata atat in fond cat si in recurs.
În motivarea recursului reclamanta a arătat următoarele:
In fapt prin sentința pronunțata in dosarul cu numărul de mai sus instanța de fond a respins acțiunea apreciind ca in mod corect paratele, prin raportul de inspecție fiscal nr. 5866/_, a deciziei de impunere nr. 1523/_ sî a dispoziției nr. 1701/_, a fost obligată la plața către bugetul local a sumei de 34.433,71 ron, stabilita cu titlu de venituri din. închirieri si majorări de închiriere.
S-a apreciat de către înstărit de fond ca potrivit art. 16 al. 1 si 2 din L. nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publica, sumele încasate din închirierea sau din concesionarea bunurilor proprietate publica se fac, dupa caz, venit la bugetul de stat sau local, iar in căzu! in care contractual de închiriere este încheiat de către titularul dreptului de administrare, cum este cazul reclamantei, aceasta are dreptul sa încaseze din chirie o cota intre 20 - 50% stabilita prin hotărâre a Consiliului Local.
Instanta de fond a pronunțat sentința fara a lua in considerare și fara a analiza corect apărările reclamantei. Astfel a arătat si dovedit ca potrivit art 166 af.6 din Legea învățământului nr. 84/1995, terenurile si clădirile în care isi desfășoară activitatea unitățile de invatamant indiferent de proprietate, dar care se afla in administrarea unităților de invatamant, pot fi închiriate de către acestea in conformitate cu prevederile legale. Pentru aplicarea corecta a prevederilor legale arătate mai sus, M. învățământului a emis Ordinul 3320/1996 in care se arata condițiile in care pot fi efectuate aceste închirieri, printre altele specificandu-se la art, 20 ca veniturile realizate din activitatea de închiriere vor fi folosite de unitățile de invatamant pentru acoperirea cheltuielilor curente si pentru achiziționarea de mijloace de invatamant.
Rezulta deci a in mod legai reclamanta a închiriat spatiile suplimentare, a încasat si a folosit in mod legal aceste sume.
O astfel de prevedere legala este pe deplin justificata in condițiile in care cunoaștem cu toții ca învățământul este subfinantat în România iar prin veniturile obținute din închirieri s-a creat posibilitatea funcționarii aproximativ normale a unităților de invatamant.
Faptul ca în mod legal a reținut sumele obținute din închirieri rezulta si din hotărârea nr. 107/2005 a Consiliului Local al M. ui B. M., unde se specifica la art. 3, ca sumele încasate se fac venituri proprii la unitățile de invatamant. Abia prin hotărârea 182/2011 a Consiliului Local, dupa controlul Curții de Conturi, parata face precizarea ca din sumele încasate cu titlu de chirie putem retine cota de 50%, diferența urmând sa o vireze la bugetul local.
In consecința fata de dispozițiile legala arătate, având in vedere si HCL 107/2005 care a fost valabila pana in 2011, solicită a se constata ca in mod legal a reținut si utilizat sumele obținute cu titlu de chirii pentru buna desfășurare a activității din unitatea reclamantă, atâta timp cat nu a fost emisa o HCL alta
decât cea cu nr. 107/2005, nici nu putea sa vireze la bugetul local vreun procent din sumele încasate, deoarece nu s-a stabilit de către parate, potrivit dispozițiilor legale, o astfel de pretenție.
In prezent raportat la situația financiara a unitatii școlare reclamante nu va fi niciodată in posibilitatea de a achita suma pretinsa, deoarece pe parcursul încasării sumelor din închirieri acestea au fost folosite de către reclamantă pentru acoperirea cheltuielilor curente si achiziționarea de mijloace de invatamant, iar prin bugetul aprobat anual prin hotărâre de consiliu local, acesta ne asigura doar un nivel minim de subzistenta, fara a dispune de fonduri suplimentare pentru a achita suma pretinsa.
Pentru aceste motive solicită sa se admită recursul asa cum a fost declarat.
Anexează OP prin care face dovada cheltuielilor de judecata in recurs si împuternicirea avocațiala, taxa de timbru si timbru judiciar.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul intimat M. B. M. - Primăria Baia Mare prin primar - D. de V. B. M.
, a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat.
În motivarea întâmpinării pârâtul a arătat următoarele:
În fapt, recurenta-reclamantă a înțeles să critice soluția instanței de fond prin care a fost respinsă acțiunea în contencios-administrativ formulată, motivând în esență că instanța de fond a pronunțat sentința fără a lua în considerare și fără a analiza corect apărările acesteia.
În urma analizei complete și critice a probelor administrate și aplicării dispozițiilor legale în materie, instanța de fond a pronunțat în cauză o soluție legală și temeinică, a cărei reformare nu se impune.
În mod corect, prima instanță a reținut că reclamanta nu a contestat faptul că a primit în administrare bunuri imobile în natură teren și construcții, ce constituie proprietatea publică a municipiului B. M., pe care le-a închiriat și a obținut venituri în acest mod.
Raportat la dispozițiile art. 16 al. 1 și 2 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, sumele încasate din închirierea sau concesionarea bunurilor proprietate publică se fac, după caz, venit la bugetul de stat sau la bugetele locale iar în cazul în care contractul de închiriere este încheiat de către titularul dreptului de administrare, cum este în litigiul pendinte, acesta are dreptul să încaseze din chirie o cotă parte între 20-50%, stabilită prin hotărâre a consiliului local prin care s-a aprobat închirierea.
Instanța fondului a reținut corect faptul că, prevederile art. 166 al. 6 din Legea învățământului nr. 84/1995 nu au incidență în prezenta cauză, ținând cont de împrejurarea că prin Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, legea specială în materie, s-a stabilit expres care este destinația veniturilor obținute din închirierea acestora, în situația în care titularul contractului are bunurile doar în administrare.
Nemulțumirea recurentei-reclamante este legată de faptul că învățământul este subfinanțat în România și raportat la situația financiară a unității de învățământ recurente, aceasta nu va fi niciodată în posibilitatea de a achita suma pretinsă, deoarece pe parcursul încasării sumelor din închirieri acestea au fost folosite pentru acoperirea cheltuielilor și achiziționarea de mijloace de învățământ.
În ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea actelor administrativ-fiscale până Ia soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, instanța de fond a reținut corect că aceasta nu îndeplinește cerințele privind
existența unui caz bine justificat, respectiv paguba iminentă în sensul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/204 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Din perspectiva considerentelor arătate, solicită a i se onora concluziile în sensul respingerii recursului formulat ca nefondat.
În drept, s-au invocat prevederile art. 308 alin, 2 C. proc. civ.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:
Problema de drept dedusă judecății vizează îndreptățirea reclamantei recurente - Ș. G. "P. D. ";, în calitate de administrator al unor imobile proprietate publică a M. ui B. -M. de a-și însuși în totalitate veniturile rezultate din închirierea imobilelor date în folosință.
Potrivit ART. 16 din L. nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică:
"Sumele incasate din inchirierea sau din concesionarea bunurilor proprietate publica se fac, dupa caz, venit la bugetul de stat sau la bugetele locale.
In cazul in care contractul de inchiriere se incheie de catre titularul dreptului de administrare, acesta are dreptul sa incaseze din chirie o cota-parte intre 20-50%, stabilita, dupa caz, prin hotarare a Guvernului, a consiliului judetean, a Consiliului General al M. ui Bucuresti sau a consiliului local prin care s-a aprobat inchirierea.";
În speță, prin raportul de inspecție fiscală nr. 5866/0_ respectiv prin decizia de impunere nr. 1523 din 0_ emise de M. B. -M. s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată la bugetul local a sumei de 34.433,71 lei cu titlu de venituri din închirieri și majorări de întârziere.
Independent de reglementarea cuprinsă în art. 166 alin. 6 din Legea nr. 84/1995, potrivit căreia terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ, indiferent de proprietate, care se află în administrarea unităților de învățământ, pot fi închiriate de către acestea în conformitate cu prevederile legale, Curtea validează considerentele avute în vedere de instanța de fond potrivit cărora legea specială în materie - 213/1998 a stabilit în mod expres destinația veniturilor obținute din închirierea bunurilor proprietate publică.
Ordinul nr. 3320/1996 invocat de către recurentă nu poate fi avut în vedere la interpretarea Legii nr. 213/1998 fiind inadmisibil ca o entitate neproprietară a unui imobil să reglementeze în ceea ce privește exercitarea prerogativelor derivate din dreptul de proprietate, cu atât mai mult cu cât este vorba de proprietatea publică.
În lipsa unei hotărâri de consiliu local pentru perioada 0_ -_ (cu excepția închirierilor de săli de sport), în mod corect s-a reținut că toate veniturile obținute din chirii de către unitatea școlară se impun a fi virate către contul bugetului local.
Pentru perioada_ -_ raportat la HCL nr. 182/2011 s-a avut în vedere reținerea de către reclamantă a unui procent de 50% din chiriile încasate.
Nu pot fi analizate criticile recurentei cu privire la subfinanțarea sistemului de învățământ și situația financiară a unității școlare ele excedând obiectului judecății în contencios administrativ.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 C.pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat de Ș. G. P. D. împotriva sentinței civile nr.4924 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ș. G. P. D. împotriva sentinței civile nr.4924 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, S. L. R. | JUDECĂTOR, V. G. | JUDECĂTOR, M. H. |
G. , M. V. -G. |
Red.M.H./dact.L.C.C.
2 ex./_ Jud.fond: V. I.
