Sentința civilă nr. 1146/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1146/2013
Ședința publică din data de 04 Iunie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: D. E. L. GREFIER: M. DP
Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul
B. R.
în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. B. -N. și A. F.
P. N.
, având ca obiect contestație act administrativ fiscal - restituire taxă emisii poluante.
Cauza s-a judecat în fond la data de 28 mai 2013, concluziile reclamantului fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul B. R. a chemat în judecată pârâtele D. G. a F. P. B. -N. și A. F. P. N., solicitând anularea fișei de calcul a taxei pe poluare din_ emisă de AFP N., anularea actului administrativ fiscal nr. 8133/_ și restituirea taxei pentru emisii poluante pentru autoturisme în sumă de 4638 lei cu plata dobânzilor percepute pentru creanțele bugetare calculate de la data plății și până la data restituirii efective.
În motivare se arată că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand dintr-un stat membru al Uniunii Europene pentru înmatricularea căruia a fost obligat să achite taxa solicitată prin acțiune.
A formulat cerere pentru restituirea acestei taxe, însă organul fiscal a refuzat, motivat de faptul că taxa s-a perceput legal.
Consideră că refuzul de a i se restitui suma achitată este nelegal, taxa percepută fiind contrară normelor comunitare, deoarece este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru, orientând astfel cumpărătorii spre autoturisme second-hand deja înmatriculate în România. Astfel, se instituie o discriminare între mașinile identice, în funcție de locul unde a avut loc prima înmatriculare, în condițiile în care TUE interzice categoric astfel de discriminări. Rezultă că faptul generator al acestei taxe este prima înmatriculare pe teritoriul statului român.
Pârâtele D. G. a F. P. B. -N. și A. F. P. N. nu au depus întâmpinare și nu și-au delegat reprezentant în instanță.
Examinând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. G. a F. P.
B. -N., invocată din oficiu, cu prioritate, conform art.137 al. 1 Cod procedură civilă
, tribunalul o apreciază ca fiind întemeiată, astfel că o va admite, întrucât din analiza dispozițiilor cuprinse în art. 33 alin.1 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, dat fiind că domiciliul reclamantului este în localitatea L. I., organul fiscal competent în administrarea taxei de poluare este A. F. P. N. ,
iar între reclamant și D. G. a F. P. B.
-N.
nu există nici un fel de raport juridic sub aspectul plății taxei pe poluare și, în consecință, va respinge acțiunea, împotriva acestei pârâte, ca fiind introdusă față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
Referitor la fondul cauzei, instanța reține următoarele:
Starea de fapt care stă la baza demersului dedus judecății și care reclamă analizarea normelor de drept intern incidente prin prisma compatibilității cu dreptul comunitar este aceea că reclamanta a achiziționat un autoturism second-hand înmatriculat pentru prima dată într-un alt stat membru UE - Germania, pentru înmatricularea căruia în România a fost obligată să plătească taxa solicitată prin acțiune.
Ulterior, a solicitat organului fiscal ca această taxă să-i fie restituită, însă i s-a comunicat că a fost încasată legal.
Prevederile Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante pentru autovehicule au intrat în vigoare la data de 13 ianuarie 2012, art.16 abrogând OUG nr.50/2008 pentru instituire taxei pe poluare pentru autovehicule, care prin art.1 alin.1 stabilea cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare, care constituia venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestiona de A. Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Din preambulul actului normativ rezulta că taxa pe poluare fusese instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene. Diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituia un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România.
Sub aspectul compatibilității acestui act normativ, respectiv OUG nr.50/2008, cu reglementările comunitare, unanim s-a admis, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E., că art. 90 din Tratat, actualmente art.110, produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Tribunalul reține că România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007, iar dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României prevăd că legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, alin. 4 din același articol stipulând că jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului trebuie aplicate de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.
Din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.50/2008. Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton.
Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxării autovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la art. 90 din Tratat precum și la jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.
Curtea Europeană de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.
De asemenea, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu (A se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauzele conexate C-290/05 si 333-05 Mos Nadasdi si Ilona Nemeth, par. 52.)
S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporată într-un autovehicul național similar (a se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, par. 20).
Cât privește o comparație cu privire la autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat în sensul că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90 TCE nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau sa schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. (A se vedea, Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauzele conexate C-290/05 si 333-05 Ăkos Nadasdi si Hona Nemeth, par. 49).
În sensul celor reținute, este și Hotărârea C.J.C.E. în cauza C-402, cauza Tatu, referitoare la compatibilitatea taxei de poluare instituită prin OG nr.50/2008 cu dreptul comunitar, hotărâre prin care Curtea a amintit că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În continuare, Curtea a constatat că regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcție de proveniența lor, între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Verificând dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, Curtea a examinat în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză. Apoi, Curtea a examinat neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de intrarea în vigoare a taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
În ceea ce privește primul aspect al neutralității taxei, Curtea a amintit că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național. În această privință, Curtea a constatat că reglementarea română este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că această taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În schimb, în ceea ce privește al doilea aspect al neutralității taxei, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Astfel, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească
regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Deci, art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Deși prin adoptarea Legii nr.9/2012 s-a urmărit tocmai înlăturarea discriminării indirecte instituită de OUG nr.50/2008 reținută de CJCE, așa cum mai sus, pe larg s-a arătat, prin aceea că la art.4 alin.2 s-a stipulat că " obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe..., potrivit reglementărilor în vigoare la momentul înmatriculării";, tribunalul reține că, urmare a suspendării aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 prin art.1 al OUG nr.1/2012(" începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin (1) din Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013"), nu se face altceva decât să se mențină discriminarea autovehiculelor importate din Uniunea Europeană în cazul reînmatriculării, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar pentru vehiculele autohtone nu se percepe această taxă la reînmatriculare, discriminare sesizată de către instanțele naționale raportat și la constatările Curții de Justiție a Uniunii Europene, reținute în Decizia I. nr. 24 din_ .
Prin urmare, având în vedere că noua versiune a taxei pentru emisiile poluante, prin suspendarea prevederilor art.4 alin.2 și art.5 alin.1 din Legea nr.9/2012 de OUG nr.1/2012, este echivalentă cu cea a OUG nr.50/2008, se ajunge din nou în situația în care se percepe taxa pentru înmatriculare doar pentru autoturismele și autovehiculele importate din statele membre ale Uniunii Europene cu ocazia înmatriculării în România, dar nu se percepe această taxă pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fapt ce determină situația impunerii în plus, în sensul dreptului Uniunii Europene, a produselor altor state membre comparativ cu produsele interne similare. În această situație se ajunge la protecția indirectă a anumitor produse, fapt interzis de prevederile Tratatului.
Pentru considerentele expuse, tribunalul apreciază acțiunea ca fiind întemeiată, doar în parte, astfel că o va admite în sensul că va obliga pârâta A. F. P. N. să restituie reclamantului suma de 4638 lei achitată la data de_, cu titlu de taxă pentru emisiile poluante.
Nu se va acorda și dobânda prev. de art. 124 Cod procedură fiscală în condițiile în care restituirea sumelor de la bugetul de stat este reglementată prin dispozițiile art.117 Cod procedură fiscală, iar procedura efectivă de restituire a sumelor de la buget este stabilită clar prin OMFP nr. 1899/2004.
Conform Cap. l pct. 2 și următoarele din OMFP 1899/2004, restituirea sumelor de la buget se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine obligația administrării creanțelor bugetare
, această cerere trebuind a fi în mod obligatoriu însoțită de documentele necesare din care să rezulte că suma solicitată este certă pentru a putea face obiectul unei restituiri(copii de pe documentele din care rezultă că suma a fost plătită la buget pentru sumele plătite fără existența unui titlu de creanță), iar la Cap. 2 legiuitorul a reglementat " Procedura de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal
";:1. Pentru sumele nerestituite sau nerambursate în termenul prevăzut de art. 199 alin. (1) și (2) sau de art. 112 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, după caz, contribuabilul are dreptul la dobândă conform dispozițiilor art. 119 din aceeași ordonanță. 2. Dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut la pct. 1 sau a celui prevăzut la cap. I pct. 4 alin. (3), după caz, până în ziua înregistrării, inclusiv, a operațiunii de compensare și/sau a operațiunii de
restituire ori rambursare a eventualelor diferențe rămase după efectuarea compensării, în conturile bugetare corespunzătoare, cu excepția impozitului pe venit. 3. Dobânda se calculează de organul fiscal competent numai asupra sumei care a fost aprobată a fi restituită, după efectuarea operațiunii de compensare, care se înmulțește cu numărul de zile determinate conform pct. 2 și cu nivelul dobânzii prevăzute la art. 115 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată…5. Cererea de plată a dobânzii se soluționează de organul fiscal competent în termenul prevăzut la art. 199 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată. 6. (1) După primirea cererii de plată a dobânzii, organul fiscal competent va verifica de îndată îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 199 alin. (1) și (2) sau a termenului prevăzut la art. 112 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, după caz, respectiv termenul în care a fost soluționată cererea de restituire sau rambursare, pentru a cărei întârziere peste termenul legal contribuabilul solicită dobânda. (2) Dacă se constată că cererea de restituire sau rambursare a fost soluționată în termenul legal, inclusiv în cazul prelungirii acestui termen cu perioada prevăzută la art. 199 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, după caz, organul fiscal competent înștiințează contribuabilul despre respingerea cererii de acordare a dobânzii, cu menționarea motivelor care au stat la baza acestei respingeri.";, în speța de față organul fiscal soluționând cererea în termenul de 45 zile impus de ordinul menționat, astfel că ipoteza legală nu este verificată.
Se vor respinge ca inadmisibile petitele de anulare a deciziei nr.2729/_ și a adresei nr.8133/_, ambele emise de A. F. P. N., întrucât tribunalul o apreciază ca fiind întemeiată și în consecință va respinge aceste capete de cerere ca inadmisibile, deoarece pe de o parte, reclamantul nu a contestat decizia - act administrativ-fiscal în termen de 30 de zile de la data comunicării, termen prevăzut sub sancțiunea decăderii, conform dispozițiilor art. 205 raportat la art. 207 din Codul de procedură fiscală, iar pe de altă parte, cel din urmă înscris menționat nu întrunește caracteristicile prev. de art. 41 C.pr.fiscală pentru a putea fi calificate drept act administrativ fiscal, fiind doar expresia materială a refuzului autorității administrativ-fiscale de a recunoaște un drept legitim al reclamantului.
În baza art.274 C.pr.civ., va obliga pârâta A. F. P. N. să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 39,30 lei, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. G. a F. P. B.
-N.
, cu sediul în B., str. 1 D., nr. 6-8, jud. B. -N., invocată din oficiu și respinge acțiunea formulată de reclamantul B. R. față de această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Admite în parte acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul B.
R.,
cu domiciliul în loc. L. I., nr.178, jud. B. -N. în contradictoriu cu pârâta A. F.
N.,
cu sediul în N., P. U., nr.3A, jud. B. -N. și, în consecință:
respinge ca inadmisibile petitele de anulare a deciziei nr.2729/_ și a adresei nr.8133/_, ambele emise de A. F. P. N. ;
obligă pârâta A. F. P. N. să restituie reclamantului suma de 4638 lei achitată la data de_, cu titlu de taxă pentru emisiile poluante;
respinge cererea de acordare a dobânzilor percepute pentru creanțele bugetare, ca neîntemeiată.
Obligă pârâta să plătească reclamantului și suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. E. L. M. DP
Red/dact: DEL/HVA/_ / 4 ex
